Sărmanii soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon (), cunoscuți mai ales sub numele de (cavaleri) templieri sau Ordinul Templului (), a fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine.Malcolm Barber, The New Knighthood: A History of the Order of the Temple. Cambridge University Press, 1994. ISBN 0-521-42041-5. A luat naștere la inițiativa francezului Hugo de Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor.The History Channel, Decoding the Past: The Templar Code, 7 noiembrie 2005, documentar video scris de Marcy Marzuni Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar,Martin, p. 47. și au construit numeroase fortificații în Europa și Țara Sfântă.
Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniți de biserica catolică. Când Țara Sfântă a fost pierdută, iar călugării militari templieri au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existența ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile inițiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franței, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, și, după ce le-a obținut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.Malcolm Barber, The Trial of the Templars. Cambridge University Press, 1978. ISBN 0-521-45727-0. În 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forța întregul ordin. Dispariția bruscă a unei componente importante din societatea europeană a acelor timpuri a dat naștere la speculații și legende, care trezesc și astăzi interes.
Istorie Începutul
Templierii apar imediat după prima Cruciadă. În 1119, un nobil francez din regiunea Champagne, Hugues de Payens, împreună 8 cavaleri aleși dintre rudele sale, a creat Ordinul Cavalerilor Templieri. Misiunea lor declarată era de a proteja pelerinii din Țara Sfântă. Cu acordul regelui Balduin al II-lea al Ierusalimului, și-au înființat sediul pe Muntele Templului, unde este acum Moscheea Al Aqsa.
Muntele Templului este sacru pentru Evrei, Creștini și pentru Musulmani, deoarece este o locație importantă în istorie. Se crede că aici ar fi ruinele din Templul lui Solomon, unde s-ar fi ascuns inițial Sfântul Graal. Este o locație importantă și pentru musulmani. Se spune că aici este piatra de pe care s-a ridicat la cer Mohamed, iar în secolul al VII-lea, Califul Abd al Malik a construit o importantă moschee, Cupola Stâncii. Cruciații au transformat-o în catedrală, numind-o "Templum Domini", și astfel și-au luat numele de Templieri. Catedrala a devenit un model pentru catedralele Templierilor, precum Catedrala templului din Londra. Nu se știu foarte multe despre activitatea ordinului din primi 9 ani. Dar în 1128 ei au devenit foarte cunoscuți în Europa. Au început o campanie de strângere de fonduri, prin care solicitau bani, pământuri sau chiar pe fiii nobililor, pentru a se alătura ordinului. Eforturile lor au fost susținute de un personaj proeminent din partea bisericii Bernard din Clairvaux (mai târziu a fost sanctificat), el fiind nepotul unuia din cei 9 templieri care au format inițial Ordinul. În același an a avut loc Conciliul de la Troyes, în urma căruia Ordinul a primit recunoașterea oficială. În 1130 Regele Aragonului din Spania a lăsat prin testament mari întinderi de pământ. Donațiile au devenit o practica folosită de toți noii membri.
In 1139, Papa Inocențiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau și mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber granițele, să fie excluși de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susținută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Inocențiu să conducă biserica Catolică.
Ascensiunea thumb|right|Primul cartier general al templierilor, Moscheea Al Aqsa, de pe Muntele Templului din Ierusalim. Cruciații o numeau Templul lui Solomon, deoarece se afla pe ruinele templului inițial, și de aici cavalerii și-au luat numele de templieri.
După ce Ierusalimul a fost cucerit în iulie 1099 ca urmare a primei cruciade, mulți pelerini europeni s-au îndreptat spre locurile numite de ei Țara Sfântă. Totuși, deși orașul era relativ sub control, restul statelor cruciate nu erau. Bandiții erau prezenți în număr mare, și mulți pelerini erau măcelăriți, uneori cu sutele, pe drumul de la Jaffa, situat pe coastă, în Țara Sfântă.Burman, pp. 13, 19.
În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens și ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic (călugăresc) pentru protecția acestor pelerini.Read, The Templars. p. 91. Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon.Barber, The New Knighthood, p. 7. Cruciații numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, și de aici ordinul și-a tras numele de Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon, sau cavalerii "templieri". Cu puține resurse financiare la dispoziție, ordinul de aproximativ nouă cavaleri se baza pe donații pentru a supraviețui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau același cal, simbol al sărăciei.
Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, și nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit și scris cu convingere în numele lor, și în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinație preferată a donațiilor din Europa, primind bani, pământuri și fii de nobili de la familii dornice să sprijine lupta (considerată creștină) din Țara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139, când bula papală a papei Inocențiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice granițe (în Europa de vest), nu trebuiau să plătească taxe, și nu răspundeau decât în fața papei.Burman, p. 40.
Cu o misiune clară și cu resurse abundente la dispoziție, Ordinul a crescut repede. Templierii erau adesea forța de avangardă în bătălii cheie ale Cruciaților, când cavalerii în armură atacau frontal, într-un dispozitiv în formă de vârf de lance, în încercarea de a sparge liniile adversarilor. Una dintre cele mai mari victorii a fost la Bătălia de la Montgisard, din 1177, când o armată creștină din care făceau parte și circa 500 de templieri a reușit să învingă o armată a lui Saladin de peste 26.000 de soldați.The History Channel, Lost Worlds: Knights Templar, 10 iulie 2006, documentar video scris de Elliott
Deși misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, "templier") , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât și pentru a asigura buna funcționare a infrastructurii financiare. Templierii, deși făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogății ce depășeau cu mult donațiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanți la cruciade își depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecați. Acumularea de bogății în acest mod în Europa și Țara Sfântă a dus la apariția primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Țara Sfântă. La plecare, ei își depuneau averea unui cavaler din regiunea respectivă, de la care primeau un document încifrat, indicând valoarea sumei deținute, pe care îl foloseau la sosirea în Țara Sfântă pentru recuperarea fondurilor; acest sistem a îmbunătățit atât siguranța pelerinilor, care nu mai erau vizați de hoți, dar a și sporit nemeritat averea templierilor.Sean Martin, The Knights Templar: The History & Myths of the Legendary Military Order, 2005. ISBN 1-56025-645-1.
Pe baza acestui amestec de donații și de afaceri, templierii au stabilit o rețea financiară în întreaga creștinătate. Dețineau suprafețe întinse atât în Europa cât și în Orientul Mijlociu; cumpărau și foloseau ferme și podgorii; construiau biserici și castele; erau implicați în manufactură, importuri și exporturi; aveau propria lor flotă navală, și, pentru un timp, dețineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiți uneori ca prima corporație multinațională, care deținea aproape 1000 de comanderii (unități administrative locale cu reședințe pentru membri) și fortificații în Europa.
Declinul thumb|right|Bătălia de la Hattin, din 1187, înfrângere decisivă pentru soarta cruciadelor
La jumătatea secolului al XII-lea, cruciadele începuseră să-și piardă puterea, deoarece nu întotdeauna își atingeau scopul reclamat. Lumea musulmană era mai unită sub lideri eficienți precum Saladin, iar facțiunile creștine erau măcinate de lupte interne. Templierii s-au aflat uneori în conflict cu celelalte două mari ordine creștine, cavalerii ospitalieri și cavalerii teutoni (germanici), iar deceniile de lupte pentru domeniile feudale au slăbit pozițiile creștine. După mai multe înfrângeri dezastruoase, incluzând bătălia decisivă de la Hattin, Ierusalimul a fost pierdut în fața lui Saladin în 1187. Cruciații au ocupat din nou orașul în abia în 1229 (fără ajutor de la templieri), dar numai pentru scurt timp. În 1244, musulmanii au reocupat orașul, care nu a mai fost controlat vreodată de creștini până în 1917, când britanicii l-au luat de la otomani.Martin, p. 99.
Templierii au fost obligați să își mute cartierul general în alte orașe din nord, cum ar fi portul Acra, pe care l-au deținut secolul următor. A fost însă până la urmă pierdut în 1291, urmat de ultimele lor fortărețe de pe continent, Tortosa (în Siria de astăzi) și Atlit. S-au stabilit în continuare în Limassol, Cipru,Martin, p. 113. păstrând o garnizoană pe mica insulă Arwad, lângă coastă, în apropiere de Tortosa. S-au încercat acțiuni militare coordonate cu mongolii,Demurger, p.139 "Timp de patru ani, Jacques de Molay și ordinul său s-au implicat total, alături de alte forțe creștine din Cipru și Armenia, într-o încercare de a recuceri Țara Sfântă, în coordonare cu ofensivele lui Ghazan, hanul mongol al Persiei. printr-o nouă forță de invazie de pe Arwad. În 1302, totuși, ei au pierdut și acea insulă, ultimul loc din Țara Sfântă aflat în mâinile lor.
left|thumb|Clădire templieră la Saint Martin des Champs, Franța