Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava este o biserică ortodoxă construită între anii 1534-1535 în municipiul Suceava. Ea se află situată pe Strada Ștefan cel Mare (fosta Stradă Domnească) nr. 1, în apropiere de Curtea Domnească, în centrul orașului. Are hramul Sfântul Dumitru, sărbătorit în fiecare an, în ziua de 26 octombrie.

Ansamblul bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare , fiind format din 3 obiective: Biserica „Sf. Dumitru” - datând din 1534-1535, are codul SV-II-m-A-05479.01 Ruinele bisericii vechi - datând din secolele XIV-XV, are codul SV-II-m-A-05479.02 Turnul clopotniță - datând din 1560, are codul SV-II-m-A-05479.03

Istoric Biserici vechi În apropierea actualei biserici cu hramul "Sf. Dumitru" au existat două edificii de cult mai vechi ale căror vestigii au fost descoperite în urma cercetărilor arheologice efectuate între anii 1967-1969, când s-a restaurat turnul clopotniță construit de Alexandru Lăpușneanu.Paraschiva-Victoria Batariuc - "Din istoria bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava", în vol. "Monumentul", VI (Ed. Trinitas, Iași, 2005).

Prima biserică a fost construită în ultimul sfert al secolului al XIV-lea, în curtea actualului locaș de cult. Istoricul Petre Ș. Năsturel a avansat ipoteza că această biserică era una din cele două mici mănăstiri, monydria, ctitorite de boierul Iaskios (Iațcu) din Mavrovlahia și pentru care solicita în 1395 patriarhului ecumenic Antonie al IV-lea să i se accepte calitatea de ctitor. Clădirea avea un plan aproape pătrat, cu abside rectangulare. Zidurile acestei biserici au fost demantelate sistematic până la nivelul de călcare al epocii, în primii ani ai secolului al XV-lea, terenul fiind nivelat. În jurul lăcașului de cult a existat o necropolă, fiind descoperite morminte ce datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), după cum atestă monedele descoperite. Cercetările arheologice au atestat că unele înmormântări au fost realizate chiar în interiorul fostei biserici.

Cea de a doua biserică avea dimensiuni mari (29 m lungime, 9 m lățime în zona absidelor laterale, 2,50 m grosimea zidurilor) și un plan triconc cu abside semicirculare, ea fiind compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor. Edificiul este suprapus parțial de actuala bisericã Sfântul Dumitru. Majoritatea istoricilor și arheologilor din perioada actuală (arhitectul Cristian Moisescu, Emil I. Emandi, Stela Cheptea, Paraschiva-Victoria Batariuc) consideră că acest lăcaș de cult a fost ctitorit de Ștefan cel Mare după victoria de la Codrul Cosminului din luptele cu polonezii din 1497, fiind invocată informația transmisă de cronicarul Grigore Ureche în letopisețul său: "Iară Ștefan vodă, după izbândă cu noroc ce au fost făcut la acest războiu, s-au întorsu înapoi la scaunul său, la Suceava, cu mare pohfală și laudă, ca un biruitoriu și au ziditu bisérica pre numele sfântului mucenicu Dimitrie, în târgu în Suceava, care trăiește și până astăzi. Zic unii să să fie arătat lui Ștefan vodă la acest războiu sfântul mucenicu Dimitrie, călare și într-armatu ca un viteazu, fiindu-i întru ajutoriu și dând vâlhvă oștii lui ci este de a și créderea, de vréme ce au zidit bisérică".Grigore Ureche - "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", cap. 75. De capetile céle de frunte ale léșilor ce s-au aflat pieriți, în Elvira Sorohan (ed.) - "Cartea cronicilor" (Ed. Junimea, Iași, 1986), p. 179. De asemenea, în zidul absidei nordice a fost descoperită o lespede funerară fragmentarã, utilizată ca material de construcție al noii biserici, cu următoarea inscripție în limba slavonă: „Acesta este mormântul panului Anton vameșul, care s-a săvârșit…în anul 6988 (1480), luna mai 30”. Descoperirea acestei lespezi funerare a fost considerată un element de datare a acestei biserici în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

În timp, ca urmare a unei cauze necunoscute (probabil un viciu de construcție), ctitoria lui Ștefan cel Mare s-a deteriorat, făcând necesară reconstruirea în apropierea Curții Domnești a unui alt lăcaș de cult cu același hram ca și al celui anterior.

Construirea bisericii Biserica Sfântul Dumitru a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.

Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă: "Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător e biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan".

Călătorii străini care au trecut prin Suceava în secolele XVII-XVIII au menționat și Biserica "Sf. Dumitru" în descrierile lor, fără a oferi prea multe amănunte referitoare la ea. La sfârșitul secolului al XVII-lea orașul Suceava a fost ocupat de armata poloneză a regelui Ioan Sobieski; unii soldați polonezi au realizat niște grafite pe pereții bisericii, unele fiind în limba latină - Hic fuit Teophilus, Rex in 1691 Ponicz.Ioan Zugrav - "Biserica Sfîntul Dimitrie din Suceava", în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XXXIII (1956), nr. 8-9, p. 471.

Situația bisericii în secolul al XVIII-lea thumb|295px|right|Biserica Sfântul Dumitru și turnul lui Lăpușneanu Cu prilejul călătoriei în Moldova din luna septembrie a anului 1732, domnitorul Grigore al II-lea Ghica l-a numit pe vel medelnicerul Șerban Cantacuzino, proprietarul moșiei Horodniceni, ca epitrop al bisericii și l-a însărcinat să acopere cu cheltuiala voievodului țãrii „biserica gospod, ce este în mijlocul Târgului, în numele sfântului mare mucenic Dimitrie”.Nicolae Pentelescu - "Un document inedit: scrisoarea epitropilor bisericii Sf. Dumitru din Suceava, Constantin Gîndul și Hagi Ivanciu către voievodul Moldovei Grigare Alexandru Ghica ", în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XLIV (1968), nr. 9-10, p. 570-573. Mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760) a reparat-o și a acoperit-o, iar câțiva negustori suceveni au dotat-o cu o catapeteasmă nouă, au pardosit interiorul bisericii și au îngrădit terenul cu gard.

Biserica s-a confruntat cu probleme de natură economică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Pentru a-și acoperi cheltuielile, Parohia Sfântul Dumitru a fost obligată să închirieze dughenele aflate pe terenul bisericii unor negustori de diverse confesiuni care le-au transformat în cârciumi.V. Gh. Miron, M. Șt. Ceaușu, I. Ceaușu, G. Irimescu - "Suceava, File de istorie. Documente privitoare la istoria orașului Suceava. 1388-1918", vol. I, București, 1989, p. 408-411, nr. 259. Mutarea târgului boilor din locul tradițional aflat în partea de jos a uliței într-un loc aflat în apropierea bisericii armenești a dus la scăderea veniturilor bisericii, care nu mai avea nici măcar acoperiș. Domnitorul Scarlat Ghica a dat la 19 iulie 1757 o carte domnească prin care a hotărât ca târgul boilor să se ținã „din gios de Sfeti Dimitrie, în capul uliții, unde s-au fãcut din vac”.Ibidem, p. 400-402, nr. 252. Dispoziția domnească nu a fost respectată, iar domnitorul Ioan Teodor Callimachi a întărit această hotărâre la 15 ianuarie 1759.Ibidem, p. 402, nr. 254.

Lipsită de venituri, Biserica "Sf. Dumitru" a început să se ruineze. Astfel într-o carte domnească din 20 iunie 1761 se menționează că „sfânta bisărică din trecerea vremilor rămâind de tot părăsită și la răsipă și stricare atât acoperământul ei cu cele den afară cât și înlontrul ei. Dar în trecută vreme găsindu-să niște neguțitori creștini carii din râvnă dumnezăiască fiind îndemnați și prin carte de milostenie a mitropolitului ce au fost mai înainte și cu cât au adunat din mila pravoslavnicilor creștini au făcut din cele trebuincioasă bisăricii, iar cele mai multe au rãmas nefăcute”.Ibidem, p. 407, nr. 258. Pentru a îmbunătăți starea bisericii, domnitorul Grigore Callimachi a hotărât ca doar negustorii creștini să își facă dughene pe terenul bisericii, plătind chirie pentru aceasta, iar negustorii evrei au fost obligați să se mute. Tot el a stabilit ca în apropierea Bisericii "Sf. Dumitru" să se țină târgul săptămânal, negustorii urmând să dea bisericii câte 30 de ocale de ceară.Ibidem, p. 408-411, nr. 259.

Prezența dughenelor în vecinătatea bisericii a creat și unele probleme: unii negustori și-au împrejmuit abuziv proprietățile, ocupând și terenul pe care se afla cimitirul. Deoarece unele terenuri au fost împrejmuite, a fost blocat drumul de acces, iar trecătorii au început să folosească spațiul dintre garduri și biserică pentru a-și face nevoile. Parohul Apostolachi Ioanovici și epitropul Grigoraș Popovici au înaintat la 18 august 1801 o plângere către Consistoriul episcopal din Cernăuți în care au cerut remedierea acestei situații.Ibidem, p. 554-555, nr. 345.

Pe lângă dughene, din inițiativa episcopului Dosoftei Herescu și cu cheltuiala șătrarului Ilie Cârste și a altor credincioși, pe terenul biserici a fost construită în anul 1782 o casă de lemn cu patru camere și cerdac (la răsărit de biserică) pentru a servi ca școală. Școala a fost demolată în 1817.

La 14 februarie 1792, o comisie formată din șase târgoveți, între care parohul Apostolache Ioanovici, protopopul Ioan Carashevici, și epitropul Bălnar, a întocmit un „inventarium asupra tuturor acareturilor, vaselor bisericești, veșmintelor, cărților și altor bunuri mari și mici a bisericii hram: Sfânt: Marele Mucenic Dimitrie din târgul Sucevei înăuntru și afară precum s-au aflat în ziua de astăzi”, un manuscris cu 19 pagini.Nicolae Pentelescu - "Un manuscris din sec. al XVIII-lea: inventarul bisericii Sf. Dumitru Suceava", în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XLI (1965), nr. 1-2, p. 95-100. În inventar se specifică faptul că turnul clopotniță ctitorit de Alexandru Lăpușneanu nu mai avea acoperiș, în locul lui fiind construită o clopotniță de lemn cu stâlpi, având înălțimea de patru stânjeni și trei șuhuri. Aceasta era amplasată în curtea bisericii, lângă dugheana lui Dumitraș Brandabur, și avea trei clopote, de mărimi diferite: 150 de ocale, 60 ocale și 12 ocale.

Situația bisericii în secolul al XIX-lea În anul 1809, a avut loc un incendiu care a afectat Biserica "Sf. Dumitru". Atunci au ars acoperișul bisericii și clopotnița de lemn situată în curte. Biserica a fost reparată în anul 1822 și acoperită cu șindrilă. Turnul clopotniță construit de Alexandru Lăpușneanu a fost reparat în 1845 și i s-a adăugat un al patrulea nivel, încununat de o cupolã, ajungând să aibă înălțimea de 40 de metri. Fiind cea mai înaltă clădire din oraș, turnul a îndeplinit funcțiunea de punct de observație al pompierilor.

Violentul incendiu din 1854 a pustiit întregul oraș Suceava, fiind distruse atunci acoperișul bisericii, cu acel turn fals plasat pe pridvor, iconostasul pictat în 1788 și pictura murală interioară. Acoperișul a fost refăcut de Mendel Eisenberg din tablă de calitate inferioară și a fost construit un fronton în partea de vest a bisericii.Nicolae Pentelescu - "Un document inedit: scrisoarea epitropilor bisericii Sf. Dumitru din Suceava, Constantin Gîndul și Hagi Ivanciu către voievodul Moldovei Grigare Alexandru Ghica ", în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XLIV (1968), nr. 9-10, p. 572. Iconostasul a fost înlocuit în anul 1876, cu un altul pictat în parte de pictorul Epaminonda Bucevschi.Ioan Zugrav - "Biserica Sfîntul Dimitrie din Suceava", în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", anul XXXIII (1956), nr. 8-9, p. 472.