Sîngerei

Sîngerei este un oraș situat în nordul Republicii Moldova, reședința raionului Sîngerei, la aproximativ 25 km sud-est de municipiul Bălți.

Etimologie Numele orașului provine de la diminutivul cu formă de plural al apelativului „sânger” (derivat regresiv din verbul a sângera, lat. sanguinare) - arbust cu ramuri purpurii toamna și iarna, cu flori albe și fructe negre, toponimul redând o particularitate a vegetației din partea locului.Eremia, Anatol. Arealul toponimic Sângerei. Glosarul numelor topice . In: Philologia, 2009, nr. 5-6(246), pp. 55-73. ISSN 1857-4300.

Această etimologie floronimică se confirmă documentar. Imediat după actul citat de la 1584, unde numele apare sub forma „Sângirei”, găsim în aceeași zonă geografică forma „Sângeri”, precum și microtoponimcle „Rediul Sângerilor”, „vârful Sângereilor”. Ulterior, se întâlnesc și formele „Sângereni” și „Sângereia”.

Simboluri Stema și drapelul orașului au fost aprobate în anul 2001:Decizia Comisiei Naționale de Heraldică nr.324-IV.01 din 25.03.2015.

Stema reprezintă un fundal roșu, un leu încoronat, de aur, străpuns de o săgeată de argint, ținând în laba dreaptă anterioară o sabie curbă de același metal și ieșind dintr-o semilună răsturnată care asuprește două stele cu 6 raze în fascie, toate de asemenea de argint. Scutul timbrat de o coroană murală de aur cu trei turnuri.

Drapelul orașului Sângerei reprezintă o pânză dreptunghiulară (2:3) roșie, având în centru un leu încoronat, galben, străpuns de o săgeată albă, ținând în laba dreaptă anterioară o sabie curbă de aceeași culoare și ieșind dintr-o semilună răsturnată care asuprește două stele cu 6 raze în fascie, toate de asemenea albe.

Semnificație:

Culoarea roșie a scutului se referă aici, în primul rând, la originea denumirii orașului: sângerei - sângerei - sânger - a sângera - sânge.

Smalțurile mobilelor de scut de culoare aurie sunt asociate cu Soarele și topazul și substituit cu galben și simbolizează lumina, inteligența, prestigiul, virtutea, măreția, bogăția și puterea.

Leul simbolizează vigilența, puterea, generozitatea, suveranitatea, ultimele trei semnificații fiind întărite și prin amplasarea coroanei pe capul leului.

Sabia și săgeata - elemente împrumutate din categoria armelor cavalerești - se referă direct la câmpul de luptă. Sabia are puterea să dea sau să ia viața și cere să mânuită cu inteligență și calm. Săgeata, asociată cu iuțeala și pătrunderea, este mânată de forța destinului și nu poate fi dirijată decât într-o măsură neînsemnată.

Semiluna și stelele sunt elemente preluate din lumea astrelor. Luna este cea care influențează neliniștea umană. Ea se asociază cu cultul Fecioarei, cruciadele, lumina rece. Este omniprezentă în heraldica românească și europeană în general, la fel ca și steaua, de altminteri, care se asociază la rândul ei cu eternitatea, zeificarea și dăinuirea. Simbol al spiritului, steaua străpunge întunericul și materialul, născând știința și cunoașterea, cea cu șase raze, în particular, marcând îmbrățișarea spiritului cu materia și întrepătrunderea principiilor activ și pasiv în Univers.

Coroana murală de aur cu trei turnuri simbolizează statutul orașului Sângerei în ierarhia localităților Republicii Moldova, în calitate reședință de raion.

Geografie Sângerei este situat pe malul stâng al râului Ciulucul-Mare și pe automagistrala Chișinău – Cernăuți, la 114 km de capitala republicii și la 26 km de stația de cale ferată Bălți.

Orașul Sângerei are o suprafață de 83,37 km², cea mai mare parte fiind constituită din terenuri cu destinație agricolă, care ocupă în jur de 5.700 ha sau circa 70%.

Resursele acvatice ale orașului sunt formate de râul Ciulucul Mare, care intersectează orașul, și de 8 iazuri și heleșteie cu o suprafață totală de peste 50 ha, cel mai mare iaz are o suprafață de 21,6 ha.

Din arealul toponimic Sângerei fac parte actualele nume de locuri: Dealul Poștei, Drumul Poștei, La Poștă, Podul Poștei, Șleahul Poștei.Eremia, Anatol. Arealul Sângerei. Considerații geografice, istorice, sociolingvistice. In: „Akademos”, 2010, nr. 1(16), pp. 104-113. ISSN 1857-0461.

Istorie

Atestare Pentru prima dată, Sângerei este menționat într-un document din 1584:Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. Volumul VII (1571-1584). București: Editura Academiei Române, 2012, pp. 625-627.

În componența Moldovei

În anul 1675, ultimul deținător de moșii din Sângerei, Ioan Kalmuțki, s-a refugiat în Polonia împreună cu Ștefan Vodă Petriceico și acolo a fost recunoscut nobil polonez de regele Ioan al III-lea al Poloniei.

În anul 1797 a fost ridicată o biserică de lemn, acoperită cu șindrilă, bogată în ustensile bisericești și cărți religioase, fiind în componența Episcopiei Hușilor.Халиппа, И. Н. Сведения о церквях Бессарабии в 1812-1813 гг. . Кишинёв: Лито-Типография, 1907, стр. 282.

Condica liuzilor din anul 1803, atesta satul Sângerei din ținutul Soroca, ocolul Peste Răut, pământ îndestulat, moșia satului aparținând doamnei Zoia Moruz, numărând 126 de oameni birnici (capi de familie/gospodării) care plăteau un tribut anual sumar în valoare 2156 lei.Codrescu, Th. Uricarul sau Colecțiune de diferite acte care pot servi la Istoria românilor. Volumenul VIII. Iași: Tipo-litografia Buciumului român, 1881, p. 290.

Imperiul țarist

După anexarea Basarabiei la Rusia, proprietara moșiei Sângerei devine familia Keșco, care a deținut această proprietate pian la mijlocul sec. XIX. Ultimii proprietari ai moșiei Sângerei, au fost din familia Kalmuțki, care au deținut-o până la reforma agrară din 1919. Prima școală primară s-a deschis în localitate în anul 1903.

În secolul XIX făcea parte din volostea Chișcăreni. În 1902 în Sângerei erau 402 case, cu o populație de 2006 persoane; o biserică, cu hramul sf. Nicolae, școală elementară rusească; 86 vite mari. Țăranii posedă pământ de împroprietărire 2304 des. Proprietarul, V. Calmutski, avea aici un domeniu de 7655 desetine, împrejurul satului erau vii și grădini cu pomi.Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.

În componența României Mari

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului din 1922 notează în Sângerei 600 gospodării de țărani români. De asemeni, în calitate de preot la Biserica Sfântul Gheorghe slujea David Nagacevschi, din anul 1903 (activând în domeniul sfânt din 1895). Cântăreț era Gheorghe Puscariu, de 42 ani, fiind în serviciu sacru la aceeași biserică începând cu anul din 1911.Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia). Chișinău: Tipografie Eparhială, 1922, p. 17.

În perioada interbelică Sângerei a fost centru de comună, în cadrul județului Bălți, plasa Slobozia Bălți, alcătuită din satele Biliceni, Bilicenii Noui, Vrănești, inclusiv reședința comunei.Tablou de regruparea comunelor rurale. Întocmit conform legii pentru modificarea unor dispozițiuni din legea pentru Organizarea administrațiunii locale (publicata in monitorul oficial nr. 161 din 15 iulie 1931). Cu un supliment de tablou de municipiile, comunele urbane reședință, nereședință și suburbane din întreaga țară]. București: Imprimeria Centrală (Monitorul oficial și imprimeriile statului), 1931, p. 46.

În anul 1923, în târgul Sângerei sunt înregistrate 750 clădiri, 860 gospodării, 1085 bărbați și 1285 femei. Săptămânal se organizează un târg în ziua de luni. În domeniul agricol activau două grădini de zarzavat, două cooperative agricole, cooperativa de consum „Unirea”, o moară cu aburii, oloiniță cu cai. În domeniul socio-administativ funcționau o școală primară mixtă (fete și băieți), biserică ortodoxă, casă de rugăciuni baptistă, post de jandarmi, agent sanitar, poștă rurală, primărie.Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 102-103.

În 1924, 3060 locuitori, primarul comunei Sângerei era Bolohan Vasile, notar: Gucicovschi Gheorghe, preot-paroh: Nagacevschi David, învățător: Cucoș Gheorghe, două băcănii, 1 bancă populară - Cooperativa de credit „Sângerei”, (președinte Meanu R.), 3 cârciumi (Cantargiu, Mirciu, Sporniac), 1 moară cu aburi, 1 moară de ulei, deținători de moșii: Callmuțchi - 100 ha.Anuarul „Socec” al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura „Socec & Co.” Soc. Anon, pp. 27.

La recensământul general al populației din 1930 au fost numărați 3944 de locuitori, inclusiv: români – 3628 persoane; germani - 1 persoană; ruși – 58 oameni; ucraineni - 7; polonezi – 9 persoane; evrei - 144 persoane, armeni - 5 persoane, romi - 89 persoane și 3 locuitori de alte etnii. Limba română, în calitate de limba maternă, și-au declarat 3670 persoane; limba germană – 1 persoană; limba rusă – 64 peroane; limba ucraineană - 7 persoane; limba idiș – 144 persoane; și limba poloneză – 9 persoane.Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, limbă maternă, religie. Partea 1:Neam, limbă maternă. București: 1938, pp. 56-57.

În anii 30 ai secolului XX în domeniul comerțului funcționau 9 băcănii, populația era deservită de diverși meseriași: 3 blănari, 4 cizmari, 4 croitori, 2 dogari, 3 dulgheri, 7 fierari, 1 lăcătuș, 3 măcelari, 1 mecanic, 1 medic, 1 morar, 1 rotar, 2 tâmplari, 1 fabrică de ulei vegetal. Aici activau și viticultorii Dumitru Bagireanu (proprietar al 2 ha vie), Ștefan Doagă (2 ha vie), Vasile Zoiț (2 ha vie); agricultorul Șoil Dimentber (proprietar al 100 ha).

La finele perioadei interbelice era 2 școli primare. La Școala de băieți erau înscriși în catalog 346 de elevi (1933), învățători: Dummitru Stârcea, Gheorghe Cucoș, Neculae Mocanu, Maria Eladi, Vasile Șelaru. La Școala de fete înscrise în catalog 191 de eleve, învățători: Ecaterina Haralamb, Ecaterina Dendrino, Ecaterina Gâlcă, Valentina Teodorov. Școala de copii mici rurală era frecventată de 50 de copii (1933), învățătoare: Ana Mocanu.Anuarul învățătorului primar. București, 1933, p. 65, 69.

Din anul 1938 și până în 1940, a fost reședința plășii Sângerei, județul Bălți.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial

În vara anului 1940, România este impusă să cedeze URSS-ului Basarabia și nordul Bucovinei, astfel Sângereiul ajunge să fie guvernat de sovietici.

La recensământul din 1941 se înregistrează (împreună cu cătunul Bruma) 4541 de locuitori și 1024 de clădiri.Indicatorul localităților din România. Datele recensământului general din 6 aprilie 1941. București: Imprimeria Institutului Statistic, 1943, p. 86.

Perioada sovietică

La 28 martie 1944 trupele sovietice au intrat în oraș.

La 7 aprilie 1965 este redenumit în Lazovsk, după numele revoluționarului Serghei Lazo. În 1973 populația localității a constituit 10,6 mii locuitori. În perioada sovietică la Sângerei funcționa o fabrică de vinuri, o fabrică de pâine, o secției a fabricii de covoare din Orhei, o secție a asociației „Lapte” din Bălți, combinatul de întreprinderi comunale, combinatul de deservire socială, tipografie, direcția intercolhoznică de construcții, o filială a coloanei motorizate nr. 81, sector de reparații și construcții, stație de incubație, baza de transporturi auto ATB-35. În Sângerei se afla sediul colhozului „Bagrin”. În 1972 producția globală a constituit 5,8 milioane de lei, producție realizată - 4,56 mln. lei, inclusiv viticultura și pomicultura - 1114,0 mii lei, creșterea animalelor - 1348 mii lei, culturi tehnice - 1292 mii lei, cereale - 376 mii lei. Venitul net obținut în 1972 a fost de 1,51 mln. lei. La începutul anilor 1970 gospodăria locală dispunea de 116 tractoare, 34 combine și 32 autocamioane.V. Cocieru. „Lazovsc”. Enciclopedia Sovietică Moldovenească, , Chișinău, pp. 13-14.