Ismail (în perioada evului mediu românesc cunoscut și sub denumirea de Smil; în , în , în , în sau Hacidar)Cetatea Smil (Ismail) (pana la inceputul sec. XIX) basarabia91.blogspot.mdИзмаил - пасынок или баловень истории? la izmailcity.com sau SmeiluVezi . este un oraș de subordonare regională în regiunea Odesa (din sud-vestul Ucrainei). El îndeplinește funcția de centru administrativ al raionului Ismail. Este situat la o distanță de 192 km sud-vest de orașul Odesa și la 80 km de vărsarea brațului Chilia al Dunării în Marea Neagră.
Ismailul este cel mai mare port la Dunăre din fosta Uniune Sovietică și din Ucraina actuală și cel mai mare port ucrainean din Delta Dunării, aici putând ajunge și navele maritime. Ca atare, este un centru al industriei de prelucrare a alimentelor și o destinație turistică populară pe plan regional. El este, de asemenea, o bază a Marinei ucrainene și a Grănicerilor ucraineni care operează în Dunăre. Insulele din Parcul Regional Ismail înscrise pe lista World Wildlife Fund (WWF) sunt situate în apropiere.
Orașul este situat la o altitudine de 31 metri, pe brațul Chilia al Dunării, în partea de sud-vest a raionului Ismail. Are locuitori, în principal ruși (43%) și ucraineni (38%).
În perioada 7 decembrie 1940 - 15 februarie 1954 Ismailul a fost centrul administrativ al Regiunii Ismail a RSS Ucrainene.
Istoric
Începuturi
În secolele IV-V s-a aflat aici o colonie de origine greaca cu numele de Antiofilas.A.P. Koval - Знайомі незнайомці: Походження назв поселень України (Kiev-Liov, 2001) În secolul al XII-lea, negustorii genovezi au construit aici o cetate denumită “Licovrissi”G.I. Brătianu, Cercetări despre Vicina și Cetatea-Albă, Universitatea din Iași, 1935, 39 p., și Codex Parisinus latinus în Ph. Lauer, Catalogue des manuscrits latins, pp.95-6, la Biblioteca națională franceză cota Lat. 1623, IX-X.. În secolul al XIV-lea, acesta a aparținut pentru o scurtă perioadă de timp Țării Românești, teritoriul de la nord de Dunăre fiind una dintre posesiunile Basarabilor (de aceea până în 1812, “Basarabia” era denumirea românească a Bugeacului - Bugeac fiind un nume turcesc).
De la sfârșitul secolului al XIV-lea, Ismailul s-a aflat în stăpânirea Principatului Moldova, fiind cunoscut sub denumirea de SmiluPORTRETUL ROMÂNIEI INTERBELICE – Județul Ismail care în limbile slave orientale înseamnă „arătos”, „drăguț”. Orașul a avut o mare importanță în secolul al XV-lea sub domnia voievodului Ștefan cel Mare. În 1484, sultanul Baiazid al II-lea (1481-1512) al Imperiului Otoman a cucerit orașul, care a devenit din acel moment un protectorat otoman. Atunci este menționat pentru prima dată cu numele ”Ismailiye” care poate proveni fie din pronunțarea turcă a numelui Smil, fie de la Marele Vizir Ismail al Imperiului Otoman. În 1538 a fost construită aici o importantă cetate otomană. De la începutul secolului al XVI-lea a fost cetatea principală a turcilor din Basarabia/Bugeac. Creștinii din regiune, pe atunci Moldoveni, depindeau de Mitropolia Proilaviei cu sediul la Brăila. În 1569, sultanul Selim al II-lea a expulzat o mare parte din populația creștină și a repopulat Bugeacul și Ismailul cu supușii săi, tătarii nogai, originari din Crimeea și Caucazul de Nord. În 1633, fortăreața a fost distrusă de cazaci.
În lucrarea Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă de către voievodul cărturar Dimitrie Cantemir în limba latină în perioada 1714-1716, orașul Ismail este descris astfel: ”Ținutul Ismailului, din care e vrednică de pomenit Ismail, în vechime numită de moldoveni Smil, o cetate care nu trebuie lăsată de o parte, cu oaste turcească și cârmnuită de un muteveli” Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei (Ed. Minerva, București, 1981), p. 35.
În secolul al XVIII-lea, orașul Ismail a fost una dintre reședințele mitropolitului Daniil al Proilaviei (1751-1773), care administra creștinii din pașalîcul turcesc Özi, cu sediul la Silistra, cuprinzând Dobrogea, Bugeacul și Edisanul (ținutul Oceacului sau ”satele hănești” de la Nistru până la Bug). În arhiva consistoriului din Odesa, s-au păstrat în limba rusă, ca traducere din limba română, numai trei gramote de hirotonire. În gramota din 4 iunie 1772, prin care l-a hirotonit în Ismail pe preotul Timotei Muzikevici, se arată că Daniil, “cu mila lui Dumnezeu mitropolitul Proilaviei, al Tomarovei” (Renii), „al întregului mal al Dunării și al toatei Basarabii” (numai Bugeacul, pe atunci) „și al Ucrainei” (de fapt Edisanul, pe atunci), își avea drept catedrală Biserica Sfânta Parascheva din ”Smailov” (Ismail).Flux, 8 mai 2009 - Administrarea bisericească la românii transnistreni, între Bug și Nistru (I) (articol de Vlad Cubreacov)
În timpul războiului ruso-otoman din 1768-1774, fortăreața a fost cucerită de către trupele generalului rus Nikolai Repnin la 26 iulie/5 august 1770. Comandantul otoman al așezării ar fi afirmat, în ajunul cuceririi, că ”Ismailul vă cădea când apele Dunării vor curge înapoi dinspre mare”. Cetatea este retrocedată turcilor prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) și consolidată de aceștia. În 1789, Repnin încearcă din nou să ocupe fortăreața, dar nu mai reușește.
Cetatea este asediată la 11/22 decembrie 1790 de către armatele mareșalului rus Aleksandr Suvorov, care reușește să o ocupe. Forțele otomane din interiorul cetății au apărat cu disperare cetatea până la capăt, refuzând ultimatumul rușilor. Garnizoana turcească era formată din 35 de mii de soldați. Dintre aceștia, circa 26.000 au fost uciși, iar 9.000 au fost luați prizonieri. Rușii au avut aproape 4.000 de soldați morți și 6.000 de răniți. Toți civilii musulmani (familiile garnizoanei) au fost măcelăriți.Serghei Andolenko, în Generalisimul Souvorov, editura Syrtes, Geneva 2016, 329 pp., ISBN 9782940523375 Înfrângerea a fost văzută ca o catastrofă în Imperiul Otoman, în timp ce în Rusia victoria a fost glorificată în primul imn național al țării, Să sune tunetul victoriei !.J. Goodwin, Lords of the Horizons, p. 244, 1998, Henry Holt and Company, ISBN 0-8050-6342-0 În 1792, prin Tratatul de la Iași, cetatea este retrocedată Turciei, care are însă obligația de a o demola.
Perioada țaristă thumb|left|255px|Asedierea Ismailului de către ruși la 22 decembrie 1790. Pictură de Aleksei Kivșenko. În 1806, orașul a fost asediat de către trupele ruse aflate sub comanda ducelui de Richelieu, dar nu a fost ocupat. În 1807, generalul rus Michelson asediază fără succes Ismailul. La 14 septembrie 1809, armatele rusești comandate de generalul Zass au ocupat din nou orașul. Garnizoana otomană s-a predat și a plecat din oraș, rămânând în localitate numai aproximativ 4.000 de locuitori.
Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la ChișinăuLucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563).
Prin dispoziția imperială din 14 octombrie 1812, Ismailul a primit statutul de oraș și numele de Tucikov (în ) în onoarea generalului rus Serghei Tucikov (1767-1839), care a fost guvernator al Ismailului în perioada 1830-1836 Полное собрание законов Российской империи, С.-Петербург, 1830, том XXXII, nr. 25248. El a fondat localitatea, până atunci neexistând decât cetatea Ismail.
Sub ocupația țaristă, Bugeacul a fost părăsit de locuitorii săi musulmani (stabiliți în Dobrogea rămasă otomană, în special în jurul orașului Babadag) iar Ismailul a fost populat de o importantă garnizoană rusă din Flota Dunării. Orașul a fost reconstruit în întregime. Catedrala "Acoperământul Maicii Domnului" (1822-1836), bisericile cu hramurile "Nașterea Domnului" (1823), "Sf. Nicolae" (1833, anterior biserică moldovenească, a fost transformată în catedrală rusească) și multe altele datează din acel moment. Cea mai veche clădire din Ismail este mica moschee turcească, ridicată în secolele XV sau XVI, transformată într-o biserică în 1810 și care adăpostește în prezent un muzeu dedicat asediului din 1790. Civilii, alții decât familiile militarilor, sunt țărani moldoveni, grădinari bulgari și pescari lipoveni.
În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei, din Basarabia, malurile Prutului de jos, ale Dunării și ale mării Negre până la capul BalabanAstăzi capul Balaban este limita dintre raioanele ucrainene Tatarbunar și Cetatea Albă (fâșie de teritoriu cunoscută sub denumirea de „Cahul, Bolgrad și Ismail”). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. Ca urmare a prevederilor din acest tratat, fortificațiile din oraș au fost demolate. thumb|250px|Catedrala orașului la 1909. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești"). Teritoriul basarabean redobândit în 1856 a fost împărțit în trei județe: Cahul, Bolgrad și Ismail. La Ismail au fost înființate școli secundare: Școala normală de învățători rurali, o școală primară și seminarială în limbile română și rusă (1857), Seminarul ortodox și liceul (1873). Cazinoul comercial din Ismail a întreținut și un gimnaziu de băieți, cu profil economic.
Prin Decretul nr. 1617 din 17 noiembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat Episcopia Dunării de Jos, cu sediul la Ismail – continuatoarea „de facto” a vechii Mitropolii românești a Proilaviei. Ea acoperea județele Ismail, Bolgrad, Covurlui și Brăila, în timp ce județul Cahul depindea de episcopia de la Huși. Ca episcop al Dunării de Jos a fost întronizat eruditul ierarh Melchisedec Ștefănescu (1864-1879). În același an, a fost deschis un seminar ortodox care forma preoți pentru județele mai-sus amintite. La acest seminar a predat în perioada 1866-1871 ca profesor de muzică Gavriil Muzicescu, originar din Ismail. Episcopia Dunării de Jos și-a avut sediul la Ismail doar până în 1878.
La 13 aprilie 1877, prin Ismail au trecut trupele ruse care se deplasau spre a se lupta cu turcii (ca urmare a convenției româno-ruse din 4 aprilie privind trecerea trupelor). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu.
Perioada României Mari
thumb|255px|Catedrala orașului cu monumentul Regelui Ferdinand I, anii 1930. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, orașul Ismail a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a județului Ismail. În anul 1930, orașul avea 26.123 locuitori, din care 13.416 bărbați și 12.607 femei, fiind cea mai mare localitate din județ ca număr de locuitori. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând o comunitate mare de români, precum și comunități mai mici de ucraineni, evrei, bulgari, germani, găgăuzi, maghiari, polonezi, armeni și țigani.
În perioada interbelică au funcționat aici o prefectură, o pretură, o primărie, un tribunal, o judecătorie, o secție de poliție, o unitate de pompieri, un serviciu sanitar județean, un serviciu sanitar orășenesc, un serviciu veterinar, un serviciu hidraulic, un punct vamal, o căpitănie de port, o secție de poliție portuară, un oficiu P.T.T. de stat și un oficiu telefonic. Din cele trei drumuri naționale care străbăteau județul, doar unul trecea prin Ismail: Comrat – Bolgrad – Ismail – Chilia Nouă: Distanțele față de cele două orașe mai mari din județ erau următoarele: Ismail - Bolgrad = 42 km; Ismail - Chilia Nouă = 41 km. 135px|thumb|left|Stema interbelică a orașului Ismail (adoptată în 1932).