T-54/55

T-54 și T-55 au reprezentat o serie de tancuri principale de luptă proiectate în Uniunea Sovietică. Prototipul tancului T-54 a apărut în luna martie a anului 1945, chiar înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. T-54 a intrat în producție în 1947, devenind principalul tanc folosit de formațiunile blindate ale Armatei Roșii, ale țărilor Pactului de la Varșovia și a altor țări aliate cu URSS. Seria de tancuri T-54/55 reprezintă cel mai numeros tanc din istorie. Numărul total de vehicule construite variază între 86.000 și 100.000 de tancuri.

Tancurile T-54/55 au fost înlocuite de către T-62, T-72, T-64 și T-80 în cadrul armatei sovietice (armata rusă, după 1991), însă ele sunt folosite în prezent de aproape 50 de țări, fiind modernizate cu echipamente sofisticate. Seria de tancuri T-54/55 a fost utilizată în numeroase conflicte armate apărute spre sfârșitul secolului XX.

Proiectare

Predecesori:T-34 și T-44

thumb|right|Modelul T-54-1 avea o turelă similară tancului T-34/85. Acest exemplar nu are mitralierele de pe aripi, în locul lor au fost montate rezervoare externe de combustibil.

thumb|right|T-54A expus la Muzeul Tancului (Panzermuseum) din Thun, Elveția. Tancul mediu sovietic T-34 din 1940 avea, în opinia multor specialiști, cel mai bun echilibru între putere de foc, protecție și mobilitate dintre toate tancurile contemporane ale epocii.Miller, David The great Book of Tanks Salamander Books London, England 2002 338-341 ISBN 1-84065-475-9. Tancul a fost îmbunătățit încontinuu pe parcursul războiului și a continuat să fie competitiv, însă designerii nu au putut să-l echipeze cu tehnologii de ultimă oră fiindcă producția nu putea fi întreruptă. Încă de la apariția tancului T-34 existau planuri pentru proiectarea unui model mai performant.

În 1943, Birourile de Proiectare Morozov au reluat lucrul la proiectul T-34M, oprit din cauza războiului. Rezultatul a fost tancul T-44, care avea un blindaj mai gros, datorită unui design superior. T-44 folosea o suspensie de tip bară de torsiune, mult mai puțin voluminoasă decât suspensia Christie de la tancul T-34. Principalul dezavantaj al tancului T-44 era turela, în care nu se putea monta un tun mai mare de 85 mm. Instalarea unui tun de calibru 100 mm era prioritară.

Prototipuri

Dezvoltarea primului prototip al tancului T-54 a început în octombrie 1944 la Biroul de Proiectare OKB-520 al Fabricii Stalin Ural nr. 183 (Uralvagonzavod) din Nijni Taghil. Faza de planificare s-a terminat în decembrie, iar prototipul a fost gata în februarie 1945.

În urma testelor din martie și aprilie 1945, tancul a intrat în dotarea Armatei Roșii cu denumirea oficială T-54. Tancul avea aproape același tren de rulare și șasiu folosit la T-44. Principala diferență era folosirea unui blindaj mai gros în partea frontală și utilizarea unui alt tip de oblon pentru mecanicul conductor. Inelul turelei avea acum un diametru de 1800 mm, iar turela avea un blindaj cu o grosime de 180 mm în partea frontală, între 90 și 150 de mm în lateral și 30 de mm deasupra.

Unitatea de foc consta într-un tun de tip D-10TK, calibru 100 mm, și două mitraliere GWT (7,62 mm). Tancul era propulsat de un motor diesel nou, de tip V-54, cu 12 cilindri și răcire cu apă, care avea 520 de cai putere (388 kW) la 2000 rpm și o cutie de viteze cu două trepte de reducție. Capacitatea rezervorului de combustibil a fost mărită la 530 de litri pentru rezervorul intern și 165 de litri pentru rezervoarele externe. Spre deosebire de tancul T-34, rezervoarele externe erau conectate la sistemul de alimentare. Rolele de cauciuc ale galeților au fost lărgite. T-54 cântărea 35.5 tone, fiind mai lent decât T-44 (viteza maximă era de 43.5 km/h). Autonomia era de 360 de kilometri.

Înainte ca producția în masă să înceapă, a fost luată decizia modernizării tancului. Noua turelă a fost testată pe două tancuri T-44 modificate.

Un alt prototip al tancului T-54 a fost construit în luna iulie 1945, fiind denumit Obiekt 137. Turela avea un blindaj mai gros (200 de mm în partea frontală și între 125 și 160 de mm în lateral). Tancul era înarmat cu două mitraliere medii SG-43 de 7,62 mm montate pe aripile de protecție ale șenilelor în cutii fixe. Acestea erau manevrate de către mecanicul conductor și aveau câte 500 de cartușe fiecare. Pe turelă a fost instalată o mitralieră antiaeriană grea de tip DȘK de 12,7 mm. Capacitatea rezervorului a crescut la 545 de litri pentru cel intern și 180 de litri pentru butoaiele externe de alimentare. Din acest motiv, autonomia tancului a rămas la fel, deși greutatea a ajuns la 39.15 tone. Acest prototip a fost testat între lunile iulie și noiembrie 1945. Deși încă existau numeroase defecte de corectat și ajustări de făcut la design, producția în serie a fost demarată, iar tancul a intrat în dotarea armatei la 29 aprilie 1946. T-54 a fost construit la fabricile din Nijni Taghil și Harkov începând cu anul 1947. Zaloga 2004, p. 6.

T-54

Producția a suferit din cauza modificărilor aduse designului. Primul model fabricat în serie a fost denumit T-54-1 sau T-54 Model 1946. Acesta avea un blindaj mai gros pentru cutia blindată a tancului față de al doilea prototip (80 mm în lateral, 30 de mm deasupra și 20 mm dedesubt). Când producția în masă a demarat, au apărut probleme legate de calitatea construcției și nemulțumiri legate de design. Turela avea un defect de design: proiectilele erau deviate către placa port-turelă din cauza subtăierilor proeminente din părțile laterale. Manteletul tunului era mult prea lat, iar tancul nu putea transporta decât 34 de proiectile.

Producția a fost oprită din cauza problemelor apărute. Mai târziu, la mijlocul anilor 1960, din cauza problemelor legate de această serie, tancurile T-54-1 au fost retrase din serviciu, iar turelele au fost folosite pentru fortificațiile fixe de la granița cu Republica Populară Chineză. Zaloga, 2004, p.7 Un noul model, denumit T-54-2 sau T-54 Model 1949 (Obiekt 137R), a fost dezvoltat. Acest model beneficia de o turelă similară celei folosite la tancul IS-3, în formă de dom, însă avea o subtăiere în partea din spate prin care putea fi ușor diferențiat de modelele ulterioare. De asemenea, inelul turelei era mult mai mic. Mitralierele de pe aripi au fost înlocuite cu o singură mitralieră jumelată. Transmisia a fost modernizată, iar șenilele utilizate erau mai late (580 mm). Modelul T-54-2 a intrat în producție în 1949 la fabrica Stalin Ural Nr. 183 (Uralvagonzavod). În 1951, un alt model a fost adoptat, denumit T-54-3 (Obiekt 137Sh). Turela acestui model nu mai avea subtăierile din parțile laterale și avea modificări la sistemul optic de ochire. Tancul avea și un sistem TDA prin care era generată o perdea de fum. A fost fabricată și o versiune punct de comandă, denumită T-54K (komandirskiy), care beneficia de încă o stație radio R-113. Zaloga 2004, p. 11

T-54A și T-54B

La începutul anilor 1950 au avut loc schimbări în cadrul Biroului de Proiectare OKB-520 al fabricii Stalin Ural Nr. 183 (Uralvagonzavod). Morozov a fost înlocuit de Kolesnikov, care la rândul lui a fost înlocuit de Leonid N. Kartsev în luna martie a anului 1953. Prima decizie a noului conducător al biroului de proiectare a fost să instaleze un sistem de stabilizare STP-1 "Gorizont" pentru tunul de 100 mm D-10T. Noua variantă a tunului a fost denumită D-10TG. Noul model a fost echipat și cu un sistem de vedere pe timp de noapte, fiind denumit oficial T-54A (Obiekt 137G). Inițial, T-54A avea o contragreutate la gura țevii, însă mai târziu aceasta a fost înlocuită de un ejector de gaze. Tancul avea un sistem OPVT prin care putea traversa cursuri de apă cu ajutorul unui tub de alimentare pentru aer la trecerea pe sub apă (snorkel), o lunetă de vizare TSh-2A-22, un periscop infraroșu TVN-1 pentru mecanicul conductor, un proiector infraroșu, stație radio T-113, un filtru de aer cu mai multe stagii pentru motor, reglaje pentru radiator, pompă de ulei electrică, o pompă de santină, un sistem automat de stingere a incendiilor și rezervoare de combustibil suplimentare. Tancul a intrat în producție oficial în 1954, iar în serviciul armatei sovietice un an mai târziu. Modelul punct de comandă T-54AK avea în plus încă o stație radio de tip R-112, sistem de navigație TNA-2, o unitate de încărcare AB-1-P/30 și avea cu 5 proiectile mai puțin pentru tun decât modelul de bază T-54A. În luna octombrie a anului 1954, un tanc T-54A, denumit ulterior T-54M (Obiekt 139) a fost folosit pentru testarea noilor tunuri cu țeavă lisă D-54T și D-54TS de calibru 100 mm și noilor sisteme de stabilizare "Raduga" și "Molniya" (folosite ulterior la tancul T-62). Testele nu au reprezentat un succces total, iar seria T-55 care a fost dezvoltată ulterior a continuat să utilizeze tunurile din seria D-10. T-54M avea un agregat energetic de tip V-54-6 care dezvolta 581 de cai putere (433 kW). Nu a intrat în producție. Zaloga 2004, p.11

O nouă versiune bazată pe T-54A, denumită T-54B (Obiekt 137G2), a fost proiectată în 1955. Modelul era echipat cu un tun nou de tip D-10TS2 cu sistem de stabilizare în două planuri de tip STP-2 "Tsyklon". A intrat în producție în 1957. În ultimele patru luni de producție, noile tancuri au fost dotate cu proiectoare infraroșu de tip L-2 "Luna", sistem de ochire TPN-1-22-11 pentru ochitor și proiector OU-3 infraroșu pentru comandant. T-54 avea la dispoziție proiectile APFSDS care au îmbunătățit considerabil performanțele tunului. T-54B a stat la baza tancului punct de comandă T-54BK, care avea exact același echipament suplimentar ca la tancul punct de comandă T-54AK.

T-55 thumb|right|Primele tancuri T-55 nu erau dotate cu mitraliera antiaeriană DȘK de 12,7 mm

În urma testelor, s-a aflat că tancul T-54 putea rezista unei explozii nucleare de 2-15 kilotone dacă se afla la mai mult de 300 de metri de epicentru. Echipajul avea șanse de supraviețuire în cazul unei explozii similare numai dacă se afla la mai mult de 700 de metri de epicentru. Din cauza acestor experimente, a fost luată decizia implementării unui sistem de protecție NBC (nuclear, biologic și chimic) care pornea automat după 0.3 secunde în cazul detectării radiaților gamma. Sarcina de a dezvolta un sistem de bază PAZ (Protivoatomnaya Zashchita) de protecție NBC, care oferea protecție împotriva suprapresiunii exploziei nucleare inițiale și filtra particulele, dar nu oferea protecție împotriva radiației și gazuluivehicule cu protecție PAZ Janes.com, a revenit Biroului de Proiectare KB-60 din Harkov. Sistemul a fost finalizat în 1956. Documentația a fost trimisă uzinei din Uralvagonzavod. A fost luată decizia îmbunătățirii capacităților de luptă ale tancului prin modificarea construcției și introducerea tehnologiilor noi de producție.