Zalmoxis

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost, conform lucrării Getica a lui Iordanes un om, iar în concordanță cu lucrarea Istorii a lui Herodot un zeu al tracilor,Sorin Paliga, "La divinité suprême des Thraco-Daces" Dialogues d'histoire ancienne, Année 1994, Volume 20, Numéro 2, pp. 137 - 150 fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Considerat că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor pentru creștinism.Jean Coman, Zalmoxis, pag 85 Această idee se află în opoziție cu opinia mai multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția istorică.Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii despre un zeu al pretextului, 2008

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a două discuție care privește caracterul htonic (subpământesc) sau uranian (celest) al zeității.

În teza de doctorat dedicată lui Zalmoxis, Dan Dana consideră că restul istoricilor care îl menționează, copiază de fapt conținutul lucrării Istorii de Herodot.Dan Dana, Enjeux et controverses autour du mythe de Zalmoxis, 2005

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis,Herodotus, Histories ceea ce a provocat discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau dacă este numele unei alte zeității confundată de Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat că unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus - munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor, făcând din Gebeleizis un zeu specific trac.Getica de Vasile Pârvan Însă, rudenia geților și tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Relatarea lui Herodot În a patra carte a lucrării Istoriile, Herodot relatează următoarele:

„Înainte de a ajunge la Istru, primii oameni pe care i-a subjugat au fost geții, care cred în imortalitatea lor. Tracii din Salmydessus, și cei care locuiau deasupra orașelor Apollonia și Mesembria (Scyrmiadae și Nipsaens, cum sunt numite), s-au alăturat împăratului Darius I cel Mare (Dîryayas) fără vreun conflict; dar geții, apărându-se îndărătnic, fuseseră subjugați, deși sunt cei mai nobili și drepți dintre toate triburile trace.

Crezul geților în ceea ce privește nemurirea este următorul. Ei cred că de fapt nu mor, ci că atunci când pleacă din această viață merg la Zamolxe, care e numit și Gebeleizis de către unii dintre ei. Acestui zeu îi trimit odată la cinci ani un mesager, care e ales prin tragere la sorți din toată națiunea și însărcinat să îi ducă cererile lor. Modul lor de a-l trimite este acesta. Câțiva dintre ei stau în picioare, fiecare ținând în mână trei săgeți; alții iau omul care urmează să fie trimis lui Zamolxe, și, balansându-l de mâini și picioare, îl aruncă în sus astfel încât să cadă pe vârfurile armelor. Dacă este străpuns și moare, ei cred că zeul este benevol, dar dacă nu, dau vina pe mesager, care, (spun ei) este un om rău: și astfel aleg un altul pentru a-l trimite zeului. Mesajele sunt încredințate cât timp acesta este încă în viață. Aceeași oameni, când tună și fulgeră, își îndreaptă săgețile către cer, rostind amenințări către zeu; și de asemenea nu cred că există vreun alt zeu decât al lor.

Sunt informat de către grecii care trăiesc pe malurile Hellespont-ului și Pontus-ului că acest Zamolxe a fost în realitate un om, că a locuit în Samos și că pe când era acolo fusese sclavul lui Pitagora, fiul lui Mnesarchus. După ce și-a obținut libertatea s-a îmbogățit, iar, plecând din Samos, s-a întors în țara sa. Tracii în acea vreme trăiau într-un mod mizerabil și erau o rasă săracă și ignorantă; Zamolxe, de aceea, care prin comerț cu grecii, și în special cu cel care nu era cel mai de disprețuit dintre filozofii lor, Pitagora, era familiarizat cu modul ionic de viață și cu maniere mai rafinate decât cele curente între compatrioții săi, și-a clădit o încăpere, în care din când în când îi primea și ospăta pe cei mai de seamă dintre traci, folosindu-se de ocazie pentru a-i învăța că nici el, nici ei, onorații oaspeți, nici vreunul dintre descendenții lor nu vor muri vreodată, dar că se vor duce toți într-un loc unde vor trăi pe veci bucurându-se de toate bunurile posibile. Făcând acestea, și ținând astfel de discursuri, el construia un apartament subteran, în care, când fusese gata, se ascunse, dispărând brusc dinaintea tracilor, care regretaseră mult pierderea lui și l-au plâns ca pe un mort. Între timp el trăise în secreta lui cameră trei ani, după care a ieșit din ascunzătoare și s-a arătat din nou compatrioților, care astfel au fost făcuți să creadă ceea ce i-a învățat. Aceasta este relatarea grecilor.

Cât despre mine eu nu mă încred nici prea mult în această poveste a lui Zamolxe și a camerei sale subterane, nici nu o pun întru-totul la îndoială, dar cred că Zamolxe a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Dacă într-adevăr a existat vreodată vreun om cu acest nume, sau dacă Zamolxe nu e nimic altceva decât un zeu indigen geților, acum îi spun adio. Cât despre geți în sine, cei care țin și practică cele descrise mai sus, ei au fost acum diminuați de către perși și au însoțit armata lui Darius."

Herodot este considerat „părintele minciunilor”.

Etimologie Nicolae Densușianu a argumentat că numele vine de la „Zeul moș”.Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, 1913

Mircea Eliade afirmă ca numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, din acestea putem spune că numele zeității este de fapt Zalmoxis, și nu Zamolxis. Însă, fiindcă limba getică nu a fost scrisă, lingvistica getică rămâne o încercare foarte riscantă.

Zalmoxis, un zeu-urs (Bärengott) Alături de forma Zalmoxis care apare a fi cea reală (prezentă la Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios etc.), antichitatea cunoștea și forma Zamolxis (Lucian, Diogenes, Laertios, etc.).G. I. Kzarow, Zalmoxis, pag. 363-364 Eliade observă că una dintre forme poate deriva prin metateza celeilalte.Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, pag. 59 Porphiros explică varianta Zalmoxis prin cuvântul trac zalmos („piele, blană”Porfir, Vita Pyth., 14), ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la nașterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis.După ce amintește că la Cyzicos, în apropiere de Hellespont, se povestește că doicile copilului Zeus fuseseră transformate în ursoaice, așa cum s-a întâmplat și în Creta, A. B. Cook conchide că Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut. A. B. Cook, Zeus, I, pag. 112 Din această etimologie, unii autoriRohde, Deubner, Kzarow, etc. au dedus că Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-urs).Cf. referințelor în C. Clemen, Zalmoxis, pag. 56 Ipoteza este reluată de Ryhs Carpenter, care îl așază pe zeul get printre alți „sleeping bears” („urși dormind” ).Ryhs Carpenter, Folk-Tale, Fiction and Saga in the Homeric Epics, Berkley și Los Angeles, 1964, pag 113; și cf. E. Roux, Le problème des Argonautes, Paris, 1949, pag. 255

Zeul htonic Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema zamol, pentru care Matthäus Prätorius (1688) propusese sensul de pământ. În 1852, Cless îl compară pe Zalmoxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks.Ioan I. Russu, op.cit., p. 88, menționează opinia lui Cless, Rhousopolous, Bessell și Tomascheck. Pentru Zemeluks, Zemininke, Zemyna și alte nume de divinități lituaniene, cf. H. Usener, Götternamen, Leipzig, 1920, pag. 104. Paul Kretschmer, în 1935, a elaborat o demonstrație lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripțiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) și Semele (zeița pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană *g'hemel-, pământ, sol, aparținând pământului (cf. și avesticul zam, pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, „pământ, țară”).Paul Kretschmer, Zum Balkanskytischen (Referitor la scita balcanică), p. 45; și cf. Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ediția a II-a, București, 1967, pag. 128; cf. Alfons Nehring, Studien zur indogermanischen Kultur und Urheimat (Studii privind cultura și patria primordială indoeuropeană), Salzburg-Leipzig, 1936, p. 214 Nici ipoteza lui Kretschmer nu putut fi acceptată, dar Eliade a remarcat că are meritul de a fi încercat explicarea faptului cunoscut că Zalmoxis și Gebeleizis erau de fapt nume date unui singur zeu suprem.

„Sclipitor, Soare”

O altă ipoteză are în vedere partea onomastică Zelmo-, de exemplu ZelmoutasBulletin de correspondence hellenique, XVIII, Paris, 1894, p. 436 și în numele compuse, cu -zelmis: Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, MestoDimităr Decev, Die thrakischen Sprachreste (Resturile limbii trace), Österreichische Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-historische Klasse. Schriften der Balkankommission. Linguistische Abteilung, XIV, Viena, 1957, p. 181, din protoindoeuropeanul *g'hel- „a sclipi; galben; verde *soare”Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 624-7, Berlin, 1927-1932 sau *g'el- „limpede, luminos”Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 622-4, Berlin, 1927-1932Studii și cercetări lingvistice (SCL), VIII, București, 1950, p. 170. De asemeni, în Zalmodeghikos (v. Zalmodegicos)Studii și cercetări de istorie veche (SCIV), XI, București, 1960, p. 42 (Histria); Zermodeghikos și ZoltesRevue des etudes roumaines, Paris, 5-6, 1960, p. 180-217Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura științifică, București, 1967, p. 127-129. Cuvântul *soare nu este altfel format decât prin pronumele reflexiv „Se” + rădăcina „g'hel”J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene)Berlin, 1927-1932

Cultul său. Ritualuri. Interpretări thumb|O frescă de pe un mormânt din gorganul Aleksandrovo (Bulgaria), înfățișându-l pe Zalmoxis.

Pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în lumea antică, Eliade observă și coerența legendei relatate de Herodot:

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Ivan Mortimer Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizeincf. Herodot, Istorii, V, 4 nu înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”.ibidem; cf I. M. Linforth, Oi athanatiziontes, Herodotus, IV, 93-94, Classical Philology, 93, 1918, pag. 23+33 Această „imortalizare”, după termenul folosit de Eliade, „se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste”. Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a „reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei”, constituind, astfel, o „repetiție simbolică a întemeierii cultului”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism.