miniatura|Hristos întronat.Nemurirea condiționată, sau condiționalismul, este un concept întâlnit în mozaismul antic, în unele mișcări creștine vechi, în unele confesiuni radical-protestante și la unii teologi din trecut și din prezent. Este definit de doctrina condiționalistă sau hypnopsihitistăCatholic Doctrine of the Last Things (gr. hypnos = somn) sau psychopannychitistăEuseviu Popovici, Istoria Bisericească universală, cartea a II-a, ediția a doua, Editura Tipografiei cărților bisericești din București, 1928, 540-2. (gr. psyché = suflet; pannychios = care stă toată noaptea) sau tnitopsihistă (gr. thnetos = muritor), prin care omul este privit ca fiind în mod natural și holistic, muritor, nemurirea constituind darul lui Dumnezeu prin înviere și/sau răpire la cer. Acest punct de vedere se află în contradicție acută cu doctrina nemuririi naturale a sufletului (sau doctrina imortalității inerente sau spiritualismul), care provine din filozofia greacă, Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), Introduccion al cristianismo, Salamanca: Sigueme, 2005, 288-9. "El articulo sobre la resurreccion de la carne nos situa ante un autentico dilema. Hemos vuelto a descubrir que el hombre es indivisible, vivimos con nuevo ardor nuestra corporeidad y la consideramos imprescindible para realizar el ser unico del hombre. Por eso podemos entender muy bien el mensaje biblico, que no promete la inmortalidad del alma separada del cuerpo, sino al hombre entero. Este sentimiento es el que ha llevado hoy a la teologia evangelica a posicionarse contra la doctrina griega de la inmortalidad del alma, que se consideraba sin motivo una idea cristiana." și reprezintă poziția populară din creștinism. Nemurirea naturală a sufletului îl privește pe om dihotomizat în corp și suflet, corpul fiind muritor, iar sufletul fiind în mod natural nemuritor și conștient. Condiționaliștii resping spiritualismul (conceptul nemuririi naturale a sufletului/spiritului) considerându-l ca fiind esența tuturor religiilor păgâne și fundamental opus invățăturii Bibliei.
Între creștinii evanghelici există o minoritate semnificativă de susținători ai nemuririi condiționate, așa cum declară The British Evangelical Alliance. The Nature of Hell. Conclusions and Recommendations, Evangelical Alliance, 2000, http://www.eauk.org/theology/acute/loader.cfm?csModule=security/getfile&pageid=9164 Un grup compact al minorității evanghelice sunt adventiștii de ziua a șaptea. În ultimele șase decenii doctrina nemuririi condiționate a fost acceptată de un spectru larg de teologi din cadrul Bisericii Ortodoxe. Arh. George Florovsky, Imortality of the Soul, http://www.fatheralexander.org/booklets/english/immortality_soul.htm
„Suflet” în Biblie Există două curente de gândire în creștinism cu privire la ințelegerea termenului "suflet". Un curent susține că omul a fost creat muritor, în ceea ce privește trupul, dar că deținea o entitate nemuritoare numită „suflet” sau „spirit”. Celalt curent susține că omul nu a fost creat sub nicio formă nemuritor.Un argument pentru o astfel de concluzie este declarația lui Dumnezeu adresată omului: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2:17). Faptul că omul a fost creat cu posibilitatea de a muri atunci când ar păcătui, este o dovadă că el nu era nemuritor. Ei credeau că omul nu a posedat un suflet eteric sau spirit care să supraviețuiască morții ca entitate conștientă, despărțită de trup. Biblia, cu ajutorul uzanțelor limbii originale, își definește proprii ei termeni astfel:
Nephesh și psyche În Vechiul Testament cuvântul suflet este traducerea termenului nephesh, un cuvânt ebraic care apare de 755 de ori în Vechiul Testament. De cele mai multe ori este tradus prin „suflet”, dar mai este tradus și în multe alte moduri. Nephesh provine din rădăcina naphash, care apare doar de trei ori în Vechiul Testament (Exod 23:12; 31:17; 2 Samuel 16:14), de fiecare dată însemnând „a se revigora” sau „a se împrospăta”. Sensul verbului merge până la înțelesul principal de respirație.
O definiție pentru nephesh reiese din relatarea biblică a creării omului (Geneza 2:7). Relatarea biblică spune că, atunci când Dumnezeu a dat viață trupului pe care l-a format, omul, în mod literal, „a devenit un suflet de viață”. Astfel, sufletul nu existase mai înainte, ci a dobândit existență la crearea lui Adam. Un suflet nou vine la existență de fiecare dată când se naște un copil. Fiecare naștere reprezintă o nouă unitate de viață diferită în mod unic și separat de unitățile similare. (Noua unitate nu se poate contopi cu o altă unitate niciodată, ea va fi totdeauna ea însăși. Pot fi nenumărați indivizi asemenea lui, dar niciuna nu este exact ca unitatea aceea.) Această unicitate a individualității este cel mai probabil ideea subliniată prin termenul ebraic nephesh.
Nephesh se aplică nu numai oamenilor, ci și animalelor. Propoziția: „Să mișune apele de viețuitoare” (Geneza 1:20) este literală, „să mișune mulțimi de suflete (ființe individuale)”. Astfel, animalele la fel ca și ființele umane sunt suflete. Această idee de bază că sufletul reprezintă individul mai degrabă decât o parte constitutivă a sa pare să explice diferitele apariții ale lui nephesh. De aceea, este mai precis să spui că o anumită persoană este un suflet, decât să spui că are un suflet. Aceasta este cu siguranță ideea din Geneza 2:7: „omul s-a făcut astfel un suflet viu”.
Plecând de la ideea de bază că nephesh este un individ sau o persoană, astfel izvorăște uzanța idiomatică a lui nephesh pentru pronumele personal. Expresii precum „sufletul meu” sunt idiomatice pentru „mine”; „sufletul tău” pentru „tine”; „sufletul lor” pentru „ei”. De vreme ce fiecare nou nephesh reprezintă o unitate de viață, nephesh este adesea utilizat ca sinonim pentru „viață”. Versiunea King James a Bibliei traduce de 119 ori nephesh cu „viață”. Majoritatea apariților lui nephesh pot fi traduse în mod potrivit cu „persoană”, „individ”, „viață” sau cu pronumele personal specific. De exemplu, „sufletele pe care le câștigaseră în Haran” (Geneza 12:5) înseamnă în mod concret persoanele pe care le câștigaseră în Haran. „Sufletul acela va fi nimicit” (Levitic 19:8) înseamnă în mod concret că „el va fi nimicit”.
În Noul Testament cuvântul „suflet” este traducerea termenului grecesc psyche, cu înțelesul de „viață”, „respirație” sau „suflet”. Psyche este tradus de 40 de ori în Noul Testament cu "viață" sau "vieți", în mod clar cu semnificația atribuită de obicei vieții (Matei 2:20; 6:25; 16:25). Termenul mai este redat de 58 de ori ca „suflet” sau „suflete” (Matei 10:28; 11:29; 12:18); în unele dintre aceste apariții înseamnă în mod concret „popor” (Faptele Apostolilor 7:14; 27:37; 1 Petru 3:20); în alte ocazii este tradus ca un pronume personal (Matei 12:18; 2 Corinteni 12:15); uneori se referă la emoții (Marcu 14:34; Luca 2:35), la apetitul natural (Apocalipsa 18:14), la minte (Faptele Apostolilor 14:2; Filipeni 1:27) sau la inimă (Efeseni 6:6). Nu este nimic în cuvântul psyche care să sugereze câtuși de puțin asocierea cu o entitate conștientă care poate supraviețui morții corporale. Și nu este nimic în uzanța Bibliei care să sugereze că scriitorii Bibliei au împărtășit o astfel de convingere.
Specialistul britanic H. Wheeler Robinson, M.A., fost decan al Regents Park College, Londra, în cartea sa, Hebrew Psychology scria:
Al doilea grup de uzanțe, este singurul care poate fi numit fizic în adevăratul sens al cuvântului (deși în ebraică fizic include mult din ceea ce numim fiziologic; evreii nu distingeau între cele două). În acest grup, nephesh denotă conștiență umană în extensiunea cea mai largă, ca în Iov 16:4: „Ca voi aș vorbi eu, de ați fi în locul meu (dacă sufletul – nephesh – vostru ar fi în locul sufletului meu)?” Astfel înțelesul primar al cuvântului nephesh era „respirație”, la fel ca în arabă, nafsun—suflet (nafasun—respirație); totuși, este o singură apariție în Vechiul Testament în care „respirație” constituie traducerea naturală. Se găsește în Iov 41:21: „Suflarea lui aprinde cărbunii, și gura lui aruncă flăcări”. La întrebarea: „Ce este omul?” nu în vechea manieră teologică, ci într-o manieră fiziologică, am putea vedea că pentru evreu, omul este o unitate și că această unitate în trup este un ansamblu de părți, a căror viață și activitate derivă din dintr-un „suflet”, dintr-o „suflare”, care nu are nicio existență separat de trup. „Evreii nu s-au gândit niciodată la un trup descărnat”Liderul metodist Arthur S. Peake, în The People and the Book. Oxford: Clarendon Press, 1925..
În concluzie, în armonie cu cele spuse mai sus, învață că sufletul omului reprezintă întregul om, nu o parte specială, independentă de celelalte părți componente ale naturii umane; mai mult, sufletul nu poate exista despărțit de trup, căci omul este o unitate. Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), Introduccion al cristianismo, 289. "la Escritura no conoce[...] ningun vocablo para designar el cuerpo como distinto y separado del alma; la palabra "alma" significa casi siempre el hombre entero que existe y vive[...]. La [...] Escritura se refiere pues a la salvacion del hombre entero, no al destino de una parte del hombre".,mai putin Noul Testament unde este evidenta nemurirea sufletului
„Spirit" în Biblie Recunoscând faptul că termenul „suflet” așa cum este folosit în Vechiul Testament cu greu ar putea susține ideea că omul posedă o componentă separată, care poate supraviețui morții trupului, unii cercetători ai Bibliei s-au întors la Eclesiastul 12:7 pentru a susține doctrina că omul are un ceva nemuritor care poate exista în afara trupului. Acest text spune: „…până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”.
Cuvântul „spirit" în acest text este tradus din termenul ebraic ruach, care are înțelesuri variate de „respirație”, „vânt”, și „spirit". În Vechiul Testament, ruach este tradus prin „respirație a trupului” de 33 de ori, ca în Ezechiel 37:5; „vânt" de 117 ori, ca în Geneza 8:1; „spirit" de 76 ori cu sensul de vitalitate (Judecători 15:19); „curaj" (Iosua 2:11); „supărare” sau „mânie" (Judecători 8:3); și cu referire la "dispoziție" (Isaia 54:6). Ruach este, de asemenea, folosit pentru a descrie principiul de viață în om și animale de 25 de ori, ca în Psalmul 146:4; sediul sentimentelor de 3 ori, ca în 1 Samuel 1:15; mintea de 9 ori, ca în Ezechiel 11:5; și ca Spirit al lui Dumnezeu de 94 de ori, ca în Isaia 63:10. În niciuna din cele 379 de apariții din Vechiul Testament nu denotă că în om există o entitate separată, capabilă de o existență conștientă dincolo de corpul fizic. În Eclesiastul 12:7, ceea ce se întoarce la Dumnezeu, susținătorii nemuririi condiționale cred că este principiul de viață dăruit de Dumnezeu omului.
În Noul Testament găsim că termenul „spirit" este tradus de două ori din termenul grecesc phantasma, și de 288 de ori din termenul pneuma. Cuvântul grecesc pneuma este tradus în versiunea King James a Bibliei de 288 de ori ca „spirit", de 93 de ori ca „fantomă" (revizuirile moderne au abandonat în întregime folosirea cuvântului „fantomă” în favoarea lui „spirit”, acolo unde cuvântul pneuma este tradus), o singură dată cu „viață", o dată ca „vânt” și o dată ca „spiritual". Pneuma este folosit (1) cu privire la aer în mișcare, „vânt" în Ioan 3:8, și respirație în Apocalipsa 11:11; (2) cu privire la principiul de viață, ca în Luca 8:55; (3) cu privire la structura minții, a dispoziției, a influenței sau a atitudinilor care conduc omul, baza caracterului său, ca în 1 Corinteni 4:21; 2 Corinteni 12:18; (4) cu privire la ființe fără materie, precum îngerii (Evrei 1:14), demonii sau spiritele rele (Matei 8:16); (5) cu referire la Duhul Sfânt, ca în Matei 1:18 etc. De asemenea, mai sunt și alte explicații care pot fi date referitor la aplicațiile citate.