miniatura|31 ianuarie 2020 Libera circulație a lucrătorilor este o libertate fundamentală a Uniunii Europene și este una dintre cele patru libertăți economice: libera circulație a mărfurilor, serviciilor, forței de muncă și capitalurilor.
Articolul 45 din TFUE (fostele articole 39 și 48) prevede: Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Comunității. Această liberă circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motive de naționalitate între lucrătorii statelor membre în domeniul ocupării forței de muncă, al remunerației și al altor condiții de muncă și de angajare. Dreptul implică, sub rezerva limitărilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică: de a accepta oferte de angajare efectiv formulate; de a circula liber pe teritoriul statelor membre în acest scop; de a rămâne într-un stat membru în scopul angajării, în conformitate cu dispozițiile care reglementează angajarea resortisanților acelui stat, prevăzute prin lege, regulament sau act administrativ; de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost angajat în statul respectiv, sub rezerva condițiilor care vor fi prevăzute în regulamentele de punere în aplicare care urmează să fie elaborate de Comisie. Dispozițiile prezentului articol nu se aplică angajării în serviciul public.
Semnificația termenului „lucrător” este o chestiune de drept al Uniunii Europene. „Caracteristica esențială a unui raport de muncă este însă aceea că, pentru o anumită perioadă de timp, o persoană prestează servicii pentru și sub conducerea unei alte persoane, în schimbul cărora primește o remunerație.”
Scop: conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dreptul la liberă circulație a lucrătorilor se aplică indiferent de scopul lucrătorului în angajarea în străinătate, atâta timp cât munca nu este prestată exclusiv ca mijloc de reabilitare sau reintegrare a lucrătorilor în cauză în societate. Angajarea timpului: dreptul la liberă circulație se aplică atât muncii cu fracțiune de normă, cât și muncii cu normă întreagă, atâta timp cât munca este efectivă și reală și nu are o scară atât de mică, natură neregulată sau durată atât de limitată încât să fie pur marginală și auxiliară. Remunerație: un salariu este o condiție prealabilă necesară pentru ca o activitate să constituie muncă, dar cuantumul nu este important. Dreptul la liberă circulație se aplică indiferent dacă lucrătorul a avut sau nu nevoie de asistență financiară suplimentară din partea statului membru în care se mută. Remunerația poate fi un quid pro quo indirect (de exemplu, cazare și masă), mai degrabă decât o contraprestație strictă pentru muncă. În cazul în care o persoană este o persoană care desfășoară o activitate independentă, aceasta poate beneficia de libertatea de a presta servicii și de libertatea de stabilire.
Istorie După al Doilea Război Mondial, multe țări din Europa de Vest s-au confruntat cu un surplus de populație, în timp ce altele au avut o lipsă de forță de muncă. Sub impulsul Planului Marshall american, în tratatul fondator al Organizației pentru Cooperare Economică Europeană (OECE) a fost inclusă o prevedere care facilita migrația lucrătorilor, deși nu ca un drept exercitabil (articolul 8). Italia a fost cea care a insistat asupra acestui lucru, iar în 1951 aceeași țară s-a asigurat că un capitol privind migrația lucrătorilor a fost inclus în Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Din cauza reticenței celorlalte cinci state membre, acest lucru s-a limitat la lucrătorii calificați din industria cărbunelui și oțelului. Țările nordice (1954) și Benelux (1960) au îndrăznit mai mult. În 1957, libera circulație a lucrătorilor a fost inclusă în Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE).
În acordurile de extindere a Uniunii Europene din 2003 și 2005 există clauze speciale privind o perioadă de tranziție înainte ca cetățenii noilor state membre să poată fi angajați în termeni egali și fără discriminare în vechile state membre. Vechile state membre au dreptul de a impune o perioadă de tranziție de 2 ani, de a decide asupra unei extensii suplimentare de 3 ani, si apoi, în cazul în care "există dovezi serioase" că forța de muncă dintr-un nou stat state membru ar influența negativ piata forței de muncă în respectivul stat, să extindă această perioadă pentru încă 2 ani.
De asemenea, cetățenii statelor membre în Spațiul Economic European au același drept la libertate de mișcare în interiorul SEE (inclusiv UE). Uniunea Europeană si Elveția au implementat un acord bilateral cu același scop. Statele membre SEE si Elveția sunt considerate "vechi state membre" în contextul acordurilor de extindere, deci pot implementa perioade de tranziție de 2+3+2 ani.
Cetățenii români (și bulgari) care au muncit în mod legal timp de 12 luni neîntrerupt (cu excepția vacanțelor legale sau a concediului de boală/maternitate) ca angajați într-un stat al UE primesc liber la muncă în respectivul statAnexa VII. Lista menționată la articolul 20 din protocol: măsuri tranzitorii, România. 1.(2). Acest drept se pierde la părăsirea statului respectiv.
La 21 iunie 2018, Consiliul a adoptat textul revizuit al directivei privind detașarea lucrătorilor. O nouă Autoritate Europeană a Muncii pentru a îmbunătăți mobilitatea transfrontalieră a forței de muncă UE urmărește să instituie o nouă Autoritate Europeană a Muncii pentru a îmbunătăți cooperarea transfrontalieră. Principalele funcții ale acestui nou organism sunt: facilitarea accesului la informațiile referitoare la drepturile și obligațiile în cazuri de mobilitate transfrontalieră pentru lucrători, angajatori și administrațiile naționale sprijinirea coordonării dintre statele membre în ceea ce privește asigurarea respectării transfrontaliere a legislației relevante a UE acționarea ca mediator între statele membre pentru a soluționa litigiile transfrontaliere între acestea facilitarea găsirii unor soluții în cazul în care apar perturbări ale pieței forței de muncă
Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie 2020, în urma unui vot public organizat în iunie 2016. Acordul comercial și de cooperare (TCA) dintre UE și Regatul Unit a fost încheiat la 24 decembrie 2020. La 1 ianuarie 2021, libera circulație a persoanelor între părți a încetat deoarece aceasta nu este inclusă în Acordul de Cooperare Comercială sau în acordul de retragere Brexit.