Sezonul 1930-1931 al Campionatului Național a fost cea de-a 19-a ediție a campionatului național de fotbal al României. UD Reșița a devenit campioană pentru prima oară în istoria sa.
Campionatul s-a disputat într-un nou sistem, decis de Biroul Federal la ședința din 16 februarie 1930, și confirmat la 14 mai 1931: România a fost împărțită pe criterii geografice în cinci Ligi, învingătoarele urmând să se întâlnească în faza națională. După primele două meciuri, sistemul a fost din nou schimbat, cele două învinse fiind eliminate, iar una dintre învingătoare fiind calificată automat în finală, a doua urmând a se decide într-un meci de baraj.
Echipe
Faza regională În caz de egal, meciul se rejuca până se înregistra o câștigătoare. Câștigătoarele finalelor au avansat în faza națională. Liga de Sud Era alcătuită din diviziile județelor/orașelor Brăila, București, Constanța, Galați, Prahova, ale căror câștigătoare s-au calificat în turneul final. Câștigătoarea Bucureștiului s-a calificat direct în finală.
|+Runda I
|+Runda a II-a
|+Finala
Liga de Vest Era alcătuită din diviziile județelor/regiunilor Arad, Banat, Banatul de Sud, Oltenia, Valea Jiului, ale căror câștigătoare s-au calificat în turneul final. Câștigătoarea Banatului de Sud s-a calificat direct în finală.
|+Runda I
|+Runda a II-a
|+Finala
Liga de Nord Era alcătuită din diviziile orașelor/regiunilor Cluj, Maramureș, Oradea, Someș și Turda, ale căror câștigătoare s-au calificat în turneul final. Câștigătoarea Oradei s-a calificat direct în finală.
|+Runda I
|+Runda a II-a
|+Finala
Liga de Centru Era alcătuită din diviziile orașelor/județelor Brașov, Mureș, Sibiu, Sighișoara, ale căror câștigătoare s-au calificat în turneul final.
|+Runda I
|+Finala
Liga de Est Era alcătuită din diviziile orașelor Cernăuți, Chișinău și Iași, ale căror câștigătoare s-au calificat în turneul final.
|+Runda I
|+Finala
Faza națională Baraj
Semifinale
Finala
Câștigătorii Campionatului Naționalediția 1930/1931100pxUD ReșițaPrimul Titlu
Note
Referințe
Vezi și Campionatul Regional de Fotbal al României 1930-1931 Cupa României 1930-1931
Legături externe RomanianSoccer.ro
1930-1931 Categorie:1931 în România