Samuel Eto'o Fils (; )
Eto'o a marcat peste 100 de goluri în 5 sezoane cu FC Barcelona, și este actualul deținător al recordului de cele mai multe meciuri jucate de către un jucător african în La Liga. Din iunie 2009 el a devenit unul dintre cei mai buni marcatori ai Barcelonei. De asemenea, el este unul dintre cei care au marcat în două finale ale UEFA Champions League.
Ca membru al lotului echipei naționale a Camerunului, a reușit să câștige aurul la jocurile olimpice din 2000. Eto'o a participat la două Cupe Mondiale și 6 Cupe ale Africii, dintre care două le-a câștigat. Este cel mai bun marcator al Cupei Africii, cu 18 reușite.
Cariera de club
Real Madrid În 1997, Eto'o a semnat cu Real Madrid, dar s-a antrenat cu Real Madrid B, pentru că avea o vârstă fragedă. Real Madrid B a retrogadat în Segunda División B, unde fotbaliștii neeuropeni sunt interziși, rezultând un transfer la CD Leganés pentru sezonul 1997-1998. După 30 de meciuri și doar 4 goluri la Leganes, Eto'o a revenit la Madrid la finalul sezonului 1997-1998. În ianuarie 1999 a fost împrumutat la Espanyol, dar nu a reușit să joace niciun meci.
Mallorca Următoarele două sezoane, Eto'o a fost împrumutat de Mallorca, care jucau în prima divizie. În cel de-al doilea sezon la Mallorca a marcat 11 goluri și a început să acorde atenție celorlalți. Președintele Mallorcăi, Mateo Alemany a spus despre stilul său de joc: „Mă îndoiesc că există alt jucător în lume care să satisfacă mai mult fanii la acest moment.”
La sfârșitul celui de-al doilea sezon, Eto'o a părăsit echipa din Madrid și a semnat un contract cu Mallorca pentru o sumă record de 4,4 milioane €. Eto'o a declarat după semnarea contractului: „Îmi place aici, la Mallorca, m-am simțit bine și înainte, fanii mă apreciază și am un contract care va expira în 2007”. Aprecierea fanilor a crescut după ce el a donat 30.000 € constând în pachete de mâncare pentru suporterii Mallorcăi care s-au deplasat la Stadionul Manuel Martínez Valero unde avea loc finala Cupei Spaniei împotriva celor de la Recreativo Huelva în 2003. Mallorca a câștigat meciul cu 3-0, cu Eto'o marcând ultimele 2 goluri. Totuși, atitudinea sa recalcitrantă a dus la mai multe incidente extrasportive, Eto'o fiind reclamat pentru amenințări cu moartea. Bartolome Terrassa, un jurnalist de la televizor a acuzat jucătorul pentru următoarele spuse: „Data viitoare nu vei mai scăpa; te voi omorî.” Acesta nu a fost primul incident, întrucât anul precedent Daniel Argibeaut, un fost impresar, l-a acuzat că l-ar fi asaltat cu patru complici, spunând: „Apoi ei mi-au luat pantofii, gest care în Camerun este echivalent cu amenințarea cu moartea.”
Eto'o a părăsit echipa din postura de cel mai bun marcator al Mallorcăi în campionatul Spaniei, cu 54 de goluri când a semnat cu FC Barcelona în 2004 pentru suma de 24 milioane €, după lungi negocieri cu Real Madrid și Mallorca. Inițial, președintele Realului, Florentino Pérez a vrut să cumpere înapoi drepturile jucătorului, dar suma Barçei a fost suficientă pentru a asigura transferul. Echipa avea deja contingentul plin de 3 jucători extracomunitari.
Barcelona 140px|thumb|left|Eto'o jucând pentru Barcelona 2004-2006 Eto'o a debutat la Barcelona împotriva celor de la Racing Santander pe 29 august 2004. După ce Barcelona a câștigat titlul în sezonul 2004-2005, echipa a organizat o petrecere pe Camp Nou, în care Eto'o a cântat „Madrid, cabrón, saluda al campeón” (în ). Federația Regală Spaniolă de Fotbal l-a amendat pe Eto'o cu suma de 12.000 € pentru comentariile sale, pentru care mai târziu jucătorul și-a cerut scuze. Și-a exprimat regretul și a cerut scuze față de echipa la care a debutat în fotbalul profesionist. Liderul federației fanilor Realului nu a fost impresionat, spunând: „Acest personaj este un jucător fantastic, însă caracterul său lasă de dorit.” În iunie 2005, a semnat un contract îmbunătățit cu Barcelona.
După ce a ratat trofeul Pichichi (desemnat celui mai bun marcator din La Liga) acordat în urmă cu un an, Eto'o l-a depășit ca număr de goluri pe atacantul David Villa marcând golul cu numărul 26 împotriva celor de la Athletic Bilbao. Eto'o recunoscător coechipierilor, pe care i-a felicitat coechipierii, spunând: „Deși toată echipa a depus efort, întrucât o singură persoană primește trofeul. Am muncit din greu tot sezonul și tocmai am primit premiile.”
Eto'o a mai contribuit cu șase goluri în parcursul Barcelonei în Liga Campionilor către finală. Acolo, portarul lui Arsenal a fost eliminat din cauza unei ciocniri cu Eto'o în afara careului. Catalanii s-au străduit să-și valorifice avantajul de un om în plus, iar Eto'o a marcat golul de care aveau nevoie pentru a câștiga. Barcelona a învins cu 2–1 și Eto'o a fost numit „Cel mai bun atacant UEFA al anului” pentru realizările sale din campania europeană.
În aceste sezoane, Eto'o a mai câștigat trei titluri consecutive istorice de Fotbalistul african al anului. A declarat în cadrul festivității decernării premiului din 2005: „Mai presus de orice, acest premiu este dedicat tuturor copiilor din Africa.” A fost selectat și pentru FIFPro World XI și a terminat al treilea pentru Fotbalistul Anului FIFA, devenind al doilea african din toate timpurile care s-a clasat printre primii trei.
Următorul sezon a început prost pentru Eto'o, el suferind o ruptură a meniscusului de la genunchiul drept în timpul unui meci din Liga Campionilor contra celor de Werder Bremer pe 27 septembrie 2006. Medicii Barcelonei au estimat că el va sta pe tușă o perioadă de 2 sau 3 luni. După operație, timpul de refacere al lui Eto'o a fost extins la 5 luni, dar a reînceput antrenamentele din ianuarie 2007.
2007-2009 thumb|200px|right|Samuel Eto'o în duel cu fundașul lui Manchester United, Patrice Evra Eto'o a refuzat să intre pe teren din postura de rezervă pentru meciul cu Racing Santander de pe 11 februarie 2007. Antrenorul Barcelonei, Frank Rijkaard a spus după meci: „El n-a vrut să joace; nu știu de ce.” Ronaldinho l-a criticat spunând că Eto'o nu pune echipa pe primul loc, dar camerunezul calmează spiritele spunând că nu a intrat pe teren deoarece nu a avut destul timp la dispoziție pentru o încălzire corectă. Trei luni mai târziu, Eto'o a spus:„Aceste speculații nu mă deranjează. Dacă e adevărat că nu sunt dorit la echipă, atunci voi pleca. Dar, după cum am mai zis, sunt fericit aici. Presa poate scrie ce vrea.” Din cauza următoarelor comentarii, președintele Barcelonei, Joan Laporta, a acționat rapid și a infirmat zvonurile privind transferurile lui Eto'o și Ronaldinho.
După agravarea accidentării la menisc într-un meci amical din timpul varii împotriva celor de la Internazionale Milano, Eto'o a fost trecut pe margine pe termen nelimitat. Pe 17 octombrie, la mijlocul perioadei de recuperare, Eto'o a primit cetățenia spaniolă. A fost gata de joc pe 4 decembrie, iar o săptămână mai târziu a intrat pe teren în meciul contra celor de la Deportivo La Coruña.
Eto'o a marcat primul său hat-trick împotriva celor de la Levante UD pe 24 februarie 2008. A terminat sezonul cu 16 goluri în 18 meciuri. Pe 25 octombrie, el a doborât recordul de cel mai rapid hat-trick din istoria clubului după ce a marcat de 3 ori în poarta Almeriei.
Pe 29 noiembrie 2008 a marcat al 111 gol al carierei la Barcelona din toate competițiile într-o victorie cu 3-0 împotriva Sevillei, aducându-i un loc între primii 10 marcatori din toate timpurile ai Barcelonei. Pe 14 februarie 2009, a marcat golurile 99 și 100 al carierei la Barcelona doar în campionat într-un egal terminat 2-2 cu Real Betis.
Eto'o a marcat primul gol din finala Ligii Campionilor UEFA 2008-2009 împotriva celor de la Manchester United. Meciul s-a terminat 2-0 iar Barcelona a câștigat ultima piesă din Triplă.
Internazionale thumb|left|170px|Eto'o jucând pentru Inter După ce Maxwell s-a transferat de la Internazionale la Barcelona, Joan Laporta a confirmat că este o înțelegere între Barcelona și Internazionale pentru Zlatan Ibrahimović în schimbul lui Eto'o și 46 milioane €. După ce Ibrahimović a acceptat condițiile Barcelonei, clubul a anunțat că Eto'o și Aliaksandr Hleb vor merge la Milan pentru testele medicale și semnarea contractelor.
Pe 27 iulie 2009, Eto'o a trecut cu bine de testele medicale și a semnat cu Inter pe 5 ani. La prima sa conferință de presă în Milan, a declarat că este unde își dorește și că refuză să fie comparat cu Ibrahimović, spunând: „Sunt Samuel Eto'o și nu vreau să fiu comparat cu nimeni. Cred că victoriile adunate până acum pot contribui la concretizarea valorii numelui meu.” Pe 8 august, Eto'o a marcat primul său gol într-o partidă oficială în meciul din Supercupa Italiei. Două săptămâni mai târziu, Eto'o a marcat primul său gol din Serie A împotriva celor de la Bari dintr-un penalty. Meciul următor, în derby-ul Italiei, Eto'o a obținut un penalty, după ce Gennaro Gattuso l-a împins în zona careului, și a primit cartonașul galben. Câteva clipe mai târziu, Gattuso a fost eliminat iar Inter a câștigat partida cu 4–0. Eto'o a mai marcat împotriva Parmei, acela fiind primul său gol din acțiune în Serie A.
La sfârșitul lui septembrie 2009, Eto'o a cerut aproape 2,75 milioane £ Barcelonei după transferul la Inter. Suma reprezintă 15% din cele 29 milioane $ (17,7 mil. £) pe care Interul le-a plătit Barcelonei în iulie 2009. Cererea e bazată pe o regulă spaniolă care spune faptul că un jucător trebuie să ia 15% din suma transferului său către un alt club spaniol. În cazul în care cele două părți nu ajung la soluție, se poate ajunge în fața instanței.
Anji Mahacikala Pe data de 23 august 2011, Anji Mahacikala a ajuns la un acord cu Inter Milano privind transferul lui Eto'o. El a semnat un contract pe o perioadă de trei ani, care urma să expire la 30 iunie 2014, având un salariu anual 20.000.000€ (după impozitare) și devenind cel mai bine plătit fotbalist din lume la acel moment. Eto'o a debutat pentru Anji pe 27 august 2011 în meciul cu FC Rostov, când a intrat la schimb în ultima jumătate de oră din postura de rezervă și a marcat golul egalizator în minutul 80 dintr-o pasă venită din lateral de la Iuri Jirkov. Eto'o a deschis scorul în înfrângerea cu 5-3 acasă la ȚSKA Moscova,http://soccernet.espn.go.com/match?id=315072&league=RUS.1&cc=5901 Anji rămânând cu doar 4 puncte peste FC Krasnodar în clasament, cu două meciuri înainte de calificările din grupa campionilor a Primei Ligi Ruse 2011-12. La finele sezonului 2012–13, Eto'o a fost inclus în Top 33 cei mai buni jucători ai sezonului în postura celui mai bun atacant dreapta. Proprietarul lui Anji, miliardarul Suleiman Kerimov a șocat lumea fotbalului rus prin decizia sa din august 2013 de a reduce drastic bugetul clubului și a temperamenta ambițiile clubului. Drept urmare, aproape toți jucătorii valoroși de la club au fost puși pe lista de transferuri.
Chelsea 170px|thumb|Eto'o la Chelsea în 2014 Pe 29 august 2013, Eto'o a un contract pe un an cu clubul englez Chelsea FC, suma transferului nefiind divulgată. El a înscris primul său gol pentru Chelsea pe 19 octombrie 2013, împotriva echipei Cardiff City. Pe 6 octombrie2013, în meciul de acasă al lui Chelsea contra celor de la Schalke din cadrul Ligii Campionilor 2013-14, Eto'o a marcat o dublă, scorul final fiind de 3–0. Pe 20 ianuarie 2014, Eto'o a marcat primul său hat-trick din Premier League pentru Chelsea, aducându-le „albaștrilor” o victorie cu 3–1 pe Stamford Bridge în fața rivalei Manchester United. Pe 8 martie, Eto'o a deschis scorul în victoria lui Chelsea cu 4–0 în fața lui Tottenham, după ce Jan Vertonghen a trimis o pasă nereușită înapoi, chiar pe direcția lui Eto'o. Acesta a fost cel de-al 300-lea gol din cariera sa de club.