Hermes

Hermes este zeul mesager din mitologia greacă, fiul lui Zeus și al pleiadei Maia. Este considerat și protector al curierilor, al păstorilor, al cartoforilor, al mincinoșilor, al hoțilorBurkert, p. 158., al negustorilor și al oratorilor.Lay, p. 3. Încălțat în sandale cu aripi, are capacitatea de a se mișca rapid între lumea pământească și lumea divină. El are și rolul de a călăuzi morții în lumea de dincolo.Powell, pp. 179, 295Burkert, pp. 157–158.Burkert, p. 158. Iris has a similar role as divine messenger.Burkert, p. 156. Acestui zeu îi sunt dedicate o serie de imnuri homerice.Homer, 1–512, as cited in Powell, pp. 179–189

Atributele și simbolurile sale includ herma, cocoșul, broasca țestoasă, geanta sau punga, sandalele cu aripi și coiful cu aripi, precum și palmierul, capra, numărul patru, peștele și tămâia.Austin, M. Hellenistic world from Alexander to the Roman conquest: a selection of ancient sources in translation. Cambridge University Press, 2006. p. 137.

Dar cel mai important simbol este caduceul, un toiag înaripat împletit cu doi șerpi copulându-se.The Latin word is an adaptation of the Greek , meaning "herald's wand (or staff)", deriving from , meaning "messenger, herald, envoy". Liddell and Scott, Greek-English Lexicon; Stuart L. Tyson, "The Caduceus", The Scientific Monthly, 34.6 (1932:492–98), p. 493. Atributele sale sunt influențate de zeul etrusc Turms, un nume împrumutat de la grecescul „herma”.Combet-Farnoux, Bernard (1980). "Turms étrusque et la fonction de « minister » de l'Hermès italique". Mercure romain : Le culte public de Mercure et la fonction mercantile à Rome de la République archaïque à l'époque augustéenne. École française de Rome. pp. 171–217. În mitologia romană, Hermes este cunoscut și ca Mercur, un nume derivat din latinescul merx, care înseamnă „marfă”.Bullfinch's Mythology (1978), Crown Publishers, p. 926. Powell, p. 178

Etimologia numelui

„Hermes pare să se refere într-un fel la rostire, căci a fi interpret (hermeneús) și vestitor și hoțoman și amăgitor în vorbe și încă iscusit în negustorie, ei bine, toate aceste îndeletniciri țin de virtutea cuvântului. Or, așa cum am spus-o mai sus, a vorbi (eírein) înseamnă a te folosi de cuvânt, iar acel emésato, adesea întrebuințat de Homer, înseamnă a iscodi în tot felul. Din aceste două elemente deci, a vorbi și a face iscodit cuvântul (căci légein e tot una cu eirein), ni-l înfățișează — ca să spunem așa — legiuitorul pe acest zeu: «Voi, oamenii, celui care a făcut vorbirea iscoditoare (tò eírein emésato) pe drept i-ați spune Eirémes. Noi însă, închipuindu-ne că-i înfrumusețăm numele, îi spunem Hermes.»”

Cea mai veche formă a numelui Hermes este din greaca miceniană, hermāhās, scrisă e-ma-ha în scriptura silabică Liniar B. Majoritatea cărturarilor derivă „Hermes” din greaca ἕρμα herma, care semnifică „grămadă de piatră”. Powell, p.177Frothingham, A.L. (1916). "Babylonian Origin of Hermes the Snake-God, and of the Caduceus I". AJA 20.2, 175‐211.

Etimologia lui ἕρμα în sine este necunoscută, dar probabil nu este un cuvânt proto-indo-european. R. S. P. Beekes respinge legătura cu herma și sugerează o origine pregreacă. Cu toate acestea, etimologia pietrei este legată și de indo-europeanul * ser- („a lega, a pune împreună”). Se contestă speculațiile științifice că „Hermes” derivă dintr-o formă mai primitivă care înseamnă „un mormânt”. Alți cercetători au sugerat că Hermes ar putea fi un înrudit cu Sarama, un zeu vedic.

Este probabil ca Hermes să fie un zeu preelen, deși originile exacte ale închinării sale și natura sa originală rămân neclare. Frothingham a crezut că zeul a existat ca un zeu-șarpe mesopotamian, similar sau identic cu Ningishzida, un zeu care a servit ca mijlocitor între oameni și divin, în special Ishtar, și care a fost pictat ca un caduceu. Angelo consideră că Hermes se bazează pe arhetipul Thot. Absorbția („combinarea”) atributelor lui Hermes cu cele ale lui Thot s-a dezvoltat după epoca lui Homer printre greci și romani; Herodot a fost primul care a identificat zeul grec cu zeul egiptean (Hermopolis), alături de Plutarh și Diodor, deși Platon a considerat că zeii nu sunt similari (Friedlander, 1992). .

Cultul său a fost stabilit în Grecia în regiuni îndepărtate, ceea ce-l făcea probabil inițial un zeu al naturii, al fermierilor și al păstorilor. De asemenea, este posibil ca de la început să fi fost o zeitate cu atribute șamanice legate de divinație, reconciliere, magie, sacrificii și inițiere și contact cu alte planuri ale existenței, un rol de mediator între lumile vizibilului și ale invizibilului.Danubian Historical Studies, 2, Akadémiai Kiadó, 1988, p. 32. Conform unei teorii care a primit o acceptare științifică considerabilă, Hermes își are originea după zeul Pan, care a fost identificat ca un reflex al zeului pastoral proto-indo-european Péh usōn. Mai târziu, epitetul a înlocuit numele original și Hermes a preluat rolurile de zeu al mesagerilor, al călătorilor și al granițelor, care aparținuseră inițial lui Pan, în timp ce Pan însuși a continuat să fie venerat cu numele său original în aspectul său mai rustic ca zeul sălbăticiei în regiunea montană relativ izolată din Arcadia. În miturile ulterioare, după ce cultul lui Pan a fost reintrodus în Attica, se spune că Pan era fiul lui Hermes.H. Collitz, "Wodan, Hermes und Pushan," Festskrift tillägnad Hugo Pipping pȧ Hans sextioȧrsdag den 5 November 1924 1924, pp 574–587.

Caracterizare

Epitete

Argeiphontes (Αργειφοντης), însemnând „ucigașul lui Argus”. Hermes ucide titanul Argus ca să o salveze pe muritoarea Io; Acacesius, însemnând „venit din Arcadia”; Atlantiades (Ατλαντιάδης), datorită faptului că mama sa, Maia, era fiica titanului Atlas; Kriophorus, însemnând „baci al berbecilor”; Oneiropompus - „aducătorul viselor”; Nomius, epitet folosit în descrierea divinităților ce vegheau peste pășunatul animalelor, ca Hermes, Pan și Apolo; Eriunius - „aducător de noroc”.

Atribute Hermes este reprezentat ca un tânăr atletic și, uneori, ca un bărbat bărbos. El poartă o pălărie, sandale cu aripi și o mantie scurtă. În mână ține mereu caduceul. În rolul său de psihopomp, Hermes este descris ca fiind „păstorul” celor morți. Hermes este menționat ca aducător de noroc și dătător de har. Printre animalele sale simbol se numără șarpele, cocoșul, maimuța și broasca țestoasă, ucisă pentru crearea lirei.

Prezentare

De fapt, sunt în tradiția greacă doi zei Hermes, suprapuși, dar necontopiți total, considerați, de obicei, două ipostaze ale aceluiași zeu și uneori chiar divinități deosebite:

Hermes Arcadianul, socotit fiu al lui Zeus și al pleiadei Maia, era un zeu de rang secundar și mesager al zeilor din Olimp, totuși învestit cu numeroase atribute care îi compun o structură variată, aproape paradoxală. Divinitate sincretică, rezultată din fuziunea mai multor zeități arhaice locale, Hermes Arcadianul (numit uneori și Hermes Psyhopompos - Călăuza sufletelor spre Hades) devine cu vremea zeu pastoral, ocrotind turmele și cirezile; apoi, venerat în cetăți, este nu doar zeul negustorilor greci, dar, totodată, și oratorul arhetipal (socotit de tradiție descoperitorul elocvenței), un zeu călător, atlet, patron al jocurilor și al exercițiilor gimnastice, protector al memoriei didactice și al școlilor, paznicul sacru al drumurilor și al porților de acces, inventatorul țiterei sau al lirei (pe care, potrivit imnului homeric Către Hermes, a confecționat-o dintr-o carapace de broască țestoasă, înfigând în ea 7 tulpini retezate de trestie pentru susținerea coardelor din mațe de oaie și înfășurând cutia de rezonanță în piele de bou, brațele lirei fiind lucrate tot din trestie sau dintr-un lemn curbat).

Acest Hermes a ajuns patron chiar și al hoților, precum și simbol al forței profetice (întrucât el dirija spre oameni visele premonitorii emanate de Zeus); el era și simbolul planetei Mercur (grec. Hermes). Paralel, există și cultul unui Hermes falic, care, deși secundar, pare să divulge o origine culturală primitivă (ερμης - piatră falică); astfel, el reprezintă la un moment dat idealul elen al efebului. Ca pereche erotică a Afroditei, simbolizează împreună cu ea cele două principii, masculin și feminin, ale succesiunii generațiilor. În plus, ar fi fost și zeu al vântului, de unde, după unii interpreți, ar deriva funcția sa principală, de mesager al Olimpului. Apolo îi dăruiește lui Hermes vestitul caduceu, care ajunge simbolul nedespărțit al lui Hermes, completat cu alte două simboluri: pălăria cu boruri largi și sandalele înaripate de aur. Tot Apollon l-a învestit cu funcția de crainic divin. Lukian din Samosata îi face un portret complex și ironic, în autocaracterizare („Sunt singurul dintre zei care nu apucă să doarmă nici noaptea, căci sunt nevoit să conduc sufletele în lăcașul lui Pluton” sau: „Ziua stau în palestre, servesc de crainic în adunări și dau povețe oratorilor; trebuie să fac ordine și în treburile celor morți” - Dialogurile zeilor, XXIV). Hermes Trismegistus este un zeu sapiențial, în ipostaza sa de zeu triplu, recompus în miturile grecești după modelul zeului egiptean Thot, dar adesea fiind numai numele onorific grec al acestuia. Hermes Trismegistus este zeul cunoașterii secretelor divine, autorul unor cărți inițiatice sacre, hermetice (preluate de la Thot), zeu cu atributul profeției, educator al preoților, legislator, astronom și astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei și al cosmografiei și patronul medicinei, deopotrivă inventatorul vorbirii articulate, al ritualului sacrificiilor, al scrierii, al palestrelor și al lirei cu 3 coarde și descoperitorul măslinului. Dintre autorii antici, Diodor din Sicilia îl identifică total cu zeul egiptean Thot. De altfel, sărbătorile consacrate lui Hermes aveau o nuanță intelectuală.

Mitologie

Hermes s-a născut într-o peșteră pe muntele Cyllene, din Arcadia. Abia născut, copilul a ieșit din scutece și a fugit până în Tesalia, de unde a furat cirezile pe care le păștea acolo fratele său, Apollo. Nimeni nu l-a văzut în afară de un cioban, pe nume Battus. După ce a ascuns animalele, Hermes s-a întors în peștera în care s-a născut. Acolo, la intrare, a găsit o broască țestoasă și, cu ingeniozitatea-i caracteristică, a întocmit din carapacea ei o liră. Între timp, Apollo a luat urma hoțului și, ajuns la peștera cu pricina, l-a silit pe Hermes să-i înapoieze vitele. Auzind însă sunetul minunat al lirei, zeul s-a învoit să i le lase în schimbul noului instrument. Mândru de istețimea fiului său, Zeus l-a făcut pe Hermes mesagerul zeilor.

În această calitate, în majoritatea legendelor Hermes joacă un rol secundar. El participă, de pildă, la gigantomahie, le însoțește pe cele trei zeițe olimpiene (Atena, Hera, Afrodita) pe muntele Ida, conducându-le în fața judecății lui Paris. Acest eveniment cauzează Războiul Troian. În Iliada, Hermes joacă un rol neutru, dar îl ghidează pe regele Priam să ajungă în tabăra grecilor, ca să-și poată lua acasă fiul mort, Hector. În Odiseea îl ajută pe Odiseu să învingă vrăjile Circei, sfătuindu-l să mănânce o plantă fermecată. În alte mituri, zeul îl salvează pe Ares dintr-un vas de aramă în care fusese întemnițat de Otus și Ephialtes, mijlocește târgul dintre Heracles și Omphale, îl însoțește prin lume pe micul Dionis, urmărit de mânia Herei și altele.

În mitul lui Io, Hermes are sarcina de a o salva pe iubita muritoare a lui Zeus, păzită de titanul cu o mie de ochi, Argus. Aceasta fusese prefăcută în junincă ca să nu îi stârnească gelozia soției lui Zeus, Hera. Hermes se deghizează în păstor și, când îl întâlnește pe Argus, îi cântă la fluier până când îl adoarme. Având toți ochii închiși, Hermes îi taie titanului capul. Io este astfel eliberată. Hera, descoperind apoi crima, ia ochii lui Argus și în pune pe coada păunului.

În mitul răpirii Persefonei, Hermes este trimis de Zeus să o ia pe fiica Demetrei din Infern. Acesta o călăuzește pe Persefona înapoi pe pâmânt, aducând-o înapoi mamei ei.