Universitatea Craiova a fost unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România, fiind și prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei UEFA.
Înființată în 1948, echipa a reprezentat secția de fotbal a Clubului Sportiv Universitar Craiova, care aparținea statului român, prin intermediul Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR). În 1950 a fost redenumită Știința Craiova, nume rămas și astăzi drag multora dintre suporterii Universității Craiova. În 1966 clubul a luat numele de Universitatea Craiova.
A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de cupă europeană la fotbal, în sezonul 1982-1983 și prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981-1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formații din Germania (Kaiserslautern) și Anglia (Leeds United).
Era supranumită campioana unei mari iubiri, nume care reflectă popularitatea echipei. Această titulatură, devenită notorie, i-a fost dată de către Adrian Păunescu.
Din anul 1966, echipa a jucat pe stadionul Ion Oblemenco după finalizarea construcției acestuia, inițial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului din Bănie.
În 1991, secția de fotbal s-a separat de clubul sportiv și a activat până în 1994 sub numele de FC Universitatea Craiova. Pentru a se alinia la normele UEFA și FIFA, în acel an clubul s-a organizat sub numele de „Asociația Sportivă FC U Craiova”, omițând însă să obțină de la Universitatea din Craiova trecerea în statut a palmaresului, logotipului și culorilor clubului, și întrerupând astfel continuitatea juridică a vechii echipe. Loialitatea suporterilor locali și susținerea autorităților s-au transferat asupra noii echipe, controverse identitare apărând abia după 2011, când acel club a fost dezafiliat de la Federația Română de Fotbal. La momentul actual, CS U Craiova este deținătoarea de drept a mărcii, prin asocierea cu Clubul Sportiv ce deține marca și însemnele clubului, în vreme ce echipei FC U Craiova i s-a interzis dreptul de a purta numele de "Universitatea Craiova".
Pe 12 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de Adrian Mititelu împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, în ceea ce privește palmaresul, și a trimis cauza spre rejudecare. În urma acestei decizii, se revine provizoriu la situația de dinainte de începerea procesului, astfel că nici FCU 1948 Craiova, nici CS U Craiova nu își pot atribui palmaresul din perioada 1948-1991.
Istoric
Primii ani de fotbal la Craiova (1921–1958) stanga|miniatura|253x253px|UNSR Craiova în 1948. Istoria fotbalului în orașul Craiova a început în 1921, când au fost înființate primele echipe: Craiovan Craiova și Rovine Grivița Craiova. În 1940, cele două tabere s-au contopit în ceea ce a rezultat a fi unul dintre cele mai de succes cluburi românești din perioada interbelică, FC Craiova, care a fost și prima echipă a orașului care a câștigat Liga I. Totuși, titlul 1942–43 nu este recunoscut oficial de FRF și LPF din cauza caracterului neoficial al competiției din acel sezon.
Imediat după înființarea primei instituții de învățământ universitar – Institutul de Mașini și Aparate Electrice – un grup de profesori și studenți au înființat în 1948 CSU Craiova, un club sportiv cu secții de atletism, volei, handbal, tenis de masă, șah și fotbal.
Sub coordonarea Ministerului Învățământului Public și a Uniunii Naționale a Studenților din România, s-a format echipa de fotbal UNSR Craiova ( Uniunea Națională a Studenților din România ) și s-a înscris la campionatul județean. Primul meci oficial a avut loc la Filiași pe 5 septembrie 1948, „Studenții” fiind învinși cu 6–3. Tricoul alb-albastru a fost îmbrăcat în premieră de următoarea formație: Dumitrescu – Rădulescu, Mihăilă I, Carli – Ozon, Mihăilă II – Sabin, Ilie, Bădescu, Tudor, Serghi, sub comanda antrenorului principal N. Polojinski.
În 1950, secția de fotbal și-a schimbat numele din UNSR Craiova în CSU Craiova, același nume ca și clubul-mamă. În 1951, CSU Craiova l-a învins cu 6–0 pe rivala locală, Constructorul Craiova, în ceea ce urma să fie primul meci oficial disputat în Cupa României. În 1953 clubul și-a schimbat din nou numele, de data aceasta în Știința Craiova, iar un an mai târziu la play-off-ul de promovare a Diviziei B, găzduit la Arad, Știința, antrenată de Nicolae Oțeleanu, s-a calificat în sezonul 1955, promovând astfel pentru prima. timp din istoria sa la nivelul celui de-al doilea eșalon. Clubul a retrogradat înapoi în Divizia Cdupă doar un sezon și a rămas la acel nivel până în 1958.
Universitatea, o echipă în ascensiune (1958–1970) stanga|miniatura|Ion Oblemenco, unul dintre simbolurile clubului. În 1958 Știința a promovat pentru a doua oară în liga secundă după o luptă pe muchia cuțitului în seria a 3-a a Diviziei C împotriva Unirei Râmnicu Vâlcea, la finalul sezonului ambele echipe au terminat cu 34 de puncte, dar cu avantajul de meciuri directe pentru echipa alb-albastre. În primul sezon după promovare, Craiova a terminat doar pe locul 13, din 14, dar s-au făcut progrese în sezoanele următoare: 1959–60 – 10, 1960–61 – 2, dar departe de locul 1 ocupat de Dinamo Pitești, 1961–62 – a IV-a, 1962–63 – a IV-a. Sezonul 1963–64 din Divizia B a fost unul dramatic, cu o luptă în patru pentru promovare în prima serie a ligii a doua. La final, Elevii au câștigat promovarea, dar au terminat la același număr de puncte cu locul 2, Metalul Târgoviște, la un punct în fața locului 3, Poiana Câmpina și două puncte peste locul 4, Dinamo Bacău. Acest „act istoric” a fost „semnat” de către antrenorul principal Nicolae Oțeleanu și următorii jucători: Dumitrescu, Vasilescu, Geleriu, Lungan, Constantin Deliu, Bărbulescu, Tetea, Ganga, Anton, Lovin, Onea, Vișan, Stanciu, Ion Papuc, C. Stesnescu, A. Stenescu.
mini|Echipa în sezonul 1965-1966 La fel ca la promovările anterioare, primul sezon din Divizia A a fost unul foarte greu pentru alb-albaștrii care au salvat de la retrogradare în ultimele runde, cu doar un punct mai mult decât prima echipă retrogradată, Minerul Baia Mare. Sfârșitul sezonului următor a găsit-o pe Știința pe locul 8, la mijlocul clasamentului, și puneau deja primele baze ale unei echipe capabile să emită pretenții la titlu.
În vara anului 1966, clubul și-a schimbat din nou numele, de data aceasta din Știința Craiova în Universitatea Craiova. Cu toate acestea, suporterii au continuat să includă în scandările și încurajările lor numele Știința. În momentele grele ale jocurilor se știe că suporterii Universității tind să scandeze: Hei, hei, hai Știința!
Întrucât Universitatea a urmat sezoane de rezultate contrastante, în unele dintre ele echipa a încântat publicul în altele mai puțin, dar a rămas în prima divizie, indiferent de situație: 1966–67 – 3, 1967–68 – 11, 1968–69 – 7, 1969–70 – a 4-a. Au fost 12 ani de construire și finalizare a unei echipe care ar încânta publicul în următoarele două decenii.
Campionul unei mari iubiri (1970–1979) stanga|miniatura|Echipa Universitatea Craiova (1973–74). miniatura|325x325px|Constantin Cernăianu a condus clubul la primul său titlu de ligă. Craiova a început anii '70 cu o echipă construită în jurul lui Ion Oblemenco și cu jucători de o anumită valoare precum: Petre Deselnicu, Teodor Țarălungă, Lucian Strâmbeanu sau Dumitru Marcu, printre alții. Începutul deceniului nu a fost cel mai convingător, dar unul decent, locul 6 la sfârșitul sezonului 1970–71 și locul 8 la sfârșitul anilor 1971–72. Primele încercări ale elevilor de a străluci au avut loc în sezonul 1972–73, terminând la tot atâtea puncte cu Dinamo București, titlul de campioană a fost luat de Dinamo, datorită unui golaveraj mai bun. Acest sezon a rămas în istorie ca anotimpul nașterii poreclei: „Campionul unei mari iubiri”, poreclă creată de poetul Adrian Păunescu, mare fan al echipei din Bănie, el a numit-o pe Dinamo doar ca campioană. a tarii, indicand oarecum imprejurarile suspecte, in care se spunea, ca Craiova a pierdut titlul.
În sezonul 1973–74 lupta pentru titlu a fost din nou între Universitatea și Dinamo, dar de această dată Craiova a câștigat titlul cu un avans de un punct în fața lui Dinamo, fiind prima echipă a unei Universități care a câștigat un titlu național în Europa. Realizarea a fost mai fabuloasă cu cât Dinamo era considerată o echipă răsfățată a regimului comunist, care a influențat adesea și rezultatele și, de asemenea, după incidentele din ultimul sezon, Universitatea a fost văzută tot mai mult ca un reprezentant al poporului, al omului simplu, în lupta cu regimul comunist, a fotbalului pur și a fotbalului jucat pe teren împotriva celui dominat de aranjamente și influențe, așa că fraza Campionul unei Mari Iubiri a căpătat o putere tot mai mare, inclusiv în anii următori. Lotul istoric care a câștigat primul titlu a fost antrenat de Constantin Cernăianu și Constantin Oțet și a avut următorii jucători incluși: Oprea, Manta – Niculescu, Bădin, Deselnicu, Velea, Strâmbeanu, Ivan, Niță, Balaci, Berneanu, Țarălungă, Oblemenco, Bălan, Pană, Boc, Ștefănescu, Marcu, Stăncescu, Kiss, Chivu, Negrilă și Constantinescu.
A urmat un sezon 1974–75 care a adus prima prezență în Cupa Europei UEFA, un dublu meci împotriva echipei suedeze Åtvidaberg, pierdut cu 3–4 la total, dar un loc 3 decent la sfârșitul campionatului. Sezonul 1975–76 a adus o cădere semnificativă, echipa încheiend sezonul abia pe locul 6 și anunțând schimbarea generației în echipă. În ultimul sezon al legendarului Ion Oblemenco în tricoul alb-albastru al Universității, așteptările nu au mai fost atât de mari, însă craiovenii au uimit din nou publicul, câștigând pentru prima dată în istoria sa Cupa României într-o finală. împotriva Steaua București, fiind modalitatea generației lui Oblemenco de a-și lua rămas-bun de la suporteri. Tot în Divizia A echipa a terminat pe locul 3.
Odată cu schimbul de generații făcut, Universitatea a continuat să impresioneze în 1978 apărându-și trofeul Cupei României, câștigat în urmă cu un an, de data aceasta împotriva Olimpiei Satu Mare și un loc 6 în Divizia A. Sezonul 1978–79 s-a încheiat pe locul 4, iar în Cupa Cupelor UEFA clubul a fost eliminat în primul tur de Fortuna Düsseldorf.
Craiova Maxima (1979–1991) stanga|miniatura|235x235px|Universitatea Craiova (1980–81). Craiova Maxima a fost a doua generație de aur a Universității și o echipă care a înregistrat, mai ales la începutul și mijlocul anilor 80, cea mai notabilă performanță continentală din istoria clubului. A fost o echipă formată din foarte mulți jucători care au crescut în apropierea primei echipe de aur și, de asemenea, această echipă a dat o mare parte din „scheletul” naționalei de fotbal a României precum: Ilie Balaci, Rodion Cămătaru, Costică Ștefănescu, Zoltan Crișan, Ion Geolgău, Aurel Beldeanu, Costică Donose și Silviu Lung, printre alții.