miniatura|Banca Centrală Europeană din Frankfurt. O bancă centrală, o bancă de rezervă, o bancă națională, o bancă de stat sau o autoritate monetară este o instituție care gestionează politica monetară a unei țări sau a unei uniuni monetare. Spre deosebire de o bancă comercială, o bancă centrală deține monopolul asupra creșterii bazei monetară. Multe bănci centrale au puteri de supraveghere sau de reglementare pentru a asigura stabilitatea băncilor comerciale din jurisdicția lor, pentru a preveni retragerea masivă de depozite și, în unele cazuri, pentru a aplica politici privind protecția consumatorilor financiari și politici împotriva fraudei bancare, a spălării banilor sau a finanțării terorismului. Băncile centrale joacă un rol crucial în prognoza macroeconomică, care este esențială pentru ghidarea deciziilor de politică monetară, în special în perioadele de turbulențe economice.Compare:

Băncile centrale din majoritatea națiunilor dezvoltate sunt de obicei înființate pentru a fi independente din punct de vedere instituțional de interferențele politice, chiar dacă guvernele au de obicei drepturi de guvernanță asupra lor.

O bancă centrală îndeplinește, în general, următoarele sarcini:

implementarea politicii monetare a unei țări sau a mai multor țări, promovarea tranzacțiilor de plată, punerea în circulație a bazei monetare, controlul calității bancnotelor, inclusiv combaterea falsificării, supravegherea instituțiilor financiare.

Obiectivul principal al politicii monetare este de a menține stabilitatea prețurilor, adică de a preveni sau combate inflația sau cel puțin inflația excesivă. Crearea de monedă poate fi un mijloc pentru atingerea acestui scop, dar, în circumstanțe normale, aceasta este sarcina băncilor comerciale, nu a băncii centrale.

Denumire Nu există o terminologie universală pentru denumirea unei bănci centrale. Băncile centrale timpurii erau adesea singura sau principala instituție financiară formală din jurisdicția lor și, prin urmare, erau adesea denumite „banca” orașului sau țării respective, de exemplu, Banca din Amsterdam, Banca din Hamburg, Banca Angliei. Executivul principal al unei bănci centrale este de obicei cunoscut sub numele de guvernator sau președinte.

Băncile centrale pot avea denumirile:

„Banca [Țării]”: Banca Franței (1800), Banca Japoniei (1882), Banca Italiei (1893), Banca Chinei (1912), Banca Coreei (1950). „Banca Națională”: Banca Națională a Belgiei (1850), Banca Națională a Bulgariei (1879), Banca Națională a Elveției (1907), Banca Națională a Poloniei (1945), Banca Națională a Ucrainei (1991). „Banca de Stat”: Banca de Stat a Imperiului Rus (1860), Banca de Stat a Pakistanului (1948), Banca de Stat a Vietnamului (1951), Banca de Stat a URSS (sau Gosbank, 1922). „Banca de Rezervă”: Rezerva Federală a SUA (1913) și ulterior în coloniile sau dominionurile britanice, Banca de Rezervă a Africii de Sud (1921), Banca de Rezervă a Noii Zeelande (1934), Banca de Rezervă a Indiei (1935), Banca de Rezervă a Australiei (1960), Banca de Rezervă a Fiji (1984). „Banca Centrală”: Banca Centrală a Republicii Turcia (1930), Banca Centrală a Argentinei (1935), Banca Centrală a Irlandei (1943), Banca Centrală a Rusiei (1990), Banca Centrală Europeană (1998). „Autoritatea Monetară”: Autoritatea Monetară din Singapore (1971), Autoritatea Monetară din Maldive (1981), Autoritatea Monetară din Hong Kong (1993), Autoritatea Monetară din Insulele Cayman (1997).

Unele bănci comerciale au nume care sugerează bănci centrale, chiar dacă nu sunt: Banca Națională a Greciei, Banca Chinei, Banca Ciprului sau Banca Irlandei, precum și Deutsche Bank. Unele dintre aceste instituții au asumat roluri de bancă centrală în trecut.

Operațiuni miniatura|Banca Centrală Europeană - Reuniunea Consiliului și a Comitetului Executiv. Funcțiile unei bănci centrale pot include:

Politică monetară: prin stabilirea ratei dobânzii oficiale și controlul masei monetare; Stabilitate financiară: acționarea ca bancher al guvernului și ca bancă a bancherilor („creditor de ultimă instanță”) Gestionarea rezervelor: gestionarea rezervelor de valută și aur ale unei țări, precum și a obligațiunilor guvernamentale; Supraveghere bancară: reglementarea și supravegherea industriei bancare și a schimbului valutar; Sistem de plăți: supravegherea mijloacelor de plată și a sistemelor de compensare interbancare; Emisiunea de monede și bancnote; Alte funcții: cercetare economică, colectarea de date statistice, supravegherea schemelor de garantare a depozitelor, consilierea guvernului în politica financiară.

Împreună, băncile centrale achiziționează, în medie, mai puțin de 500 de tone de aur în fiecare an (dintr-o producție globală anuală de 2.500-3.000 de tone). În 2018, băncile centrale dețineau împreună peste 33.000 de tone metrice de aur, aproximativ o cincime din tot aurul extras vreodată, potrivit Bloomberg News.

Obiective Mandatele și obiectivele băncii centrale pot fi stabilite prin lege, de către executiv sau la discreția băncii centrale, în funcție de țară.

Stabilitatea prețurilor Băncile centrale, ca autorități monetare în statele reprezentative, sunt interconectate prin piețele financiare globalizate. Rolul principal al băncilor centrale este de a menține stabilitatea prețurilor, care poate fi definită ca un anumit nivel al inflației. Inflația este definită fie ca devalorizarea unei monede, fie, în mod echivalent, creșterea prețurilor în raport cu o monedă. Inflația scade salariile reale. Majoritatea băncilor centrale au în prezent o țintă de inflație apropiată de 2%.

Rata de ocupare a forței de muncă Șomajul fricțional este perioada de timp dintre locurile de muncă în care un lucrător își caută un loc de muncă sau trece de la un loc de muncă la altul. Șomajul dincolo de șomajul fricțional este clasificat drept șomaj neintenționat. De exemplu, șomajul structural este o formă de șomaj neintenționat care rezultă dintr-o neconcordanță între cererea de pe piața muncii și competențele și locațiile lucrătorilor care își caută un loc de muncă. Politica macroeconomică își propune, în general, să reducă șomajul neintenționat.

Creștere economică Creșterea economică poate fi sporită prin investiții în capital, cum ar fi utilaje mai multe sau mai bune. O rată a dobânzii scăzută implică faptul că firmele pot împrumuta bani pentru a investi în capitalul lor și pot plăti mai puține dobânzi pentru acesta. Alte obiective ale politicii monetare sunt stabilitatea ratelor dobânzilor, a pieței financiare și a pieței valutare. Prin urmare, reducerea dobânzii este considerată a încuraja creșterea economică și este adesea utilizată pentru a atenua perioadele de creștere economică scăzută. De exemplu, cheltuielile cu deficit tind să crească inflația.

Galerie

Bibliografie Edwin Le Héron et Philippe Moutot, Les Banques centrales doivent-elles être indépendantes?, Prométhée, coll. Pour ou contre?, Bordeaux, 2008 Colectiv, Gouverner une banque centrale: du XVIIe siècle à nos jours, Albin Michel, 2010, 345 de pagini ISBN 978-2-226-20882-8

Note

Vezi și

Banca Reglementelor Internaționale Banca Centrală Europeană Banca Națională a României Banca Națională a Moldovei Legături externe

Le concept de banque centrale - Studiu al Banque de France, 1999 Seigniorage - Listă a băncilor centrale în lume, cu link-uri

Categorie:Terminologia bancară Categorie:Bănci