Mircea Roman

Mircea Roman (n. 24 iunie 1958, Băiuț, Județul Maramureș) este un sculptor român.

thumb|right

Biografie

Mircea Dorel Roman este al doilea copil al tehnicianului silvic Alexandru Roman, „om plin de umor sec și, uneori, negru, dacă renunța la tăcere”, și al Irinei Roman, născută Șovrea, muncitoare, „mare iubitoare de flori și de muzică. O femeie înzestrată cu un umor debordant și un deosebit simț al comunicării”.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 1.Copilăria lăpușană a lui Mircea Roman (1961-1972), p.7. Din 1961 familia Roman se mută la Târgu Lăpuș, „orașul devenind, astfel, leagănul de neuitat al copilăriei”.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 1.Copilăria lăpușană a lui Mircea Roman (1961-1972), p.7 Frecventează cu regularitate cinematograful orașului, fiind deosebit de interesat de filme, în general cu teme istorice. În acea perioadă vede, de această dată la televizor, filmul Lust for Life despre viața lui Van Gogh, regizat de Vincente Minnelli și George Cukor și în interpretarea magistrală a lui Kirk Douglas. Viața marelui pictor accentuează empatia adolescentului Roman pentru drama umană și socială pe care o trăiesc semenii lui, dar și pentru suferințele ființelor din preajmă. Datorită acestui film, ia hotărârea să se dedice artei, având în fratele său mai mare un protector constant, precum Van Gogh, patronul său spiritual, avea în Theo.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 1.Copilăria lăpușană a lui Mircea Roman (1961-1972), p.8. Între 1973 – 1977 este elev la Școala de Arte din Baia Mare. Aici este coleg de clasă cu Zoltan Feher, Otilia Pop, Ștefan Maghiar, Adrian Oțoiu, Ion Bovlean, Cornelia Precup, Ligia Todea. Datorită profesorului Carol Kadar, trece de la pictură la sculptură. Profesorul Carol Kadar îl pregătește în vacanțe, dându-i spre studiu câteva diapozitive din arhiva personală ce reprezentau cu precădere reproduceri după arta precolumbiană, egipteană antică, greacă și romană.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. O cronologie, p.306.

În 1980 intră la Institutul de Artă „Ion Andreescu” din Cluj, Clasa Sculptură. Printre profesorii remarcabili de a căror îndrumare beneficiază se numără: Artur Vetro, modelaj și compoziție, Egon Marc Lowith, desen, modelaj, compoziție, Eugen Gocan, compoziție, și Jeno Korondy, tehnica materialelor. Se apropie afectiv și artistic cel mai mult de Eugen Gocan, „adept al unei sculpturi cu accente expresioniste bine temperate și cu multe personaje”, și de Jeno Korondy. Pe ultimul îl consideră adevăratul său mentor.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 3.Aprofundarea: ziua – sculptură antică egipteană și românească, noaptea – dramaturgie shakespeareiană (1980-1984),p.15.

După facultate, în 1984, singurul loc de muncă care i s-a oferit a fost la întreprinderea Marmura București, ca cioplitor la normă. Apoi a ajuns să lucreze cu Anca Petrescu, la machetele pentru Casa Poporului, cu un salariu mic, de stagiar, 1800 de lei.În toamna anului 1984, se încadrează în „câmpul muncii”, după o repartiție la Întreprinderea „Marmura” din București. Din salariul de stagiar a putut să-și închirieze o cameră pentru lucru și dormit. Realizează primele desene pentru proiectul „Radiografii”, realizat în bronz doi ani mai târziu.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. O cronologie, pp.306 -307. Învecinarea atelierului cu Cimitirul „Bellu” a însemnat pentru sculptor un alt mod de contact cu arta. Merge în cimitir ca să cerceteze „toate formele de sculptură existente”, fascinat de calitatea operelor aflate acolo, lucrările lui Gheorghe Anghel și Ion Vlad fiind în mod deosebit contemplate.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap.4. La București: între atelier și taberele de sculptură (1984-1992),p.19.

După prima sa expoziție și-a dat demisia, căci se considera artist. Abia după mai mulți ani a ajuns la Londra, câștigând bursa de la Delfina Studio, așa că, începând cu anul 1992, Mircea Roman a locuit și creat la Londra. În 2007, după 14 ani petrecuți la Londra, Roman și-a mutat atelierul la București.

Este singurul sculptor român, care a câștigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai mare premiu de acest fel din lume, la ediția din 1992 (premiu de achiziție în valoare de 80.000 de dolari).

Mircea Roman a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai sculptorului Paul Neagu.

Tabere de sculptură În 1985 participă la Tabăra de Sculptură de la Oarba de Mureș. Deschide primul său ciclu important dedicat sacrificiului, prin lucrarea In memoriam sau Crucificarea unui înger. În 1986 participă la a doua Tabără de Sculptură la Covasna. Continuă tema sacrificiului, deschizând ciclul Pisicilor sacrificate sau Pisicilor crucificate. În Tabăra de Sculptură din Sighet din 1987 a continuat și a îmbunătățit seria personajelor sacrificate, prin lucrarea Semn la margine de drum, inspirată de Troița Rednicenilor din Berbești. În 1992 lucrează în Tabăra de sculptură International Sculptors’ Symposium Schwarzenberg, Grenzganger. Continuă, în Tabăra de la Oarba de Mureș, seria sculpturilor care vorbesc despre sacrificiu, prin lucrarea Mormânt călcat în picioare. În 1994 merge în Tabăra de sculptură „Internationale Ausstellung von Werken zeitgenössischer Bildhauer im Park von Schloß Altshausen”, Skulpturenpark Herzogin Diane. Începe ciclul „Sculpturilor mai puțin figurative”, prin lucrarea Trunchi.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. O cronologie, pp.307 - 312.

Prima expoziție personală

Mircea Roman debutează în forță în 1989 cu o expoziție personală ce propunea o sculptură de manieră neo-expresionistă. Un neo-expresionism ce aducea după sine toate elementele sale constitutive, într-o perioadă grea a istoriei, în care societatea românească se manifesta printr-o „realitate socială și culturală din ce în ce mai anchilozată”. Era o vreme de maximă opresiune, cenzură și marginalizare socială și artistică a tinerilor sau a acelora care gândeau și simțeau arta altfel decât cea oficială. „Era greu de crezut în speranță. De aceea era greu descifrabilă în plan contemporan. Singura formă clară de speranță era dată de orientarea spre tradiția spirituală, pe care trebuia să o faci în cercuri restrânse sau doar prin tine însuți.”

Alcătuite din bucăți de parchet îmbinate cu un liant roșu ca sângele, cele șapte lucrări s-au născut mai degrabă „dintr-o nemulțumire interioară”, și nu neapărat dintr-o nemulțumire expresă față de sistemul politic. Chiar dacă „viața în acea perioadă nu a fost tocmai ușoară”, artistul era prea preocupat să lucreze, să vadă cum aceste sculpturi se nasc și se dezvoltă. „Mă gândeam numai cum să reușesc să le duc la capăt. Să le construiesc, să stea în picioare sau culcate și să pot exprima ce era înlăuntrul meu…”Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 4.La București: între atelier și taberele de sculptură (1984-1992), p.32

Marele Premiu al Trienalei Internaționale de Sculptură din Osaka În drumul său de restaurare a omului, a integrității sale trupești și spirituale, prin propria exhibare demnă și asumată, pentru că la Mircea Roman nu există artă fără oglindirea sinelui marcat de idealuri umaniste, sculptura Suflet cu bube ocupă un rol important. Ea este rezultatul înțelegerii că numai mărturisindu-și cu deosebită sinceritate și seninătate lipsurile și defectele omul poate deveni un exemplu al schimbărilor reformatoare pe care vrea să le vadă la ceilalți și la întreaga lume. „(…) Trupul este decapitat. Din el iese sufletul, un suflet negru din carton asfaltat, prins cu bube de lemn. De acolo s-a născut titlul, dar sigur că are și alte înțelesuri. De fapt, s-a vrut un fel de autoportret. Și eu sunt plin de păcate, ca și alții, plin de bube, mărturisea sculptorul într-un dialog cu Andreea Pora.”Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018,p.44

Despre lucrarea lui Mircea Roman, biograful Alexandru Davidian: „Suflet cu bube venea după ani de zile de cutremurătoare batjocoriri, sub diverse forme, a ființei umane, imortalizate de sculptor prin Omul-victorie, al cărui trup este o bucată de carne despicată, semnificând suferința umană monumentală și lipsa oricărei șanse de victorie, prin Omul-cârpă, care nu valora mai nimic în fața destinului-conducător și nu avea, la rândul lui, nicio șansă să escaladeze zidul, sau prin Ideea ucisă, reprezentată de răsturnarea cu susul în jos a celui ce s-a jertfit pentru libertate. Dar, de acum încolo, comemorarea acestora avea să fie făcută de un personaj înrudit cu ele, care, prin obsedanta formulă „asumare și completare prin credință și speranță”, reprezintă omul ideal al acestei noi perioade din opera lui Mircea Roman„.Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018,pp.44 -45

Perioada londoneză

Între 1993 - 2005 sculptorul a creat și expus la Londra. Prima expoziție are loc în 1998, urmate de alte două în 2000 și 2002. „Odată cu prima expoziție de la Londra, la Central Point Gallery ACAVA, sculptorul deschide o nouă etapă a vieții și artei sale. Reia în sculptură tema „Trup și suflet”, precum și pe cea a autoportretului explicit. Astfel, alături de lucrări mai vechi, precum Doamna, Înțeleptul, Păpușă, expune o nouă lucrare, Autoportret la 40 de ani, simbol al stării de inutilitate pe care o resimte la Londra și din cauza obstinației de a se rosti pe sine prin sculptură.”Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 5.La Londra: ani de revelație a stării de neputință și dezamăgire (1993-2005), p.56.

La scurt timp după prima expoziție personală are posibilitatea să realizeze și să expună în spațiul public o lucrare de mari dimensiuni, Omul - barcă. Iată cum este reflectată această lucrare, în cartea dedicată lui Mircea Roman:„Rod al reflecției artistului asupra condiției umane, Omul-barcă a apărut pe malul Tamisei în chiar anul când se împlineau 2000 de ani de creștinism, ca un imperativ la trezire din apatia cotidiană și la devenire. Conceput în nota de esențializare cu care sunt realizate toate creațiile lui Mircea Roman, într-o ipostază care îmbină tragismul cu umorul și suferința cu speranța – investită conceptual de sculptor și amplificată de lumina adusă pe aripile porumbeilor albi –, personajul prăbușit de-a lungul unui ponton dezafectat pendulează între extaz și agonie, între viață și moarte. „De fapt, Omul-barcă – cum a fost botezat de Andrei Cornea – a fost conceput ca un personaj sacrificat, răpus, o continuare a temelor din România. Este un personaj călcat în picioare, dar care se ridică totuși, odată cu fluxul apei” – explica sculptorul, într-un dialog, semnificația operei sale.”Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap. 5.La Londra: ani de revelație a stării de neputință și dezamăgire (1993-2005), p.58.

Instalația „Dezorient Expres” „Dezorient Expres” este o tragicomedie a condiției umane în 12 ipostaze ale sentimentului dezorientării. Potrivit biografului său Alexandru Davidian, această amplă instalație sculpturală prezentată în 2006, în București, reprezintă pentru Mircea Roman „apogeul deplinei desăvârșiri stilistice și compoziționale în cele 12 ipostaze ale dezorientării autobiografice”. Alexandru Davidian, Mircea Roman „din fragmente”, Editura Vellant, București, 2018, Cap.7.„Dezorient Expres” (2006) p.69 În cartea semnată de Alexandru Davidian, sculptorul își mărturisește conceptul concluzional care a stat la baza întregului ansamblu: