Pentru alte persoane omonime vedeți Alexandru Ghica.
Alexandru Scarlat Ghica (n. ? – d. cca. 1768), a fost un domn al Țării Românești între 12 decembrie 1766 - 28 octombrie 1768. Era fiul domnului Scarlat Grigorie Ghica.
A fost mazilit de autoritățile otomane la doi ani de la înscăunare, după ce a permis recrutarea de militari pentru armata rusă pe teritoriul țării, la începutul Războiului Ruso-Turc în 1768. A fost succedat la domnie de unchiul său de văr primar, Grigore al III-lea Ghica.
Biografie Alexandru a fost fiul lui Scarlat Grigorie Ghica și a Anastasiei Ghica (uneori numită Ecaterina, născută Racoviță, n. cca. 1713 – d. 1741, Iași), prima dintre cele trei soții ale acestuia și fiica domnului Moldovei Mihai Racoviță. Data exactă a nașterii sale nu este cunoscută, însă, având în vedere vârsta părinților și data căsătoriei lor, la 6 ianuarie 1738, se încadrează între 1738 și 1741.
Nu se cunosc detalii despre domnia lui Alexandru. Se știe că a contribuit, alături de tatăl său, la ctitorirea Bisericii Sfântul Spiridon Nou, renovată mai târziu de Barbu Știrbei în anii 1850. În interiorul bisericii s-au păstrat două tablouri votive care încadrează ușa de pe peretele dinspre apus; în cel din stânga sunt reprezentați Alexandru Scarlat Ghica și Grigore al III-lea Ghica, iar în cel din dreapta Scarlat Ghica și mitropolitul Nifon.
Familia Alexandru s-a căsătorit cu Maria Rizo-Rangabe (scris și Rizos Rangavis, Rizaina-Rhangavaina sau Rangavi), fiica lui Iacovache Rizo-Rangabe (capuchehaie la Istanbul, n. 1716 – d. 1779) și a Smarandei Moruzi. Familia Rizo-Rangabe era de origine fanariotă și era legată de familia Ghica prin mai multe căsătorii, printre care și căsătoria Ecaterinei, sora Mariei, cu Grigore al III-lea Ghica. Alexandru și Maria au avut doi copii:
Ruxandra (Ghica) Hangerli (n. între 1725 și 1755 – d. după 1799), soția domnului Țării Românești Constantin Hangerli, cu care a avut cinci copii, printre care Maria Hangerli, căsătorită cu Grigore al IV-lea Ghica pentru o perioadă. Grigore Ghica (n. între 1736 și 1764 – d. ?), boier, căsătorit înainte de 1794 cu Maria Hrisoverghi și înainte de 1819 cu Raluca Racoviță. A avut un singur fiu, cu Maria, Alexandru Grigore, poreclit Alecu „Căciulă-Mare" Ghica, care a deținut dregătoriile de căminar si logofăt, a fost unul din candidații alegerilor domnești din 1842.
Note
Bibliografie
Vezi și
Familia Ghica
Legături externe
Nevăzutul și neștiutul Alexandru Scarlat Ghica, Cațavencii [articol de satiră despre Alexandru, a nu se lua drept sursă de informații]. Accesat în 14 mai 2026.
Categorie:Dragomani AlexandruGhica Categorie:Domni și domnitori ai Țării Românești