Familia Regală a României

A nu se confunda cu Casa Majestății Sale Regelui României.

Familia Regală a României sau Dinastia Română constituie subramura românească a ramurii șvabe a Casei de Hohenzollern (cunoscută și sub numele de Casa Hohenzollern-Sigmaringen) și a fost dinastia conducătoare a Regatului România, o monarhie constituțională din Europa Centrală și de Est. Regatul a existat din 1881, când Carol I a fost proclamat rege, până în 1947, când ultimul rege, Mihai I, a fost forțat să abdice, iar Parlamentul a proclamat România republică. La scurt timp după aceea, odată cu instaurarea constituției din 13 aprilie 1948, România a devenit republică populară. După Constituția din 1965, România a devenit un stat socialist, stat care a durat până la Revoluția Română din 1989.

Printre membrii actuali ai fostei familii regale se numără fiicele fostului rege Mihai al României. Există, de asemenea, descendenți ai fratelui vitreg mai mare al lui Mihai, Carol Lambrino, a cărui legitimitate a fost contestată și care nu au fost recunoscuți ca membri ai familiei regale în timpul domniilor lui Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.

Regele Mihai a renunțat public pentru sine, fosta regină și cele cinci fiice ale lor la orice pretenție la titlurile de „Prinț/Prințesă de Hohenzollern”, titluri care oricum nu erau recunoscute de legile germane din 1919, dar care fuseseră atribuite, împreună cu titlurile regale românești. Familia Regală a României este înrudită cu toate marile familii regale europene: Britanică (dinastia de Windsor), a Spaniei, a Danemarcei, a Greciei, a Franței (Bourbon) și Familia Imperială a Rusiei (Romanov).http://www.familiaregala.ro/familia-regala/linie-succesiune „linia de succesiune la Tron”

Confuzii legate de termenii „familia regală”, „casa regală” și „curtea regală” Privind termenul „familia regală”, este necesar să se facă distincția între:Sandra Gătejeanu Gheorghe - Eticheta regală, Editura Curtea Veche, București, 2014, ISBN 978-606-588-742-8http://www.familiaregala.ro/familia-regala/normele-fundamentale-ale-familiei-regale-a-romaniei Familia Regală a României (numită și „Casa Regală a României”, uneori cu referire la Dinastia Română, în desfășurarea ei istorică), care este o instituție, o comunitate de familie definită juridic familia biologică (extinsă) a Regelui, care cuprinde și membri apropiați, dar non-dinaști (care nu sunt cuprinși în linia de succesiune la Tronul României) și alte rude mai îndepărtate

Familia Regală a României, cu sensul de instituție, este definită juridic prin documentul numit Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României (Statutul).

Contrar percepției populare, simpla înrudire cu Regele (de sânge sau prin căsătorie) nu este suficientă pentru ca o persoană să fie membră a acestei instituții. Pe lângă condiția înrudirii, trebuie ca persoanei în cauză să îi fie acordat titlul regal de către Șeful Familiei (sau să nu-și fi pierdut, în mod expres, o calitate dobândită prin naștere) și să respecte prevederile Statutului.

Privind termenul „casa regală”, este necesar să nu se confunde:

Casa Regală a României (sinonim cu sensul de Familie Regală domnitoare, cel de instituție sau dinastie desfășurată istoric) Casa Majestății Sale Regelui României, care reprezintă aparatul administrativ, civil și militar (angajați ai Statului sau ai Familiei), care îl sprijină pe Suveran casa Regelui, cu sensul fizic de clădire, de reședință regală

Termenul tradițional de „curte regală” are, ca și metonimul „palat”, un sens larg și foarte ambiguu, putându-se referi, în funcție de context, la:

familia regală (în ambele sensuri menționate) Casa Majestății Sale Regelui României totalitatea persoanelor de rang înalt, miniștri, diplomați, etc. care au legătură directă cu Suveranul și sunt primiți frecvent de el reședințele regale

Istoric

Familia Regală a României a fost întemeiată de Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit la 10 mai 1866 domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, iar în 1881, după dobândirea independenței statale, primul rege al României, schimbare consfințită prin amendarea constituției.

Țara a devenit „Republică Populară” la 30 decembrie 1947, în urma unei lovituri de stat comuniste în cursul căreia Regele Mihai I a fost forțat să semneze un act de abdicare și apoi să părăsească țara împreună cu restul familiei sale.

Două dintre fiicele Regelui Mihai, AALLRR Principesele Margareta și Sofia au venit pentru prima dată în România pe 18 ianuarie 1990 (imediat după Revoluția Română), oferind ajutoare de urgență și începând campania de redresare și modernizare a unor instituții sociale (orfelinate).

Familia Regală a dorit să viziteze necropola regală de la Curtea de Argeș cu ocazia Crăciunului 1990. Deși Regelui, Reginei și Principeselor li s-a permis inițial intrarea pe teritoriul României, la Aeroportul Otopeni, ei au fost apoi opriți pe autostrada București - Pitești și expulzați forțat, într-o operațiune polițienească care a stârnit indignarea mediilor românești și internaționale.

În luna aprilie 1992, cu prilejul sărbătorilor de Paști, autoritățile postdecembriste au permis Regelui, Reginei și altor membri ai Familiei Regale să efectueze o vizită de două zile în țară, la invitația ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Prezența entuziastă, cu mare simpatie, a peste un milion de oameni pe străzile Capitalei a înspăimântat autoritățile, care nu au mai permis revenirea Regelui până în 1997.

M.S. Regina Ana a României a putut vizita țara înainte de anul 1997, când Statul Român, prin guvernul condus de Victor Ciorbea, a desființat decretele comuniste abuzive - prin care Regelui i se luau „cetățenia și naționalitatea[sic] române” - și a redat Regelui acte de identitate românești.

M.S. Regele Mihai I și-a putut restabili definitiv domiciliul în România abia în anul 2001.

În căutarea unui principe În 1866 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei și al Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe durata domniei lui Cuza, de aceea în 1866 s-a pornit o activitate diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinț străin. Însuși domnitorul Cuza afirma : Eu voiesc să fie bine știut că niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul public la a cărei așezare am fost fericit a contribui. Instaurarea unei dinastii străine era dorită din următoarele motive: menținerea și consolidarea statutului național, creșterea prestigiului european, întărirea autonomiei și, nu în ultimul rând, încetarea luptelor pentru domnie atât de acerbe, care măcinaseră de veacuri viața politică a românilor. După o perioadă de căutări și după ce contele de Flandra a respins propunerea delegației românești, la inițiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C. Brătianu pleacă în Germania la Düsseldorf. Aici, Carol, fiul principelui Carol Anton de Hohenzollern, acceptă propunerea, un mare rol având și doamna Hortense Cornu (prietena lui Napoleon al III-lea), care făcuse deja demersuri asupra lui Carol. Alegerea lui Carol ca prinț domnitor în România era așadar sprijinită de Franța, prin Napoleon al III-lea, dar și de Prusia, (Bismarck). Este de menționat faptul că bunica prințului, marea ducesă Ștefania de Baden, fusese înfiată de Napoleon Bonaparte.

thumb|left|Nihil Sine Deo, pe un monument ridicat în Borșa, județul Cluj

Originile dinastiei române Reședința familiei de Hohenzollern-Sigmaringen se află în orașul Sigmaringen, în apropierea munților Pădurea Neagră, nu departe de locul de unde izvorăște Dunărea. Dinastia de Hohenzollern a dat numeroase personalități istoriei medievale și moderne europene, cel mai de seamă fiind Wilhelm I, rege al Prusiei apoi împărat al Germaniei. Din ramura Hohenzollern-Sigmaringen se trage și Dinastia Regală a României : Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I. Prințul Karl Anton de Hohenzollern și principesa Josefina, părinții lui Carol, au avut 6 copii : Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich și Maria. Al treilea lor copil, pe numele său Carol Ludovic de Hohenzollern, s-a născut în ziua de 7/20 aprilie 1839, a primit în familie o educație spartană, băieții fiind destinați unor cariere militare. Deviza acestei case era Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) care a fost preluată și de către Dinastia Română.

Carol I și Elisabeta

Carol I, după terminarea cursurilor secundare, a intrat la Școala de Cadeți din Münster (1856), apoi a urmat Școala de artilerie și geniu din Berlin (1857), a participat la cursuri de literatură franceză la Universitatea din Bonn (1863), iar în 1864 s-a distins ca ofițer în războiul împotriva Danemarcei. Când i s-a propus tronul României, în 1866 avea 27 ani și era locotenent în Regimentul al doilea de Dragoni ai Gărzii Prusace. Dupa ce a acceptat, însoțit de Ion Brătianu (sub un nume fals, Karl Hettingen) prințul a luat drumul României pe traseul Augsburg-München-Salzburg-Viena–Budapesta–Timișoara-Baziaș. Se profila războiul dintre Austria și Prusia, iar Carol, fiind ofițer în armata prusacă, se temea că ar putea fi arestat și împușcat. Drumul de la Baziaș până la București l-a făcut cu trăsura deoarece nu exista o rețea de cale ferată și a durat circa 24 de ore. Prințul a intrat în București pe ziua de 10 mai 1866 (devenită ulterior ziua Regelui).

Prințul nu era dezamăgit de țara care-l adoptase. Lucrurile de care trebuia să se ocupe imediat erau numeroase și el s-a străduit să le facă cât mai bine. A construit poduri de fier (marea sa realizare fiind legătura feroviară între Fetești și Cernavodă, cu cele două poduri, peste brațul Borcea și peste Dunăre, toată lucrarea având o lungime de circa 21 km), o rețea de căi ferate, bănci de credit agricol, a mărit și modernizat armata, a ridicat moșii regale, biserici, școli. S-a preocupat de industria casnică pe care a dezvoltat-o. Capitala s-a dezvoltat și ea odată cu țara, luptele între partide, deși au continuat, au slăbit în intensitate. De numele său se leagă și câștigarea independenței de stat a României între 1877-1878 în luptele grele ce s-au dat la Plevna unde regele a avut comanda supremă participând alături de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei și marele duce Nicolae. Din oțelul unui tun de la Plevna regele și-a făcut o coroană în amintirea acelor lupte în urma cărora România și-a proclamat independența la 10 mai 1877. thumb|left|Stema Regatului României (1872 - 1921) În 1881 România se proclamă regat, iar Carol I devine astfel rege, domnia sa durând 48 de ani. thumb|right|Carol I Cea care avea să-i fie alături ca regină și soție a fost principesa Elisabeta de Neuwied, născută la 29 decembrie 1843 în castelul părintesc din Neuwied, lângă Rin, tată fiind prințul Herman de Wied și mamă, prințesa Maria de Wied. Ca poetă și-a ales ca pseudonim Carmen Sylva- carmen - poezie, cântec iar silva - padure, fiind expresia sentimentelor de dragoste față de universul copilăriei, petrecute în ținuturile Rinului și ale pădurii Monrepos Studii despre opera literară a Carmen Sylvei (în limba germană) . Ea s-a căsătorit cu domnitorul Carol în 1869, respectând Constituția României potrivit căreia prințul putea să aleagă doar o fată de viță nobilă străină. În 1870 se năștea singurul lor copil, o fată pe nume Maria care însă avea să moară înainte de a împlini 4 ani, de scarlatină