Coțofana sau țarca (Pica pica) este o specie de păsări din familia Corvidae. Este răspândită în Eurasia, Africa de Nord și America de Nord. Locul unde poate fi întâlnită cel mai frecvent este Europa. Datorita penajului său caracteristic, alb cu negru, este ușor recunoscută chiar de cei care nu sunt foarte buni cunoscători de păsări. În mitologia germană, coțofana era solul zeilor, sau era considerată zeița morții „Hel”, iar în alte culturi europene fiind considerată pasărea care este solul ce aduce nenoroc. Din cauza faptului că fură mai ales lucrurile care lucesc era temută, fiind considerată în evul mediu pasărea vrăjitoarelor sau a celor certați cu legea. În Asia, în contrast cu Europa, era considerată aducătoare de noroc și amerindienii o considerau un duh, prieten al oamenilor. Cunoscută și sub numele de țarcă (regional pe valea Prutului în ținutul Hotinului).
Taxonomie
Corvus pica Linnaeus, 1758, Upsala, Suedia.
Afinitățile sunt neclare și puțin cunoscute; diferite studii și analize filogenetice au ajuns la concluzii foarte diferite și uneori contradictorii privind delimitarea speciilor și subspeciilor, unele pledând pentru numeroase scindări, altele sugerând că toți taxonii din genul Pica trebuie considerați ca parte a unei singure specii; sunt necesare mult mai multe cercetări, inclusiv o testare genetică mai extensivă a taxonilor. Specia prezentă a fost considerată până nu demult ca fiind conspecifică cu Pica mauritanica; și este probabil conspecifică cu coțofenele din Lumea Nouă Pica hudsonia și Pica nutalli. Subspecia camtschatica (cu mai mult alb pe aripa și un luciu verde mai intens) din nord-estul Siberiei este ușor de distins, iar bottanensis din regiunea tibetană diferă cu mult de subspeciile vecine, dar se presupune că intergradează cu anderssoni în nordul arealului său. Există multe populații intermediare (intergrade), complicând clasificările taxonomice (de ex., subspecia anderssoni este probabil o serie intermediară de populații).
Subspecii și distribuție
Au fost descrise circa 23 specii. Alexey P. Kryukov, Liudmila N. Spiridonova, Sayaka Mori, Vladimir Yu. Arkhipov, Yaroslav A. Red’kin, Oleg A. Goroshko, Evgeny G. Lobkov, and Elisabeth Haring. Deep Phylogeographic Breaks in Magpie Pica pica Across the Holarctic: Concordance with Bioacoustics and Phenotypes. Zoological Science Jun 2017, Volume 34 Issue 3: 185–200Madge, S.; Burn, H. 1993. Crows and jays: a guide to the crows, jays and magpies of the world. Helm Information, Robertsbridge, U.K.Г. П. Дементьев, Н. А. Гладков, А. М. Судиловская, Е. П. Спангенберг, Л. Б. Бёме, И. Б. Волчанецкий, М. А. Воинственский, Н. Н. Горчаковская, М. Н. Корелов, А. К. Рустамов. Птицы Советского Союза. Том V. Под общей редакцией Г. П. Дементьева и Н. А. Гладкова. Государственное Издательство "Советская Наука", Москва, 1954Sang-im Lee, Cynthia S. Parr, Youna Hwang, David P. Mindell, and Jae C. Choea. Phylogeny of magpies (genus Pica) inferred from mtDNA data. Molecular Phylogenetics and Evolution, Volume 29, Issue 2, November 2003, Pages 250-257 Nouă subspecii sunt recunoscute în prezent.
Pica pica pica (Linnaeus, 1758) - subspecia nominată, din Insulele Britanice și sudul Scandinaviei spre est până în estul Europei (inclusiv în România, Republica Moldova, Ucraina), spre sud până la Marea Mediterană, inclusiv și în majoritatea insulelor ei. Subspeciile galliae (din Franța) și germanica (din Germania) sunt incluse în subspecia nominată.
Pica pica fennorum Lönnberg, 1927 - din nordul Scandinaviei, Finlanda și nord-estul regiunii Baltice spre est până în vestul Siberiei.
Pica pica melanotos A. E. Brehm, 1857 - în Peninsula Iberică.
Pica pica bactriana Bonaparte, 1850 - în Siberia la est până la lacul Baikal, la sud până în Caucaz, Irak, Iran, Asia Centrală și Pakistan. Subspeciile kot (din estul Ucrainei), laubmanni (din Kelat, Pakistan) și hemileucoptera (din centrul Siberiei) sunt incluse în subspecia bactriana.
Pica pica leucoptera Gould, 1862 - în sudul Transbaikaliei (Rusia), Mongolia și nord-estul Chinei (Mongolia Interioară și nord-vestul provinciei Heilongjiang).
Pica pica camtschatica Stejneger, 1884 - în nordul mării Ohotsk, Kamceatka și raionul Anadîr (în Orientul Îndepărtat al Rusiei).
Pica pica anderssoni Lönnberg, 1923 - în sud-estul Rusiei (ținutul Primorski), nord-estul extrem al Chinei și Coreea. Subspeciile japonica (din Japonia), amurensis (lângă Habarovsk) și jankowskii (lângă Vladivostok) sunt incluse în subspecia anderssoni.
Pica pica bottanensis Delessert, 1840 - în partea vest-centrală a Chinei (Qinghai și vestul Sichuanului la sud până în sudul și estul Xizangului) și centrul Bhutanului.
Pica pica serica Gould, 1845 - în estul și sudul Chinei, Taivan, Hainan, nordul Birmaniei, nordul Laosului și nordul Vietnamului. A fost introdusă în Kyushu (Japonia). Subspeciile hainana (din Hainan) și alashanica (din Ala Shan, în centrul Chinei) sunt incluse în subspecia serica. Subspecia serica adesea este scrisă eronat sericea.
Patru subspecii care erau incluse în specia Pica pica sunt în prezent ridicate în rang de specie:Ebels E.B. Trends in systematics. Speciation in Pica magpies. Dutch Birding, 2003, 25: 103–116 Coțofană mauritană (Pica mauritanica, sin. Pica pica mauritanica) - în nordul Africii (Maroc, nordul Algeriei și Tunisia). Coțofană de Asir (Pica asirensis, sin. Pica pica asirensis) - în munții Asir, din sud-vestul Arabiei Saudite. Coțofană cu ciocul negru sau coțofană americană (Pica hudsonia, sin. Pica pica hudsonia) - în sudul Alaskăi (spre est din Peninsula Alaska și insulele Shumagin) și sud-vestul Canadei (sud-vestul Yukonului, nord-vestul extrem și estul Columbiei Britanice, nordul provinciei Alberta, centrul provinciei Saskatchewan, centrul provinciei Manitoba, sud-vestul extrem al provinciei Ontario), spre sud în vestul SUA până în nord-estul și partea est-centrală a Californiei (până în comitatul Inyo), sud-centrul Nevadei, Utah, nord-estul extrem al Arizonei (comitatul Apache), nordul statului New Mexico, vestul (uneori și în nord-estul) Oklahomei, centrul Kansasului și Nebraska (cu excepția sud-estului). Coțofană cu ciocul galben sau coțofană californiană (Pica nutalli, sin. Pica pica nutalli) - în California (în sud-vestul SUA) la vest de munții Sierra Nevada (valea Sacramento, valea San Joaquin și văile lanțului muntos Southern Coast Ranges)
Dementiev în 1954 accepta existența reală a următoarelor subspecii: Pica pica fennorum Lönnberg, 1927 - în Scandinavia din nordul ei, Finlanda, partea europeană a URSS, la est până la Kostroma, Tambov, Harkov, la sud până la Crimeea și Caucaz, Asia Mică și Mesopotamia; Pica pica bactriana Bonaparte, 1850 - aproximativ de la Volga spre est până în Siberia centrală, la sud până în Altai, Saian, nord-vestul Mongoliei, Semirecie și Asia Mijlocie, Afganistan, Belucistan și estul Iranului; Pica pica kamtschatica Stejneger, 1884 - în Kamceatka și Anadîr; Pica pica leucoptera Gould, 1862 - în sudul Transbaikaliei și nord-estul Mongoliei; Pica pica jankowskii Stegmann 1927 - în cursul mijlociu și de jos al Amurului, Ussuri, Manciuria și Coreea; Pica pica anderssoni Lönnberg, 1923 - în Zhili, Shanxi, Alashan; Pica pica bottanensis Delessert, 184 - în Sikkim, Bhutan, estul Tibetului până în Gansu; Pica pica sericea Gould, 1845 - din estul Birmaniei, Hainan, Taivan până în sudul Japoniei (în Kyushu); Pica pica mauretanica Malherbe, 1843 - în Maroc, Algeria, Tunisia; Pica pica melanotos A. E. Brehm, 1858 - în Spania și Portugalia; Pica pica hudsonia Sabine, 1823 - în partea de vest a Americii de Nord, de la Alaska până în Arizona și New Mexico; Pica pica nuttalli Audubon, 1838 - numai în California, la vest de munții Sierra Nevada în valea râului Sacramento, aproximativ până la latitudinea 34° de nord.
În România trăiește subspecia nominată (Pica pica pica).Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946 În Republica Moldova după Averin și Ganea trăiește subspecia Pica pica fennorum, <ref name="R21">Аверин, Ю.В.; Ганя, И.М. (1970). Птицы Молдавии. т.1.' Кишинев: Академия Наук Молдавской CCP, Институт Зоологии.</ref> după date mai recente subspecia nominată (Pica pica pica).
Descrierea
Coțofana este o pasăre de talie medie (cât porumbelul) cu o lungimea 46-50 cm și o greutatea 200-270 g, masculul fiind putin mai mare; la subspecia nominată masculul are o greutatea de 185-247 g și femela 161-240 g, iar la subspecia leucoptera - masculul 214-268 g și femela 208-232 g; anvergura aripilor 52-60 cm.
Este o pasăre ușor de distins după coloritul în principal alb și negru, coada lungă, etajată, ciocul de mărime medie relativ lat la bază, culmenul curbat în jos spre vârf. Sexele nu se pot diferenția, masculul și femela având un colorit identic.
Subspecia nominată are capul, pieptul și cea mai mare parte a părții superioare negre cu un luciu metalic violet și verde. Scapularele (umerii) și târtița albe, o bandă surie îngustă de-a curmezișul târtiței. Flancurile și părțile inferioare începând de la piept albe; partea posterioară a abdomenului, penele tibiei și tectricele subcodale negre. Supraalarele negre, cu un luciu metalic intens verde sau albastru-verzui pe remigele secundare și terțiare, steagul intern al remigelor primare alb cu vârful și baza negre, albul este de obicei ascuns atunci când pasărea nu se mișcă (dar formează o bandă imensă pe aripa desfăcută); la prima remige primară steagul intern spre vârf este negru pe cca 10 mm de la vârf, iar la a doua remige primară negrul se întinde pe 6-15 mm de-a lungul rahisului; steagul extern al remigelor primare este îngust și negru-cenușiu. Dedesubt aripa este neagră-brunie. Coada este neagră, cu un luciu intens metalic verde și violet-roșiatic, devenind aproape neagră fără luciu lângă vârf. Irisul este brun închis; ciocul și picioarele sunt negre.
Juvenilul asemănător cu adultul, dar de o culoare mai spălăcită, cu zonele negre ale penajului fără luciu, negre fuliginoase, zonele albe cu o nuanță brun-gălbuie; puii acoperiți recent cu pene au pete cenușii sau albastru-cenușii pe pielea golașă din jurul ochilor și de pe obraji, devenind mult mai asemănători cu adulții la sfârșitul verii.
Subspeciile diferă în principal prin intensitatea luciului în zonele negre ale penajului, extinderea albului pe aripă, prezența sau absența albului pe târtiță, lungimea relativă a cozii și prin dimensiuni: fennorum este mai mare și are albul mai extins pe târtiță decât subspecia nominată; bactriana are albul de pe târtiță mai accentuat, albul mai extins pe remigele primare (văzându-se ca vârfuri albe pe aripa nedesfăcută); serica este mai mică și mai întunecată, foarte asemănătoare cu subspecia nominată, dar are o coadă relativ mai scurtă și un luciu mai verde pe remigele secundare; anderssoni se aseamănă cu serica, dar este ceva mai mare și mai deschisă la culoare; bottanensis este ușor de distins, având târtiță neagră, coadă relativ scurtă, ciocul mare și foarte puțin luciu pe penaj; leucoptera are albul foarte extins pe remigele primare, iar luciu de pe coadă este gălbui, verde-alămiu; camtschatica are albul cel mai extins pe remigele primare, care se vede sub formă de vârfuri albe pe aripile îndoite în jos, are și luciul cel mai strălucitor și verdele cel mai extins din toate subspeciile; melanotos are târtița neagră, extinderea albului pe remigele primare aproape ca la subspecia nominată, în sudul arealului uneori are o petișoară albastră pe pielea golașă din spatele ochiului;