Benjamin Disraeli, primul conte de Beaconsfield, Aldous, Richard. "The Lion and the Unicorn", p. 133 () a fost un om de stat și politician conservator britanic care a servit de două ori ca prim-ministru al Regatului Unit. El a jucat un rol central în crearea Partidului Conservator modern, definindu-i politicile și larga anvergură. Disraeli a rămas în memorie pentru vocea sa influentă în afacerile mondiale, luptele sale politice cu liderul William Ewart Gladstone și pentru sau „democrația Tory”. El a făcut din conservatori partidul care se identifica cel mai mult cu Imperiul Britanic și cu acțiunea militară pentru extinderea acestuia, ambele idei populare printre alegătorii britanici. El este singurul prim-ministru britanic care a fost de . A fost și romancier, publicând lucrări de ficțiune chiar și în timpul mandatului de prim-ministru.

Disraeli s-a născut la Bloomsbury, pe atunci în comitatul Middlesex. Tatăl său a renunțat la iudaism după o dispută cu sinagoga sa; Benjamin a devenit anglican la vârsta de 12 ani. După mai multe încercări nereușite, Disraeli a fost ales în Camera Comunelor în 1837. În 1846, prim-ministrul de la acea vreme, Sir Robert Peel, a divizat partidul pe tema propunerii sale de a abroga Legile Porumbului, ceea ce ar fi presupus anularea taxelor vamale pe importul de cereale. Disraeli a intrat în dispută cu Peel în Camera Comunelor, devenind o figură majoră a partidului. Când Lordul Derby, liderul partidului, a format de trei ori guverne în anii 1850 și 1860, Disraeli a servit drept și .

La pensionarea lui Derby în 1868, Disraeli a devenit prim-ministru pentru scurt timp înainte de a pierde alegerile generale din acel an. S-a întors în opoziție, înainte de a conduce partidul la câștigarea majorității la alegerile generale din 1874. El a menținut o prietenie strânsă cu regina Victoria, care în 1876 l-a ridicat la . Al doilea mandat al lui Disraeli a fost dominat de Chestiunea Orientală — decăderea lentă a Imperiului Otoman și dorința altor puteri europene, precum Rusia, de a câștiga pe cheltuiala acestuia. Disraeli a aranjat ca britanicii să achiziționeze interese majore în din Egipt. În 1878, confruntat cu victoriile rușilor împotriva otomanilor, a lucrat la Congresul de la Berlin pentru a obține pacea în Balcani în condiții favorabile Regatului Unit și nefavorabile Rusiei, inamicul ei de multă vreme. Această victorie diplomatică asupra Rusiei a făcut din Disraeli unul dintre cei mai importanți oameni de stat ai Europei.

Evenimentele mondiale de după aceea au evoluat însă împotriva conservatorilor. Controversatele războaie din Afganistan și Africa de Sud i-au subminat sprijinul public. El i-a înfuriat pe fermierii britanici refuzând să reinstituie legile porumbului ca răspuns la recoltele slabe și la importul de cereale ieftine. După ce Gladstone a dus o campanie masivă de discursuri, liberalii acestuia i-au învins pe conservatorii lui Disraeli la . În ultimele sale luni de viață, Disraeli a condus conservatorii din opoziție. A scris romane de-a lungul carierei sale, începând cu 1826, și a publicat ultimul său roman terminat, , cu puțin timp înainte de a muri la vârsta de 76 de ani.

Începutul vieții

Copilăria Disraeli s-a născut la pe King's Road nr. 6, Bedford Row, Bloomsbury, Londra, al doilea copil și fiul cel mare al lui , critic și istoric literar, și al Mariei (Miriam), născută Basevi. Familia era în mare parte originară din Italia, de origine evreiască sefardă (), cu tradiționale preocupări mercantile.Wolf, Lucien. 1905. The Disraeli Family, "Transactions of the Jewish Historical Society of England", vol. 5, pp. 202–218. Of these surnames, Shiprut de Gabay, Cardoso, Aboab, and, most likely, Israeli are Sephardic, Basevi is of Ashkenazic origin, while Rieti was originally taken by a family whose ancestors lived in Italy for centuries; see Beider, Alexander. Pseudo-Sephardic Surnames from Italy. "Avotaynu: The International Review of Jewish Genealogy," vol. XXXIII, Number 3, Fall 2017, pp. 3–8 (see pp. 5–6). A avut și strămoși germani. Mai târziu și-a romantizat originile, susținând că familia tatălui său era de măreață descendență iberică și venețiană; de fapt, familia lui Isaac nu era de mare distincție,Blake (1967), p. 6 dar din partea mamei lui Disraeli, de care nu s-a interesat, au existat niște strămoși distinși, inclusiv , precum și membri ai unor familii distinse precum , și . Istoricii diferă cu privire la motivele pentru care Disraeli și-a rescris istoria familiei: Bernard Glassman susține că acesta intenționa să-și aroge un statut comparabil cu cel al elitei conducătoare a Angliei;Glassman, p. 32 crede că „antipatia lui față de banal nu îi permitea să accepte faptul că originea sa este în rândul clasei de mijloc și atât de nedramatică cum era în realitate”.Bradford, p. 1

Frații lui Disraeli au fost Sarah (1802–1859), Naphtali (născut și decedat în 1807), Ralph (1809–1898) și James („Jem”; 1813–1868). Era apropiat de sora lui și în relații afectuoase, dar mai îndepărtate, cu frații săi supraviețuitori.Bradford, p. 6 Detaliile despre studiile sale sunt incomplete.Blake (1967), p. 11 De la vârsta de aproximativ șase ani, el a fost băiat de zi la o din , pe care unul dintre biografii săi a evaluat-o mai târziu drept „o instituție de înaltă clasă pentru acele vremuri”.Monypenny and Buckle, p. 19 Doi ani mai târziu – data exactă nu a fost stabilită – a fost trimis la internat la a pastorului John Potticary din .Blake (1967), p. 12 Acolo, evenimentele din familie i-au schimbat cursul educației lui Disraeli și al întregii sale vieți. În urma unor dispute din 1813 cu , tatăl său a renunțat la iudaism și i-a botezat pe cei patru copii în Biserica Anglicană în iulie și august 1817.

Isaac D'Israeli nu luase niciodată religia foarte în serios, dar rămăsese un membru credincios al Sinagogii Bevis Marks.Blake (1967), p. 6 Tatăl său, bătrânul Beniamin, fusese un membru proeminent și devotat; Probabil că din respect pentru el, Isaac nu a plecat când a avut o dispută cu autoritățile sinagogii în 1813. După ce Benjamin senior a murit în 1816, Isaac s-a simțit liber să părăsească congregația în urma unei a doua dispute.Blake (1967), p. 11 Prietenul lui Isaac, avocatul , l-a convins că, deși putea rămâne confortabil neatașat de orice religie formală, ar fi dezavantajos pentru copii dacă ar face acest lucru. Turner a fost naș când Benjamin a fost botezat, la vârsta de doisprezece ani, la .

i-a permis lui Disraeli să se gândească la o carieră în politică. Regatul Unit de la începutul secolului al XIX-lea nu era o societate prea antisemită și existau (deputați) din familii încă de pe vremea lui în 1770. Dar până la , parlamentarilor li se cerea să depună jurământul de credință „pe adevărata credință a unui creștin”, ceea ce necesita o convertire cel puțin nominală.Blake (1967), p. 10 Nu se știe dacă Disraeli și-a format vreo ambiție de carieră parlamentară la momentul botezului, dar nu există nicio îndoială că a regretat amarnic decizia părinților săi de a nu-l trimite la .Bradford, p. 8 Fiind una dintre marile școli publice din Anglia, Winchester oferea constant recruți elitei politice.Richmond and Smith, p. 23 Cei doi frați mai mici ai săi au fost trimiși acolo și nu este clar de ce Isaac D'Israeli a ales să-și trimită fiul cel mare la o școală mult mai puțin prestigioasă.Glassman, p. 38 Băiatul a considerat-o, evident, pe mama lui responsabilă pentru decizie; Bradford speculează că „sănătatea delicată a lui Benjamin și aspectul său evident evreiesc ar fi avut ceva de-a face cu asta”. Școala aleasă pentru el era condusă de la Higham Hill din Walthamstow. El a început acolo în semestrul de toamnă al anului 1817;Blake (1967), p. 12 el își amintea mai târziu despre educația sa:

Anii 1820 În noiembrie 1821, cu puțin timp înainte de a împlini 17 ani, Disraeli a fost angajat ca funcționar la o firmă de avocatură — Swain, Stevens, Maples, Pearse și Hunt — din City of London.Davis, pp. 8–9 TF Maples era nu doar angajatorul tânărului Disraeli, ci și un prieten al tatălui său, și potențial socru: Isaac și Maples au întreținut posibilitatea ca singura fiică a acestuia din urmă să fie o soție potrivită pentru Benjamin.Blake (1967), p. 18; and Bradford, p. 11 Între cei doi s-a dezvoltat o prietenie apropiată, dar nu și o relație romantică. Firma avea o afacere mare și profitabilă și, după cum observă biograful RW Davis, funcția lui Disraeli era „genul de post sigur și respectabil la care visează mulți tați pentru copiii lor”. Deși unii biografi, între care Robert Blake și Bradford, comentează că un astfel de post era incompatibil cu natura romantică și ambițioasă a lui Disraeli, el a oferit angajatorilor săi servicii satisfăcătoare și, mai târziu, a declarat că a învățat multe din timpul petrecut în firmă.Blake (1967), pp. 18–19; and Bradford, p. 11 El își amintea: „Am avut niște scrupule, pentru că încă de pe atunci visam la Parlament. Refrenul tatălui meu a fost întotdeauna «», care era cel mai eminent avocat al copilăriei sale și care a fost parlamentar. Ar fi o greșeală să presupunem că cei doi ani și ceva în care am fost în biroul prietenului nostru au fost irosiți. Am crezut adesea, deși am regretat adesea Universitatea, că era în mare măsură dimpotrivă.”Monypenny and Buckle, p. 31

La un an după ce s-a alăturat firmei Maples, Benjamin și-a schimbat numele de familie din D'Israeli în Disraeli. Motivele pentru care a făcut aceasta sunt necunoscute, dar biograful Bernard Glassman presupune că a fost pentru a evita să fie confundat cu tatăl său.Glassman, p. 100 Sora și frații lui Disraeli au adoptat noua versiune a numelui; Isaac și soția sa au păstrat forma mai veche.

Disraeli a făcut turul Belgiei și al Văii Rinului împreună cu tatăl său în vara lui 1824; el a scris mai târziu că tocmai în timpul călătoriei pe Rin a decis să-și abandoneze funcția: „am hotărât, pe când coboram pe acele ape magice, că nu voi fi avocat”.Blake (1967), p. 22 La întoarcerea lor în Anglia, el a părăsit firma de avocatură, la sugestia lui Maples, cu scopul de a se califica drept . S-a înscris ca student la și s-a alăturat cabinetului de avocatură al unchiului său, Nathaniel Basevy, și apoi celor ale lui Benjamin Austen, care l-a convins pe Isaac că Disraeli nu va fi niciodată avocat și ar trebui să i se permită să urmeze o carieră literară.Bradford, p. 12 Făcuse o tentativă de început în acest sens: în mai 1824, el a trimis un manuscris prietenului tatălui său, editorul , dar l-a retras înainte ca Murray să poată decide dacă îl publică.Disraeli (1982), p. 9 Eliberat din cariera juridică, Disraeli a lucrat pentru Murray, dar și-a îndreptat cea mai mare parte a atenției nu către literatură, ci către tranzacțiile speculative la bursă.Blake (1967), p. 25

La acea vreme a existat o explozie a acțiunilor companiilor miniere din America de Sud. Spania își pierdea coloniile sud-americane în fața rebeliunilor. La îndemnul lui George Canning, guvernul britanic a recunoscut noile guverne independente din Argentina (1824), Columbia și Mexic (ambele în 1825).Beales, Derek. "Canning, George (1770–1827)", Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, online edition, January 2008, accessed 23 August 2013 Neavând el însuși bani, Disraeli a împrumutat bani pentru a investi. A intrat în relație cu finanțatorul , care se număra printre principalii susținători ai exploziei acțiunilor companiilor miniere. În cursul anului 1825, Disraeli a scris trei pamflete anonime pentru Powles, promovând companiile.Blake (1967), pp. 24–26 Pamfletele au fost publicate de John Murray, care a investit enorm în explozie.Zachs, William, Peter Isaac, Angus Fraser and William Lister, "Murray family (per. 1768–1967)", Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, online edition, May 2009, accessed 23 August 2013; and Blake (1967), p. 25