Ben Nevis (în gaelică scoțiană, Beinn Nibheis) este cel mai înalt vârf muntos de pe Insula Marea Britanie și din întreg Regatul Unit, având o altitudine maximă de . Se află în partea de vest a Munților Grampian, în regiunea Lochaber din Scoția, în apropierea orașului Fort William.
Este denumit de localnici The Ben (Muntele), ca și alți munți din Scoția. Totuși, când străinii folosesc termenul „The Ben”, ei se referă de obicei la Ben Nevis. Muntele atrage aproximativ de ascensiuni pe an, dintre care aproximativ trei sferturi sunt efectuate pe drumul Pony Track dinspre Glen Nevis pe partea de sud a muntelui. Pentru alpiniști și montaniarzi principala atracție o reprezintă stâncile de din partea de nord; unele dintre cele mai înalte stânci de pe Insula Marea Britanie, ele prezintă diverse posibilități de ascensiune, de diverse dificultăți, și reprezintă unul din principalele locuri unde se practică cățărări pe gheață în Regatul Unit.
Pe vârf se află ruinele unui fost observator astronomic care a funcționat permanent între 1883 și 1904. Charles Thomson Rees Wilson a stat o perioadă la acel observator, înainte de a inventa camera cu ceață.
Geografie
Ben Nevis formează un masiv muntos împreună cu vecinul său de la nord-est, Carn Mòr Dearg, de care este legat prin creasta Carn Mòr Dearg.Ordnance Survey Landranger 41. Ambii munți sunt printre cei opt de pe Insula Marea Britanie cu altitudini de peste , împreună cu Aonach Mòr și Aonach Beag aflate imediat la est; ceilalți patru sunt toți în Munții Cairngorm.
Marginile vestică și sudică ale lui Ben Nevis prezintă o diferență de nivel de pe o distanță de aproximativ de la baza lui Glen Nevis — cea mai lungă și mai abruptă pantă deluroasă din Marea BritanieW. H. Murray, The Companion Guide to the West Highlands of Scotland — ceea ce are ca rezultat faptul că muntele prezintă un aspect impunător în acea parte. Spre nord, dimpotrivă, stâncile pierd doar altitudine spre Coire Leis. În această depresiune se găsește Cabana memorială Charles Inglis Clark (numită Cabana CIC), o cabană aflată la altitudinea de , aflată în proprietatea Scottish Mountaineering Club și utilizată ca bază pentru multe trasee de drumeție pe partea nordică a muntelui.
thumb|left|240px|Faţa sudică, abruptă, a lui Ben Nevis dinspre Sgurr a' Mhàim În plus față de vârful principal, de , Ben Nevis mai are două culmi trecute în Tabelele lui Munro, ambele denumite Carn Dearg („Dealul Roșu”). Cel mai înalt dintre acestea, la , se află situat spre nord-vest, și este adesea confundat cu Ben Nevis însuși atunci când este văzut dinspre Fort William. Celălalt Carn Dearg () iese din masiv înpre Glen Nevis pe partea sud-vestică a muntelui. Mai spre vest, se află un deal mai mic, Meall an t-Suidhe (), care formează cu Ben Nevis o șa care conține un lac, Lochan an t-Suidhe. Traseul turistic cel mai des utilizat dinpre Glen Nevis trece pe lângă acest deal, urcând spre vârf pe partea de vest, mai largă, a lui Ben Nevis. Geologie
Ben Nevis este format mai ales din roci magmatice din devonian (aproximativ 400 de milioane de ani în urmă), pătrunse prin intruziune în șisturile metamorfice din jur; intruziunile au forma unei serii de inele concentrice. Inelul cel mai interior, numit Granitul Interior, constituie partea masivă a muntelui aflată deasupra lacului Lochan Meall an t-Suidhe, și a crestei învecinate Carn Mòr Dearg; Meall an t-Suidhe formează parte din Granitul Exterior, de culoare roșiatică. Vârful însuși, împreună cu stâncile abrupte din nord, sunt compuse din andezit și bazalt. Muntele a fost puternic erodat de ghețari.McKirdy, Alan Gordon, John & Crofts, Roger (2007) Land of Mountain and Flood: The Geology and Landforms of Scotland. Edinburgh. Birlinn. Pages 114-6.Gillen, Con (2003) Geology and landscapes of Scotland. Harpenden. Terra. p. 80.
Clima thumb|right|150px|Ben Nevis şi Fort William, văzute de pe celălalt mal al Loch Linnhe Altitudinea lui Ben Nevis, poziția în proximitatea mării și relieful conduc la condiții meteo neobișnuit de instabile, care pot pune în pericol drumeții slab echipați. Conform observațiilor efectuate la observatorul din vârf în perioada 1883–1904, ceața este prezentă pe vârf în 80% din perioada dintre lunilenoiembrie și ianuarie, și în 55% din lunile mai și iunie. Temperatura medie iarna a fost de , iar media anuală de .Murray, Companion Guide, p. 221 Într-un an obișnuit, vântul bate puternic pe vârf în 261 de zile, iar precipitațiile anuale medii sunt de , față de doar în orașul Fort William, din apropiere și aproximativ în Inverness și Londra. Precipitațiile pe Ben Nevis sunt aproximativ de două ori mai multe iarna decât primăvara și vara. Pe munte, este zăpadă aproape tot timpul anului, mai ales pe văile de pe partea nordică — în părțile mai înalte ale ravenei Observatorului zăpada persistând până în septembrie sau chiar până la noile zăpezi ale anului următor.
Istoric Prima ascensiune înregistrată pe Ben Nevis a avut loc la 17 august 1771, și a fost efectuată de James Robertson, un botanist din Edinburgh, aflat în regiune pentru a aduna specimene botanice. O altă ascensiune a fost efectuată în 1774 de către John Williams, care a furnizat prima descriere a structurii geologice a muntelui. John Keats a urcat pe munte în 1818, comparându-și ascensiunea cu „escaladarea a zece catedrale Sf. Pavel fără a beneficia de o scară”.Hodgkiss, The Central Highlands, p. 117 Abia în 1847, s-a confirmat prin Ordnance Survey că Ben Nevis este cel mai înalt munte din Regatul Unit, înaintea rivalului său Ben Macdui.
Observatorul de pe vârf a fost construit în vara lui 1883, și a funcționat timp de 21 de ani. Prima potecă până pe vârf a fost bătută tot atunci, și a fost făcută pentru a permite poneilor să care provizii, cu un gradient maxim de unu din cinci. Deschiderea potecii și a observatorului a făcut din urcarea pe Ben Nevis o activitate din ce în ce mai populară, cu atât mai mult după construirea căii ferate West Highland Railway până în Fort William în 1894. În această perioadă s-a făcut prima propunere de construirea a unei căi ferate cu cremalieră până pe vârf, ceea ce nu s-a realizat niciodată.
În 2000, Moșia Ben Nevis, cuprinzând toată partea sudică a muntelui, inclusiv vârful, a fost cumpărată de societatea de caritate scoțiană Trustul John Muir.
Trasee thumb|left|180px|Partea inferioară a potecii Ben Path, pe care trec de oameni pe an
Poteca Pony Track din 1883 (numită și Ben Path, the Mountain Path, sau Tourist Route) rămâne cel mai simplu și mai popular traseu. Ea începe în Achintee la est de Glen Nevis și la aproximativ de centrul orașului Fort William, la aproximativ altitudine. Podurile de la Visitor Centre și de la hostel permit acum accesul și din partea vestică a lui Glen Nevis.Butterfield, The High Mountains, p. 97 Poteca urcă abrupt spre șaua de lângă Lochan Meall an t-Suidhe la altitudine, apoi urca restul de până la marginea stâncoasă vestică a lui Ben Nevis în zigzag. Poteca este bine întreținută pe toată lungimea ei și, datorită zigzagurilor, nu este atât de abruptă ca în partea sa inițială.
thumb|right|240px|Creasta Carn Mor Dearg primăvara, acoperită de zăpadă, văzută de pe vârful Carn Mòr Dearg Un traseu popular în rândul drumeților mai experimentați începe la Torlundy, la câțiva kilometri nord-eat de Fort William pe drumul A82, și duce pe lângă Allt a' Mhuilinn. Din Glen Nevis se poate ajunge și urmând poteca Pony Track până la Lochan Meall an t-Suidhe, apoi coborând puțin până la Cabana CIC. Drumul apoi urcă pe Carn Mòr Dearg și continuă pe creasta Carn Mòr Dearg înainte de a urca abrupt până la vârful Ben Nevis. Acest traseu implică o urcare totală de și necesită aptitudini de cățărare pe pante abrupte.Butterfield, The High Mountains, p. 98 Pe lângă alte abordări ale acestei părți a muntelui, acest traseu are avantajul că are o vedere mai bună spre stâncile de pe fața nordică, care nu se văd de pe Pony Track.
Se poate urca pe Ben Nevis și de la parcarea de la Nevis Gorge de la capătul drumului peste Glen Nevis, fie pe creasta de sud-est, fie peste vârful Carn Dearg (sud-vest). Aceste trasee sunt mai scurte și mai abrupte, și sunt folosite de drumeții mai experimentați.
Vârful thumb|left|240px|Monumentul din vârf Vârful Ben Nevis constă dintr-un platou stâncos de aproximativ . (Este necesar abonament pentru acces complet.) Cel mai înalt punct este marcat cu o movilă de pietre în vârful căreia se află un punct de triangulare al Ordnance Survey.
În vârful turnului observatorului s-a construit un adăpost de urgență pentru cei surprinși de furtună și, deși baza turnului este puțin mai jos decât vârful muntelui, acoperișul adăpostului este cu câțiva metri deasupra punctului de triangulație. Lângă observator se află un monument în memoria morților din cel de-al doilea război mondial.
La 17 mai 2006, Trustul John Muir, care deține în proprietate mare parte din munte, a descoperit un pian îngropat sub una dintre movilele de pe vârf. Se crede că pianul a fost dus acolo de oameni din Dundee cu peste în urmă.
În condiții ideale, priveliștea vizibilă de pe munte se poate extinde peste , cuprinzând Dealurile Torridon, Morven din Caithness, Lochnagar, Ben Lomond, Barra Head, și Knocklayd din County Antrim, Irlanda de Nord.Viewfinder Panoramas: North, South Accesat la 25 noiembrie 2006.
Observatorul thumb|right|240px|Platoul din vârf. În centru, ruinele observatorului; în dreapta, movila de pe vârf. S-a propus construirea unui observator meteorologic pe vârf de către Scottish Meteorological Society (SMS) la sfârșitul anilor 1870, într-o vreme când se construiau în toată lumea asemenea observatoare pentru a studia vremea la altitudini mari. În vara lui 1881 Clement Lindley Wragge a urcat în fiecare zi pe munte pentru a face observații (fiind poreclit „Inclement Rag” — „Zdrențărosul furtunilor”), ceea ce a condus la înființarea, la 17 octombrie 1883, a unui observator permanent gestionat de SMS. Clădirea a fost locuită permanent până în 1904, când a fost închisă din lipsă de fonduri guvernamentale. Datele adunate de-a lungul celor douăzeci de ani de funcționare furnizează și acum cel mai complet set de date privind vremea montană din Marea Britanie.
În septembrie 1894, C. T. R. Wilson a fost angajat la observator pentru câteva săptămâni, ca înlocuitor temporar pe un post. În această perioadă a văzut un spectru Brocken și o aură, cauzate umbra dată de lumina soarelui pe norii de sub observator. Ulterior, a încercat să reproducă aceste fenomene în laborator, ceea ce a avut ca rezultat inventarea camerei cu ceață utilizate pentru a detecta radiații ionizante.
Orientare și siguranță thumb|right|240px|Vedere spre sud-vest de pe vârf la începutul lui aprilie. Când zăpada formează streşini, drumul este periculos.
Popularitatea vârfului, clima și relieful complex contribuie la numărul mare de incidente. În 1999, de exemplu, salvamontiștii au efectuat 41 de operațiuni de salvare, și patru oameni au murit în acel an pe munte. Unele accidente au loc din cauza dificultăților în orientare pe drumul spre și dinspre vârf, mai ales în condiții de vizibilitate redusă. Problema provine din faptul că platoul din vârf are formă de bob de fasole, și este înconjurat de prăpastii din trei părți; pericolul este accentuat și atunci când poteca principală este acoperită de zăpadă. Este nevoie de două direcții precise succesive date de busolă pentru orientarea de la movila din vârf spre marginea vestică a muntelui, de unde se poate coborî pe Pony Track în siguranță.