Numerele imaginare au apărut din necesitatea de a avea anumite numere care sunt asociate radicalului din numere negative, și care deci nu pot fi numere reale, cu excepția numărului 0 care este singurul număr și imaginar și real. Un număr imaginar este produsul dintre un număr real și unitatea imaginară i, definită prin proprietatea sa i2 = −1. Ingard, K. Uno Fundamentals of Waves and Oscillations. Cambridge University Press, 1988, p. 38. ISBN 0-521-33957-X.
Numere imaginare era numele inițial pentru numere complexe, datorită lipsei unei semnificații intuitive pentru numerele complexe. Lucrările lui Gauss au dus la schimbarea numelui în numele actual.
Exponențiala cu exponenți numere imaginare are valori negative, un exemplu ilustrativ este identitatea lui Euler, în care apar numerele e, i, -1 și π.
Din istoria numărului imaginar „i” În 1806 Jean Robert Argand publica lucrarea Eseu despre interpretarea geometrică a cantităților imaginare. În 1813 Adrien-Marie Legendre punea bazele geometriei numerelor complexe. În 1829 William Rowan Hamilton considera că, așa cum geometria este știința spațiului care și-a găsit expresia matematică în Elementele lui Euclid, așa și algebra trebuie să fie știința a ceva, și inspirat de filosofia lui Immanuel Kant, el decide că acel ceva trebuie să fie timpul. În 1831 datorită lui Carl Friedrich Gauss se impune termenul de „număr complex”. Matematicianul francez Augustin Louis Cauchy (1789-1857) are o contribuție deosebită în începuturile teoriei funcțiilor complexe. Bernhard Riemann în 1851 este inițiatorul legăturii dintre funcțiile multivalente și topologie.
Vezi și Număr complex - pentru mai multe detalii
Note
Legături externe De ce există numerele imaginare?
Categorie:Numere complexe