Bettina Schuller, născută Dora Elisabeth Fabritius () a fost o scriitoare de limba germană și traducătoare, originară din Transilvania, România.

Tatăl său a fost avocat iar mama sa, cântăreață în Brașov. Sanfte Eleganz, spöttischer Esprit: Bettina Schuller wird 80

A studiat la Cluj psihologia și pedagogia până în 1953. A lucrat doi ani la Teatrul German din Brașov, după care până în 1976 a fost cadru didactic, întâi la Brașov, apoi la Sibiu.

În cartea sa Siebenbürgisch-sächsische Pfarrer, Lehrer und Journalisten in der Zeit der kommunistischen Diktatur (2008), Erwin Peter Jikeli scrie despre Bettina că a avut curajul să încalce planurile de învățământ elaborate de regimul comunist și să ocolească subiectele cu conținut ideologic, transmițând numai faptele cu fundament științific.

A fost căsătorită de două ori. Din prima căsătorie, cu inginerul agronom Dr. Ion Toma a avut doi fii, Sorin și Cristian, al doilea fiind în prezent cunoscutul regizor Ioan Cristian Toma. Die Poesie des Gabelstaplers Din a doua căsătorie, cu istoricul și profesorul de desen Walter Schuller a avut un al treilea fiu, Konrad.

În 1976 a emigrat în Republica Federală Germania, unde a locuit câțiva ani la Düsseldorf, apoi până la începutul anului 2008 în Pfaffenwinkel de unde s-a mutat cu soțul său la căminul de bătrâni din Transilvania (Siebenbürgenheim) din Fuchstal.

Scrieri proprii Antiquarische Bücher Eine Mäusegeschichte, Editura Tineretului, București, 1966 Die tägliche Straße, Editura Kriterion, București, 1970 Es muß an der Freiheit liegen, Editura Transform, München, 1988

Traduceri Demostene Botez & Ionel Pop - Streifzüge durch die Natur, Editura Tineretului, București, 1975; traducere în germană de Bettina Schuller

Dramaturgie Der Froschkönig (Regele broaștelor) dramatizare de Bettina Schuller după Frații Grimm (Secția germană Teatrului Național Radu Stanca Sibiu).

Note

Categorie:Nașteri în 1929 Categorie:Decese în 2019 Categorie:Scriitoare germane Categorie:Sași transilvăneni Categorie:Brașoveni Categorie:Români emigranți Categorie:Nașteri pe 24 ianuarie Categorie:Decese pe 11 august