Constantin Cantacuzino (cunoscut publicului larg ca Bâzu; ) a fost un aviator român, unul dintre aviatorii militari de elită al celui de-al Doilea Război Mondial, membru al familiei Cantacuzino și tatăl romancierei Oana Orlea.
Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial În 1939, Constantin Cantacuzino a câștigat concursul național de acrobație aeriană cu avionul său Bü 133 Jungmeister, iar în 1941 a fost numit pilot șef al companiei naționale de transport aerian LARES, precursoarea interbelică a societății naționale de transport aerian cunoscută ca TAROM.
Pasiunea lui pentru aviație s-a manifestat nu numai prin practicarea acestei meserii ci și prin activitatea de concepție tehnică. Astfel, el este autorul brevetului de invenție nr. 815.211, cu titlul "Dispozitiv ce arată simultan ora în unități uzuale de măsurare a timpului și în unități uzuale de măsurare a arcului", depus la 19 decembrie 1936 la Direcția de Proprietate Industrială din cadrul Ministerului Comerțului și Industriei din Franța și acceptat la 5 aprilie 1937.
Constantin Cantacuzino fost un motociclist pasionat, câștigând multe curse și stabilind un record mondial la cursa Paris - București. De asemenea, a jucat tenis și a fost căpitanul echipei Române de hochei pe gheață la Campionatul Mondial din 1933.Constantin Cantacuzino hockeyarchives
În al Doilea Război Mondial thumb|left| Aşii români decoraţi în august 1943 cu Ordinul Mihai Viteazul: Cantacuzino, Dicezare, Greceanu, Şerbănescu şi Milu. A efectuat 608 misiuni aeriene de luptă în cadrul următoarelor unități militare : 5 iulie - 31 octombrie 1941 - Escadrila 53 Vânătoare - împotriva URSS ; 26 aprilie 1943 - 31 mai 1944 - Grupul 7 Vânătoare - împotriva URSS ; 31 mai 1944 - 9 mai 1945 - Grupul 9 Vânătoare - după 23 august 1944 împotriva Ungariei Salașiste și a Germaniei naziste.
Locotenentul aviator (r) Constantin Cantacuzino a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur cu 2 barete (20 februarie 1942) pentru următoarele merite: „Pilot de vânătoare, care a dovedit un elan excepțional în îndeplinirea misiunilor. A executat 56 misiuni de războiu și 89 ore de sbor dela începutul operațiunilor. A doborât patru avioane inamice de bombardament.”Decretul Regal nr. 3.274 din 28 noiembrie 1941 pentru conferiri de Ordine de Războiu, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 291 din 8 decembrie 1941, partea I-a, p. 7.626. și clasa Cavaler (16 februarie 1944) „pentru curajul și vitejia de care a dat dovadă în lupte aeriene, în executarea celor 105 misiuni, doborînd 2 avioane inamice”.Decretul Regal nr. 359 din 16 februarie 1944 pentru conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 53 din 3 martie 1944, partea I-a, p. 1.744.
După cel de-al doilea război mondial Împreună cu familia, a părăsit România la instaurarea comunismului, și s-a refugiat la Paris, iar ulterior în Spania.Iubirea neîmpărtășită a lui Ionel Teodoreanu, 2 iulie 2011, Ionela Roșu, adevarul.ro, accesat la 3 iulie 2011.
Viață personală S-a născut la București. Tatăl său a fost Mihai Cantacuzino iar mama sa Maria Rosetti, amândoi descendenți ai unor vechi familii boierești. (Dupa moartea soțului său, Maria Rosetti s-a recăsătorit cu George Enescu.) Constantin a fost căsătorit cu actrița de origine basarabeană Nadia Kujnir-Herescu (Nadia Gray) și este tatăl scriitoarei Maria-Ioana Cantacuzino (Oana Orlea).
Decorații 20px Ordinul „Virtutea Aeronautică” de Război cu spade, clasa Crucea de Aur cu 2 barete (28 noiembrie 1941) 20px Ordinul „Virtutea Aeronautică” de Război cu spade, clasa Cavaler (16 februarie 1944)
Note
Bibliografie 2003 -- Bernád Dénes, Rumanian Aces of World War 2, Osprey Publishing, Oxford, Anglia Bernád Dénes, "Rumanian Air Force, the prime decade 1938-1947" Victor Nițu, "Constantin "Bâzu" Cantacuzino - The prince of aces", la secțiunea dedicată aviatorilor de elită al celui de-al doilea război mondial (WWII Ace Stories) 2000 -- Vasile Tudor, Constantin "Bâzu" Cantacuzino - "Prince of the Aces", Modelism Publishing 2006—Vasile Tudor, Războiul aerian în România 1941-1944, Pitești, Editura Tiparg Arhivele Naționale ale României, fondul nr. 1045 „C.M. (Bâzu) Cantacuzino” - dosarul nr.50/1936 „Brevet de invenție acordat lui Constantin M. Cantacuzino pentru cronometru - cronograf; descrierea și modul de întrebuințare a cronometrului; schița cronometrului”
Lectură suplimentară ***, Cpt. Av. Bâzu Cantacuzino - Amintiri și însemnări , Ed. Start Tipp, Slobozia, 2008
Vezi și Alexandru Șerbănescu Horia Agarici Lista așilor aviației române din cel de al Doilea Război Mondial Lista așilor din cel de-al Doilea Război Mondial Forțele Aeriene Române
Legături externe Romani de legenda: Constantin Bazu Cantacuzino, asul aviatiei de vanatoare romanesti (I), 22 septembrie 2011, Laurentiu Dologa, Ziare.com Romani de legenda: Constantin Bazu Cantacuzino, asul aviatiei de vanatoare romanesti (II), 23 septembrie 2011, Laurentiu Dologa, Ziare.com Cum a evadat prințul Bâzu Cantacuzino din România stalinistă, 1 august 2013, Adevărul - articol Historia Un erou al razboiului anti-sovietic , 19 iunie 2008, Mircea Dumitriu, România liberă Constantin M. Cantacuzino (Bazu), asul aviatiei romanesti , 20 ianuarie 2006, Mircea Dumitriu, România liberă
Categorie:Nașteri în 1905 Categorie:Decese în 1958 Constantin Cantacuzino (aviator) Categorie:Jucători români de hochei pe gheață Categorie:Piloți români de aviație Categorie:Ași ai aviației române din cel de-al Doilea Război Mondial Categorie:Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul clasa III Categorie:Decorați cu Ordinul Crucea de Fier Categorie:Bucureșteni Categorie:Români expatriați în Spania