Dinara

Dinara este un lanț montan situat în estul Croației și vestul Bosniei și Herțegovinei, pe linia de frontieră dintre cele două țări. Vârful Dinara (sau Sinjal, ) este un vârf montan din masivul omonim care constituie punctul de maximă altitudine din Croația. Deși poartă numele masivului, vârful Dinara nu este vârf principal, cele mai înalte vârfuri fiind Troglav („Trei vârfuri”, 1.912 m) și Konj (muntele Kamešnica, 1.855 m), ambele situate în Bosnia și Herțegovina.

Dinara constituie eponimul sistemului montan Alpii Dinarici din vestul Peninsulei Balcanice. Nu este neobișnuit ca aceeași zonă să poarte denumiri diferite în Croația și în Bosnia, ceea ce indică faptul că pentru o lungă perioadă de timp Dinara a fost, și este încă, o graniță naturală între cele două țări.

Toponimie Originea numelui este incertă. În vechime, muntele era denumit Ἀdrias ὅros (în , în traducere „hotarul Adriaticii”) sau Mons Ardio (din , în traducere „abrupt”, . Ilirii considerau Dinara un munte sacru pe care îl numeau Troura sau Triget. Numele din prezent poate proveni de la numele unui trib ilirian care locuia pe versanții săi estici, sau de la denumirea unei așezări din regiune. Potrivit istoricului croat Ferdo Šišić, termenul Dinara se aseamănă cu Dindari, numele unui trib iliric care locuia pe malul vestic al Văii Drinei.

Oamenii din zona Kijevo mai numesc vârful Dinara și Sinjal („semnal”), cu referire la marcajul topografic care a fost ridicat pe vârf.

Istoric

Regiunea a fost locuită din vremuri străvechi, cele mai timpurii mărturii istorice descoperite fiind cele scrise în piatră și relicvele materiale ale culturilor din acea vreme, topoare de piatră, pietre de moară, cuțite, săgeți și ceramică, multe expuse în muzeul din Sinj. Acest teritoriu a fost guvernat de Imperiul Roman mai bine de , cronicile indicând anterior prezența unui mare trib iliric numit de romani Dalmatae, care a dat numele provinciei Dalmația, numită anterior Illyricum. După năvălirea triburilor avarice și slave, croații s-au format și au rămas până în prezent principalul subiect etnic în regiunea sudică a masivului Dinara.

Dinara constituie o graniță naturală între Dalmația, partea de sud a Croației, și Bosnia, funcționând ca un zid înalt care desparte două lumi diferite: una mediteraneană, spre sud, și una continentală, spre nord. În istoria poporului croat, această barieră a jucat un rol foarte important. Primul stat croat s-a născut la adăpostul versanților muntelui Dinara și, de-a lungul mai multor secole, „zidul” a asigurat o protecție naturală împotriva turcilor, zădărnicindu-le invaziile spre sud.

Locul de naștere al statului croat, de la primul cneaz (în , transliterat: knez) în și până la moartea ultimului membru al dinastiei croate (Trpimirović) în 1091, a fost teritoriul mărginit de râurile Cetina și Zrmanja. Vestigii arheologice de o mare valoare au fost descoperite în Knin, Biskupija și Cetina (Civljane), toate situate la poalele Dinarei, amintiri ale perioadei medievale croate. Knin a fost capitala conducătorilor medievali croați, în timp ce Biskupija a fost sediul episcopiei croate (episcopus Chroatorum) care avea dreptul de a ține slujbe religioase în slavona bisericească din 1040 până la desființarea sa în 1493, găzduind și vechi biserici romanice timpurii. Satul Cetina (Civljane), situat chiar la poalele masivului Dinara, găzduiește biserica „Sfânta Mântuire” din . Tot acest spațiu dintre râurile Zrmanja și Cetina și toate aceste locații constituie pietrele de temelie ale identității naționale croate și sunt cruciale pentru orientarea sa romano-catolică occidentală.

Granița de stat din prezent dintre Croația și Bosnia și Herțegovina de pe muntele Dinara se întinde de-a lungul așa-numitei linii Mocenigo, de-a lungul căreia au fost demarcate posesiunile Imperiului Otoman și ale Republicii Venețiene în . După războiul Moreei din 1715 și pacea de la Požarevac din 1718, linia de graniță a fost stabilită pe teren în perioada 1721-1723 de către furnizorul venețian din Dalmația Alvise Mocenigo și plenipotențiarul otoman Mehmed Sialy.

Și în perioada contemporană, muntele Dinara este foarte important din punct de vedere strategic pentru Croația, deoarece toate mișcările și traficul dintre coasta Mării Adriatice și regiunea continentală pot fi controlate de pe vârfurile montane. În timpul Războiului de Independență al Croației, muntele a oferit protecție soldaților armatei croate, iar acțiunea militar-polițienească Operațiunea Furtuna din 1995 a demarat pe versanții acestuia. Liniile rebelilor sârbi de pe câmpurile Dinara și Livno au fost rupte în ajunul Crăciunului 1994, după care vârfurile munților au căzut sub controlul armatei croate și al formațiunilor croaților bosniaci. Acest lucru a permis avansul ulterior al soldaților croați către orașul Knin și alte regiuni croate ocupate. În vara anului 1995, după eliberarea orașului Bosansko Grahovo, unitățile armatei croate au continuat ofensiva îndreptându-se spre orașul Knin și eliberând întregul teritoriu care se afla sub ocupația rebelilor sârbi asistați de fosta armată iugoslavă.

Geografie Masivul Dinara are o lungime de și o lățime de până la 10 km, iar cele mai înalte vârfuri ale sale sunt Troglav („Trei vârfuri”, 1.912 m), Konj (muntele Kamešnica, 1.855 m), Dinara (Sinjal, 1.831 m) și Ilica (Ujilica, .

Lanțul montan lung al Dinarei este împărțit în 5 unități montane despărțite de principalele văi transversale: Ilica (1.654 m), numită și Ujilica sau Vilica, este masa montană cea mai nordică, situată între izvorul râului Una în nord-vest și trecătoarea prin care trece drumul Knin-Grahovo (Bosansko Grahovo), în sud-est, Dinara (1.831 m), de la drumul Knin-Grahovo (Bosansko Grahovo) până la bazinul satului Uništa din Bosnia și valea Privija, Troglav (1.913 m), aceasta este cea mai înaltă creastă a masivului Dinara, extinzându-se spre sud-vest până la trecătoarea Vaganj-Prolog, Kamešnica (1.855 m), de la trecătoarea Vaganj-Prolog până la lacul Buško și zona satului croat Voštane, Tovarnica (1.285 m), cel mai sudic munte al masivului Dinara, se întinde la sud-est de satul Voštane.

În literatura de alpinism, se poate găsi o împărțire a masivului Dinara în 4 părți, excluzând Tovarnica ca unitate montană separată.

Muntele Dinara se întinde de la valea Derala (965 m) în nord-vest până la valea Privija (1.230 m) în sud-estul Croației, având 20 km lungime și aproape 10 km lățime. Versantul de sud-vest al muntelui Dinara este un perete de stâncă impresionant, cu înălțime de câteva sute de metri, clar vizibil din Dalmația învecinată. Având o proeminență de (cea mai mare din Croația), muntele Dinara, chiar nefiind cel mai înalt din masiv, a ajuns totuși să dea numele întregului lanț montan și uneia dintre principalele regiuni montane ale Europei, Alpii Dinarici.

Prin această regiune carstică trece râul Cetina, care izvorăște din apropierea satului omonim de la poalele muntelui Dinara, după care a fost numit, și străbate peste până la gura sa de vărsare din orașul Omiš, cândva un loc cunoscut al piraților. Izvorul râului Cetina este un izvor carstic tipic, care formează un mic lac întunecat într-o dolină stâncoasă. Nu departe de izvor se află peștera Vrlika, încă neexplorată complet, dar considerată cel mai mare complex speologic din Croația.

În același timp, există o rețea complexă de ape subterane, dintre care cele mai multe se varsă în bazinul hidrografic al râului Cetina, celelalte alimentând bazinul hidrografic al râului Krka. Ocazional, numeroasele izvoare de la poalele Dinarei caracterizate de cantități mari de apă din subteran inundă câmpurile carstice care conțin pajiști și habitate de zone umede semnificative din punct de vedere al biodiversității.

Carstul dinaric din Croația este deosebit datorită grosimii maselor de carbonați care pot ajunge până la câțiva kilometri. Tectonica activă în aceste sedimente și adâncimile mari de substraturi impermeabile generează procese carstice care creează canalele abrupte sau chiar verticale ale peșterilor. Zonele situate de-a lungul coastei Mării Adriatice sunt deosebite, datorită apariției izvoarelor subacvatice de apă dulce (vruljas). Peșterile de peste 55 km lungime, cele mai adânci izvoare carstice active (peste 250 m adâncime) și dolinele (peste 500 m adâncime) sunt specifice acestei zone.

Geologie Din punct de vedere geologic, Dinara este o zonă carstică formată în principal din calcar cretacic și jurasic. Procesele de carstificare sunt foarte pronunțate și întreaga zonă este caracterizată de numeroase fenomene morfologice carstice: câmpuri, doline, podișuri, precum și un număr mare de peșteri.

Carstul Dinaric al Croației s-a format într-o zonă activă tectonic, unde mai multe plăci geotectonice de dimensiuni variabile sunt în contact direct. Placa tectonică Africană, cu placa sa Adriatică mai mică, se extinde spre nord, către Alpi. Placa Adriatică se scufundă sub placa Dinarică, partea de bază a Munților Dinarici. Prin urmare, aceasta este o zonă seismică paleo și neotectonic activă, cu multe cutremure. Întrucât aceste zone sunt compuse în principal din roci carbonatice solubile (în mare parte din mezozoic și cenozoic) care au o grosime de până la 8 km, cu condiții hidrogeologice favorabile, procesele de carstificare sunt foarte evidente.

Zona se caracterizează prin lipsa apei, în special în timpul verilor lipsite de precipitații. Lipsa apelor curgătoare pe munte se explică prin structura sa poroasă de calcar. Apa de suprafață poate fi găsită doar în mici zone umede și acumulări provenite din gheața topită. Zona este caracterizată de formațiuni carstice din calcar și lipsa unui sol fertil, a precipitațiilor și a vegetației.

Climă Muntele Dinara este o graniță naturală între climatul mediteranean de pe coasta Adriaticii și climatul continental de dincolo de zona înaltă. La poalele muntelui (300-700 m altitudine) predomină un climat blând, cald, cu veri secetoase, iar temperatura medie în luna cea mai rece nu scade sub . Până la altitudinea de 1.000 m, clima se caracterizează prin veri umede și calde, în timp ce la altitudini de peste 1.500 m, clima este umedă și boreală, cu veri răcoroase și strat de zăpadă care acoperă vârfurile munților din noiembrie până în aprilie și formează bazine de gheață topită pe timpul verii.

În zona înaltă a masivului Dinara, temperatura medie anuală variază între și , precipitațiile medii anuale ajung până la 3.500 mm, înregistrându-se 1.700- cu soare pe an.

În iunie 2016, pe Dinara a fost instalată prima stație meteorologică automată, plasată în vecinătatea refugiului montan Puma, la altitudine, sub vârful Velika Duvjakuša. Stația înregistrează parametri meteorologici precum temperatura, umiditatea și presiunea aerului, viteza vântului, cantitatea de precipitații, indicele UV, numărul de ore de soare și le publică pe internet în timp real. Stația deține și camere meteorologice panoramice. Pe 9 octombrie 2020, pe vârful Dinara (Sinjal) a fost instalată o stație meteorologică automată.

Parcul Natural Dinara

Înființat la 05 februarie 2021, Parcul Natural Dinara (în ) cuprinde o parte a masivului Dinara (Dinara, Troglav și Kamešnica), izvorul și cursul superior al râului Cetina și câmpurile carstice (Hrvatačko, Paško și Vrličko) de-a lungul acestuia. Din punct de vedere peisagistic, această zonă se evidențiază prin contrastul dintre o zonă carstică montană înaltă, caracterizată de lipsa apei de suprafață, de numeroase stânci abrupte și inaccesibile și de vaste pășuni montane și zona râului Cetina, de-a lungul căruia s-au format zone umede fertile și bogate.

Pe teritoriul Parcului Natural Dinara există 11 arii protejate (2 zone pentru păsări și 9 pentru specii și habitate), astfel că 87% din suprafața Parcului Natural Dinara face parte din rețeaua Natura 2000.