R.E.M. a fost o formație de rock (mai precis rock alternativ) americană formată în Athens, Georgia în anul 1980 de către vocalistul Michael Stipe, chitaristul Peter Buck, basistul Mike Mills și toboșarul Bill Berry. Una din primele trupe de rock alternativ, R.E.M. s-a evidențiat prin stilul arpegiat al lui Buck, particularitățile vocii lui Stipe, și liniile melodice de bas ale lui Mills. R.E.M. a lansat primul single intitulat „Radio Free Europe” în anul 1981 la casa de discuri independentă Hib-Tone. Singleul a fost urmat de EP-ul Chronic Town în 1982, prima lansare sub casa de discuri I.R.S. Records. În 1983, trupa a lansat mult-apreciatul album de debut, Murmur, și a început să-și construiască o reputație de-a lungul anilor prin lansarea albumelor de studio, turnee, și susținerea radiourilor de campus. După ani de succes în mediul underground, R.E.M. au lansat „The One I Love”, prima piesă care s-a bucurat de un succes semnificativ, urcând pe primele locuri în topul Billboard Hot 100. Trupa a semnat cu Warner Bros. Records în 1988, și a început să militeze pe teme legate de politică și mediul înconjurător, concertând în diverse arene din jurul lumii.
La începutul anilor '90, când rockul alternativ prinsese amploare, R.E.M. erau văzuți ca pionieri ai genului de către trupe precum Nirvana sau Pavement. Trupa a lansat cele mai de succes albume din punct de vedere comercial, Out of Time (1991) și Automatic for the People (1992), deviând de la stilul lor inițial. Piese precum „Losing My Religion” sau „Everybody Hurts” au făcut trupa cunoscută pe plan global. Albumul din 1994, Monster, a prezentat întoarcerea la un sunet mai distors și neșlefuit, menținându-și succesul comercial. R.E.M. a început să concerteze pentru prima oară în șase ani, pentru promovarea albumului; de-a lungul turneului, trei dintre membri au întâmpinat urgențe medicale.
În 1996, R.E.M. a semnat din nou cu Warner Bros., pentru o sumă estimativă de 80 de milioane de dolari americani, la vremea aceea cel mai scump contract de înregistrare din istorie. Albumul din 1996, New Adventures in Hi-Fi, deși a fost bine primit de către critici, s-a descurcat dezamăgitor din punct de vedere comercial. Bill Berry a părăsit trupa în 1997, iar Stipe, Buck și Mills au decis să continue ca trio. Cu mici schimbări în stilul muzical, trupa și-a continuat cariera în următorul deceniu, lansând albume care au generat păreri împărțite din partea criticilor, și vânzări modeste. De-a lungul carierei, R.E.M. a vândut peste 85 de milioane de albume. În 2007, trupa a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame, aflându-se în primul an de eligibilitate. R.E.M. s-a despărțit amiabil în 2011, printr-un anunț pe siteul oficial.
Biografie
1980–1981: Formarea În ianuarie 1980, Michael Stipe l-a întâlnit pe Peter Buck în magazinul de muzică Wuxtry Records unde acesta lucra. Cei doi au descoperit că aveau gusturi similare în muzică, apreciând genurile punk rock și protopunk, cu artiști precum Patti Smith, Television, și The Velvet Underground. Stipe menționează într-un interviu: „Aparent cumpăram toate discurile pe care [Buck] le păstra pentru el.” La scurt timp după, Stipe și Buck i-au întâlnit pe Mike Mills și Bill Berry, studenți ai Universității din Georgia, care cântau împreună încă din liceu. Cvartetul a acceptat să colaboreze pentru câteva piese; Stipe menționează mai târziu: „Nu a fost niciodată vreun plan măreț în spate”. Trupa, neavând încă nume, a petrecut câteva luni exersând și a cântat primul concert pe 5 aprilie 1980, la aniversarea unui prieten. După ce au considerat câteva nume precum „Twisted Kites”, „Cans of Piss” și „Negro Wives”, Stipe a ales „R.E.M.” (acronim pentru stadiul somnului numit rapid eye movement - mișcare rapidă a ochilor) la întâmplare dintr-un dicționar.
Membrii trupei au decis să renunțe la școală pentru a se concentra pe muzică. Jefferson Holt, angajat la un magazin de muzică, a fost atât de impresionat de un concert R.E.M. susținut în orașul său, încât s-a mutat în Athens și a devenit managerul formației. Grupul s-a bucurat de un succes aproape instant în Athens și zonele apropiate, fapt ce a atras mulțimi din ce în ce mai mari la concerte, cauzând nemulțumiri în scena muzicală din Athens. Pe parcursul următorului an și jumătate, R.E.M. a concertat în sudul Statelor Unite. Cântatul în turneu a fost laborios, deoarece la vremea aceea nu exista un circuit pentru trupele de rock alternativ. Formația a străbătut Statele Unite într-o camionetă albastră veche, condusă de Holt, având un buget zilnic pentru mâncare de 2 dolari pe persoană.
În vara anului 1981, R.E.M. a înregistrat primul single, „Radio Free Europe”, la studioul producătorului Mitch Easter din Winston-Salem, Carolina de Nord. Singleul a fost lansat prin casa de discuri independentă Hib-Tone, cu un tiraj de o mie de exemplare epuizate la scurt timp. Deși a fost presat în cantitate limitată, singleul a fost apreciat de către critici, și a fost menționat ca unul din cele mai bune zece singleuri ale anului de către publicația The New York Times.
1981–1987: I.R.S. Records și succes pe plan cult În octombrie 1981 R.E.M. a înregistrat EP-ul Chronic Town cu Mitch Easter ca producător, plănuind să-l lanseze prin o nouă casă de discuri, Dasht Hopes. I.R.S. Records a obținut o casetă demo a primei sesiuni de înregistrări pentru EP, care circula de câteva luni. Trupa a refuzat ofertele casei RCA Records în favoarea I.R.S., cu care a semnat un contract în mai 1982. I.R.S. a lansat Chronic Town în august, prima pe plan american. O recenzie pozitivă a publicației NME a lăudat aura de mister a pieselor, concluzionând: „R.E.M. sunt adevărați, și e grozav să auzi ceva atât de neforțat și inteligent.”
I.R.S. l-a repartizat inițial pe producătorul Stephen Hague pentru înregistrarea primului album de studio. Insistența lui Hague în privința perfecțiunii din punct de vedere tehnic i-a nemulțumit pe membri, care au cerut casei de discuri să-i lase să înregistreze cu Easter. I.R.S. a fost de acord cu o sesiune de test, permițând trupei să se întoarcă în Carolina de Nord, unde au înregistrat piesa „Pilgrimage”, cu Easter și partenerul său Don Dixon. La audiția piesei, I.R.S. a permis trupei să înregistreze albumul cu Dixon și Easter. Datorită experienței negative cu Hague, trupa a înregistrat albumul într-un proces de negare, refuzând să încorporeze clișee ale muzicii rock, precum solouri de chitară sau sintetizatoare, cu scopul de a crea un album neafectat de trecerea timpului. Murmur a fost întâmpinat cu succes din punct de vedere critic la lansarea din 1983, primind titlul de cel mai bun album al anului din partea revistei Rolling Stone. Albumul a urcat până pe locul 36 în topul Billboard 200. Singleul principal a fost o variantă re-înregistrată a „Radio Free Europe”, care a atins locul 78 în topul singleurilor Billboard. Deși a fost lăudat de majoritatea criticilor, albumul a vândut în jur de 200,000 de exemplare, sub așteptările lui Jay Boberg de la I.R.S.
R.E.M. au apărut pentru prima oară la televizor în emisiunea Late Night with David Letterman, în octombrie 1983, unde trupa a cântat o piesă nouă, fără titlu. Piesa, eventual intitulată „So. Central Rain (I'm Sorry)”, a devenit primul single de pe al doilea album al trupei, Reckoning (1984), de asemenea înregistrat cu Easter și Dixon. Albumul a avut o recepție pozitivă; Mat Snow de la NME a scris că Reckoning „confirmă că R.E.M. este una din cele mai deosebite trupe de pe planetă”. Pe plan american, albumul a atins locul 27 în topuri—un număr neobișnuit de mare la acea vreme pentru o trupă de college rock —dar distribuția slabă peste oceane au adus trupei doar locul 91 în Marea Britanie.
Al treilea album al formației, Fables of the Reconstruction (1985), a demonstrat o schimbare a genului. În loc de Dixon și Easter, R.E.M. l-a ales pe Joe Boyd, producător pentru Fairport Convention și Nick Drake, pentru a înregistra albumul în Anglia. Membrii formației au găsit sesiunile de înregistrare neașteptat de dificile, și erau depresivi din cauza vremii de iarnă și ceea ce considerau mâncare proastă; situația a adus trupa aproape de despărțire. Atmosfera negativă care înconjura sesiunile de înregistrare au adus un context albumului. Din punct de vedere liric, Stipe a început să inventeze povești în genul mitologiei sudiste, menționând într-un interviu din 1985 că a fost inspirat de „ideea în care bătrânii stau în jurul focului, transmițând legende și fabule către nepoți”.
Trupa a concertat în Canada în iulie și august 1985, și în Europa în luna octombrie, în țări precum Olanda, Anglia (un concert a fost susținut la Hammersmith Palais în Londra), Irlanda, Scoția, Franța, Elveția, Belgia și Germania de Vest. Pe 2 octombrie 1985, trupa a cântat în Bochum, Germania de Vest, pentru emisiunea germană Rockpalast. La vremea turneului, Stipe s-a vopsit blond. Fables of the Reconstruction s-a descurcat dezamăgitor în Europa, unii critici privindu-l ca fiind mohorât și prost înregistrat. Ca și pe primele albume, singleurile de pe Fables of the Reconstruction au fost în general ignorate de către radiouri. Între timp, I.R.S. deveneau frustrați în privința ezitărilor trupei de a avea succes.
Pentru al patrulea album, R.E.M. l-au ales pe Don Gehman ca producător. Rezultatul, Lifes Rich Pageant (1986), a pus vocea lui Stipe mai proeminent față de muzică. Într-un interviu cu Chicago Tribune din 1986, Peter Buck a relatat: „Michael devine din ce în ce mai bun la ceea ce face, și devine mai încrezător. Cred că asta are un efect asupra vocii sale.” Albumul a fost o îmbunătățire față de vânzările lui Fables of the Reconstruction, și a ajuns pe locul 21 în topul Billboard 200. Singleul „Fall on Me” s-a bucurat de succes pe radiourile comerciale. Lifes Rich Pageant a fost primul album al trupei care a primit discul de aur pentru vânzări de 500,000 de exemplare. Deși radiourile americane de campus rămâneau suporterii de bază, trupa începea să aibă hituri în topurile de mainstream rock; cu toate acestea, muzica lor încă nu avea succes în topurile principale.
Ca urmare a succesului lui Lifes Rich Pageant, I.R.S. a lansat Dead Letter Office, o compilație cu piese rare înregistrate de către formație, unele din ele chiar nelansate la acea vreme. La scurt timp după, I.R.S. a compilat catalogul de videoclipuri al formației (exceptând „Wolves, Lower”) în prima lansare video, Succumbs.
1987–1990: Faima Don Gehman nu a fost disponibil pentru a produce al cincilea album al trupei, sugerând membrilor să lucreze cu Scott Litt, colaborare care a ținut cinci albume. Pe Document (1987), versurile lui Stipe aveau teme politice, în special în piesele „Welcome to the Occupation” și „Exhuming McCarthy”, care erau reacții ale mediului conservativ al politicii americane a anilor '80, sub conducerea președintelui Ronald Reagan. În recenzia albumului, Jon Pareles de la The New York Times a scris: „Document este și încrezător și sfidător; dacă R.E.M. e pe cale să treacă de la statutul cult la popularitate, albumul stabilește că trupa va ajunge acolo în termenii săi proprii.” Document a fost albumul care a propulsat trupa către succes, iar primul single, „The One I Love”, s-a clasat în Top 20 în SUA, Marea Britanie, și Canada. În ianuarie 1988, Document a devenit primul album al formației cu vânzări de un milion de exemplare. Având în vedere succesul trupei, coperta din decembrie 1987 a revistei Rolling Stone îi declara pe R.E.M. ca fiind „Cea mai bună trupă americană de rock & roll”.