Arthur Koestler () a fost romancier și ziarist evreu britanic.

Biografie

S-a născut la Budapesta într-o familie evreiască de limbă germană. În tinerețe, după studii universitare la Viena (1922-1926) și trei ani petrecuți în Palestina - sub mandat britanic, ajunge la Berlin unde lucrează ca jurnalist și devine membru al Partidului Comunist din Germania (1932-1938).

Participă la Războiul Civil din Spania de partea republicanilor, cade prizonier, dar este eliberat în 1937 și se stabilește în Franța. După marea epurare stalinistă din URSS (1938), se dezice definitiv de comunism și publică, pentru scurtă vreme, un săptămânal antinazist și antisovietic. Se înrolează în Legiunea Străină franceză, în 1940 cade prizonier, dar reușește să scape și să ajungă în Anglia, unde se stabilește definitiv și primește cetățenia. În ultimii ani ai vieții a devenit adept al eutanasiei și, se sinucide împreună cu soția sa, în anul 1983.

Cărți

Spanish Testament (1938) Gladiators (1939, 1965), trad. în l. română, cu titlul Gladiatorii, Ed. Humanitas, București, 2003 Darkness at Noon (1940) Dialogue with Death (1942) Scum of the Earth (1941) Arrival and Departure (1943) The Yogi and the Comissar (1945) Thieves in the Night (1946) Arrow in the Blue (1951) The Invisible Writing (1954) The Thirteenth Tribe (Cel de al 13-lea trib: Khazarii), London (1976)

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1905 Categorie:Decese în 1983 Categorie:Scriitori englezi Categorie:Scriitori evrei Categorie:Evrei maghiari Categorie:Evrei englezi Categorie:Scriitori care s-au sinucis Categorie:Maghiari emigrați în Regatul Unit