Ion Th. Grigore (n. 22 octombrie 1907, Tătărani, Dâmbovița – d. 27 august 1990, Ploiești) a fost un profesor de matematică, pedagog, autor de manuale și epigramist român, considerat părinte spiritual al multor generații de absolvenți ai Liceului „Ion Luca Caragiale” din Ploiești.
Familia S-a născut la 22 octombrie 1907, în satul Tătărani, județul Dâmbovița. A fost primul din cei 7 copii (din 9) rămași în viață ai lui Tudor Grigore și ai Mariei, născută Badea. Fiind primul născut, „nenea” pentru frații și surorile mai mici, a primit numele Ion, ca și bunicul și străbunicul său, oameni de vază în satul natal.
Studiile Între anii 1914-1919 urmează școala primară în sat. În 1919 susține examenul de admitere la gimnaziul "Enăchiță Văcărescu" din Târgoviște, unde învățase și tatăl său; deși suferă cumplit din cauza unei otite care îi va afecta definitiv auzul la urechea stângă, se clasează al doilea. Termină gimnaziul ca șef de promoție în 1923 și se înscrie la Liceul "I.C. Brătianu" din Pitești, unde îl are ca profesor de matematică pe Ion Oncică, renumit pentru capacitatea și exigența sa. Tot acum îl găsim și extremă dreaptă în echipa de fotbal „Năluca” a orașului Pitești, marcând unicul gol într-un meci cu celebra echipă „Chinezul” din Timișoara în care l-a avut ca adversar direct pe nu mai puțin celebrul Kotormany. După un examen de bacalaureat foarte sever la care se califică al patrulea (și unde își alege ca obiect opțional istoria universală - singurul elev din țară cu această opțiune!), ținînd cont de dificultățile materiale ale părinților, în 1927 se decide să se înscrie la Facultatea de Științe din București, la care durata studiilor era de numai 3 ani. Urmează în paralel atât Secția de Matematică cât și pe aceea de Fizico-Chimice, intenția sa inițială fiind aceea de a se dedica cercetării în domeniul fizicii matematice. În timpul studenției este ales director al Căminului Studențesc Dîmbovițean. În calitate de membru în comitetele Societății Studențești de Matematică și Fizico-Chimice conduce la 1 decembrie 1928 delegația de 20 de studenți la serbările de la Alba Iulia prilejuite de împlinirea a 10 ani de la Unire. La 30 iunie 1930, după doi ani și opt luni de la începerea studiilor, obține cele două licențe. Avea să profeseze numai matematica, deși în facultate a frecventat cu regularitate numai cursul de geometrie analitică al lui Gheorghe Țițeica, întrucât cea mai mare parte din timp îi era ocupată cu cursurile și mai ales cu laboratoarele de la fizico-chimice, la care prezența era obligatorie.
Debutul în cariera didactică La 1 septembrie 1930 este numit suplinitor și începe să predea la Școala Comercială Superioară de Fete și la Școala de Meserii din Târgoviște. În 1931 se înscrie la examenul de capacitate, care îi dădea dreptul de a fi numit titular la o catedră. Își alege ca specialitate secundară matematicile financiare, care îi va fi utilă la titularizările ulterioare. Deși se numără printre cei care au promovat examenul, din cauza situației create de criza mondială rămâne fără catedră. Ministrul Nicolae Iorga găsește totuși soluția de a încadra profesorii bărbați, reușiți la examen, ca "titulari-utilizați" la liceele de fete. Alege Liceul de Fete din Câmpulung Muscel, unde funcționează numai două săptămâni, după care este detașat la cerere la Liceul Comercial de Băieți din Târgoviște, pentru a-și putea satisface și stagiul militar. Aici a predat matematica și contabilitatea în anul școlar 1931/1932. În anul școlar 1932/1933, schimbându-se guvernul, se anulează măsura guvernului anterior și redevine suplinitor la aceleași școli ca în primul an de activitate.
Administrator financiar al județului Tutova
În mai 1933, deprimat de situația incertă în care se găsea, participă la concursul inițiat de ministrul Virgil Madgearu în acțiunea de modernizare a aparatului fiscal, pentru ocuparea a 52 de posturi de administrator financiar, la care erau admiși și licențiați în matematici. Deși se clasează pe locul 2, putând să rămână în minister, solicită din motive personale un județ mai depărtat de București. Alege Tutova, cu capitala Bârlad, un județ în care principalii datornici erau marii proprietari și notabilitățile locale. Depinzând direct de ministru și necedând presiunilor și tentativelor de mituire, pune ordine în finanțele județului recuperând datoriile restante, așa încât atunci când se decide să se întoarcă la catedră noul ministru Victor Slăvescu îi mulțumește pentru activitatea depusă și îi urează succes în cariera de profesor.
Întoarcerea la cariera didactică Deși reușise să se afirme atât de repede în noua carieră și i se deschideau perspective pe care le-ar fi putut fructifica, descoperirea întâmplătoare în „Monitorul Oficial” a informației vacantării unei catedre la Școala Comercială Superioară „Spiru Haret” din Ploiești, în după amiaza zilei de 30 iunie 1934, îl determină să se urce în tren pentru a fi a doua zi, când se întrunea comisia de numiri, la București. Obținerea catedrei era condiționată de specializarea secundară în matematici financiare, pe care o deținea. Obținând numirea, se hotărăște să renunțe la cariera de la Ministerul de Finanțe și pe 1 septembrie participă la festivitatea de deschidere a anului școlar. Este numit director de studii la internat, împreună cu profesorul Nicolae Simache. Curând avea să primească ore și la liceele particulare „Mihai Eminescu”, condus de D. Munteanu-Râmnic și „Nicolae Bălcescu”, condus de Constantin Râpeanu. În anul școlar 1937/1938 a fost detașat la Liceul „Petru și Pavel” la catedra rămasă vacantă prin decesul profesorului Sever Flavian. În același an obține definitivatul, în urma unei inspecții speciale pe care i-o face președintele consiliului de inspectori generali din minister și renumit autor de manuale, Petre Marinescu. Ca urmare, începând din acest an până în 1943, este numit cu regularitate în comisii de bacalaureat. De la 1 septembrie 1938 revine la catedra de la Liceul Comercial „Spiru Haret”, noua denumire a Școlii Comerciale. După bombardamentul din 5 aprilie 1944 asupra Ploieștiului, odată cu evacuarea școlilor secundare care-și încheiaseră cursurile, se refugiază la Slănic Prahova. Populația evacuată din Ploiești îl desemnează ca reprezentant în consiliul orășenesc.
Implicarea în activitatea publică după 23 august 1944 După reluarea cursurilor, în noiembrie 1944, avându-se în vedere că era deja vicepreședintele Asociației Profesorilor Prahoveni, i se propune să se ocupe de sindicalizarea profesorilor, astfel încât la 2 februarie 1945 devine președintele acestui sindicat. A rămas la conducere atât timp cât sindicatul a avut ca principală sarcină rezolvarea problemelor materiale ale cadrelor didactice, demisionând atunci când acesta devine o anexă a partidului comunist. A mai fost pentru scurtă vreme membru și casier al primului comitet județean ARLUS. Are o intensă activitate publicistică, colaborând la ziarul local „Presa”, condus de H. Fulga și I. Vermont, cu articole cu caracter civic, având chiar și un serial, „Teoria ca teoria...”, în care ilustra conflictul dintre vorbă și faptă cu multe exemple.
Implicarea politică Cu toate că până atunci rezistase solicitărilor de a adera la un partid, la sfârșitul toamnei 1944, ajunge la părerea (pe care o va regreta mai târziu, calificând-o ca naivă pentru epoca ce va urma) că „e păcat ca oamenii ce aduc societății mari servicii prin profesiunea lor să fie total indiferenți față de politică, așa încât aceasta să fie lăsată pe mâna unor politicieni de profesie, de competență și onestitate îndoielnică ”Ion Th. Grigore, „Memorii”, p. 89. Deși nu a făcut nici o cerere de înscriere, începe să acționeze în favoarea Partidului Național Liberal, nuanța Tătărăscu. Datorită notorietății pe care și-o câștigase prin afirmarea în viața publică este desemnat ca șef al sectorului Sf. Vasile, cel mai mare, situat în nordul orașului. Organizația de Prahova avea majoritatea cadrelor vechi ale partidului, dar se întărise semnificativ prin aderarea unui mare număr de personalități, printre care doctorii Petre Constantinescu și Teofil Păsculescu, profesorii Nicolae Simache și Gh. Iancu-Ghidu, preotul Constantin Galeriu. Cu sprijinul acestora începe să activeze un cerc de studii, se țin conferințe, se preia sala cinematografului „Scala”, căreia i se amenajează o scenă, se reia viața culturală a orașului.
Viceprimar al Ploieștiului La 6 martie 1945, guvernul Rădescu este înlocuit cu guvernul Petru Groza. Întrucât colaborarea pe plan local cu celelalte forțe politice implica prezența unui reprezentant permanent cu atribuții multiple, iar pe de altă parte PNL avea rezervat un post de ajutor de primar i se încredințează funcțiile de secretar general adjunct al PNL Prahova și de viceprimar al Ploieștiului. Primarul, Gheorghe Vidrașcu, comunist, fiind ocupat mai mult cu problemele politice îi lasă spre rezolvare majoritatea problemelor primăriei: sectorul financiar, gospodăria comunală, arhitectura, deblocarea circulației după bombardamente, aprovizionarea orașului, sectorul tehnic, sectorul sanitar. Ca reprezentant al PNL participă la „Consiliul politic”, cu sediul la prefectură, intervenind în privința numirii de primari și viceprimari în diferite comune, a combaterii abuzurilor în aplicarea reformei agrare, dar și la impulsionarea construcției căii ferate Ploiești-Târgoviște. Îndeplinindu-și corect și cu onestitate atribuțiile, intră în conflict cu secretarul general al PNL Prahova, Victor Nicolau, nefiind de acord cu practicile protejării clientelei politice. Ca urmare, i se iau din atribuțiile de secretar general adjunct prin numirea a încă două persoane în această funcție și în cele din urmă, este înlocuit de la primărie. Exprimându-și regretul, Gheorghe Vidrașcu avea să spună „acest om a ridicat cinstea la rang de dogmă, să-l avem ca model noi ce rămînem sau venim la conducerea administrației municipale”. Refuză să candideze la alegerile din noiembrie 1946 ca „independent” pe lista PMR, hotărât să se dedice numai școlii și renunțând complet la orice activitate politică.
Revenirea definitivă la cariera didactică În iunie 1946, cu o săptămână înainte de încheierea anului școlar, revine la catedra de la liceul comercial. De la 1 septembrie 1946 s-a transferat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel”. La 1 septembrie 1948, după reforma învățământului, este încadrat la Liceul nr.1 Ploiești care reunea mai multe licee, nucleul fiind Liceul „Sfinții Petru și Pavel”, anulându-i-se transferul obținut la Liceul Comercial Carol din București. În 1949 devine vicepreședinte al filialei din Ploiești a „Societății de Științe Matematice și Fizice” care se constituise sub președinția lui Grigore Moisil, funcție pe care o va deține fără întrerupere, alternând-o cu aceea de președinte, până la pensionare. În același an, la prima olimpiadă de matematică, organizată în Ploiești înainte de a se generaliza în toată țara, punctajul maxim este obținut de patru elevi ai săi. Cercul de matematică al elevilor săi este popularizat în întreaga țară. În 1950, la apariția primei pagini a rezolvatorilor de probleme în Gazeta Matematică și Fizică, două treimi din aceștia erau elevii săi. De acum înainte devine unul din principalii promotori ai înnoirii modului de predare a matematicii. Va publica articole și va redacta probleme pentru Gazeta Matematică și Fizică A și B, în ale căror comitete de conducere va fi membru, va experimenta metode noi de predare și manuale noi, va elabora noi manuale.
Calvarul detenției de la canalul Poarta Albă-Midia Năvodari