Space Exploration Technologies Corporation, cu numele comercial SpaceX, este o companie privată americană activă în domeniile zborurilor spațiale, telecomunicațiilor și inteligenței artificiale, cu sediul la complexul de dezvoltare Starbase din Starbase, Texas. De la înființarea sa în 2002, compania a înregistrat progrese remarcabile în domeniul propulsiei rachetelor, al vehiculelor de lansare reutilizabile, al zborurilor spațiale cu echipaj uman și al tehnologiei constelațiilor de sateliți. Începând cu anul 2026, SpaceX efectuează anual mai multe lansări orbitale decât orice alt furnizor, inclusiv față de competitori privați și programe naționale precum programul spațial chinez. SpaceX, NASA și Forțele Armate ale Statelor Unite colaborează strâns în temeiul unor contracte guvernamentale.
SpaceX a fost fondată de Elon Musk în 2002, animată de viziunea reducerii costurilor lansărilor spațiale și a deschiderii drumului spre o colonie autosustenabilă pe Marte. În 2008, racheta Falcon 1 a atins cu succes orbita, după trei tentative de lansare eșuate. Compania s-a orientat ulterior spre dezvoltarea rachetei de capacitate superioară Falcon 9 și a capsulei Dragon 1, în vederea îndeplinirii contractelor COTS încheiate cu NASA pentru aprovizionarea Stației Spațiale Internaționale. Până în 2012, SpaceX a finalizat toate zborurile de testare COTS și a început să execute misiuni de aprovizionare comercială către Stația Spațială Internațională. Tot în această perioadă, compania a demarat dezvoltarea tehnologiei necesare pentru recuperarea și reutilizarea primei trepte a rachetei Falcon 9. SpaceX a realizat prima recuperare reușită a primei trepte în 2015, urmată de prima sa relansare în 2017. Racheta Falcon Heavy, alcătuită din trei propulsoare Falcon 9, a efectuat primul său zbor în 2018, la capătul unui proces de dezvoltare de peste un deceniu. Începând cu mai 2026, rachetele Falcon 9 au aterizat și au fost relansate de peste 630 de ori, cu un ritm susținut de 1–3 lansări pe săptămână.
Aceste realizări au atras investiții private considerabile, determinând SpaceX să caute diversificarea surselor sale de venit. În 2019, primul satelit operațional al constelației de sateliți de internet Starlink a devenit funcțional. În anii următori, Starlink a ajuns să genereze cea mai mare parte a veniturilor companiei și a constituit baza pentru omologul său militar, Starshield. În 2020, SpaceX a pus în exploatare capsulele Dragon 2 pentru misiuni cu echipaj uman în beneficiul NASA și al unor clienți privați. În aceeași perioadă, compania a început construcția prototipurilor de testare pentru Starship — cel mai mare vehicul de lansare construit vreodată —, menit să concretizeze pe deplin viziunea unui vehicul de lansare complet reutilizabil, eficient economic și cu întrebuințări multiple. SpaceX dezvoltă totodată propriul costum spațial în cadrul programului Polaris, precum și modulul de aterizare lunară cu echipaj în cadrul programului Artemis al NASA. Compania nu este cotată la bursă, însă se preconizează lansarea unei oferte publice inițiale (IPO) în cursul anului 2026. Un cotidian de specialitate din industria spațială a estimat veniturile SpaceX la peste 10 miliarde de dolari în 2024, iar o ofertă din 2025 pentru achiziționarea de acțiuni interne a evaluat compania la 800 de miliarde de dolari, conferindu-i titlul de cea mai valoroasă companie privată din lume.
Istoric 2001–2004: Fondare În prima parte a anului 2001, Elon Musk l-a întâlnit pe Robert Zubrin și a donat organizației sale Mars Society, alăturându-se pentru scurtă vreme consiliului său de administrație. A susținut o comunicare plenară la cel de-al patrulea congres al organizației, unde a anunțat Mars Oasis, un proiect care își propunea să amplaseze o seră pe Marte și să cultive plante acolo. Musk a încercat inițial să procure un vehicul de lansare Dnepr pentru proiect, prin intermediul unor contacte rusești furnizate de Jim Cantrell.
Musk s-a întors cu echipa sa la Moscova, de această dată însoțit de Michael Griffin, care avea să devină ulterior cel de-al 11-lea administrator al NASA, însă a constatat că interlocutorii ruși deveniseră tot mai puțin receptivi. În zborul de întoarcere, Musk a afirmat că ar putea înființa o companie capabilă să construiască rachetele la prețuri accesibile de care proiectul avea nevoie. Prin aplicarea principiului integrării verticale, utilizarea pe cât posibil a unor componente comerciale standardizate disponibile pe piață și adoptarea abordării modulare specifice ingineriei software moderne, Musk era convins că SpaceX ar putea reduce considerabil costurile de lansare.
La începutul anului 2002, Elon Musk a început recrutarea de personal pentru compania sa, care urma să fie denumită SpaceX. Musk a contactat cinci persoane pentru pozițiile inițiale din cadrul companiei aflate la început de drum, printre care Griffin — care a refuzat funcția de inginer-șef —, Jim Cantrell și John Garvey (Cantrell și Garvey aveau să fondeze ulterior compania Vector Launch), inginerul de rachete Tom Mueller și Chris Thompson. SpaceX și-a stabilit inițial sediul într-un depozit din El Segundo, California. Primii angajați ai SpaceX, precum Tom Mueller (director tehnic), Gwynne Shotwell (director executiv operațional) și Chris Thompson (vicepreședinte pentru operațiuni), proveneau din corporațiile vecine TRW și Boeing. Până în noiembrie 2005, compania număra 160 de angajați.Podcast: SpaceX COO On Prospects For Starship Launcher . Aviation Week, Irene Klotz, May 27, 2020. Retrieved June 10, 2020. Musk a intervievat și aprobat personal toți angajații din perioada de început a SpaceX.
Musk a declarat că unul dintre obiectivele sale cu SpaceX este reducerea costurilor și sporirea fiabilității accesului în spațiu, cu un factor de zece față de nivelul existent.
2005–2009: Falcon 1 și primele lansări orbitale
SpaceX și-a dezvoltat primul lansator orbital, Falcon 1, din fonduri proprii. Falcon 1 era un lansator ușor nereutilizabil, cu două trepte până pe orbită. Costul total de dezvoltare al rachetei Falcon 1 s-a situat între aproximativ și .
Seria de rachete Falcon a fost denumită după nava spațială fictivă Millennium Falcon din Star Wars.
În 2004, SpaceX a contestat la Government Accountability Office (GAO) o decizie a NASA, nemulțumită de un contract atribuit fără licitație companiei Kistler Aerospace. Înainte ca GAO să poată răspunde, NASA a retras contractul și a înființat programul COTS. În 2005, SpaceX a anunțat planuri de a dezvolta, până la sfârșitul deceniului, un program spațial comercial calificat pentru zboruri cu echipaj uman — program care avea să devină ulterior nava spațială Dragon. În 2006, compania a fost selectată de NASA, care i-a alocat pentru contracte de demonstrare a aprovizionării cu echipaj și marfă a Stației Spațiale Internaționale (ISS), în cadrul programului COTS.
Primele două lansări Falcon 1 au fost achiziționate de Departamentul Apărării al Statelor Unite în cadrul Proiectului Falcon al DARPA, care evalua noi lansatoare americane potrivite pentru transportul rachetelor hipersonice din cadrul programului Prompt Global Strike.Graham Warwick and Guy Norris, "Blue Sky Thinking: DARPA at 50," Aviation Week & Space Technology, August 18–25, 2008, p. 18. Primele trei lansări ale rachetei, între 2006 și 2008, s-au soldat toate cu eșecuri care aproape au dus compania la faliment. Eșuase și finanțarea destinată Tesla Motors, astfel încât Tesla, SolarCity și Musk însuși s-au aflat, în același timp, cu toții în pragul falimentului. Potrivit relatărilor, stresul îl făcea pe Musk „să se trezească din coșmaruri, țipând și cuprins de dureri fizice”.
Situația financiară a început să se redreseze odată cu prima lansare reușită, obținută la a patra încercare, pe 28 septembrie 2008. Musk a împărțit ultimele care îi mai rămăseseră între SpaceX și Tesla, iar în decembrie NASA a atribuit SpaceX primul contract de servicii comerciale de reaprovizionare (CRS), în valoare de , salvând astfel compania din punct de vedere financiar. Datorită acestor factori și activităților comerciale pe care le-au făcut posibile, Falcon 1 a fost retrasă din uz la scurt timp după cea de-a doua lansare reușită — și a cincea în total —, în iulie 2009. Acest lucru i-a permis companiei SpaceX să își concentreze resursele asupra dezvoltării unei rachete orbitale mai mari, Falcon 9. Tot atunci, Gwynne Shotwell a fost promovată în funcția de președintă a companiei, ca recunoaștere a rolului avut în negocierea cu succes a contractului CRS cu administratorul asociat al NASA, Bill Gerstenmaier.
2010–2012: Falcon 9, Dragon și contractele cu NASA
Inițial, SpaceX intenționa ca, după lansatorul său ușor Falcon 1, să dezvolte un lansator de capacitate intermediară, Falcon 5. În schimb, în 2005 compania a decis să treacă direct la dezvoltarea rachetei Falcon 9, un lansator de capacitate superioară reutilizabil. Dezvoltarea rachetei Falcon 9 a fost accelerată de NASA, care s-a angajat să achiziționeze mai multe zboruri comerciale cu condiția demonstrării anumitor capacități. Totul a pornit de la o finanțare inițială acordată în 2006 prin programul Commercial Orbital Transportation Services (COTS). Valoarea totală a contractului s-a ridicat la și era destinată finanțării dezvoltării navei spațiale Dragon și a rachetei Falcon 9, precum și lansărilor demonstrative ale ansamblului Falcon 9–Dragon. În cadrul acestui contract, Falcon 9 a efectuat primul său zbor în iunie 2010, transportând unitatea de calificare a navei Dragon, o machetă a navei spațiale Dragon.
Prima navă spațială Dragon operațională a fost lansată în decembrie 2010, în cadrul misiunii COTS Demo Flight 1 — al doilea zbor al rachetei Falcon 9 —, și a revenit în siguranță pe Pământ după două orbite, îndeplinindu-și toate obiectivele misiunii. Până în decembrie 2010, linia de producție a SpaceX fabrica câte o rachetă Falcon 9 și o navă Dragon la fiecare trei luni.
În aprilie 2011, în cadrul celei de-a doua runde a programului Commercial Crew Development (CCDev), NASA a acordat companiei SpaceX un contract de pentru dezvoltarea unui sistem de salvare la lansare integrat pentru Dragon, în vederea calificării acesteia pentru zboruri cu echipaj uman, ca vehicul de transport al echipajelor către ISS. În august 2012, NASA a atribuit SpaceX un Space Act Agreement (SAA) cu preț fix, pentru elaborarea unui proiect detaliat al sistemului de transport al echipajelor.
La începutul anului 2012, aproximativ două treimi din acțiunile SpaceX îi aparțineau lui Musk, iar cele șaptezeci de milioane de acțiuni ale sale erau estimate la acel moment la pe piețele private, ceea ce situa valoarea companiei la . În mai 2012, odată cu lansarea Dragon C2+, Dragon a devenit prima navă spațială comercială care a transportat marfă la Stația Spațială Internațională. După acest zbor, evaluarea companiei pe piața de capital privat aproape s-a dublat, atingând , adică pe acțiune. Până la acel moment, SpaceX funcționase, de-a lungul primului său deceniu de activitate, cu o finanțare totală de aproximativ . Din această sumă, capitalul privat a contribuit cu aproximativ , dintre care în jur de de la Musk și alte aproximativ de la ceilalți investitori.
Programul activ de testare a reutilizării derulat de SpaceX a început la sfârșitul anului 2012, prin testarea componentelor de joasă altitudine și viteză redusă ale tehnologiei de aterizare. Prototipurile Falcon 9 au efectuat decolări și aterizări verticale (VTOL). Testele la viteză și altitudine ridicate ale tehnologiei de revenire atmosferică a propulsorului au început la sfârșitul anului 2013.
2013–2015: Lansări comerciale și creștere rapidă