Paul Rampelt (n. 29 noiembrie 1921, Mediaș – d. 2 ianuarie 1996 FürstenfeldbruckSiebenbürgische Zeitung, 20.05.2011, pag. 5, Das soziale und kulturelle Leben bereichert, 40-Jahr-Feier der Kreisgruppe Fürstenfeldbruck mit vielseitigem Programm Paul Rampelt la forumkronstadt.ro), a fost un cântăreț de operă și operetă, dar și un poet care a scris în dialectul săsesc, originar din România.

Biografie Tatăl său a fost profesor de liceu. Paul Rampelt a frecventat școala germană din Mediaș, Gimnaziul „Stephan Ludwig Roth”, luându-și acolo bacalaureatul în 1941. Vacanțele și le petrecea împreună cu ceilalți 5 membri ai familiei sale la țară, în satul Buzd din aproprierea orașului natal. Acolo a cunoscut traiul țăranilor sași și a învățat să vorbească un dialect săsesc rural.

Unul din profesorii săi de la liceul din Mediaș a fost Dutz Schuster, poet care scria în dialectul săsesc. Uneori, la orele de matematică sau la diverse întruniri, le recita câte o poezie sau le citea un text în proză scris în dialect. Aceasta l-a îndemnat pe Paul Rampelt să încerce și el să scrie poezii în dialectul săsesc.

În al Doilea Război Mondial a fost înrolat în armata germană{ și a fost luat prizonier de americani.{cn |date= February 2026}} Primele poezii în dialect săsăesc, pe care autorul le consideră de valoare, au fost scrise în prizonierat.

Întors în România, a lucrat o vreme într-o fabrică de mobilă din Codlea.

Datorită talentului său muzical, a cântat în Corul Bach din Brașov sub conducerea lui Victor Bickerich, interpretând ocazional roluri solo, și a dirijat coruri sindicale. A fost angajat ca solist la Teatrul Muzical din Brașov, unde a obținut succes și ca tenor solo. A avut ca activitate principală cea de cântăreț de operă și operetă. În această perioadă, când avea de crescut trei copii, viața i se părea prea prozaică și, fiind și conștient de pericolele oricăror manifestări critice sub dictatura comunistă, a încetat să mai scrie poezii umoristice.

În 1965, a emigrat în Republica Federală Germania, unde s-a angajat ca preparator zoologic la Colecția de Zoologie a Statului Bavarez din München. Scutit de griji, i-a revenit dispoziția de a scrie poezie umoristică, în dialect săsesc.

Din anul 1970 a început să publice unele din lucrările sale în ziare și reviste, între care Siebenbürgische Zeitung și Siebenbürgischer Hauskalender.Lexikon deutschsprachiger Mundartautoren Apoi, a decis să-și editeze singur volumele de poezie.

Din 1984 a participat la peste 100 de lecturi cu public ale lucrărilor proprii, în Germania, Austria și Elveția

Volume

Ifach äs et net, me Läwer, (Mundartgedichte/versuri în dialect), 1976 (cu desene de Rolf Peter Brotschi) Lastich Mänjtschen uch Gedärer, (Mundartgedichte/versuri în dialect), 1979 (cu desene de Hermann Kenzel) Lachen uch Nodinken, (Mundartgedichte/versuri în dialect), 1986 Mir Keakelpiraten, fiur Medwescher, (Mundartgedichte/versuri în dialect), 1981 Noch ist Saksesch, (Tonbandkassette/Casetă audio nr. 1), 1983 Veränglich, (Tonbandkassette/Casetă audio nr. 2), 1989 Wä läng klajt noch menj Motterspoch, 1993

Bibliografie

Lexikon der Siebenbürger Sachsen, Editura Wort und Welt, Thaur/Innsbruck, 1993, ISBN 3-85373-140-6

Legături externe

Geschichten von Paul Rampelt Bayer und Siebenbürger - von Paul Rampelt Die siebenbürgisch-sächsische Stadt an der großen Kokel. Lesebuch

Note

Categorie:Nașteri în 1921 Categorie:Decese în 1996 Categorie:Scriitori sași Categorie:Sași transilvăneni Categorie:Medieșeni Categorie:Nașteri pe 29 noiembrie Categorie:Cântăreți de operă români Categorie:Muzicieni români din secolul al XX-lea