Micia a fost o importantă așezare romană, dezvoltată în jurul marelui castru. Astăzi ruinele se află pe teritoriul satului Vețel din județul Hunedoara.
Descriere Deși avea numai statut rural (pagus), așezarea prezenta un înalt grad de urbanizare, cu rețea stradală ortogonală, edificii publice monumentale (terme, amfiteatru etc) și un port la Mureș (amenajat cu cheiuri din zidărie de piatră).
Situl se află pe malul stâng al Mureșului, în dreptul termocentralei de la Mintia.Repertoriul arheologic al județului Hunedoara
Monument epigrafic Prin anul 1840, în ruinele Miciei a fost descoperit un altar votiv datând din sec. II-III e.n., care contribuie la punerea în lumină a modalităților de administrare ale salinelor din Dacia romană. Inscripția gravată pe altar se transcrie după cum urmează: Silvano Do-/mestico/ P(ublius Ael (ius) Euph(o-)/rus pro/5/ salute P(ubli)Ael(i)/ Mari con-ductoris / pascui et sa-/linar(um) l(ibens) v(otum) v(ovit) [Zeului Silvanus Domesticus, Publius Aeulius Euphorus/5/ pentru sănătatea lui Publius Aelius Marus al pășunilor și salinelor, cu bucurie a îndeplinit promisiunea] http://www.cimec.ro/Arheologie/sarea/11-ValeriuCavruc-VasileMoga-AlexandruStanescu.pdf Exploatarea sării în Dacia Romană.
Note
Vezi și Listă de cetățeni romani atestați pe teritoriul Daciei Listă de castre romane din România
Legături externe Primăria comunei Vețel
Micia Categorie:Dacia romană