thumb|300px|right|Biserica romano-catolică Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava este o biserică romano-catolică construită în anii 1820-1822 sau, după alte surse, în 1832-1836, în municipiul Suceava. Ea se află situată în centrul orașului, pe Strada Ștefan cel Mare, vizavi de Palatul Administrativ (sediul Consiliului Județean și al Prefecturii județului Suceava). Edificiul religios este mărginit pe trei laturi de parcul central al orașului, în prezent denumit Parcul Profesor Ioan Nemeș.

Comunitatea catolică din Suceava Comunitatea medievală Prima menționare a unei comunități catolice la Suceava are loc în relatarea din anul 1599 a episcopului Bernardino Quirini. El a găsit acolo 30 de familii catolice, cu 153 credincioși și vreo 2.000 soldați polonezi și unguri la curtea domnească. Aceștia se rugau în două biserici, dar episcopul nu spune unde erau amplasate acestea. Pr. conf.dr. Emil Dumea - "Istoria Bisericii Catolice din Moldova" (Ed. Sapientia, Iași, 2006), p. 120. Un misionar catolic italian nota într-un raport anonim întocmit în 1606 că "în același oraș (Suceava n.n.) se găsesc două biserici romano-catolice, clădite, de asemenea, de zid". *** - "Călători străini despre țările române", Vol. IV (Ed. Științifică, București, 1972), p. 336-337

În octombrie 1641, vizitatorul apostolic Petru Bogdan Baksič a efectuat o vizită la comunitățile catolice din Moldova. El a relatat că în fosta capitală a țării, Suceava, erau doar 50 de catolici Pr. conf.dr. Emil Dumea - "Istoria Bisericii Catolice din Moldova" (Ed. Sapientia, Iași, 2006), p. 100., menționând că numărul lor este în descreștere. Același episcop precizează că biserica romano-catolică "Sfânta Treime" era amplasată în oraș, lungă de 27 de pași, "belissima", cu trei altare, iar cealaltă era în cetate, la curtea domnească, mare de 23 x 10 pași, dar nu era folosită. Scăderea numărului catolicilor din Suceava s-a datorat mai multor cauze, printre care mutarea capitalei Moldovei de la Suceava la Iași, lipsa de preoți, precum și a războaielor și jafurilor care s-au abătut asupra Moldovei în anii următori. Pr. Dumitru Patrașcu - "Parohia Suceava", în "Lumina Creștinului", serie nouă, anul V, nr. 5 (53), mai 1994, p. 12-13.

În perioada 19 octombrie 1646 - 20 ianuarie 1647, Marco Bandini, arhiepiscop de Marcianopolis și administrator apostolic al Diecezei de Bacău, a vizitat principalele comunități catolice din Moldova. În urma vizitei, el a redactat un raport intitulat "Codex" (Visitatio generalis omnium ecclesiarum catholicarum romani ritus in Provincia Moldaviae), pe care l-a terminat de redactat la Bacău la 2 martie 1648 și în care descrie toate locurile pe unde a trecut. Pr. conf.dr. Emil Dumea - "Istoria Bisericii Catolice din Moldova" (Ed. Sapientia, Iași, 2006), p. 121. El a ajuns la Suceava la 10 decembrie 1646, când în târg era o epidemie de ciumă. Comunitatea catolică din Suceava era în proces de asimilare, fiind formată din numai 25 de credincioși sași, "cu copii cu tot", deși Bandini a aflat că "odinioară erau în număr de peste 8.000". În raport se mai specifică următoarele: "Există încă două biserici catolice de piatră; odinioară erau mai multe; pe una, părăsită, aflată în grădina principelui, acesta a vrut s-o dărâme, dacă mitropolitul său nu l-ar fi sfătuit să se oprească, ca nu cumva, după exemplul lui, regele polon să facă același lucru, în regatul său, cu bisericile ortodoxe". În oraș mai era și o altă biserică, spre nord de curtea domnească; aceasta fusese renovată în anul 1638 și avea trei altare. Ea dispunea de o casă parohială și un cimitir înconjurat cu bârne. Pr. Cornel Cadar - "Bicentenarul Parohiei Suceava", în "Lumina Creștinului", serie nouă, anul XXIII, nr. 2 (266), februarie 2012.

În anul 1661, viceprefectul Blasiu Koicsewicz face alte vizite în satele catolice din Moldova, notând că în Suceava "sunt 30 de suflete; biserica are zece vii. Cotnărenii mânuiesc acest venit. Acum opt ani a murit un oarecare domn Gheorghe Wolff care ținea acest vii. (...) Monseniorul episcop a pus aici un preot, dar pentru că nu au voit să-i dea întreținerea trebuitoare, a plecat de acolo." Maria Holban (red.) - "Călători străini despre țările române". Vol. VII (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980), p. 81 Într-un alt răspuns din 26 august 1671 la un chestionar al congregației De Propaganda Fide, intitulat "Despre misiunea din Moldova", același misionar menționa că la Suceava era o biserică de piatră cu hramul "Corpus Domini", la care slujea preotul Grigore Gross (1635-1676), originar din Baia. Biserica avea în patrimoniu un clopot și un clopoțel de altar. Maria Holban (red.) - "Călători străini despre țările române". Vol. VII (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980), p. 92-93

Într-un raport din 1682, minoritul conventual Antonio Angelini din Campi menționa că biserica dispunea de 10 vii, care erau administrate de mirenii din Cotnari. În oraș erau un singur catolic , iar la biserica din oraș slujea preotul din Baia.

După anexarea Bucovinei (1775) În anul 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei de nord. Regiunea aceasta este bogată în fagi, de aici provenind și denumirea de Bucovina (Țara Fagilor) pe care i-au dat-o austriecii.

Ocupanții de atunci au trimis în Bucovina diverși angajați ai statului: funcționari și muncitori din Boemia, Moravia și Slovacia și care s-au stabilit aici. Marea majoritate a acestor coloniști era de religie romano-catolică. În acea perioadă, în orașul Suceava nu existau decât 8 biserici ortodoxe și 3 biserici armenești, dar nici o biserică romano-catolică.

În aceste condiții, preotul romano-catolic din Suceava a trimis o petiție Mitropoliei din Iași în care a făcut propunerea ca una dintre bisericile ortodoxe să fie cedată comunității de cult romano-catolice. De asemenea, a făcut o petiție și către alte autorități, printre care și la împăratul Iosif al II-lea (1780-1790), care era de religie romano-catolică.

Ca urmare a cererii repetate a credincioșilor catolici de a li se pune la dispoziție o biserică unde să se poată ruga, împăratul Iosif al II-lea și-a dat acordul și în anul 1780 Biserica Învierea Domnului a fost cedată comunității romano-catolice din Suceava. Începând din anul 1782, biserica a fost amenajată pentru trebuințele cultului catolic. Astfel s-au efectuat următoarele modificări Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 217: în colțul de la altar s-a adăugat o sacristie - încăpere specială pentru păstrarea obiectelor de cult, caracteristică bisericilor catolice; în pronaos s-a construit un cafas larg sprijinit pe coloane pentru adăpostirea orgii; s-au lărgit și înălțat în mod considerabil ferestrele de la altar și cele de la naos, îndepărtându-se fostele cadre de piatră sculptată; s-a redus numărul celor patru ferestre din pronaos la câte una pe fiecare perete, celelalte două fiind acoperite cu tencuială; deasupra Sfintei Mese din altar s-a construit un baldachin pe patru coloane; portalul de la intrare cu linii gotice în arc frânt a fost înlocuit cu o ușă simplă, în cadre dreptunghiulare; a fost demolat peretele despărțitor dintre pronaos și naos.

La acea vreme, credincioșii romano-catolici nu aveau un preot permanent. Ei erau asistați religios de către preoți militari, care erau numai trei la număr. Aceștia ajungeau destul de rar în Suceava, întrucât trebuiau să țină servicii religioase și în alte localități: Gura Humorului, Vatra Dornei, Borșa, Sighet, Colomeea, Sniatin, Cernăuți și Siret.

Prin Decretul Sfântului Scaun din 11 aprilie 1796, parohiile romano-catolice din Bucovina au fost scoase de sub jurisdicția Episcopiei de Bacău și încorporată în Arhiepiscopia de rit latin din Lemberg.

Istoricul bisericii Începuturi La cererea credincioșilor din Bucovina, prin decretul imperial nr. 16866 din 11 noiembrie 1811, emis la Viena de împăratul Francisc I (1792-1835), au fost înființate cinci parohii: Siret, Suceava, Sadagura, Istensegíts (Țibeni) și Andrásfalva (Măneuți) Franz Pieszczoch - "La ceas aniversar. Bicentenarul Parohiei Romano-Catolice „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” Siret (1811-2011)" (Ed. „Sapientia”, Iași, 2011), p. 83. Alți autori au vehiculat, în mod greșit, afirmația că anul înființării Parohiei Romano-Catolice din Suceava ar fi fost 1786 (pr. paroh Dumitru Patrașcu) sau 1787 (Franz Wiszniowski) Conform autorului cărții "Radautz, die deutscheste Stadt des Buchenlandes", Franz Wiszniowski, Parohia Romano-Catolică Suceava a fost înființată printr-un decret imperial emis de Cabinetul Aulic la 1 aprilie 1787. Prin același decret ar mai fi fost înființate parohii romano-catolice la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Țibeni și Cernăuți..

Primul preot romano-catolic care a fost numit ca paroh la Suceava a fost pr. Franz (Francisc) Stieber, născut în Moravia și provenit din Dieceza de Leitmeritz (Moravia). Parohul a găsit în Suceava, prin 1816, un număr însemnat de credincioși și a fost entuziasmat de participarea numeroasă a catolicilor la slujbele religioase. Deoarece condițiile de celebrare a slujbelor religioase erau precare, preotul Franz (Francisc) Stieber s-a adresat episcopului catolic Vinzenz Eduard Milde de Leitmeritz (din Moravia) pentru a obține un ajutor financiar pentru construirea unei biserici romano-catolice corespunzătoare numărului credincioșilor din Suceava. Parohul a primit o scrisoare de recomandare către prințul-arhiepiscop al Vienei; administrația arhiepiscopală vieneză i-a trimis proiectul de construcție, precum și sumele de bani necesare pentru construcția bisericii actuale din Suceava.

Biserica romano-catolică din Suceava a fost construită în perioada 1820-1822 Într-un articol publicat în anul 1994 în "Lumina Creștinului", preotul paroh Dumitru Patrașcu afirma, dar fără a menționa sursele de informare, că lucrările de construcție au început în anul 1820 și s-au terminat în anul 1822. Vezi Pr. Dumitru Patrașcu - "Parohia Suceava", în "Lumina Creștinului", serie nouă, anul V, nr. 5 (53), mai 1994, p. 12-13. sau, după alte surse, în anii 1832-1836E.I. Emandi, V. Cucu, M. Ceaușu - "Ghid de oraș. Suceava" (Ed. Sport Turism, București, 1989), p. 37, în parcul central al orașului Tiberiu Cosovan - "Ceasul din turnul Bisericii Sf. Nepomuk", în "Monitorul de Suceava" din 11 iunie 2008.. Lăcașul de cult a fost sfințit în iunie 1836 de arhiepiscopul de Lemberg, Franz de Paula Pistek (1835-1846), și închinat Sfântului Ioan Nepomuk, un sfânt din Boemia. Catolicii altor rituri care au contribuit la construirea bisericii au primit fiecare câte un altar propriu în biserică. Johannes Welflin von Nepomuk (c. 1345-1393) a fost vicar de Praga, fiind schingiuit și omorât din ordinul regelui Wenceslau al Boemiei. El a fost aruncat în râul Vltava de pe „Podul Carol” din Praga, deoarece a respectat sacramentul spovedaniei, refuzând să-i divulge regelui păcatele spovedite lui de regină. El a fost canonizat în anul 1729 de Papa Benedict al XIII-lea (1724-1730) și s-a stabilit ziua de 16 mai ca dată a sărbătoririi cultului său.

La început, în Ducatul Bucovinei exista un singur decanat, cu sediul la Cernăuți. Ca urmare a dezvoltării comunităților catolice din Bucovina, prin dispoziția nr. 1978 din 8 iunie 1828, Înaltul Consistoriu mitropolitan din Lemberg a înființat un vicedecanat la Suceava, numind în această funcție pe parohul din Suceava, pr. Franz Stüber. Acest vicedecanat a fost transformat în decanat în anul 1847, parohii de Suceava îndeplinind o lungă perioafdă (până la instaurarea regimului comunist) și funcția de decan de Suceava.