thumb|Europubelă de 120 l.
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.
În România activitatea de gestionare a deșeurilor este fundamentată pe Legea 211/2011, care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deșeurilor în România are o pondere de 10 miliarde EUR.
Istoric Încă din 1970 s-a conștientizat opinia că deșeurile constituie o problemă și că metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care intră în componența acestora. La Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial.Ungureanu, p. 5. În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene în problema deșeurilor datând din anul 1975. Oamenii sunt obisnuiți să recicleze din cele mai vechi timpuri. Studii arheologice au arătat că, în perioadele când resursele de materii prime se diminuau, gropile de gunoi ale orașelor antice conțineau mai puține deșeuri cu potențial pentru reciclare (unelte, ceramica etc).
În erele preindustriale, deșeurile din prelucrarea bronzului și a altor metale prețioase erau colectate în Europa, și topite pentru refolosire continuă, iar în unele zone praful și cenușa de la focurile de cărbuni sau lemne erau refolosite pentru obținerea materialului de bază în fabricarea cărămizilor. Principalul motiv pentru practicarea reciclării materialelor era avantajul economic, nevoia de materii prime naturale devenind astfel mai mică.
Un întreprinzător englez, Benjamin Law, a fost primul care a transformat reciclarea hainelor care nu mai puteau fi purtate în materii prime pentru noi materiale textile. Astfel, el a inventat 2 noi materiale: shoddy și mungo, bazate pe lână recuperată din haine vechi, combinată cu lână nouă. În 1860, în orașul Batley, Anglia, se produceau peste 7000 de tone din acest material.
Perioadele cele mai “propice” reciclării în masă erau cele de război. Germania Nazistă este una dintre țările în care raționalizarea și reciclarea au fost adoptate atât în timpul cât și în perioada pre-război. În special se recicla fierul dar și alte metale rare, fibrele textile sau oasele din care se făcea apoi săpun.
Lipsa resurselor cauzată de cele două războaie mondiale și alte evenimente au încurajat puternic reciclarea. Campanii guvernamentale puternice au fost promovate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în fiecare țară implicată, împingând cetățenii să doneze metale și să conserve fibrele, ca o chestiune importantă de patriotism. Programele de conservare a resurselor stabilite în timpul războiului au fost continuate și ulterior în unele țări ce nu stăteau foarte bine la capitolul resurse naturale, cu ar fi Japonia.
Japonia este una dintre țările în care reciclarea este reglementată prin lege și general acceptată de către locuitori, mai mult decât în celelalte țări. În 2007, în Japonia s-au colectat pentru reciclare 802.036 tone de plastic, cu 429,5% mai mult decât în 2000, adică fiecare locuitor al țării reciclează aproximativ 6.4 kg de plastic pe an.
Următoarea mare investiție în reciclare a avut loc în anii ’70, datorită creșterii costului energiei (reciclarea aluminiului folosește doar 5% din energia necesară producției virgine; sticla, hârtia și metalele au și ele un consum redus de energie la reciclare). Adoptarea în 1977 în SUA a Clean Water Act a creat o cerere puternică de hârtie albă (hârtia de birou care a fost deja albită a crescut ca valoare atunci).
O treime din totalul deșeurilor din Statele Unite este reciclat. Astfel, 82 de tone de materiale sunt reciclate dintr-un total de . Se estimează o creștere de 100% a cantității de materiale reciclate în SUA în ultimii 10 ani.
În SUA există cea mai mare producție de gunoi (deșeuri) pe cap de locuitor din lume. Astfel, în fiecare zi, în medie, un american produce puțin peste 2 kilograme de gunoi.
În anii 70, orașul Woodbury din statul american New Jersey a fost primul din țară care a introdus reciclarea obligatorie. Curând, și alte orașe i-au urmat exemplul, principalul motiv al noii pasiuni a americanilor pentru reciclare fiind costul ridicat al energiei. Astfel, se economisea 95% din energie dacă se folosea aluminiu reciclat pentru producerea aluminiului.
Campania de conștientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deșeurilor este reciclarea lor a avut loc în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, în , în ). Deși în România s-au demarat inițiative de reciclare ale deșeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acțiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistență. În prezent reciclarea este reluată, dar reușita politicii de reciclare ține și de posibilitatea sortării deșeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.
Legislație Legislația privind gestionarea deșeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene. Pentru aderarea la Uniunea Europeană România a trebuit să implementeze în legislația sa aceste directive. Principalele directive sunt: Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deșeurile periculoase (modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE) Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (modificată de Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/12/CE) Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricționarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice Directiva Parlamentului European și Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva Consiliului 87/101/CEE) Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor și trifenililor policlorurați (PCB și PCT) Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecția mediului și în particular a solurilor când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură
În februarie 2008, dintre cele 29 directive, 21 erau complet transpuse în legislația românească, 3 erau transpuse parțial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență ale guvernului și ordine emise de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD, fost Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor – MMGA, fost Ministerul Apelor și Protecției Mediului – MAPM), Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF, fost Ministerul Economiei și Comerțului – MEC) și Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor – MTCT). Actual această transpunere este completă.
În Republica Moldova, Programul național de valorificare a deșeurilor de producție și menajere a fost elaborat în conformitate cu stipulările art. 28 al Legii cu privire la deșeurile de producție și menajere nr. 1347–XIII din 9 octombrie 1997, fiind aprobată ulterior prin Hotărârea Guvernului RM Nr. 606 din 28 iunie 2000.
Tipuri de deșeuri După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:
A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural. Ele sunt grupate în:Ungureanu, p. 7. A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții publice. A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).Ungureanu, p. 8. A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții și modernizarea și întreținerea străzilor. A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.
B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.
C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole. C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în: Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest. Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice. Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții. Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive. Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu cenușile produse de termocentralele care funcționează pe cărbune. C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.Ungureanu, p. 9. C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive. + Clasificarea deșeurilor conform Directivei 2006/12/CE Simbol Tip deșeu Q1 Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuare Q2 Produse care nu corespund specificațiilor Q3 Produse al căror termen de garanție a expirat Q4 Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză Q5 Materiale contaminate sau pătate în urma unor acțiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la activități de curățire, ambalaje, containere etc.) Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.) Q7 Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi contaminați, solvenți contaminați, săruri de amestec epuizate etc.) Q8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.) Q9 Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.) Q10 Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, șpan provenit de la operațiile de strunjire, zguri măcinate etc.) Q11 Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere, reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.) Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.) Q13 Orice materiale, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege Q14 Produse care nu mai au utilizare pentru deținător (de exemplu, articole rebutate de agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.) Q15 Materiale contaminate, substanțe sau produse rezultate din acțiuni de remediere a solului Q16 Orice materiale, substanțe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menționate anterior.
Colectarea și transportul deșeurilor thumb|left|120px|„Omul ordonat”, simbol al civilizației.