Plaja Omaha este numele de cod dat unui punct principal al Aliaților de debarcare în invazia Germaniei ce a ocupat Franța pe teritoriile Normandiei pe data de 6 iunie 1944 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Plaja este situată pe coasta Normandiei, Franța, față în față cu Canalul Mânecii, și este la 8 km distanță la est de Sainte-Honorine-des-Pertes și la vest de Vierville-sur-Mer pe malul drept al estuarului râului Douve. Debarcările aici au fost necesare pentru a lega debarcarea britanicilor la est de Plaja Gold, cu aterizarea americană la vest la Plaja Utah, oferind astfel o debarcare continuă pe coasta Normandiei din Golful Senei. Ocuparea Plajei Omaha era responsabilitatea trupelor Armatei Statelor Unite, cu ajutorul transportului maritim asigurat de Marina Statelor Unite și cu ajutorul unor elemente ale Marinei Regale a Marii Britanii.
În D-Day, neexperimentata Divizie 29 a Infanteriei, cărei i s-au alăturat de noua companii ai Pușcașilor Marini SUA redirecționate de la Pointe du Hoc, au avut scopul de a lua cu asalt jumătatea de vest a plajei. Luptă crâncenă a fost dată de 1 Divizia de Infanterie în jumătatea de est. Valurile inițiale de asalt, formate din tancuri, infanterie și geniști, au fost planificate atent pentru a elimina barajele de apărare și pentru a permite navelor mai mari ale următoarelor atacuri să acosteze.
Obiectivul principal la Plaja Omaha a fost de a asigura un cap de pod de aproximativ opt kilometri lungime, între Port-en-Bessin și râul Vire, legându-se cu debarcările britanice de la Plaja Gold la est, și ajungea în zona de ISIGNY la vest pentru a face legătura cu aterizarea Corpul VII la Plaja Utah. Divizia a 352-a germană s-a opus debarcărilor, mulți dintre soldații germani fiind adolescenți, deși unitatea au fost completată cu veterani care au luptat pe Frontul de Est. Divizia a 352-a nu a avut niciodată niciun batalion de formare sau de regiment. Din cei 12020 de oameni din diviziune, doar 6800 erau experimentați în luptă, și detașați să apere un front de 53 km. Germanii au fost în mare măsură desfășurați în puncte cheie de-a lungul coastei, strategia germană fiind bazată pe înfrângerea oricărui atac pe mare, la linia de debarcare.
Foarte puțin a mers cum a fost planificat în timpul debarcării de la Omaha Beach. Dificultățile în navigare au avut ca rezultat că majoritatea ambarcațiunilor de debarcare sa rateze țintele lor pe tot parcursul zilei. Apărarea a fost neașteptat de puternică, și a cauzat o multe victime la aterizarea trupelor americane. Sub focul greu, geniștii au luptat să elimine obstacolele de pe plajă; mai târziu debarcările s-au concentrat în jurul unor canale care au fost securizate. Slăbiți de victimele provocate doar în debarcare, trupele supraviețutoare atacului nu au putut apăra ieșirea de pe plajă. Aceasta a cauzat probleme suplimentare și întârzieri, în consecință pentru acostări mai târzii. Mici spărturi au fost în cele din urmă realizate de grupuri de supraviețuitori care au improvizat atacuri asupra punctele cele mai greu de apărat. Până la sfârșitul zilei, două mici și izolate platouri, au fost cucerite, care au fost ulterior folosite împotriva apărării mai slabe în interior, realizându-se astfel obiectivele inițiale Ziua-Z în următoarele zile. right|thumb|250px|Harta de asalt din Ziua-Z a regiunii Normandia și coastei de nord-vest a Franței. Plaja Utah și Plaja Omaha sunt separate de râul Douve, a cărui gură de vărsare e clară în crestătura litoralului (sau “colțul”) hărții.
Plaja Omaha Terenul și defensiva right|thumb|200px|Secțiuna transversală a plajei Omaha(grafic) right|thumb|200px|Turelǎ germană Panzer IV montată pe un buncǎr la Plaja Omaha, iunie 1944 right|thumb|200px| Cazemată german la Plaja Omaha La capătul fiecărei faleze stâncoase la Plaja Omaha creșterea apei în timpul fluxului este de 2,75m. Pe linia fluxului era un banc de pietriș de 2,4 m înălțime și 14 metri lățime pe alocuri. La capătul vestic al bancului e o faleză de piatră (stâncoasă) de 1,5-4m înălțime. Pe celelalte două treimi de plajă la capătul falezei se întinde un dig de nisip. În spatele digului de nisip și a falezei, la fiecare capăt al ei și în interiorul plajei până la 180m este o întindere îngustă de nisip. Falezele abrupte (30-50m) domină întreaga plajă și sunt tăiate de mici și împădurite vai,descriind 5 puncte de-a lungul plajei,având nume de cod de la vest la est D-1, D-3, E -1, E-3 și F-1.Planul de asalt .Capul de pod de la Omaha .Centrul de istorie militarǎ al Armatei Statelor Unite. 1994 [20 septembrie 1945]. pag. 11–16.Recuperatǎ 2007-06-10..
Pregătirile defensive germane și lipsa oricăror pregătiri în interiorul uscatului indica planul lor de a opri invazia pe plajă.Capul de pod de la Omaha .Centrul de istorie militarǎ al Armatei Statelor Unite. 1994. p. 20. Recuperatǎ pe 2007-06-10. Patru linii de obstacole de apărare au fost construite în apă. Prima, era o linie îndepărtata cu o mica gaura în mijlocul sectorului Dog White și una mai mare de-a lungul întregului sector Easy Red. Ea era constituită din 200 de Porți Belgiene având mine agățate pe stâlpi verticali. În spatele acestei linii cu 30 de metri era o alta formată din bușteni îndreptați dinspre uscat spre mare, fiecare al treilea buștean având o mină antitanc. Această linie defensivă nu a fost atât de eficientă cum și-ar fi dorit germanii. Alți 30 de m de plajă erau păziți printr-o linie formată din 450 de rampe înclinate spre mal având de asemenea atașate mine. Rampele erau concepute astfel încât ambarcațiunile cu fundul plat să detoneze minele. Ultima linie de apărare era formată din arici de-a lungul a 150 de metri din plajă.^ Badsey, Stephen; Bean, Tim (2004). Plaja Omaha. Publicația limitatǎ Sutton p. 40. ISBN 0-7509-3017-9 Zona dintre bancul de pietriș și râpă a fost înțesată de mine și sârmă împrăștiate pe pantele abrupte.
Trupele de coastă au cuprins 5 companii de infanterie. Ele erau concentrate în 15 puncte cheie numite cuiburi de rezistență (Widerstandsnester) numerotate de la est la vest WN-60 -> WN-74 în apropierea Vierville. Ele erau situate în principal în jurul intrărilor protejate de câmpuri minate și de sârmă.Badsey, Stephen; Bean, Tim (2004). Plaja Omaha. Publicația limitatǎ Sutton p. 42. ISBN 0-7509-3017-9 Fiecare punct cheie era legat de celalalt prin trasee și tunele. Un total de pană la 60 de piese de artilerie au fost depozitate în aceste puncte cheie, acestea fiind puști, mitraliere și artilerie ușoară. Armamentul greu era stocat în 8 cazemate și 4 poziții deschise și armamentul ușor era localizat în alte 35 de buncăre. Alte 18 tunuri anti-tanc au completat dispunerea artileriei pe plajă. Zonele dintre punctele cheie au fost echipate ușor având gropi pentru puști, tranșee și arete 85 de amplasamente pentru mitraliere."Capul de pod de la Omaha". Centrul de istorie militarǎ al Armatei Statelor Unite. 1994. p. 25.^ Bastable, Jonathon (2006). Voci ale Zilei-Z. David & Charles. p. 132. ISBN 0-7153-2553-1. Nici o zona nu a fost lăsata descoperită și dispunerea armelor era făcută astfel încât frontul putea fi mutat oriunde pe plajă.
Spionajul Aliaților a identificat apărarea ca fiind întărită de un batalion de 800-1000 de oameni din cadrul diviziei 716.p ""Apǎrǎrile Inamicilor"" . Capul de pod de la Omaha.Centrul de istorie militarǎ al Armatei Statelor Unite.20 septembrie 1945. p. 26. CMH Pub 100-11. Recuperatǎ pe 2007-06-10. Aceasta era o divizie de apărare care îngloba 50% trupe non-germanice (voluntari ruși) și alți etnici germani. Recent activata dar puternica divizie 352 localizată la 30 de km înspre uscat la Saint-Lô, a fost considerată cea mai potrivită forța de contraatac. Rommel a ordonat diviziei 352 apărarea la malul apei in luna martie.Loc. Fritz Ziegalmann (Șeful comandamentului diviziei de infanterie 352)"Divizia de infanterie 352 la Plaja Omaha". Stewart Bryant. Preluat din originalul din 2007-04-28. Recuperat pe 2007-08-19.. Aceasta era strategia lui de a apăra Normandia din care făcea parte Omaha Beach. Ca parte a acestei reorganizări divizia 352 a preluat comanda celor două batalioane de grenadieri ai Regimentului 726 precum și batalionul Ost 439 , care a fost anexat la 726.Badsey, Stephen; Bean, Tim (2004). Plaja Omaha. Publicația limitatǎ Sutton . p. 30. ISBN 0-7509-3017-9. Omaha Beach a căzut în cadrul Sectorului Al Doilea a Apărării de Coastă, care se întindea din Calleville spre vest și alocată regimentului 916 grenadieri și batalionului al treilea de grenadieri din Regimentul 726. Două companii din 726 au condus punctele cheie din zona Vierville în timp ce doua companii din 916 au ocupat punctele cheie din zona St. Laurent care era în centrul Omaha. Aceste poziții au fost susținute de artileria a batalioanelor unu și patru din Regimentul de Artilerie 352 (doisprezece 105 mm și patru obuziere de 150 mm). Cele doua companii rămase din 916 au format o rezervă la Formigny două mile (4 km)în interior. La est de Colleville, "Coasta de Apărare Sector 3 " a fost responsabilitatea restului de Regiment de Grenadieri 726. Două companii au fost desfășurate pe coasta, una în partea de est a punctului cheie cu sprijinul acordat de al treilea batalion din Regimentul de Artilerie 352. Zona de rezervă, care cuprinde cele două batalioane de grenadieri din Regimentul 915 cunoscut și sub numele de "Kampfgruppe Meyer", care a fost situat la sud-est de Bayeux imediat în afara zonei Omaha.Badsey, Stephen; Bean, Tim (2004). Plaja Omaha. Publicația limitatǎ Sutton . p. 33. ISBN 0-7509-3017-9.
Eșecul de a identifica reorganizarea de apărare a fost o defalcare de o inteligență rară pentru aliați. Rapoarte post-acțiune au estimat inițial că 352 a fost desfășurat pentru apărare de coastă doar cu câteva zile înainte, ca parte a unui exercițiu anti-invazie.Maior Carl W. Plitt, 16th Infantry S-3. "Rezumat al situației regimentelor pe Ziua-D".Arhivele Naționale (Colegiul Park, Maryland), Rg. 407, 301 INF(16)-0.3.0, Box 5919. Recuperat pe 2007-06-14.
Planul atacului Omaha a fost divizată în zece sectoare, numite prin cod: Able, Baker, Charlie, Dog Green, Dog White, Dog Red, Easy Green, Easy Red, Fox Green si Fox Red. Asaltul inițial a fost făcut de doua echipe de regiment – Regimental Combat Teams (RCT)- susținute de doua batalioane cu tancuri, care aveau atașate și două batalioane de pușcași. Regimentele de infanterie au fost organizate în trei batalioane, fiecare cu cate aproximativ 1000 de oameni. Fiecare batalion a fost organizat sub formă a trei asociații de pușcași, fiecare de pană la 240 de oameni și o companie suport de pană la 190 de oameni."Însemnǎrile istorice ale celei de-a 16-a Infanterie" Arhivele Naționale (Colegiul Park, Maryland), Rg. 407, 301 INF(16)-0.3.0, Box 5909. Dosarul raporturilor de operare. 9 iulie 1945.Recuperat pe 2007-06-21. Companiile de infanterie de la A la D aparțineau primului batalion al regimentului. Cele de la E la H aparțineau celui de-al doilea, iar cele de la I la M celui de-al treilea. Litera J nu era folosita. (Companiile individuale vor fi menționate în acest articol de către companiile de regiment, ca de exemplu: Compania A din 116 RCT va fi A/116). În concluzie, fiecare batalion avea o companie de baza de pana la 180 de oameni. Batalioanele cu tancuri erau formate din trei companii, de la A la C, fiecare cu câte 16 tancuri, în timp ce batalioanele de pușcași erau organizate în șase companii, de la A la F, cu câte 65 de oameni în fiecare companie. right|thumb|350px|Harta istorică oficială ce arată obiectivele Corpului militar V în Ziua-D