Netscape Navigator a fost un navigator web proprietar, unul din cele mai vechi navigatoare pe internet. A fost „nava amiral” (în ) a companiei Netscape Communications Corp și a fost navigatorul dominant în anii 1990, dar pâna în 2002 popularitatea acestuia a scăzut până aproape de zero. Aceasta s-a datorat în primul rând creșterii popularității navigatorului Microsoft Internet Explorer și parțial pentru că Netscape Corporation nu a mai inovat către sfârșitul anilor '90. Netscape's Brief History Retrieved on 02-16-2009

Falimentarea afacerii Netscape a fost motivul central al procesului antitrust împotriva Microsoft, în care Curtea a hotărât că livrarea produsului Internet Explorer împreună cu sistemul de operare Windows a fost o practică comercială ilegală și monopolistică. Decizia a venit prea târziu pentru Netscape, Internet Explorer devenind între timp browserul dominant pe sistemele de operare Windows.

Browserul web Netscape Navigator a fost urmat de Netscape Communicator. Codul sursă al Netscape Communicator a fost baza pentru dezvoltarea seriei de aplicații Mozilla Application Suite, care mai târziu a fost redenumită SeaMonkey. Seria de aplicații Mozilla dezvoltată de Netscape a servit, de asemenea, ca bază pentru browserele Mozilla Firefox și Netscape, versiunea 6 până la 9.

AOL a oprit dezvoltarea Netscape Navigator pe 28 decembrie 2007, dar a continuat suportul pentru browser cu actualizări de securitate până la 1 martie 2008. AOL permite descărcarea de versiuni arhivă a Netscape Navigator și menține încă website-ul Netscape ca un portal internet.

Istoric În 1994, Jim Clark, în colaborare cu Marc Andreessen au fondat Mosaic Communications (redenumită ulterior Netscape Communications). Andreessen lucrase în timpul facultății (a terminat University of Colorado) la un proiect software numit "Mosaic". Browserul Mosaic devenise cunoscut și în afara cercurilor stiințifice unde luase naștere, iar cei doi au prevăzut succesul viitor al browserelor web. După numai jumătate de an, mare parte a echipei de la NCSA care lucrase la Mosaic, lucra acum la continuarea Mosaic-ului, lansată sub numele de Netscape. Într-un timp foarte scurt, de la lansare (1995), Netscape ajunge să dețină mai mult de 80% din piață, mai ales datorită facilităților pe care le oferea.

Actual folosește motorul open source Mozilla asemeni browserului Firefox. În prezent browserul Netscape este proprietatea concernului american AOL Time Warner.

Începând cu luna martie 2008, compania AOL a sistat susținerea browserului, încetând lucrările la dezvoltarea sa, deoarece cota de piață a browserului a ajuns la numai 0,6 %.Au fost oprite lucrările de dezvoltare ale Netscape Compania AOL a sfătuit utilizatorii Netscape să folosescă browserul Mozilla Firefox, browser dezvoltat tot de unii din cei care au creat Netscape.

Vezi și Browser Comparația browserelor web Listă de browsere web Netscape Mozilla

Referințe

Legături externe Netscape Browser Notice for Netscape Navigator 2.02 for OS/2 and Netscape Communicator 4.04 for OS/2 Users The hidden features of Netscape Navigator 3.0 Netscape Browser Archive - Early Netscape , SillyDog701

Categorie:Navigatoare web abandonate