miniatura|De la stânga la dreapta și de sus în jos: Ruinele orașului Richmond, Virginia; afro-americani recent eliberați votând pentru prima dată în 1867; biroul Biroului Eliberaților din Memphis, Tennessee; revoltele din Memphis din 1866 În istoria Statelor Unite, epoca de reconstrucție reprezintă perioada de după Războiul Civil, între 1865 și 1877, în care s-au desfășurat procesele de abolire a sclaviei, distrugerea oricărei urme a existenței Confederației, și reconstrucția economică și socială a Sudului, precum și remodelarea Constituției. Discuții în cadrul guvernului referitor la perioada de după război au început încă din 1861, Lincoln discutând cu ceilalți membri ai administrației aspecte legate de încheierea războiului. Sub Abraham Lincoln, reconstrucția prezidențială a început în fiecare stat ocupat pe măsură ce Uniunea prelua controlul suficient de ferm asupra lui. Data de sfârșit a perioadei este considerată a fi anul 1877, când, în urma unui compromis, au fost înlăturate ultimele guverne republicane ale unor state din Sud, deși unii istorici prelungesc această perioadă până în anii 1890. Cum ar fi Orville Vernon Burton, The Age of Lincoln (2007) p. 312

Reconstrucția a tratat problema recâștigării de către statele secesioniste din Sud a autoguvernării și a locurilor în Congres, statutul civil al liderilor Confederației, și statutul legal și constituțional al sclavilor eliberați. După Războiul Civil, au izbucnit controverse violente în tot Sudul privind tratarea unor astfel de probleme, foști soldați confederați organizându-se în grupări paramilitare pentru a continua rezistența, sau în grupări ca Ku Klux Klan.

Amendamentele constituționale și reformele legislative care au pus bazele celei mai radicale faze a Reconstrucției au fost adoptate între 1865 și 1871. Până în anii 1870, Reconstrucția reușise parțial să acorde sclavilor eliberați drepturi egale în fața legii, iar aceștia aveau drept de vot și puteau candida pentru posturi în conducere. Legislaturile republicane, coaliții între albi și negri, au înființat primele sisteme de școli publice din Sud. Începând din 1874, însă, au apărut din ce în ce mai multe organizații paramilitare ale albilor, cum ar fi (Liga Albilor) și Cămășile Roșii (), al căror scop politic era îndepărtarea republicanilor. Acestea au terorizat negrii pentru a-i opri din a participa la alegeri.Nicholas Lemann, Redemption: The Last Battle of the Civil War, (2007), pp 75-77 Din 1873 până în 1877, democrații albi conservatori (autointitulați ) au recâștigat puterea în alegerile de la nivelul statelor din fosta Confederație. Câteva state au păstrat mulți ani constituțiile rescrise în timpul Reconstrucției. Altele au adoptat legi separate care au înlăturat unele măsuri luate în timpul Reconstrucției.

În 1877, președintele Rutherford Hayes a retras trupele federale, cauzând căderea ultimelor trei guverne statale republicane din Sud. Începând cu 1890, la 13 ani după sfârșitul reconstrucției, statele sudice s-au folosit de legi și constituții privatoare de drepturi pentru a pune în funcțiune mecanisme care să împiedice negrii să-și exercite dreptul la vot, mecanisme ca votul cenzitar, teste de alfabetism și alegeri primare doar pentru albi.Richard H. Pildes, "Democracy, Anti-Democracy, and the Canon", Constitutional Commentary, Vol.17, 2000, pp.12-13, 27], accesat la 10 martie 2008Michael Perman, Struggle for Mastery: Disfranchisement in the South, 1888-1908, (2001) Până în 1900, democrații albi din Sud reușiseră să devină partid unic în statele din regiune și au aplicat politici de segregație rasială care au continuat cu diverse grade de intensitate în tot Sudul până în anii 1960.

Conflictele cauzate de partizanatul puternic al epocii au persistat mult după începutul secolului al XX-lea. Dar în alte feluri, albii din Nord și din Sud s-au reconciliat, reconciliere ce a atins maximul la începutul secolului al XX-lea.David Blight, Race and Reunion: The Civil War in American Memory, (2001) Această reconciliere a coincis cu nadirul relațiilor rasiale americane. În această perioadă au avut loc numeroase linșări și acte de violență, mai ales în Sud; o creștere a segregației rasiale în toată America, și privări de drepturi civile ale multor afroamericani din Sud.

Adoptarea amendamentelor al 13-lea, al 14-lea și al 15-lea la Constituția SUA au fost moștenirile constituționale ale Reconstrucției. Aceste amendamente au stabilit drepturile pe care negrii și aliații lor albi le-au folosit în numeroase procese, care au condus la decizii ale Curții Supreme a SUA începând cu prima parte a secolului al XX-lea, decizii care au înlăturat o parte din legislația privatoare de drepturi. În plus, Mișcarea pentru Drepturi Civile a contribuit la adoptarea de legi ce protejau dreptul la vot și alte drepturi civile la jumătatea anilor 1960, și la alte amendamente consituționale care au protejat și extins egalitatea de drepturi.

Fazele Reconstrucției Reconstrucția se împarte în trei faze. Donald, Civil War and Reconstruction (2001) cap. 31 Reconstrucția prezidențială, 1863-1866 a fost controlată de președinții Abraham Lincoln și Andrew Johnson, cu scopul de a restaura rapid armonia și de a reunifica țara, conform grijii principale a lui Lincoln în timpul Războiului Civil: conservarea Uniunii. Această primă fază a început cu proclamația de emancipare. După ce Lincoln a fost asasinat, misiunea reconstruirii Sudului i-a revenit lui Johnson, fost democrat din Sud, dar acum independent. A numit lideri albi ca guvernatori ai statelor din Sud. Johnson a intrat adesea în conflict cu republicanii radicali care veniseră la putere în Congres în urma alegerilor din 1866; din cauza rezistenței sale împotriva măsurilor dure de Reconstrucție, el a fost pus sub acuzare pe baza unei tehnicalități, fiind ulterior achitat. Benedict, The Impeachment and Trial of Andrew Johnson (1999) Faza a doua, „Reconstrucția Congresului” s-a desfășurat după 1866; această perioadă este adesea numită „Reconstrucția radicală” sau „Reconstrucția negrilor” din cauza influenței radicalilor de la Washington și a predominației alegătorilor negri în Sud. Donald, Civil War and Reconstruction (2001) ch 25

În a treia fază a Reconstrucției, Răscumpărarea, 1873–1877, albi din Sud, conservatori și democrați, au învins republicanii și au recâștigat controlul tuturor statelor din Sud. În 1877, președintele republican Rutherford Hayes a retras trupele federale, ceea ce a dus la schimbarea ultimelor trei guverne statale republicane, marcând sfârșitul Reconstrucției.

Generalități Pe măsură ce statele confederate reveneau sub controlul Armatei SUA, președintele Abraham Lincoln a organizat guverne reconstruite în , , și încă din timpul războiului. El a testat acordarea de terenuri negrilor în . Până în toamna lui 1865, noul președinte Andrew Johnson declarase îndeplinite obiectivele de război ale unității naționale și ale sfârșitului sclaviei, iar reconstrucția o considera realizată. Republicanii din Congres, refuzând să accepte termenii indulgenți ai lui Johnson, au respins noii membri ai Congresului, dintre care unii fuseseră oficiali de rang înalt ai Confederației cu doar câteva luni mai devreme. Johnson s-a distanțat de republicani după ce a respins prin veto două legi-cheie care susțineau și dădeau drepturi civile la nivel federal . Alegerile legislative din 1866 au ajuns la problema Reconstrucției, și s-au încheiat cu o în Nord, republicanii radicali căpătând un control suficient asupra Congresului pentru a trece peste vetoul lui Johnson și pentru a începe propria lor „Reconstrucție radicală” în 1867. În același an, Congresul a destituit guvernele civile din Sud și a pus fosta Confederație sub administrația Armatei SUA.Except in Tennessee, where anti-Johnson Republicans already were in control. Armata a organizat noi alegeri în care sclavii eliberați au avut drept de vot, în timp ce albilor care deținuseră posturi importante în Confederație li s-au refuzat și dreptul de vot, și cel de a fi ales.

În zece state,Not including Virginia. coaliții de sclavi eliberați, negri și albi recent sosiți din Nord (), și albi sudiști care susținuseră Reconstrucția (scalawags) au cooperat pentru a forma guverne statale birasiale. Ei au introdus diferite programe de reconstrucție, inclusiv: finanțarea de , înființarea de instituții de caritate, creșterea impozitelor și finanțarea de lucrări publice cum ar fi ameliorarea transportului feroviar și naval. Adversarii conservatori acuzau regimurile republicane de corupție și insigau la violențe împotriva sclavilor eliberați și a albilor care susțineau Reconstrucția. Majoritatea violențelor au fost comise de Ku Klux Klan (KKK), o organizație teroristă secretă strâns aliată cu Partidul Democrat din Sud. Membri ai Klanului atacau și intimidau negrii care încercau să-și exercite noile drepturi cetățenești, precum și pe politicienii republicani din Sud care favorizau aceste drepturi. Un astfel de politician ucis de Klan în ajunul alegerilor prezidențiale din 1868 a fost congressmanul republican din Arkansas. Violențele pe scară largă din Sud au dus la o a președintelui Ulysses S. Grant în 1871, care a suprimat Klanul. Cu toate acestea, albi, declarându-se „”, au recâștigat controlul asupra Sudului stat cu stat, uneori cu ajutorul fraudei și violențelor la alegeri. O criză economică națională profundă care a urmat a dus la mari câștiguri ale democraților în Nord, la prăbușirea multor investiții feroviare în Sud și la creșterea frustrării în Nord.

Sfârșitul Reconstrucției a fost un proces șovăielnic, și perioada de control republican a luat sfârșit la date diferite în state diferite. Cu Compromisul din 1877, intervenția militară în politica Sudului a încetat și controlul republican s-a prăbușit și în ultimele trei guverne de state din Sud. Aceasta a fost urmată de o perioadă pe care sudiștii albi au denumit-o „”, în timpul căreia multe legislative dominate de albi au adoptat legile Jim Crow și, începând cu 1890, pe majoritatea negrilor și pe mulți albi săraci de drepturi printr-o combinație de modificări constituționale și legi electorale. Memoria Reconstrucției în rândul democraților sudiști albi a jucat un rol major în impunerea sistemului supremației albilor și al statutului de pentru negri, denumit Epoca Jim Crow.Bruce E. Baker, What Reconstruction Meant: Historical Memory in the American South (2007).

1863-1866: Problema readucerii Sudului în Uniune right|thumb|300px|Caricatură politică cu Andrew Johnson și Abraham Lincoln, 1865, intitulată „The Rail Splitter At Work Repairing the Union.” („Muncitorul feroviar la lucru reparând Uniunea”) Johnson: Ia-o pe tăcute, nene Abe, și eu o s-o strâng mai aproape ca niciodată. Lincoln: Încă vreo câteva copci, Andy, și Uniunea noastră va fi cârpită. În timpul războiului civil, liderii republicani radicali spuneau că sclavia și Puterea Sclavagistă trebuia să fie distrusă definitiv, și că orice formă de naționalism confederat trebuie să fie suprimată. Moderații spuneau că aceasta se putea ușor realiza imediat ce armatele confederate se predau și statele din Sud revin asupra secesiunii și acceptă Amendamentul al 13-lea—ceea ce s-a întâmplat după decembrie 1865. Donald, Civil War and Reconstruction (2001) cap. 26

Președintele Abraham Lincoln era liderul republicanilor moderați și dorea accelerarea Reconstrucției și reunirea națiunii într-o manieră cât mai rapidă și mai lipsită de suferințe. Lincoln începuse oficial Reconstrucția de la sfârșitul lui 1863 cu Planul celor zece procente, care a fost pus în aplicare în câteva state, dar față de care radicalii se opuneau. Lincoln a împiedicat aplicarea, planului radicalilor, Legea Wade-Davis Bill în 1864, care era mult mai dură decât Planul celor zece procente. Facțiunea adversă, a radicalilor, era sceptică în ce privea intențiile sudiștilor și a cerut acțiuni federale mai stringente. Congressmanul Thaddeus Stevens și Senatorul Charles Sumner erau liderii grupărilor republicane radicale.