thumb|250px|Biserica (sud-est) Biserica de lemn din Buteasa, oraș Șomcuta Mare, județul Maramureș datează din anul 1800Lăcașuri de cult din România . Lăcașul are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și figurează pe lista monumentelor istorice, . Biserica se află în cea mai avansată stare de degradare dintre toate bisericile de lemn maramureșene, sunt extrem de afectate acoperișul și structura de rezistență, și necesită reparații urgente.
Prima biserică a satului Buteasa „în Pustă” Memoria colectivă păstrează amintirea amplasamentului satului Buteasa și a bisericii sale „în Pustă” la nici 3 km de Cetatea Chioarului. În secolul al XV-lea, când datează prima atestare documentară a satului ButeasaSuciu Coriolan, Dicționar istoric al localităților din Transilvania 1967-1968, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967-1968 (în anul 1424), Cetatea Chioarului era în plin proces de dezvoltare ca fortăreață de importanță strategică pentru Regatul Maghiar. Satul s-a dezvoltat prin stabilirea cât mai aproape de cetate a familiilor celor care îndeplineau acolo diverse servicii domestice sau asigurau straja și corpul militar. Fiind subordonat direct Cetății Chioarului pentru că asigura aceste servicii, satul Buteasa era scutit de dări.Temian Laura et allii. File de cronică. Ținuturile Chioar, Codru, Lăpuș, Maramureș, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, Baia Mare, 2016, pp. 110, 116
Aflat atât de aproape de Cetatea Chioarului, satul Buteasa a avut istoria intricată cu cea a cetății, nu doar pe timp de pace ci și în perioadele grele de lupte sub zidurile cetății. Urbariul întocmit pe domeniul Chioar consemnează satul Buteasa pustiit de turcii din tabăra militară stabilită lângă sat în timpul asediului cetății în 1565Temian Laura et allii . File de cronică. Ținuturile Chioar, Codru, Lăpuș, Maramureș , Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, Baia Mare, 2016, pg. 115. Satul a renăscut din cenușă în ultimele decade ale secolului al XVI-lea, după care în secolul al XVII-lea a urmat o perioadă de prosperitate care a culminat cu valul de înnobilări în perioada 1663-1689Temian Laura et allii . File de cronică. Ținuturile Chioar, Codru, Lăpuș, Maramureș , Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, Baia Mare, 2016, pp. 121, 161, 170, 197, 200-202, 204, 209, 217. că în anul 1680 a fost construită (sau reconstruită) o biserică în ButeasaSCHENATISMUS CLERI DIOECESIS SAMOSUJVARLENSIS 1900, pg. 154, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” după cum apare menționat în Șematismul din 1900. Este posibil ca fragmente din această biserică să se păstreze în actuala biserică (vezi datarea dendrocronologică a căpriorului pictat).
A doua biserică a satului Buteasa ”în poiană la Alunaș” În anul 1718, după Răscoala lui Rákoczi, a fost demantelată Cetatea Chioarului, folosită anterior ca bază strategică de curuții lui Francisc Rákóczi al II-lea. Imperialii au decis eliminarea cetății din sistemul militare al Transilvaniei și astfel zidurile groase de piatră au fost aruncate în aer sub comanda generalului Jean Rabutin.Nicoleta Han, Istoria Districtului Cetății de Piatră, în: Vatra Chioreană. Revista Țării Chioarului, nr. 6 (an VII), septembrie 2012, p. 17.
Urmează schimbări dramatice în viața satului Buteasa. După o perioadă de 300 de ani în care conexiunile satului erau preponderent orientate către cetate, iată că domeniul de activitate al sătenilor a dispărut într-un timp extrem de scurt și într-un mod dramatic, sub ghiulele de tun. Rămas fără obiectul activităților zilnice, dar foarte expus pe culmea dealului Costii, în ”Pustă”, și fără protecția cetății, satul roiește într-o zonă protejată din punct de vedere geografic, aflată în preajma unui izvor, și bine împădurită – soluție ideală pentru oferta bogată de materie primă pentru construirea de noi case din lemn.
Memoria colectivă păstrează frânturi din perioada mutării satului. Iată ce spune Ioan Miclea din Buteasa, intervievat de Ioana Nechita,Ioana Ramona Nechita. ”Aspecte privind istoria și etnografia satului Buteasa” în Vatra Chioreană, nr.13, anul XIV, 2019, pp.114-115 referitor la motivul mutării satului:
„O vinit de-acolo și acolo o bântuit barbarii, viné barbarii: hunii, goții, ce-știu câte, și-api viné așe de pustié și lua tăt ce era, viné călări așe cu duiumu. Ș-api aprindé satile și ducé ș-api oaminii o fujit și s-o ascuns p-aici pân pădure și și-o făcut (case)”
Același localnic ne oferă imaginea noului amplasament al satului Buteasa ”în Poiană la Alunaș” (denumit și ”la Samoilești”) :
„Aici o fo’ pădure păstă tăt [...] o tăt tăiet oaminii pădure, și de acolé o apărut satu’ Buteasa încât-ui.”
Astfel, după 150 de ani de la refacerea satului ce a urmat pustiirilor turcești din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, satul Buteasa renaște pentru a doua oară, pe teren virgin de data asta, pe actualul său amplasament, în ”poiană la Alunaș”, în primele decade ale secolului al XVIII.
În anul următor demantelării Cetății Chioarului, în 1719 este consemnată acțiunea preotului din Buteasa care participă împreună cu preoții nobili din Coaș, Ciolt, Finteușu Mic, Mireș, Șomcuta Mare, Glod, Prislop și alte sate, la modificarea statutului pământul arendat de la Fisc în ”sesii bisericești”, cu scopul scutirii de dijmă și alte dări.Temian Laura et allii. File de cronică. Ținuturile Chioar, Codru, Lăpuș, Maramureș , Biblioteca Județeană ”Petre
Dulfu”, Baia Mare, 2016, pg. 246 Probabil că preotul din Buteasa pregătea amplasarea unei noi biserici (sau poate reamplasarea vechii biserici ”din Pustă”), despre care știm că în anul 1733 era deja consemnată în documente, cu 2 preoți uniți: popa Todor și popa Vasilie.Ioan Inocențiu Klein. Istoria Bisericii, apud Bunea Augustin. Din Istoria Bisericii- Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751), Blaj, 1900, pg. 315
Dat fiind că biserica nu apare în harta militară iozefină (1769-1773), s-ar putea deduce că biserica era modestă și poate că nu avea nici turn, pentru că doar cu aparența unei case obișnuite ar fi putut să scape neobservată de topografii austrieci în timpul măsurătorilor făcute pe teren. ca după 300 de ani în care au stat în văzul lumii și în calea conflictelor militare de la baza Cetății Chioarului, buteștenii au dorit anonimatul.
Perioada 1770-1780 pare să fie o nouă perioadă de pace și bunăstare pentru satul Buteasa renăscut pe actualul amplasament: se știe că în această perioadă a activat aici zugravul Petre Diacul din Preluca, pictor de icoane și muralist activ între 1755 și 1800, adus cu efort logistic și financiar de comunitatea din Buteasa. Nu știm dacă Petre Diacul din Preluca a pictat interiorul bisericii sau doar câteva icoane precum cele păstrate la Muzeul de Artă din Baia Mare.
A treia biserică a satului Buteasa În 1839, Ioan Lemeni episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia ajunge la Buteasa în timpul vizitațiilor canonice întreprinse în bisericile din dieceza sa, și semnează hrisovul de sfințire al bisericii. Ținând cont de cercetarea dendrocronologică a elementelor de lemn din absida altarului, datate la 1802, și de semnele de mutare încrustate pe aceste elemente de lemn, putem construi un scenariu posibil: în prima parte a secolului al XIX-lea, buteștenii au ridicat o biserică folosind material lemnos tăiat în 1802, sfințită de episcopul Ioan Lemeni în anul 1839.
În memoria colectivă a satului s-a păstrat ideea bisericii mutate din Prislop. Până acum nu a fost găsit nici un indiciu care să confirme acestă ipoteză. Datele cunoscute despre relația dintre Buteasa și Prislop se reduc la vânzarea de material lemnos din pădurile seculare ale satului Buteasa către satul Prislop.
Memoria colectivă a satului păstrează câteva secvențe despre construirea bisericii, consemnate de Ioana NechitaIoana Ramona Nechita. ”Aspecte privind istoria și etnografia satului Buteasa” în Vatra Chioreană, nr.13, anul XIV, 2019, pp.114-115: Gliga Vasile își amintește din spusele bătrânilor cum au fost aduse dalele de piatră în biserică:
„Să zâce că o fost un bocotan care o adus cu caru’ și cu boii, că atunci nu erau tractore, o lespede de piatră tare mare. O crezut că nime nu mai aduce așa de mare. Și o vini unu, așe mai sărac, și o adus una și mai mare, numa ca să îi facă în ciudă.”( Gliga Vasile, Buteasa, 67 de ani)
Același informator își amintește cum a văzut în podul bisericii o bârnă de lemn care ieșea din tipar, aceasta păstrând fragmente dintr-o pictură anterioară:
„Era niște dunji pă lemnu acela. Una era galbână, una era cu roșu, una cu albastru.”( Gliga Vasile, Buteasa, 67 de ani)
A patra biserică a satului Buteasa, varianta actuală La finele secolului al XIX-lea buteștenii ridică o biserică nouă, mare și modernă. Informațiile documentare sunt contradictorii:
- inventarul Parohiei Buteasa din 30 ianuarie 1949 consemnează anul 1878 ca fiind anul construirii bisericii:
„biserică de lemn, construită în 1878, acoperită cu șindrilă, stare de conservare mediocră, suprafața măsurată la temelie în mp 120, înălțime până la acoperiș în ml: 3, prețul de construire în mp în lei stabilizați 15.000 lei, valoare coprului sau dependinței în lei stabilizați: 900.000.”Filip Dumitrița. Raport de cercetare, prezentat la întâlnirea grupului de inițiativă cu reprezentanții Episcopiei Maramureșului și Sătmarului în 13.12.2018
- Șematismul de la 1900SCHENATISMUS CLERI DIOECESIS SAMOSUJVARLENSIS 1900, pg. 154menționează anul 1898 ca anul renovării bisericii din Buteasa.
Însă datarea dendrocronologică a materialului lemnos din naos, pronaos, acoperiș și turn clarifică perioada consturirii bisericii din Buteasa, precizând clar anul în care au fost doborâți arborii folosiți în structura sa: 1884.
Nu știm de ce la nici 50 de ani de la sfințirea bisericii amplasate ”în poiană la Alunaș”, credincioșii din Buteasa construiesc o biserică nouă, mare și modernă.
Rămâne de cercetat dacă acest eveniment din viața bisericească a satului este legat de episcopul Ioan Vancea de ButeasaAugustin Bunea. Mitropolitul Dr. Ioan Vancea de Buteasa, schiță biografică, Editura Buna Vestire, Blaj, 2010, pg. 78 is a care a ocupat scaunul episcopal în perioada 1865-1890, timp în care în Buteasa a fost construită această biserică, mai mare, mai spațioasă și mai luminoasă decât cea anterioară. Episcopul Ioan Vancea este descendent al unei familii cu rădăcini în Oncești (Țara Maramureșului), înnobilată în Buteasa în anul 1638. Este cunoscut pentru donațiile sale din ”caseta personală” pentru zidiri de biserici noi, sau pentru reparații ale bisericilor din comunitățile sărace.
Biserica a fost ridicată în sistemul constructiv ”în căței” și reprezintă un caz unic pentru bisericile din Țara Chioarului. Acest sistem constructiv este conceput în așa fel încât să permită folosirea de elemente de lemn debitate din arbori tineri cu trunchiuri relativ subțiri. Doar pentru turn și pentru potici au fost căutate trunchiuri cu secțiune mare. Se pare că defrișările pădurilor seculare au fost masive în acești 130 de ani din moment ce tocmai pentru biserica satului nu s-au mai găsit stejari cu bătrâni cu diametre mari care să permită folosirea sistemului constructiv tipic bisericilor românești, în bârne încheiate și neferecate. Pentru altar au folosit lemne reciclate de la o biserică mai veche, probabil cea sfințită de episcopul Ioan Lemeni. Structura șarpantei a fost completată cu acele câteva elemente de lemn datate la ~1702, pe care le bănuim a fi aparținut bisericii din ”Pustă”. Cercetări viitoare ar putea completa și consolida istoricul fragmentat al bisericii din Buteasa.