Kebnekaise (în sami Giebmegáisi sau Giebnegáisi) este un munte din Alpii Scandinaviei. Având o înălțime de 2.097 m, vârful său nordic constituie punctul de maximă altitudine din Suedia.
Masivul muntos are două vârfuri de înălțime aproape egală. Vârful nordic (în ) este considerat în prezent cel mai înalt punct al Suediei, fiind format din stâncă solidă care se ridică până la o altitudine de 2.096,8 metri. Vârful sudic (în ) este format din stâncă solidă care se ridică până la o altitudine de aproximativ și este acoperit de un ghețar, singurul ghețar de vârf din Suedia. În secolul XX, ghețarul de pe Sydtoppen măsura 50- grosime, ceea ce însemna că vârful sudic era cel mai înalt punct din Suedia. În secolul actual, topirea treptată a ghețarului a dus la o scădere a valorii înălțimii vârfului sudic, în septembrie 2023 ghețarul având o grosime de doar . În toamna anului 2018, înălțimea vârfului sudic a devenit mai mică decât cea a celui nordic, lucru confirmat în urma măsurătorilor efectuate în luna septembrie a anului următor.
Masivul Kebnekaise include o serie de vârfuri secundare și aproximativ , ceea ce face ca acesta să fie caracterizat drept zona cu cea mai mare densitate de ghețari din Suedia.
Zona din jurul muntelui Kebnekaise este de mult timp locuită de nomazi sami. Prima ascensiune pe vârf a avut loc în anul 1883, iar în 1907–1908 a fost construită la poalele muntelui o cabană montană (în prezent Complexul montan Kebnekaise, în , 773 m), care constituie și în prezent un punct de plecare pentru ascensiunea pe munte. De asemenea, de-a lungul timpului au fost ridicate și alte cabane și refugii montane.
Etimologie Numele Kebnekaise, conform ortografiei suedeze mai vechi Kebnekajse („marginea” sau „buza ceaunului”), provine de la termenii Lule Sami giebnne („ceaun”, „cazan”) și gájsse („vârf de munte înalt și . Se pare că numele suedez al masivului montan, Kebnekaise, a fost atribuit ca urmare a unei neînțelegeri. Numele dat de populația sami de nord, Giebmegáisi, înseamnă „Vârful ceaunului”, ceea ce nu este deloc potrivit pentru cel mai înalt vârf montan din Suedia, descrierea de „ceaun” potrivindu-se mai degrabă muntelui din apropiere care se numește în prezent Tolpagorni. Zona de vârf a acestuia este o depresiune de formă rotundă în care primăvara se acumulează apa rezultată din topirea gheții, care în cele din urmă trece peste marginea depresiunii și curge în valea alăturată. Denumirile au fost probabil schimbate între ele din cauza unei notări eronate sau a unei neînțelegeri între topografi și populația locală.
Există o incertitudine și cu privire la denumirea inițială în limba sami a muntelui Kebnekaise din prezent. Surse norvegiene afirmă că samii care trăiesc în zonă susțin că numele corect al muntelui este de fapt Basievaare, „Muntele sfânt”, dar sursa originară este neclară.
Ghețarul Björling, care coboară până la poalele muntelui Tolpagorni și care este sursa pârâului Kittelbäcken (Giebmejohka), era denumit de sami Giebmegáisejiekŋa („Ghețarul ceaunului”). Pârâul numit Darfáljohka conform hărților era numit Bassejohka de către sami, în timp ce muntele Kebnetjåkka (Giebmečohkka) era numit Bassečorru sau Bassevárri („Muntele sfânt”), iar ghețarii care constituie sursa pârâului Bassejohka (Storglaciären și Isfallsglaciären) erau numiți Bassejiŋa. Din diferite motive, aceste nume s-au pierdut, iar pentru Kebnekaise a apărut o confuzie de nume, numele Kebnekaise fiind transferat celui mai înalt munte al Suediei. Nu se știe exact când a avut loc confuzia de nume, dar este posibil să se fi întâmplat la sondajul din perioada 1877–1880 care a stat la baza întocmirii hărții militare „8 Kebnekaisse” din 1889, unde apare denumirea actuală a muntelui.
Geografie Situat în municipalitatea Kiruna din comitatul Norrbotten, masivul Kebnekaise este delimitat de trei văi largi, Ladtjovagge, Tjäktjavagge și Vistasvagge, care imprimă masivului o formă triunghiulară. Masivul Kebnekaise include cele mai înalte două vârfuri din Suedia: cel nordic (Nordtoppen) și cel sudic (Sydtoppen). Un alt vârf secundar este Kebnepakte (Giebmebákti), situat la nord de Nordtoppen. Între Kebnepakte și Nordtoppen se desfășoară o creastă montană numită Halspasset. O altă creastă, mai lungă, numită Kebnetjåkka (Giebmečohkka) duce spre est de Sydtoppen. La sud de Sydtoppen se află alte două vârfuri mai mici, Vierramvare (Vierranvárri) și Tolpagorni (Duolbagorni). Între Tolpagorni și Kebnetjåkka curge pârâul Kittelbäcken (Giebmejohka).
În Europa nu există munți mai înalți la nord de Kebnekaise. În imediata apropiere a muntelui se găsesc patru ghețari de dimensiuni mari: Rabot spre nord-vest, Isfallsglaciären și Storglaciären spre est și Björling spre sud. Masivul Kebnekaise, în general, este caracterizat de cea mai mare densitate de ghețari din Suedia, peste fiind grupați într-o zonă relativ redusă ca suprafață. Majoritatea ghețarilor sunt ghețari de vale, ghețarul de pe vârful Sydtoppen fiind singurul ghețar de vârf din Suedia.
Permafrostul este larg răspândit în masivul Kebnekaise, după cum a demonstrat un foraj adânc de în roca de bază în valea Tarfala, la poalele muntelui Kebnekaise. Forajul executat în zona de deasupra stației de cercetare Tarfala, la o altitudine de 1.540 metri, a arătat o temperatură stabilă a rocii pe tot parcursul anului de la o adâncime de 100 m, ceea ce, conform gradientului geotermal, indică o grosime a permafrostului de aproximativ . În consecință, grosimea stratului de permafrost în masivul Kebnekaise poate ajunge la câteva sute de metri.
Climă Din cauza poziției geografice, clima masivului Kebnekaise este influențată de sistemele meteorologice de joasă presiune din Oceanul Atlantic și Marea Barents. Cu toate acestea, nu este neobișnuit să se înregistreze o presiune atmosferică ridicată, care să asigure vreme bună pentru perioade de o săptămână sau mai mult. Întrucât Kebnekaise este cea mai nordică zonă montană cu vârfuri de peste din Scandinavia și se găsește dincolo de Cercul polar, în timpul verii este lumină continuă timp de aproximativ 8 săptămâni și semi-întuneric timp de aproximativ 5 luni. În timpul iernii este întuneric timp de câteva săptămâni și semi-întuneric timp de câteva luni, cu excepția unei străluciri solare scurte în fiecare zi. În timpul iernii, dacă cerul este senin, se pot observa aurore boreale. Temperaturile din timpul verii pot urca la în perioada zilei polare, dar în timpul iernii pot scădea până la .
Flora și fauna Deoarece această zonă se află atât de departe în nord, condițiile sunt foarte dure. Linia copacilor este situată la o altitudine de doar aproximativ . Morenele conțin bolovani de dimensiuni mari, mai ales în văile de la altitudini mari. Zona are totuși o floră și o faună arctică bogate. În timpul iernii, cea mai mare parte a faunei fie migrează, fie hibernează sub zăpadă. Doar animalele foarte rezistente, precum glutonul (Gulo gulo) și vulpea polară (Alopex lagopus), sunt active în timpul iernii, vânând potârnichi de tundră (Lagopus mutus) și ocazional reni (Rangifer tarandus) care nu au reușit să migreze în pădurile de câmpie.
Încercările recente de a se crea un parc național în regiune au întâmpinat o opoziție puternică din partea populației locale, care nu a dorit interzicerea vânătorii, ceea ce conduce la reducerea populațiilor de elani (Alces alces), glutoni (Gulo gulo) și râși (Lynx lynx), care sunt vânați pentru carne sau pentru a proteja turmele de reni. Renii și tradiționala cultură asociată a păstoritului sunt încă foarte răspândite în Laponia, în zona masivului Kebnekaise existând diferite locații în care se găsesc centre de creștere a renilor pe timpul verii. Se păstrează și o cultură a pescuitului, în special în timpul verii, dar și iarna, după executarea unor găuri în gheață. Cea mai răspândită specie de pești din lacurile din jurul muntelui Kebnekaise este păstrăvul fântânel (Salvelinus alpinus). Fauna sălbatică este alcătuită din câteva specii de mamifere, rar întâlnite, urși, glutoni, râși și lupi, dar se găsesc și câteva specii de păsări, cel mai ușor de observat fiind cele răpitoare precum vulturii. Mai ales în zonele joase, în văi precum Vistasvagge, se găsesc diferite specii de țânțari. Pe munte se întâlnesc și reni, dar cei mai mulți nu sunt animale sălbatice ci domestice, aparținând localnicilor.
Punctul de maximă altitudine din Suedia + Înălțimea vârfurilor Kebnekaise An Nordtoppen(m) Sydtoppen(m) Ref. 1880 ghețar de vârf ~2.115 1902 ghețar de vârf 2.121 1947 2.097 2.117 1960 2.097 2.113 1970 2.097 2.115 1980 2.097 2.112 1990 2.097 2.114 2000 2.097 2.108 2010 2.097 2.102 2015 2.097 2.098 2020 2.097 2.096 2023 2.097 2.093 ? 2.097 ~2.060 - cel mai înalt vârf: caractere aldine,- vârf stâncos: fond verde,- vârf acoperit de gheață: fond alb
În mare parte a , Sulitelma a fost considerat cel mai înalt munte al Suediei, după ce naturalistul Göran Wahlenberg a măsurat în 1807 înălțimea acestuia folosind un barometru și stabilind o altitudine de 1.880 m (valoare actuală: 1.907 metri). În 1879, cartograful Gustaf Wilhelm Bucht a urcat pe Stortoppen din masivul Sarektjåkkå, determinând că valoarea înălțimii acestuia este de 2.130 m (valoare actuală: 2.089 m), acesta preluând recordul de înălțime. Doi ani mai târziu, Bucht și echipa sa au măsurat Kebnekaise, a cărui înălțime fost estimată la o valoare de 2.135 m, abaterea de măsurare fiind totuși prea mare pentru a determina dacă era mai înalt decât Sarektjåkkå. Problema a fost rezolvată abia în 1902, când doi suedezi, astronomul și geodezul Per Gustaf Rosén și fiul său, geodezul și cartograful Karl David Petrus Rosén, au demonstrat că muntele Kebnekaise este cel mai înalt munte al Suediei. Ulterior, s-a stabilit că valoarea măsurată de Bucht a supraestimat înălțimea muntelui Kebnekaise cu doar aproximativ .
Măsurătorile recente arată că punctul de maximă altitudine din Suedia este vârful nordic stâncos al muntelui Kebnekaise, Nordtoppen, care are o altitudine de 2.096,8 metri, în timp ce măsurătorile radar efectuate pe vârful sudic, Sydtoppen, au indicat că înălțimea părții stâncoase a acestuia este de aproximativ 2.060 metri, cu mai puțin. În ultimii , fostul cel mai înalt punct al Suediei, Sydtoppen, a pierdut în medie un metru pe an în înălțime.
La sfârșitul și începutul , după mica eră glaciară, ghețarii Suediei au avut o distribuție extinsă. Ambele vârfuri montane, Sydtoppen și Nordtoppen, au fost în această perioadă acoperite de un ghețar de . În perioada 1927–1947, ghețarul Nordtoppen s-a topit, dar ghețarul Sydtoppen a fost mai stabil, grosimea sa de 50– menținându-se de-a lungul secolului XX, ceea ce înseamnă că Sydtoppen atingea o înălțime de 2.110–, mult mai mare decât cea a vârfului nordic, Nordtoppen. Totuși, în anii 2000, grosimea ghețarului de pe Sydtoppen s-a redus rapid, valoarea măsurată în 2023 fiind de . După anul 2018, valorile anuale măsurate la sfârșitul verilor au stabilit o înălțime mai mică pentru vârful sudic decât pentru vârful .
Anual, la sfârșitul verii, Stațiunea științifică Tarfala desfășoară acțiuni de măsurare a înălțimii vârfului. Dacă ghețarul de pe Sydtoppen se va topi complet, va rămâne un vârf de munte stâncos și plat la o altitudine de aproximativ , ceea ce ar clasa Sydtoppen pe locul al patrulea ca înălțime, după Nordtoppen (2.097 m), Sarektjåkkå (Stortoppen, 2.089 m) și Kaskasatjåkka .
Istoric Prima ascensiune