Alexandru Șerbănescu

Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”, () a fost un ofițer de vânători de munte și pilot de vânătoare din România, as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Format inițial ca vânător de munte, a fost atras de aviație, devenind mai întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G.

A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.

A căzut eroic în lupta împotriva Aliaților, copleșit de escorta de Mustanguri ale operațiunii de bombardament american asupra Ploieștiului din 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944.

A fost citat de două ori pe ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu îl poartă acum Baza 95 Aeriană Bacău.

Formarea Vânător de munte left|thumb|Alexandru Șerbănescu la liceul militar. Cel ce avea să devină căpitan aviator Alexandru Șerbănescu s-a născut la 17 mai 1912 în Colonești, județul Olt, fiind al treilea copil din cei șase ai soților Alexandru (notar) și Maria Șerbănescu (casnică). Urmează școala primară în satul său natal, apoi gimnaziul la Iași. În 1927 devine elev la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, liceu pe care îl absolvă în anul 1931.Viorela Codreanu Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, comandantul Grupului 9 Vânătoare, neogen.ro, accesat 1 martie 2009Nicola, Marin, p. 69 În continuare se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie „Principele Carol”, Sibiu. În timpul școlii se remarcă prin firea sa voluntară și pasiunea pentru sport. Termină această școală în anul 1933, fiind clasat al 70-lea din 456.Tudor, p. 9

thumb|Alexandru Șerbănescu în ținuta de gală de vânător de munte. Având din 1 iulie gradul de sublocotenent, acordat prin Înaltul Decret nr. 1931/1033, este repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte Brașov.Nicola, Marin, p. 70 Aici își arată aptitudinile militare, primind aprecierea comandantului batalionului, lt. col. Gheorghe Constantinescu. În 25-26 septembrie 1933 face parte, ca ofițer din garnizoana Sinaia, dintre cei invitați la serbările prilejuite de semicentenarul Castelului Peleș, ocazie cu care primește Medalia comemorativă Peleș.Angela Mureșan Noi ordine și medalii intrate în colecția muzeului albaiulian mnuai.ro, accesat 2 martie 2009Dorin Ion Narcis - Castele, palate și conace din România, 2003 Castelul Peleș din Sinaia (XIX) Azi nr. 4228 din 18 decembrie 2006, accesat 2 martie 2009 În 1934 devine comandantul plutonului „mitraliere”, iar la manevrele din toamna aceluiași an a comandat pe rând plutoanele de pușcași, mitraliere și mortiere, primind aprecieri elogioase. Dorind să se perfecționeze, în perioada 1 septembrie 1935 – 31 octombrie 1936 urmează cursurile Școlii de Aplicații a Infanteriei, unde, la „Tactica infanteriei” obține cel mai bun rezultat dintre toți cursanții. La terminarea cursurilor primește din partea comandantului școlii, col. N. Hașieganu, recomandarea pentru gradul superior.

left|thumb|Alexandru Șerbănescu în ținuta de campanie. Revine la Brașov, unde primește din nou comanda unui pluton de pușcași, cu care face aplicații peste tot în Munții Bucegi, ajunând să cunoască foarte bine împrejurimile Brașovului. Demonstrând reale calități de schior alpinist și având o foarte bună rezistență fizică, în anul 1937 i se încredințează comanda unui pluton alpin.Tudor, p. 10 Este selecționat în echipa celor mai buni schiori ai trupelor de uscat. La concursul de schi al Diviziei 2 Vânători de Munte se clasează al doilea la proba de schi coborâre, iar la concursul de trageri al Brigăzii 1 Vânători de Munte câștigă proba de aruncare a grenadei. În urma manevrelor efectuate în Munții Cindrel este clasificat ca ofițer de elită.Tudor, p. 12 În 24 ianuarie 1938 este avansat prin Înaltul Decret nr. 260/1938 în mod excepțional la gradul de locotenent. În anul 1938 câștigă proba de schi coborâre la concursul pe brigadă. Ultima sa aplicație majoră ca vânător de munte are loc în toamna aceluiași an în Munții Apuseni.

Observator aerian La 1 noiembrie 1938 este detașat la Institutul național de Educație Fizică, secția militară, însă nu va termina această școală deoarece se înscrisese la cursurile Școlii de Observatori aerieni, pe care le urmează în perioada 1 februarie – 31 iulie 1939.Nicola, Marin, p. 71 Absolvă acest curs cu media 6,99 fiind al 29-lea din 76 și este brevetat observator aerian prin Ordinul de Comandament al Forțelor Aeriene nr. 78/1939. Se hotărăște să abandoneze arma vânător de munte și să devină aviator.Tudor, p. 13

Pilot militar În iarna dintre anii 1939 (1 noiembrie) și 1940 (1 aprilie) urmează cursurile teoretice de zbor (Cursul Tehnic Complementar) la Școala de Ofițeri de Aviație „Regele Carol al II-lea”. La 1 aprilie 1040, prin certificatul de absolvire este clasificat al 15-lea din 32 și în aceeași zi, la vârsta de aproape 28 de ani, începe școala de zborMihai-Athanasie Petrescu Un erou de legendă - Cpt. Av. Alexandru Șerbănescu poezie.ro, accesat 1 martie 2009 la ZilișteaMarandiuc, p. 117. Zboară pe avioane Fleet F-10G, IAR-27, RWD-14 Czapla, Potez 25 și IAR-38, acumulând 106 ore de zbor și obținând brevetul de pilot de război pe aparate IAR 80 la 31 octombrie 1940. Este repartizat ca instructor de zbor cu aparatul Nardi FN-305 la Escadrila 1 Elevi de la Școala de Ofițeri pentru Aviație Ghimbav. Neavând niciun incident și având vechime în grad, prin Înaltul Decret nr. 2150/1941 este confirmat „combatant navigant” în aeronautică și zboară pe IAR 80 la Școala de Perfecționare (în vânătoare, 1941) de la Roșiorii de Vede. Aici are primul incident aviatic, punând „în pilon” un aparat PZL 11B.Tudor, p. 14

Grupul 7 Vânătoare, aparținând Flotilei 1 Vânătoare, care făcea parte din Gruparea Aeriană de Luptă, a fost înființat la 1 iunie 1940, fiind comandat de lt. comandor Alexandru Popișteanu. Inițial grupul era format din Escadrila 53 Vânătoare, dotată cu 10 avioane Hawker Hurricane și Escadrila 57 Vânătoare, dotată cu avioane Messerschmitt Bf 109E. Grupul a fost completat prin înființarea la 18 februarie 1941 a Escadrilelor 56 și 58 Vânătoare, dotate și ele cu avioane Bf 109E, iar escadrila 53 a fost mutată la Grupul 5 Vânătoare, ce făcea parte din aceeași flotilă. În 1941, după 22 iunie, grupul a luptat în Basarabia, Bucovina și la Odesa. În această perioadă Flotila 1 Vânătoare a obținut 146 victorii aeriene sigure, 18 probabile și 47 de victorii la sol.Tudor, p. 15

Grupul 9 Vânătoare, aparținând aceleiași flotile, a fost înființat la 19 aprilie 1942, fiind comandat de lt. comandor Gheorghe Borcescu. Era format din Escadrila 47 Vânătoare, comandată de lt. av. Lucian Toma și Escadrila 48 Vânătoare, comandată de lt. Ion Bozero. Grupul era dotat cu avioane IAR 80 și încadrat cu proaspăta promoție 1941 de aviatori. Misiunea grupului este protecția teritoriului național, având baza la Pipera.Nicola, Marin, p. 27

La 22 iunie 1941 (data intrării României în cel de al Doilea Război Mondial) lt. Al. Șerbănescu este mobilizat prin Înaltul Decret nr. 1798/1941. La începutul anului 1942 i se aprobă mutarea la Flotila 1 Vânătoare, la care va ajunge în aprilie. Aici, la Grupul 9 Vânătoare, nou înființat, acumulează 60 de ore de zbor pe IAR 80 în misiuni de alarmare pe malul mării, la Constanța. Dorind să plece pe front, este mutat la Grupul 7 Vânătoare, unde trece pe Bf 109 E7.

În 28 iulie 1942, lt. av. Șerbănescu, antrenându-se la Mizil cu Grupul 7 Vânătoare accidentează la aterizare aparatul Bf 109 nr. 62, care suferă avarii la planul stâng și trenul de aterizare. De remarcat că aceste accidente nu erau neobișnuite, pe durata antrenamentului (1 aprilie – 31 iulie 1942) având loc 13 accidente, cu avarierea a 11 aparate, inclusiv de către piloți consacrați ca Nicolae Polizu-Micșunești și Horia Agarici.Tudor, p.18

Campanii în război 1942, cu Grupul 7 Vânătoare la Stalingrad thumb|Avionul Bf 109E nr. 35, despre care se crede că a fost al lui Șerbănescu la Stalingrad.Robănescu, p. 52 La începutul lunii septembrie Grupul 7 Vânătoare este trimis la Stalingrad. Ajunge aici pe ruta Pipera – Tecuci – Tiraspol – Nicolaev – Melitopol – Rostov-pe-Don – Tuzov.Tudor, p. 20Robănescu, p. 32. Aici, grupul începe să acționeze începând cu 9 septembrie, având în dotare 25 de avioane Bf 109E. Intrând în luptă apar numeroase pierderi, în 12 septembrie fiind doborât cpt. av. Alexandru Manoliu, comandantul escadrilei 57. Lt. av. Al. Șerbănescu, fiind al doilea la comandă, preia provizoriu comanda escadrilei (fiind confirmat oficial la comandă prin ordin în 8 octombrie) până în 1 noiembrie, când predă comanda escadrilei cpt. Bozero.Tudor, p. 19 Misiunile erau de protecție a bombardierelor care atacau Stalingradul, iar românii s-au achitat așa de bine de ele, că la 15 septembrie au primit mulțumirile generalului de divizie german Martin Wierbig.

Prima victorie aeriană a lui Al. Șerbănescu survine în 17 septembrie, când 7 avioane Iak refuză lupta cu vânătoarea română, însă aceasta pornește în urmărirea lor, Șerbănescu doborând unul.Tudor, p. 21 Toată luna septembrie aviația română și germană au avut superioritatea aeriană absolută, rarele angajări (și victorii aeriene) fiind asupra avioanelor bimotoare Petliakov Pe-2 care încercau să le bombardeze aerodromul. Pe 25 septembrie Șerbănescu obține a doua sa victorie, asupra unui biplan.Tudor, p.25

left|thumb|Cpt. Șerbănescu la terminarea campaniei de la Stalingrad. Având 6 victorii, era considerat as. În 7 octombrie grupul se mută pe aerodromul Karpovka, la 40 km de Stalingrad.Tudor, p. 27 Aici, grupul se pregătește de iernat, iar Șerbănescu are ocazia să-și demonstreze cunoștințele de vânător de munte la amenajarea bordeielor.Tudor, p. 29 Însă inițiativa trecuse în mâna sovieticilor. În 17 octombrie frontul a fost spart la Cotul Donului, iar în 19 octombrie la Stalingrad.Aripi Românești nr. 41, august 1943, p. 12</ref> Într-o recunoaștere aeriană din 21 octombrie Șerbănescu constată că tancurile rusești se află la doar 6 km de aerodrom. În 22 noiembrie aerodromul a fost complet încercuit și s-a hotărât evacuarea sa de urgență.

thumb|Avion Messerschmitt Bf 109E-7 folosit de Gr.7 Vt. la Stalingrad.Avionul nr. 64, „Nella”, pilotat de Tiberiu Vinca asisbiz.com, accesat 31 martie 2009 Deoarece se dispunea de doar două baterii (Bateria 102 Rheinmetall de 37 mm, comandată de lt. Romulus Apostolescu și cea AcA, de tip Reșița/Vikers M36 de 75 mm, comandată de lt. ȘerbuRobănescu, p. 39), în noaptea respectivă Șerbănescu a plasat cozile avioanelor pe butoaie de benzină pentru a putea la nevoie trage razant cu armamentul avioanelor împotriva tancurilor, acțiune inspirată tot de formația sa de vânător de munte. Dimineața avioanele care au putut au decolat, piloții luând cu ei și mecanicii, înghesuiți în locul stațiilor de radio. Au reușit să plece din încercuire Dicezare, N. Iolu, Greceanu, Dușescu, Vinca, Mălăcescu, Panaite, Șerbănescu și încă cinci, în total 13 avioane, care au aterizat la aerodromurile Morozovskaia și Tacinskaia (mai la S-V de Morozovskaia).Tudor, p. 31 Prin abandonarea aerodromului, grupul a pierdut 12 aparate Bf 109, dintre care 7 defecte și 5 lovite de tirul advers.Tudor, p. 32