Verbul în limba maghiară

Limba maghiară Distribuție geografică și statut Istorie Dialecte Fonologie GramaticăMorfologieVerbulSubstantivul, adjectivul și numeralulAdverbulPronumeleCuvintele funcționaleCuvintele propozițiiSintaxăPropozițiaFraza LexicLista Swadesh a limbii maghiare

Acest articol se limitează la partea din morfologia limbii maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora.

Rădăcina verbului

Rădăcina majorității verbelor este identică cu forma de la diateza activă a indicativului prezent, persoana a III-a singular, desinența acesteia fiind ∅. Aceasta este forma de bază a verbului, cea care se găsește în dicționare. De exemplu, vár se traduce prin „așteaptă”, dar în dicționarele bilingve prin „a aștepta”Balogh et al. 1971, p. 191.. În acest articol, toate verbele la forma de bază sunt traduse prin forma de indicativ prezent, persoana a III-a singular.

Unele verbe însă au la această formă desinența -ik: alszik „doarme”, törik „se sparge”, eszik „mănâncă”, iszik „bea” etc. Acestea prezintă unele particularități în conjugare Balogh et al. 1971, p. 242..

Diateze

Clasificarea verbelor în categorii mai mult sau puțin corespunzătoare cu diatezele din gramaticile altor limbi nu este unitară în gramaticile limbii maghiare. Unii lingviști care se ocupă de limba maghiară nu folosesc termenul „diateză”, ci numai grupează verbele în active, pasive, reflexive, factitive și potențialeDe exemplu Balogh et al. 1971, Lelkes 1979, Nagy 1980, Szende și Kassai 2001.. În schimb alții îl folosescDe exemplu Szili 1999, Forgács 1998, Bokor 2007. și unii dintre ei stabilesc și subclase ale acestora. De exeplu József Bokor clasează verbele în diatezele activă, medie și pasivă, verbele active le subîmparte în active propriu-zise, factitive, reciproce și reflexive, iar pe cele medii în medii propriu-zise, medio-active și medio-pasiveSecțiune după Bokor 2007, pp. 213–220, în afara informațiilor din surse indicate separat..

Diateza activă

Verbul activ propriu-zis nu are vreun morfem specific, ci doar exprimă faptul că subiectul său efectuează el însuși acțiunea exprimată de verb. Poate fi constituit numai dintr-o rădăcină (de exemplu lép „pășește”), poate fi format prin derivare cu un sufix lexical (járkál „umblă de colo-colo”) sau/și să aibă un prefix (kirohan „se năpustește afară”).

Verbul factitiv exprimă faptul că subiectul persoană pune altă persoană să efectueze acțiunea. Din punct de vedere sintactic, agentul efectiv poate fi exprimat printr-un complement cu sufixul -val/-vel, care are sensul primordial „cu” (Jolánnal fésültette a haját „O punea pe Jolán să-i pieptene părul”) sau obiect: Jolánt olvastatta egész órán „A pus-o pe Jolán să citească în tot timpul orei de curs”. Morfemul acestor verbe este specific acestora, fiind unul din sufixele -tat/-tet (exemplele precedente) sau -at/-et: írat „pune (pe cineva) să scrie”, küldet „pune (pe cineva) să trimită”Szende și Kassai 2001, p. 196..

Verbul reflexiv exprimă faptul că acțiunea pornită de la subiect se răsfrânge asupra lui însuși. Are sufixe specifice adăugate la verbe active propriu-zise, în sensul că verbe reflexive se pot forma numai cu acestea, dar aceleași sufixe pot forma și alte tipuri de verbe: -kodik/-kedik/-ködik: mosakodik „se spală”, fésülködik „se piaptănă”; -kozik/-kezik/-közik: borotválkozik „se bărbierește”, törülközik „se șterge”; -ózik/-őzik: nyujtózik „se întinde”, rejtőzik „se ascunde”Szende și Kassai 2001, p. 352..

Numai verbele formate astfel sunt considerate reflexive, dar raportul care se exprimă cu verbe reflexive se exprimă și cu verbe active propriu-zise având ca obiect pronumele reflexiv, dacă nu există un verb reflexiv corespunzător (exemple feláldozza magát „se sacrifică”). Uneori sunt posibile două construcții cu același verb, anume atunci când se exprimă nuanțe de sens diferite: A diák felkészültnek mutatkozott „Se vedea că studentul era pregătit” vs. A diák felkészültnek mutatta magát „Studentul voia să pară pregătit”, ambele cu traducerea literală „Studentul se arăta pregătit”.

Verbul reciproc exprimă faptul că acțiunea pornește de la subiect și se răsfrânge asupra lui însuși, precum și asupra altcuiva în același timp. Acesta din urmă este exprimat printr-un complement cu sufixul -val/-vel (Péter sakkozik a fiával „Péter joacă șah cu fiul său”) sau este membru de subiect multiplu: Apa és fia tegeződnek egymással „Tatăl și fiul se tutuiesc”. Verbul reciproc poate avea un sufix propriu verbului reflexiv [barátkozik „este prieten(ă)” (cu cineva)] sau unul întâlnit la verbele medii (kibékül „se împacă”), existând și unele verbe reciproce rădăcini, de exemplu küzd „luptă” (cu cineva).

Diateza pasivă

Există două sufixe specifice pentru pasiv, -atik/-etik și -tatik/-tetik, dar astăzi sunt arhaice și rare, subzistând doar în unele construcții, de obicei fără agent: Megadatott neki, hogy még egyszer lássa a tengert „I-a fost dat să mai vadă o dată marea”Szende și Kassai 2001, p. 197.. Și mai rar se întâlnește verbul pasiv cu agent exprimat. Acesta este un complement cu postpoziția által: A vers a költő által olvastatik fel „Poezia este citită de poet”.

Fără să se considere că este vorba de diateza pasivă, în limba actuală există și perifraze verbale care exprimă pasivul, de exemplu una analogă cu cea din română, formată din verbul corespunzător lui „a fi” și gerunziul verbului cu sens lexical plin, care are în maghiară și valoarea participiului românesc: A levél meg van írva „Scrisoarea este scrisă”Bokor 2007, p. 239.. Și această contrucție este relativ rară și folosită fără agent exprimat.

Diateza medie

Unele gramatici, mai ales relativ vechiDe exemplu Balogh et al. 1971, Lelkes 1979, Nagy 1980, dar și Szende și 2001., nu iau în seamă o diateză medie, ci consideră ca fiind unele reflexive, altele active verbele pe care alții le includ în aceasta.

Diateza medie se situează între cea activă și cea pasivă. Verbul mediu propriu-zis exprimă faptul că ceea ce se întâmplă cu subiectul, starea sa, schimbarea stării sale, capabilitatea sa nu depind de voința, de intenția, de participarea sa, ci sunt rezultatul unei influențe externe sau interne subiectului. Din această categorie fac parte toate verbele care nu pot avea subiect (alkonyodik „se înserează”, sötétedik „se întunecă”, tavaszodik „se face primăvară”, villámlik „fulgeră” etc.), cele care exprimă existența sau non-existența (van „este”, lesz „va fi”, nincs „nu este”) și altele, precum fő „fierbe” (intranzitiv), nő „crește” (intranzitiv), esik „cade” etc.

Pe lângă verbele medii propriu-zise mai sunt și unele apropiate de cele active, numite medio-active, care exprimă activitatea obișnuită a unui subiect animat, parte de animat sau inanimat: álmodik „visează”, a szív dobog „inima bate”, az óra ketyeg „ceasul ticăie”. Altele sunt apropiate de cele pasive (medio-pasive), exprimând ceea ce se întâmplă cu subiectul sub influența unui factor extern neexprimat sau exprimat cu un complement: a ruha bolyhozódik (a mosástól) „rochia se scămoșează (din cauza spălatului)”, az ajtó (a szélben) becsukódik „ușa se închide (din cauza vântului)”.

Pe lângă verbe medii rădăcini (fő, nő etc.) sunt și verbe derivate cu sufixe specifice acestei diateze, dar numai din adjective și substantive [-ul/-ül, -sul/-sül, -od(ik)/-ed(ik)/-öd(ik), -sod(ik)/-sed(ik)/-söd(ik)]: némul „amuțește”, állandósul „devine permanent”, álmodik „visează”, gömbölyödik „devine rotund”. Sunt și verbe medii care au sufixul -ik, fără ca acesta să le fie specific, deoarece se găsește și la verbe active. Un asemenea verb este esik „cade”.

Verbul potențial

În afara diatezelor, gramaticile limbii maghiare mai iau în seamă o categorie, cea a verbelor potențiale, care exprimă potențialitatea ca modalitate prin sufixul -hat/-het, aplicabil verbelor de orice diatezăSecțiune după Szende și Kassai, pp. 200–203..

Acest tip de verb corespunde în primul rând construcției românești cu verbul „a putea” cu sensul „a-i fi permis” sau „a avea posibilitatea” + verb la conjunctiv sau la infinitiv: Még várhatok „Mai pot să aștept”, Nem engedhetlek elmenni „Nu te pot lăsa să pleci”.

Verbul potențial mai poate exprima și probabilitatea sau verosimilitatea, corespunzând verbului românesc la modul prezumtiv: Eshetett tegnap „O fi plouat ieri”.

Când sufixul de potențial are sensul „a avea posibilitatea”, el poate fi înlocuit cu verbul tud având acest sensVerbul tud mai are și sensurile „știe”, „se pricepe”. + infinitiv: Nem mehettem be a kórházba sau Nem tudtam bemenni a kórházba „N-am putut intra în spital”.

Conjugarea definită și conjugarea nedefinită

Verbele tranzitive au două conjugări: una numită „definită” și una numită „nedefinită”Secțiune după Szende și Kassai, pp. 208–214..

Conjugarea definită

Această conjugare se folosește atunci când verbul are un obiect determinat în mod definit, adică atunci când acesta este exprimat prin:

un substantiv: propriu nearticulat din unele categorii (nume de persoane, de țări, de localități): Ismeri Magyarországot „Cunoaște Ungaria”; articulat cu articol hotărât: Várom a buszt „Aștept autobuzul”; precedat de un adjectiv demonstrativ: Ezt a könyvet olvasom „Cartea asta o citesc”; prevăzut cu sufix posesiv pentru obiectul posedat: Láttuk apádat az utcán „L-am văzut pe tatăl tău pe stradă”; un pronume: pronume personal de persoana a treia: Őt szeretem „Pe el/ea îl/o iubesc”; pronumele reflexiv maga: Szépíti magát „Se face frumos(oasă)”; pronumele reciproc egymás: Ismerik egymást „Se cunosc”; pronume posesiv: Az én tollam nem ír, add ide a tiédet „Stiloul meu nu scrie, dă-mi-l pe al tău”; pronumele interogative melyik? „care?”, hányadik? „al câtelea/a câta?”: Több tollam van; melyiket akarod? „Am mai multe stilouri; pe care îl vrei?”; pronumele relativ amelyik: Add azt, amelyiket ritkábban használod „Dă-mi-l pe cel pe care îl folosești mai rar”; pronumele nehotărâte az egyik „unul/una”, a másik „celălalt/cealaltă”, a többi „ceilalți, celelalte”, valamelyik „careva”, akármelyik (sinonim bármelyik) „oricare”, semelyik „niciunul/niciuna”, mindegyik „fiecare”, az egész „tot, toată”, mind (sinonim valamennyi) „toți, toate”, sau un substantiv precedat de adjectivele nehotărâte corespunzătoare: Valamennyi könyvet elolvasta „A citit toate cărțile”, Mindet / Valamennyit elolvasta „Le-a citit pe toate” ; Az egész tortát megette „A mâncat tot tortul”, Az egészet megette „L-a mâncat tot”; un numeral ordinal sau un substantiv precedat de acesta: Az első lemezt meghallgatta, a másodikat kidobta „A ascultat primul disc, iar pe al doilea l-a aruncat”; un verb la modul infinitiv care are la rândul său un obiect definit: Meg akarom érteni a magyar nyelvtant „Vreau să înțeleg gramatica limbii maghiare”.

Tot conjugarea definită se aplică atunci când verbul subordonează o propoziție obiectivă (Tudom, mit érzel „Știu ce simți”), ori când este vorba de verbele mond „spune” sau kérdez „întreabă” folosite într-o propoziție incidentă: Esik az eső – mondta János „Plouă – zise János”, Esik az eső? – kérdezte János „Plouă? – întrebă János”.

Dacă obiectul este un pronume personal de persoana a doua, iar verbul este de persoana întâi singular, se folosește o formă specifică a conjugării definite, marcată prin sufixul -lak/-lek: Téged szeretlek. „Pe tine te iubesc”, Titeket kedveltelek elejétől fogva „Pe voi v-am simpatizat de la bun început”.

Desinențele la conjugarea definită anticipează sau reiau obiectul verbului la fel ca pronumele personale în acuzativ din română: Őt szeretem „Pe el/ea îl/o iubesc”, Több tollam van; melyiket akarod? „Am mai multe stilouri; pe care îl vrei?”

Conjugarea nedefinită

Această conjugare se aplică atunci când verbul nu are obiect exprimat sau subînțeles, are obiect nedeterminat, ori are obiect determinat în mod nedefinit. Acesta poate fi:

un substantiv: nearticulat: Kér bort? „Doriți vin?”;