Dimitrie Bolintineanu () a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.

Biografie Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine; părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puținii ani ai tatălui său, Ienache, acesta își făcu în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de-al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.

Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morții", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul "O fată tânără pe patul morții" era o imitație după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră"), de André Chénier, și a fost publicat în "Curierul de ambe sexe".

La fel ca alți pașoptiști, tânărul nu se trudi prea mult să intre în grațiile principelui. Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Frăția și în Asociația literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.

În acel timp se formase în București Asociația literară, sprijinită de frații Alexandru și Ștefan Golescu care îl trimiseră la sfârșitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociației literare, audiază și el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz. Când Revoluția izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioși hotărâră să se întoarcă în țară. Conjurații îi dădură rolul de a stabili contacte cu revoluționarii din Bucovina. Aga poliției, Ion Manu, i-a refuzat pașaportul pentru Moldova și îl amenințase cu un arest.

Participant la revoluția pașoptistă Și în 1848 revoluția a adus o explozie gazetărească. Dacă C.A. Rosetti scosese, imediat după izbândă, "Pruncul român", Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) "Poporul suveran". Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare față, dar redactorul-șef avea proiecte mari. Ar fi vrut să tipărească un „jurnal al intereselor democratice și al progresului social", pe potriva modelului francez - Le Peuple souverain.

Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ș. a. "Poporul suveran", dar - căzând revoluția - a fost exilat și se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în sfârșit, la Paris ca să-și continue studiile întrerupte.

Exilul Pe la 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară, iar atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicațiuni diverse, care cuprind adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură.

Întorcându-se în țară în 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și instrucțiune publică. Prin stăruințele lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia, sunt înființate primele școli pentru românii macedoneni. În același an, 1859, primește gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 este membru al Lojii Frăția.http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Dimitrie Bolintineanu

Boala și moartea

În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipărește culegerea de satire Menadele și volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprilie, la Românul, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca. În 1871, boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor. Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din inițiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu. La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei Teatrale. La 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, care se află lipsit de existența de toate zilele”. Trimisă spre studiu la secțiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare. Bolintineanu a dobândit o afecțiune psihică de pe urma mizeriei și sărăciei.Drama lui Dimitrie Bolintineanu, care a sfârșit la ospiciu în sărăcie lucie. Unde l-a dus cinstea pe marele revoluționar, 20 august 2016, Elisabeth Bouleanu, Adevărul, accesat la 21 august 2016 Poetul este internat la Spitalul Pantelimon. În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat: «Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine». În martie 1872 are loc tragerea loteriei inițiată în 1871 de George Sion. Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de V. Alecsandri, dulapul bibliotecii – de C. Negri, iar celelalte mobile – de către Catinca Balș. Alecsandri și Negri au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu. În dimineața zilei de 20 august, acesta încetează din viață în spital. Este înmormântat la Bolintin-Vale.

Opera poetică

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

Legendele istorice

Legendele sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care se vede multă simțire și o mare iubire de țară. Acestea l-au făcut popular și multe dintre cugetările exprimate într-un stil sentențios au devenit niște maxime foarte des întrebuințate.

Astfel ne-a arătat patriotismul femeii române dus până la sublim în persoana mumei lui Ștefan cel Mare; a cântat sentimentul datoriei care ducea pe român până la moarte; ne-a înfățișat noblețea caracterului lui Mircea cel Bătrân, care nu vrea să pedepsească pe soli, dar nici să încheie o pace rușinoasă; a veștejit pe cei ce se fac uneltele tiranilor:

Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor Merită să-l poarte spre rușinea lor;

a lăudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca să termine mănăstirea Argeșului; a scos din nou la iveală testamentul lui Ștefan, care zicea că mai bine țara s-ar face un mormânt decât neamul să trăiască în robie; în fine, a făcut cea mai frumoasă urare pentru patria sa:

Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare.

Andreiu sau luarea Nicopolei de români și Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște sunt două narațiuni în care nu subiectul istoric formează partea principală, ci un subiect imaginat.

Sorin este o compunere pe jumătate epică, pe jumătate dramatică. Ea începe printr-un prolog, în care Herman, medicul curții, dezvoltă ideea neputinței omenești de a pătrunde tainele firii, idee inspirată după Faust a lui Goethe. Partea de la început are prea multe descrieri inutile, iar partea de la urmă trece prea repede asupra întâmplărilor. Și Sorin moare, ducându-se la închisoare, ca să scape pe altul, iar o fată care îl iubea se aruncă în apă.

Florile Bosforului

Florile Bosforului cuprinde poezii lirice și narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viață a cadânelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți, târgurile de sclave etc. Amorul și gelozia formează fondul tuturor acestor poezii, scrise într-o limbă foarte armonioasă. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete din Carpați, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.

Basme

Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, în care miraculosul joacă un rol însemnat, chiar dacă sunt amestecate și personagii istorice. Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, - Ielele - Mihnea și Baba, a cărui dezvoltare nu e destul de lămurită, dar cuprinde versuri frumoase și acel blestem foarte important în literatura noastră, care - ca și Grui Sânger, de Vasile Alecsandri - se poate pune alături de modelele de imprecațiuni din literaturile străine, cum e al Camiliei din Horaces ș. a.

Macedonele

Macedonele ne descriu frumusețile din țările locuite de macedoneni și ne povestesc întâmplări din viața lor. În general, personajele sunt păstori și păstorițe. Cele mai însemnate: Românele din Cavala - Samarina.

Reverii

Sub numele de Reverii a adunat poeziile sale pur lirice și anume elegiile sale, care prin frumusețea versurilor și prin sentimentele triste ce inspiră au fost foarte prețuite. Din acestea fac parte: O fată tânără pe patul morții - Plângerile poetului român - Scopul omului - Un tânăr român mort în străinătate și altele.

Opinia contemporanilor

Aceste diferite grupări sunt cele mai bune lucrări ale lui Bolintineanu. Valoarea lor a fost privită în mod foarte deosebit de către critici. Unii au admirat fără rezervă tot ce a scris el, cum este Aron Densușianu, care-l crede cel mai mare poet liric al nostru alături de Mureșanu; alții i-au tăgăduit orice valoare, cum face Nicolae Iorga în Istoria literaturii. E drept că Bolintineanu se citește din ce în ce mai puțin și impresia ce ne produc legendele sale este foarte deosebită de cea produsă generației de la 1848. Tablourile sale nu au destul relief, iar elementul narativ este foarte slab, iar în locu-i sunt discursuri și maxime. S-ar putea zice că planul tuturor poeziilor de acest fel se poate reduce la un tip: o scurtă descriere, un discurs sau două . Limba însăși, în care sunt multe neologisme și cuvinte savante, precum și prea multe diminutive, face ca poeziile acestea să fie în mare parte monotone. Un merit sigur are Bolintineanu: meșteșugul de a face versuri. Versurile sale sunt mult mai bine reușite, vorbim în special de ritm, decât ale tuturor poeților anteriori și contemporani. Poate că această calitate, precum și maximele patriotice din scrierile sale, i-au asigurat succesul în prima parte a activității sale.

Încercări literare Epopei

Și-a încercat talentul și în epopee și ne-a dat Traianida, poemă în șapte cânturi în care voiește să celebreze colonizarea Daciei, dar condițiunile epopeii lipsesc. Cu atât mai mult se vede lipsa lor în poema Conrad, unde eroul principal e chiar poetul și unde la tot pasul sunt intercalate poezii lirice. Evident, modelul trebuie căutat la lordul Byron.

Dramaturgie

Și-a încercat talentul și în dramaturgie și ne dă o serie de drame istorice, parte în proză, parte în versuri, în care acțiunea e rău condusă și interesul slab. Astfel: Mihai condamnat la moarte, - Ștefan Gheorghe Vodă sau voi face doamnei tale ce ai făcut jupânesei mele, - Lăpușneanu, după nuvela lui Costache Negruzzi, - Mărirea și uciderea lui Mihai etc.

Romane

Și-a încercat talentul și în roman și ne dă Manoil, în scrisori și Elena, inspirat din romane franceze și plin de declamațiuni și cu caractere nenaturale.

Satire și fabule