Bârlad este un râu din estul României, cel mai important afluent din partea stângă al râului Siret. Izvorăște din Podișul Central Moldovenesc și trece pe lângă orașele Negrești,Vaslui, Bârlad și Tecuci.
Istorie Până în secolul al XV-lea, Bârladul se vărsa direct în Dunăre. Luptele dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos au implicat la un moment dat abaterea de către Ștefan cel Mare a unui braț al Siretului, pentru a seca șanțul unei fortificații a dușmanului său. N.A. Bogdan - "Orașul Iași" (ed. a II-a, Ed. Tehnopress, Iași, 2004) Aceasta a dus, în timp, la deplasarea cursului Siretului spre est, în albia veche a Bârladului, care curgea paralel cu Siretul, vărsându-se separat în Dunăre. Acest fapt rezultă atât din cronica lui Miron Costin, cât și prin existența Bârlădelului, vechiul său curs părăsit. Legarea brațelor Siretului realizată de Ștefan cel Mare a fost consolidată de Gheorghe Ștefan (1653-1658), după cum rezultă dintr-un document din 1660. Marcu Botzan - "Apele în viața poporului român" (Ed. Ceres, București, 1984), p. 264
Note
Bibliografie Administrația Națională Apelor Române - Cadastrul Apelor - București Institutul de Meteorologie și Hidrologie - Rîurile României - București 1971
Imagini
Categorie:Bazinul Siret Categorie:Râuri din județul Neamț Categorie:Râuri din județul Vaslui Categorie:Râuri din județul Galați