thumb|200px|right|Biserica de lemn din Dâncu, județul Cluj, 2008. thumb|200px|right|Biserica de lemn „Învierea Domnului” din Dâncu, județul Cluj, foto: mai, 2011. thumb|200px|right|Biserica (nord-est) thumb|200px|right|În altar thumb|200px|right|Interiorul navei văzut din corul bisericii thumb|200px|right|Maica Domnului cu Pruncul (Nechita Zugravu-1767) thumb|200px|right|Arhanghelul Mihail thumb|200px|right|Soborul Maicii Domnului thumb|200px|right|Iisus Pantocrator (Nechita Zugravu-1748) thumb|200px|right|Arhanghelul Mihail (Nechita Zugravu-1767) thumb|200px|right|Iisus Pantocrator thumb|200px|right|Nașterea Domnului (Nechita Zugravu-1754) thumb|200px|right|Învierea Domnului (Nechita Zugravu-1753)
Biserica de lemn din Dâncu, comuna Aghireșu, județul Cluj, datează din anul 1750http://www.cimec.ro/Monumente/LacaseCult/RO/Docum/lemnBazaDate.htm. Are hramul „Învierea Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: .
Istoric și trăsături
Biserica „Învierea Domnului” din satul Dâncu a fost strămutată aici din Valea Drăganului și reclădită în acest sat în anul 1862. În această mică așezare, aparținătoare comunei Aghireșu, cu o populație exclusiv românească, de circa 300 de suflete, a existat și înainte de 1862 o biserică mai veche, tot în cimitirul satului, unde a fost, de altfel, așezată și aceasta. Vechea biserică a fost vândută parohiei din satul Dângău Mare în 1864.
Biserica fusese construită, în satul Sebeș (azi Valea Drăganului) la 1750, din bârne de stejar, cu îmbinările drepte sau în „coadă de rândunică”. Are următoarele dimensiuni: pronaosul (3,53/5,86), iar naosul (6,10/5,86); altar poligonal cu pereții retrași. La strămutare a fost modificată prin adăugarea, pe latura sudică, a unui pridvor cu șase stâlpiCîmpian, Bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag.98.
În 1924 satul a reparat biserica, mutând ușa de intrare de pe latura sudică pe cea vestică și tencuind construcția, atât în interior, unde au aplicat stratul de tencuială peste vechea pictură, cât și în exterior, unde au acoperit brâul în torsadă, aflat la 0,77 m înălțime de la baza tălpii.
Pronaosul susține pe grinzile sale rezistente stâlpii ce alcătuiesc scheletul trainic al turnului. Acesta se remarcă prin galeria deschisă, coiful octogonal și cele patru turnulețe de la bază.
La ultima reparație, cea din 1988, s-a renunțat la acoperișul tradițional de șindrilă, biserica fiind astăzi integral învelită cu tablă.
Deși vechea pictură s-a pierdut în timpul lucrărilor de reparații, în 1924, atunci când a fost repictat iconostasul și o parte din naos, biserica mai adăpostește totuși o mică comoară: o colecție de icoane pe lemn, din care o mare parte sunt realizate de Nechita Zugravu. Acesta a fost un artist plastic în toată puterea cuvântului, pictor muralist și de icoane, deosebit de prolific între anii 1740-1770, activ nu numai în zona Clujului, ci și în Bihor, Sălaj și Câmpia TransilvanieiCîmpian, Pictura și elementele decorative în bisericile de lemn din zonele Călatei, Gilăului, Hășdatelor și Clujului, pag.29. În perioada când a activat devenise celebru, mai ales în zonele de la poalele Munților Apuseni și dealurilor Dejului și Clujului, îndosebi ca iconar de prestigiu.
Bibliografie
Note
Vezi și Dâncu, Cluj
Legături externe CIMEC - Fișă monument Monumente istorice din România-Fișă și localizare de monument
Imagini din exterior
Imagini din interior
Imagini din 2009
Categorie:Biserici de lemn din Cluj Categorie:Monumente istorice din județul Cluj Categorie:Biserici din secolul al XVIII-lea din România Categorie:Biserici cu hramul Învierea Domnului