Rina Faccio, cunoscută sub pseudonimul Sibilla Aleramo, () a fost prozatoare și poetă italiană și activistă a mișcării feministe. Copilăria și-a petrecut-o în MIlano. Se căsătorește în anul 1892, iar în 1897, după ce a suferit o depresie, îi citește pe Darwin și pe Spencer, fiind influențată de aceștia să scrie despre condițiile sociale locale. După o rapidă recunoaștere națională, editează în 1899, o revistă intitulată L`Italia Feminile. În anul 1902, începe o carieră literară la Roma, după ce își abandonează soțul și fiul. În anul 1906, publică cea mai renumită lucrare, semi autobiografia Una donna, care a făcut senzație la lansare.
A publicat jurnalism social și politic, a scris critică literară despre Ibsen, D`Annunzio și George Sand, toate sub numele de Rina Faccio. Romanele Il passaggio (1913), Amo dunque sono (1927) și Il frustino (1932), apar sub pseudonimul Sibilla Aleramo. A scris patru volume de poezie care se intitulează Momenti lirichi (1920), Si alla terra (1935), Il mondo e adolescente (1949) și Luci della mia sera (1969).
A înființat centre de învățământ și medicale în apropierea Romei, fiind o militantă pentru reformarea societății italiene. În anul 1930, a fost pentru o scurtă perioadă, membră a Uniunii Artiștilor și Scriitorilor Fasciști. Anul 1946, a fost cel în care s-a înscris in Partidul Comunist. Publică Dal mio diario (1940-1944), o relatare a anilor războiului, apărută în anul 1945.
Opera 1906: O femeie („Una donna”); 1927: Iubesc, deci exist („Amo, dunque sono”); 1929: Poezii („Poesie”); 1938: Ursa mică („Orsa minore”); 1947: Pădurea iubirii („Selva d'amore”).
Bibliografie Danțiș, Gabriela - Scriitori străini, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
Legături externe Scrieri la WorldCat.org Date biografice
Categorie:Nașteri în 1876 Categorie:Decese în 1960 Categorie:Poeți italieni Categorie:Romancieri italieni