O teorie a conspirației (denumită și teorie conspirativă sau teorie conspiraționistă) este o explicație dată unui eveniment sau unei situații care afirmă existența unei conspirații (în general a unor grupuri puternice și sinistre, adesea motivate politic), "the theory that an event or phenomenon occurs as a result of a conspiracy between interested parties; spec. a belief that some covert but influential agency (typically political in motivation and oppressive in intent) is responsible for an unexplained event" în condițiile în care sunt mult mai probabile alte explicații.Surse suplimentare:
(„Această carte afirmă că conspiraționiștii nu aplică argumentelor lor principiul briciului lui Occam”) („O teorie a conspirației poate fi definită ca o alegație de conspirație, neverificată și relativ neplauzibilă, care afirmă că evenimentele importante sunt rezultatul unui complot secret efectuat de un grup extraordinar de sinistru și puternic”) („Teoriile conspirației sunt o submulțime de credințe false, și implică în general o forță malefică (de exemplu, o societate secretă sau un corp guvernamental) implicat în orchestrarea de evenimente majore și în furnizarea de informații false despre detaliile evenimentelor, în parte ca un complot în vederea realizării unui scop sinistru”) („Teoriile conspirației sunt alternative nesubstanțiate și mai puțin plauzibile ale explicației a evenimentului; ele presupun că totul este intenționat, cu malițiozitate. Un element crucial este că sunt autoizolate epistemic în construcție și argumentare”) Termenul are în general conotații negative, care sugerează că o ipoteză pare atrăgătoare pentru că se bazează pe prejudecăți, convingeri emoționale și dovezi insuficiente. O teorie a conspirației diferă de conspirație; ea se referă doar la ipoteza unei conspirații cu anumite caracteristici specifice, inclusiv opoziția față de consensul general existent în rândurile persoanelor care au nivelul de calificare necesar să-i evalueze acuratețea, cum ar fi oamenii de știință sau istoricii.
Teoriile conspirației tind să fie consecvente intern și să se coreleze unele cu altele; ele sunt în general gândite să reziste refutării prin prezentarea de dovezi împotriva lor sau prin arătarea absenței dovezilor în favoarea lor. Ele sunt întărite prin : dovezile împotriva conspirației și absența dovezilor în favoarea ei sunt interpretate viciat ca dovezi ale adevărului. observă că „această interpretare se bazează pe noțiunea că cu cât sunt mai puternice dovezile împotriva unei conspirației, cu atât vor mai mult conspiratorii să se creadă versiunea lor de evenimente”. Ca urmare, conspirația devine o chestiune de credință, și nu ceva care poate fi dovedit sau infirmat. Unele studii au făcut legătura dintre teoriile conspirației și neîncrederea în autorități și cinismul politic. Unii cercetători sugerează că ideația conspirativă—credința în teoriile conspirației—poate fi de natură patologică și poate avea efecte psihologice nefaste. Astfel de credințe sunt corelate cu proiecțiile psihologice, paranoia și .
Psihologii pun de regulă credința în teoriile conspirației pe seama mai multor afecțiuni psihopatologice, cum ar fi paranoia, , narcisismul și atașamentul nesigur, sau pe o formă de dezechilibru cognitiv denumită „" (percepția iluzorie a șabloanelor). A fost pusă în legătură și cu așa-numita triadă neagră a tipurilor de personalitate, a căror trăsătură comună este lipsa de empatie. Un articol din 2020 a relevat însă că cei mai mulți specialiști în științe cognitive consideră teoriile conspirative ca fiind de regulă nepatologice, dat fiind că credința nefondată în conspirații este comună și în culturile istorice, și în cele contemporane și poate deriva din tendințele umane înnăscute spre bârfă, religie și coeziune a grupurilor. Un studiu istoric al teoriilor conspirative a concluzionat că „dovezile sugerează că sentimentele de aversiune pe care le pot avea oamenii într-o criză—frica, incertitudinea, și sentimentul pierderii controlului—stimulează o motivație de a înțelege situația, crescând posibilitatea de a percepe conspirații în situații sociale.”
Istoric, teoriile conspirației au fost legate strâns de prejudecăți, propagandă, vânători de vrăjitoare, războaie și genocide. Cei care comit atacuri teroriste cred cu tărie în ele, așa cum s-a arătat în cazul lui Timothy McVeigh și al lui Anders Breivik, precum și în cazul guvernelor, cum ar fi cel al Germaniei Naziste, al Uniunii Sovietice și al . de către guvernul Africii de Sud, motivat de teorii ale conspirației, a cauzat moartea de SIDA a circa de oameni. și despre alegerile prezidențiale din 2020 din SUA au condus la atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA, iar credința în a determinat guvernul Zambiei să respingă ajutoarele alimentare în timpul foametei, la un moment când trei milioane de locuitori ai țării sufereau de foame. Teoriile conspirației sunt un obstacol important în îmbunătățirea sănătății publice, întrucât încurajează opoziția față de măsuri sanitare, cum ar fi vaccinarea și . Ele au fost legate de epidemii de . Alte efecte ale teoriilor conspirațiilor sunt reducerea încrederii în dovezile științifice, radicalizarea și întărirea ideologică a grupărilor extremiste și consecințele negative pentru economie.
Teoriile conspirative, odinioară limitate la populații restrânse, au devenit comune în mass media, pe Internet și în social media, dezvoltându-se ca fenomen cultural la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea. Ele sunt răspândite în toată lumea și adesea crezute frecvent, uneori de majorități ale populației. Printre intervențiile ce pot reduce credințele conspirative se numără menținerea unei societăți deschise, încurajarea oamenilor să folosească și reducerea sentimentelor de incertitudine, anxietate și neputință.
Origine și utilizare Oxford English Dictionary citează un articol din 1909 din ca primul exemplu de utilizare a noțiunii,Oxford English Dictionary Second Edition on CD-ROM (v. 4.0), Oxford University Press, 2009, s.v. 4 deși cuvântul apărea în lucrări tipărite deja de câteva decenii.
Cea mai veche utilizare a ei datează de la autorul american , într-o scrisoare adresată redacției, publicată în The New York Times în . El a folosit termenul cu referire la afirmațiile cum că aristocrații britanici slăbeau intenționat Statele Unite în timpul Războiului Civil pentru a-și promova interesele financiare.
Termenul este folosit și ca o modalitate de a discredita analizele . Robert Blaskiewicz comentează că încă din secolul al XIX-lea au apărut exemple ale acestui termen și că utilizările erau aproape mereu peiorative. Pe de altă parte, conform unui studiu al lui Andrew McKenzie-McHarg, în secolul al XIX-lea, termenul teorie a conspirației doar „sugera un postulat plauzibil al unei conspirații” și „în acest moment nu poartă nicio conotație, nici negativă, nici pozitivă”, deși uneori un postulat astfel etichetat era criticat.McKenzie-McHarg, Andrew (2019) "Conspiracy Theory: The Nineteenth-Century Prehistory of a Twentieth-Century Concept", pp. 78, 76. In Joseph E. Uscinski (ed) Conspiracy Theories & the People Who Believe Them. New York: Oxford University Press. Autorul și activistul a argumentat că termenii „teorie a conspirației” și „conspirativ” sunt derutanți, întrucât chiar există conspirații, iar teoriile sunt „explicații raționale supuse probării”. În schimb, el a propus termeni care s-ar traduce drept „ficțiune conspirativă” și „fantezist conspirativ”.
Presupuse origini în CIA thumb|upright| Termenul „teorie a conspirației” este el însuși subiect de teorie a conspirației, care afirmă că ar fi fost popularizat de către CIA pentru a-i discredita pe cei care cred în conspirații, anume pe criticii , ridiculizându-i. În cartea sa , publicată în 2013, politologul Lance deHaven-Smith scria că termenul a intrat în utilizarea cotidiană în Statele Unite după 1964, anul în care Comisia Warren și-a publicat constatările pe marginea asasinării lui John F. Kennedy, iar a publicat cinci colecții de articole în acel an în care a folosit termenul.
Michael Butter, profesor de istorie literară și culturală americană la Universitatea din Tübingen, a cercetat dacă CIA într-adevăr a fost responsabilă de popularizarea termenului „teorie a conspirației”. Butter a scris în 2020 că documentul CIA intitulat („Despre criticile Raportului Warren”), pe care proponenții teoriei îl folosesc drept dovadă a motivelor și a intențiilor CIA, nu conține deloc expresia „teorie a conspirației” la singular, ci o singură dată, la plural, în propoziția: „Teorii ale conspirației au aruncat adesea suspiciuni față de organizația noastră, de exemplu, afirmând fals cum că Lee Harvey Oswald ar fi lucrat pentru noi.”
Diferențele față de conspirațiile reale O teorie a conspirației nu este neapărat o conspirație reală, adică un plan ascuns care implică doi sau mai mulți oameni. Termenul „teorie a conspirației” se referă, de fapt, la ipoteze ale unor conspirații cu anumite caracteristici. De exemplu, credințele conspirative se opun invariabil consensului existent între persoanele calificate și capabile să le evalueze acuratețea, cum ar fi oamenii de știință sau istoricii. Teoriile conspirației se pretind a avea acces privilegiat la cunoștințe persecutate social sau la un mod de gândire stigmatizat, care le separă de masele care cred versiunea oficială. descrie o teorie a conspirației drept un „șablon impus asupra lumii pentru a da aparența unei ordini a evenimentelor”.
Conspirațiile reale, chiar și cele foarte simple, sunt foarte dificil de ascuns și întâmpină permanent probleme neașteptate. Teoriile conspirației sugerează, în schimb, că conspirațiile au un nivel nerealist de succes și că grupurile de conspiratori, cum ar fi birocrațiile, pot acționa cu o competență și o discreție aproape perfecte. Cauzele evenimentelor sau ale situațiilor sunt simplificate pentru a exclude factori complecși sau care se îmbină unii cu alții, precum și rolul întâmplării și al consecințelor neintenționate. Aproape toate observațiile sunt explicate ca fiind planificate deliberat de presupușii conspiratori.
În teoriile conspirației, se afirmă, de regulă, că conspiratorii acționează cu răutate extremă. După cum descrie Robert Brotherton:
Exemple
O teorie a conspirației poate lua orice materie drept subiect, dar anumite subiecte atrag mai mult interes ca altele. Printre subiectele favorite se numără decese și asasinate celebre, activități guvernamentale de o moralitate dubioasă, tehnologii suprimate și terorism sub „steag fals”. Printre cele mai înrădăcinate și mai recunoscute teorii ale conspirației se numără noțiunile care privesc asasinarea lui John F. Kennedy, aselenizările misiunii Apollo din 1969 și atacurile teroriste de 9/11, precum și numeroase teorii ce vorbesc despre presupuse comploturi în vederea dominației lumii, organizate de diferite grupuri, reale sau imaginare.
Popularitate Diverse teorii ale conspirației sunt răspândite prin toată lumea. În Africa rurală, țintele frecvente ale teoriilor conspirațiilor sunt elitele sociale, triburile inamice și lumea occidentală, iar conspiraționiștii susțin că aceștia își derulează planurile prin vrăjitorie; o credință comună identifică tehnologia modernă drept o formă de vrăjitorie, creată cu scopul de a face rău și de a controla oamenii. În China, o teorie a conspirației cu largă circulație susține că mai multe evenimente, printre care ascensiunea lui Hitler, și schimbările climatice, ar fi fost puse la cale de familia Rothschild și este posibil să fi avut efecte asupra discuțiilor pe tema .