Cei doi sateliți ai lui Marte sunt Phobos și Deimos. Au formă neregulată. Ambii au fost descoperiți de astronomul american Asaph Hall în august 1877 și poartă numele personajelor gemene mitologice grecești Phobos (frică și panică) și Deimos (teroare și groază) care l-au însoțit pe tatăl lor Ares în luptă. Ares, zeul războiului, era cunoscut de romani drept Marte.
În comparație cu Luna Pământului, sateliții Phobos și Deimos sunt mici. Phobos are un diametru de 22,2 km (13,8 mi) și o masă de 1,08 kg, în timp ce Deimos măsoară 12,6 km (7,8 mi) transversal, cu o masă de 2,0 kg. Phobos orbitează mai aproape de Marte, cu o semiaxa mare de și o perioadă orbitală de 7,66 ore; în timp ce Deimos orbitează mai departe cu o semiaxă mare de și o perioadă orbitală de 30,35 ore.
Istorie
Speculații timpurii dreapta|miniatura|243x243px|Vederea Curiosity asupra lunilor marțiane: Phobos trecând prin fața lui Deimos – în timp real (video-gif, 1 august 2013) Speculațiile despre existența sateliților lui Marte începuseră când au fost descoperiți sateliții lui Jupiter. Când Galileo Galilei, ca un raport ascuns despre faptul că a observat două denivelări pe părțile laterale ale lui Saturn (mai târziu descoperite a fi inelele sale), a folosit anagrama smaismrmilmepoetaleumibunenugttauiras pentru Altissimum planetam tergeminum observavi („Am observat că cea mai îndepărtată planetă are o formă triplă”), Johannes Kepler o interpretase greșit pentru a însemna Salve umbistineum geminatum Martia proles (Salut, gemenii furiosi, fiii lui Marte).
Inspirat probabil de Kepler (și citând a treia lege a lui Kepler a mișcării planetare), satira lui Jonathan Swift Călătoriile lui Gulliver (1726) face referire la doi sateliți în partea 3, capitolul 3 („Călătoria către Laputa”), în care sunt descriși astronomii lui Laputa. ca au descoperit doi sateliți ai lui Marte care orbitează la distanțe de 3 și 5 diametre marțiane cu perioade de 10 și 21,5 ore. Phobos și Deimos (ambii găsiți în 1877, la mai bine de un secol după romanul lui Swift) au distanțe orbitale reale de 1,4 și 3,5 diametre marțiane, iar perioadele lor orbitale respective sunt 7,66 și 30,35 ore. În secolul al XX-lea, VG Perminov, un proiectant de nave spațiale timpurii către sovietice Marte și Venus, a speculat că Swift a găsit și a descifrat înregistrările pe care marțienii le-au lăsat pe Pământ. Cu toate acestea, opinia majorității astronomilor este că Swift folosea pur și simplu un argument comun al vremii, că, deoarece planetele interioare Venus și Mercur nu aveau sateliți, Pământul avea unul și Jupiter avea patru (cunoscuți la acea vreme), că Marte prin analogie trebuie să aibă doi. În plus, deoarece nu fuseseră încă descoperiți, s-a argumentat că trebuie să fie mici și aproape de Marte. Acest lucru l-ar determina pe Swift să facă o estimare aproximativ exactă a distanțelor orbitale și a perioadelor de revoluție. În plus, Swift ar fi putut fi ajutat în calculele sale de prietenul său, matematicianul John Arbuthnot.
Nuvela din 1752 a lui Voltaire „Micromégas”, despre un vizitator extraterestru pe Pământ, se referă și la doi sateliți a lui Marte. Se presupune că Voltaire a fost influențat de Swift.Voltaire explained that since Mars is further from the Sun than Earth is, it could not make do with less than two moons. (Patrick Moore, 2000, The Wandering Astronomer) Ca recunoaștere a acestor „predicții”, două cratere de pe Deimos sunt numite Swift și Voltaire, în timp ce pe Phobos există o regiune numită, Laputa Regio, și o planitia numită, Lagado Planitia, ambele fiind numite după locuri din Călătoriile lui Gulliver (Laputa fictivă, o insulă zburătoare, și Lagado, capitala imaginară a națiunii fictive Balnibarbi).Gazetteer of Planetary Nomenclature USGS Astrogeology Research Program, Phobos Multe dintre craterele de pe Phobos sunt, de asemenea, numite după personaje din Călătoriile lui Gulliver.
Descoperire legătură=https://en.wikipedia.org/wiki/File:HallPortrait.jpg|stanga|miniatura|236x236px|Asaph Hall III, descoperitorul lui Phobos și Deimos dreapta|miniatura|300x300px|Telescopul folosit de Asaph Hall în descoperirea sateliților marțieni Asaph Hall l-a descoperit pe Deimos pe 12 august 1877 la aproximativ 07:48 UTC și pe Phobos pe 18 august 1877, la Observatorul Naval al SUA (vechiul Observator Naval din Foggy Bottom) din Washington, DC, la aproximativ 09:14 GMT (sursele contemporane, folosind convenția astronomică de dinainte de 1925, care a început ziua la amiază, indică ora descoperirii ca 11 august 14:40 și, respectiv, 17 august 16:06, ora medie a Washingtonului). În acel moment, el căuta în mod deliberat sateliții marțieni. Hall a văzut anterior ceea ce părea a fi un satelit marțian pe 10 august, dar din cauza vremii nefavorabile, nu i-a putut identifica definitiv decât mai târziu.
Hall și-a consemnat descoperirea lui Phobos în caietul său, după cum urmează:Telescopul folosit pentru descoperire a fost cel de 26 de inchi (66 cm) refractor (telescop cu lentilă) situat atunci la Foggy Bottom. În 1893, obiectivul a fost remontat și pus într-o nouă cupolă, unde rămâne în secolul XXI.
Numele, scrise inițial Phobus și, respectiv, Deimus, au fost sugerate de Henry Madan (1838 – 1901), Maestru de Știință al Etonului, din Cartea XV a Iliadei, unde Ares invocă Frica și Groaza. Nepoata fratelui lui Henry Madan, Falconer Madan, a fost Venetia Burney, care a sugerat prima denumirea lui Pluto.
Farsa luna lui Marte În 1959, Walter Scott Houston a făcut o farsă celebră de Ziua păcălelilor în ediția din aprilie a Great Plains Observer, susținând că „Dr. Arthur Hayall de la Universitatea din Sierras raportează că sateliții lui Marte sunt de fapt sateliți artificiali”. Atât Dr. Hayall, cât și Universitatea din Sierras erau fictive. Farsa a câștigat atenția la nivel mondial atunci când afirmația lui Houston a fost repetată cu seriozitate de către un om de știință sovietic, Iosif Shklovsky, Jefferson City Post-Tribune 4 May 1959 care, pe baza unei estimări a densității respinse mai târziu, a sugerat că Phobos era o carcasă metalică goală.
Sondajele recente Au fost efectuate căutări pentru sateliți suplimentari. În 2003, Scott S. Sheppard și David C. Jewitt au cercetat aproape întreaga sferă Hill a lui Marte pentru sateliți neregulați. Cu toate acestea, lumina împrăștiată de pe Marte i-a împiedicat să caute în câteva minute de arc interioare în care stau sateliții Phobos și Deimos. Nu s-au găsit sateliți noi la o magnitudine roșie limitativă aparentă de 23,5, care corespunde cu raze de aproximativ 0,09 km folosind un albedo de 0,07.
Caracteristici legătură=https://en.wikipedia.org/wiki/File:Moon_Phobos_Deimos.png|stanga|miniatura|Comparație de mărime între Phobos, Deimos și Luna (dreapta) dreapta|miniatura|250x250px|Dimensiunile aparente ale satelițior lui Marte, Deimos și Phobos și ale Lunii văzute de pe suprafața planetelor respective (Sateliții lui Marte fotografiați de roverul Curiosity, 1 august 2013) Dacă este privit de pe suprafața lui Marte în apropierea ecuatorului său, un Phobos plin arată cu aproximativ o treime din dimensiunea unei luni pline de pe Pământ. Are un diametru unghiular cuprins între 8' (la răsărit) și 12' (asupra capului). Datorită orbitei apropiate, ar părea mai mic atunci când observatorul este mai departe de ecuatorul marțian și se află sub orizont și, prin urmare, nu este vizibil de pe calotele polare ale lui Marte. Deimos arată mai mult ca o stea sau o planetă strălucitoare pentru un observator de pe Marte, doar puțin mai mare decât arată Venus de pe Pământ; are un diametru unghiular de aproximativ 2'. Diametrul unghiular al Soarelui, văzut de pe Marte, dimpotrivă, este de aproximativ 21'. Astfel, nu există eclipse totale de soare pe Marte, deoarece sateliții sunt mult prea mici pentru a acoperi complet Soarele. Pe de altă parte, eclipsele totale lunare ale lui Phobos au loc aproape în fiecare noapte.
Mișcările lui Phobos și Deimos ar părea foarte diferite de cele ale Lunii Pământului. Phobos este rapid și răsare în vest, apune în est și răsare din nou în doar unsprezece ore, în timp ce Deimos, fiind doar în afara razei orbitei sincrone, răsare așa cum era de așteptat în est, dar foarte lent. În ciuda orbitei sale de 30 de ore, are nevoie de 2,7 zile pentru a apune în vest, deoarece rămâne încet în urmă fată de rotația lui Marte.
Ambii sateliți sunt în rotație sinonă prezentând întotdeauna aceeași față către Marte. Deoarece Phobos îl orbitează pe Marte mai repede decât se rotește planeta însăși, forțele mareice îi scad lent, dar constant raza orbitală. La un moment dat în viitor, când va trece de limita Roche, Phobos va fi destrămat de aceste forțe mareice și fie se va prăbuși pe Marte, fie va forma un inel. Mai multe șiruri de cratere de pe suprafața marțiană, înclinate mai mult față de ecuator cu cât sunt mai în vârstă, sugerează că ar fi putut exista și alți sateliți mici care au suferit soarta așteptată de la Phobos și că scoarța marțiană în ansamblu s-a schimbat între aceste evenimente. Deimos, pe de altă parte, este suficient de departe încât orbita sa este în schimb crescută încet, asemănătoare cu Luna Pământului.
Detalii orbitale DesemnareNume și pronunție (cheie)ImagineDiametru (km)Aria suprafeței (km2)Masă (kg)Semiaxă mare (km)Perioadă orbitală (ore)Perioadă medie pe cer (h, z)ExcentricitateÎnclinație (°)IPhobos/'fo.bos/centru|50x50px(27×21.6×18.8 km)1,548 km210.87.6611.12 h (0.463 z)0,01511.093IIDeimos/'dej.mos/centru|51x51px(10×12×16 km)483 km21.530.31131 h (5.44 z)0.000330.93centru|700x700pxMărimile și distanțele relative dintre Marte, Phobos și Deimos, la scară (Încărcați întreaga imagine pentru a vedea sateliții)
Origine stanga|miniatura|200x200px|Animație care ilustrează originea din centura de asteroizi a satelițior Originea sateliților marțieni este încă controversată.Burns, J. A. "Contradictory Clues as to the Origin of the Martian Moons," in Mars, H. H. Kieffer et al., eds., U. Arizona Press, Tucson, 1992 Phobos și Deimos au multe în comun cu asteroizii carbonați de tip C, cu spectre, albedo și densitate foarte asemănătoare cu cele ale asteroizilor de tip C sau D. Pe baza asemănării lor, o ipoteză este că ambii sateliți ar putea fi asteroizi capturați din centura de asteroizi.Landis, G. A. "Origin of Martian Moons from Binary Asteroid Dissociation," American Association for the Advancement of Science Annual Meeting; Boston, MA, 2001; abstract . Ambii sateliți au orbite foarte circulare care se află aproape exact în planul ecuatorial al lui Marte și, prin urmare, o origine de captare necesită un mecanism de circularizare a orbitei inițial extrem de excentrice și ajustarea înclinării acesteia în planul ecuatorial, cel mai probabil printr-o combinație de rezistență atmosferică și forțe mareice, deși nu este clar dacă este suficient timp disponibil pentru ca acest lucru să se întâmple pentru Deimos. Captarea necesită, de asemenea, disiparea energiei. Atmosfera actuală a lui Marte este prea subțire pentru a captura un obiect de dimensiunea lui Phobos prin frânarea atmosferică. Geoffrey Landis a subliniat că capturarea ar fi putut avea loc dacă corpul original ar fi fost un asteroid binar care s-a separat sub forțele mareice.
Phobos ar putea fi un obiect din sistemul solar de a doua generație care s-a format pe orbită după formarea lui Marte, mai degrabă decât să se formeze concomitent din același nor de naștere ca Marte.