Germania Nazistă,În Germană: Nationalsozialistischer Staat (literal „Stat național-socialist”), prescurtat NS-Staat (literal „Stat nazist”); de asemenea, Nationalsozialistisches Deutschland (literal „Germania național-socialistă”). Germania național-socialistă, Germania hitleristă sau Al Treilea Reich (Al Treilea Imperiu,În germană: Drittes Reich Marele Imperiu GermanÎn germană: Großdeutsches Reich) a fost statul german dintre anii 1933–1945, aflat sub conducerea totalitară a NSDAP (Partidul Muncitoresc German Național-Socialist – nazist) și, a dictatorului nazist Adolf Hitler, supranumit „der Führer” („Conducătorul”).
Denumirea de „Al Treilea Reich”, în , sinonimă pentru Germania Nazistă, a fost folosită pentru prima oară în 1922, preluată din titlul cărții scriitorului Arthur Moeller van den Bruck. Acest titlu a fost adoptat de propaganda nazistă, considerând Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană ca primul Reich, Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe cel de-al doilea și, actualul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotarea a fost făcută și pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană, odată cu abolirea Republicii de la Weimar care a existat în perioada 1919–1933.
„Cel de-al Treilea Reich”, „Reich-ul milenar” sau, „Reich-ul de o mie de ani”, era un titlu menit să propage ideea că ideologia și puterea nazistă sunt invincibile, vor dura chiar și 1000 de ani, aidoma Sfântului Imperiu Roman (i.e., Imperiul romano-german). Partidul Nazist (NSDAP) a combinat simbolurile tradiționale germane cu simbolurile naziste pentru a sugera că toate erau identice, pentru a face legătura dintre trecutul glorios și viitorul, care se sugera că urma să fie, de asemeni, glorios. În momentele sale de vârf, cel de-Al Treilea Reich controla cea mai mare parte a Europei dar, din cauza înfrângerilor suferite în 1944, pe Frontul de Răsărit, din partea Uniunii Sovietice, României și altor aliați care s-au detașat de regimul nazist și, pe Frontul de Vest, din partea aliaților anglo-americani, în Al Doilea Război Mondial, „Reich-ul milenar” s-a prăbușit după 12 ani, acesta existând între 1933 și 1945.
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au atacat și cotropit statele Europei continentale, cu excepția celor fasciste: Italia, România, Ungaria, Spania și Portugalia, colaboratoare, ca Finlanda, Norvegia, Danemarca, Olanda, Turcia, Bulgaria și neutre, ca Andorra, Vaticanul, Suedia, Elveția și zonele din preajma Munților Urali. Acțiunile belicoase au avut menirea creării Germaniei Mari, cu capitala la Berlin, redenumită Welthauptstadt Germania („Germania, capitala lumii”). Noua Germanie urma să cuprindă între granițele ei pe toți „arienii”, apartenenții la Herrenrasse (cetățenii de origine germană "pură"). Această politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii și categorii social-politice: evrei, romi, opozanți politici (liberali, comuniști ș.a.), masoni, marginalizați ai societății (persoane cu dizabilități, homosexuali). În plus, zeci de milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au avut de suferit datorită războiului declanșat și purtat de naziști.
Germania Nazistă nu a avut o religie oficială, ci doar o aserțiune vagă că există un fel de Dumnezeu.
Etimologie Termenii uzuali în limba engleză pentru statul german din perioada nazistă sunt „Germania nazistă” și „Al Treilea Reich”, pe care Hitler și naziștii îl numeau, de asemenea, „Reich-ul de o mie de ani” (Thousand-Year Reich / Tausendjähriges Reich).Shirer, William L. (1960). Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich. New York: Simon & Schuster. p. 5. LCCN 60-6729. Acesta din urmă, o traducere a termenului de propagandă nazist Drittes Reich, a fost folosit pentru prima dată în Das Dritte Reich, o carte din 1923 scrisă de Arthur Moeller van den Bruck. Cartea considera Sfântul Imperiu Roman ca fiind primul Reich, iar Imperiul German ca fiind al doilea.Lauryssens, Stan (1999). Omul care a inventat Al Treilea Reich: viața și vremurile lui Arthur Moeller van den Bruck. Stroud, Anglia: p. 102. Sutton, .
Context Reculuri severe ale economiei germane au început după încheierea Primului Război Mondial, parțial din cauza plăților de despăgubiri impuse prin Tratatul de la Versailles din 1919. Guvernul a tipărit bani pentru a face aceste plăți și pentru a rambursa datoria de război a țării, însă hiperinflația rezultată a dus la creșteri explozive ale prețurilor, haos economic și revolte pentru hrană. Când guvernul a intrat în incapacitate de plată a despăgubirilor în ianuarie 1923, trupele franceze au ocupat zonele industriale germane de-a lungul Ruhrului, iar apoi a urmat o amplă neliniște civilă.
Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani, cunoscut în mod obișnuit drept Partidul Nazist, a fost fondat în 1920. Platforma partidului nazist includea distrugerea Republicii de la Weimar, respingerea Tratatului de la Versailles, antisemitism radical și anti-bolșevism.Goldhagen, Daniel (1996). Hitler's Willing Executioners: Ordinary Germans and the Holocaust. p. 85. New York: Knopf. . Ei promiteau un guvern central puternic, extinderea Lebensraum („spațiul vital”) pentru popoarele germanice, formarea unei comunități naționale bazate pe rasă și „purificare rasială” prin reprimarea activă a evreilor, care urmau să fie privați de cetățenia și drepturile lor civile.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 179–180. New York: Penguin. . Naziștii propuneau o reînnoire națională și culturală bazată pe mișcarea Völkisch.Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 81. New York: W. W. Norton & Company. . Partidul, în special organizația sa paramilitară Sturmabteilung (SA; Detașamentul de Asalt), sau „Cămășile Brune”, a folosit violența fizică pentru a-și promova poziția politică, perturbând întrunirile organizațiilor rivale și atacând membrii acestora, precum și persoane evreiești pe străzi.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 180–181. New York: Penguin. . Astfel de grupări armate de extremă dreapta erau comune în Bavaria și erau tolerate de guvernul regional de extremă dreapta, favorabil, al lui Gustav Ritter von Kahr.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 181, 189. New York: Penguin. .
Când bursa din Statele Unite s-a prăbușit în 1929, efectul asupra Germaniei a fost devastator.Childers, Thomas (2017). The Third Reich: A History of Nazi Germany. p. 103. New York: Simon & Schuster. . Milioane de oameni au rămas fără loc de muncă și mai multe bănci importante au colapsat. Hitler și naziștii s-au pregătit să profite de această criză pentru a câștiga sprijin pentru partidul lor. Ei au promis să întărească economia și să creeze locuri de muncă.Shirer, William L. (1960). Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich. pp. 136–137. New York: Simon & Schuster. LCCN 60-6729. Mulți alegători au decis că Partidul Nazist era capabil să restabilească ordinea, să reducă tulburările civile și să îmbunătățească reputația internațională a Germaniei. După alegerile federale din 1932, partidul a devenit cel mai mare din Reichstag, deținând 230 de locuri, cu 37,4% din votul popular.Goldhagen, Daniel (1996). Hitler's Willing Executioners: Ordinary Germans and the Holocaust. p. 87. New York: Knopf. .
Istorie
Preluarea puterii de către naziști
Deși naziștii au obținut cea mai mare pondere a votului popular în cele două alegeri generale pentru Reichstag din 1932, ei nu au avut o majoritate. Hitler a refuzat să participe la un guvern de coaliție dacă nu era el liderul acestuia.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 293, 302. New York: Penguin. . Sub presiunea politicienilor, a industriașilor și a mediului de afaceri, președintele Paul von Hindenburg l-a numit pe Hitler cancelar al Germaniei la 30 ianuarie 1933. Acest eveniment este cunoscut sub numele de Machtergreifung („preluarea puterii”).Shirer, William L. (1960). Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich. pp. 183–184. New York: Simon & Schuster. LCCN 60-6729.
În noaptea de 27 februarie 1933, clădirea Reichstagului a fost incendiată. Un comunist olandez pe nume Marinus van der Lubbe a fost găsit vinovat de provocarea incendiului. Hitler a proclamat că actul de incendiere a marcat începutul unei insurecții comuniste. Decretul Incendiului Reichstagului (Reichstag Fire Decree), impus la 28 februarie 1933, a anulat majoritatea libertăților civile, inclusiv drepturile de întrunire și libertatea presei. Decretul a permis, de asemenea, poliției să rețină persoane pe termen nelimitat, fără acuzații. Legislația a fost însoțită de o campanie de propagandă care a condus la sprijin public pentru această măsură. Suprimarea violentă a comuniștilor de către SA a fost întreprinsă la nivel național, iar 4.000 de membri ai Partidului Comunist din Germania au fost arestați.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 329–334. New York: Penguin. .
La 23 martie 1933, Legea de împuternicire (Enabling Act), un amendament la Constituția de la Weimar, a fost adoptată în Reichstag cu un vot de 444 la 94.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 354, 359. New York: Penguin. . Acest amendament i-a permis lui Hitler și cabinetului său să adopte legi, chiar legi care încălcau constituția, fără consimțământul președintelui sau al Reichstagului.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 351. New York: Penguin. . Deoarece proiectul necesita o majoritate de două treimi pentru a fi adoptat, naziștii au folosit tactici de intimidare, precum și prevederile Decretului Incendiului Reichstagului, pentru a împiedica participarea mai multor deputați social-democrați, iar comuniștii fuseseră deja interziși.Shirer, William L. (1960). Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich. p. 196. New York: Simon & Schuster. LCCN 60-6729.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 336. New York: Penguin. . Legea de abilitare avea să servească ulterior drept fundamentul legal al dictaturii instaurate de naziști.Shirer, William L. (1960). Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich. p. 199. New York: Simon & Schuster. LCCN 60-6729.
La 10 mai, guvernul a confiscat bunurile social-democraților, iar aceștia au fost interziși la 22 iunie.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 358–359. New York: Penguin. . La 21 iunie, SA a percheziționat birourile Partidului Național-Popular German (German National People’s Party), foștii lor parteneri de coaliție, care s-a autodizolvat la 29 iunie. Celelalte partide politice majore au urmat același curs. La 14 iulie 1933, Germania a devenit un stat cu partid unic prin adoptarea Legii împotriva formării partidelor, care decreta Partidul Nazist drept singurul partid legal din Germania. Înființarea de noi partide a fost, de asemenea, declarată ilegală, iar toate partidele politice rămase, care nu fuseseră deja dizolvate, au fost interzise.Shirer, William L. (1960). Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich. p. 201. New York: Simon & Schuster. LCCN 60-6729. Alegerile ulterioare din noiembrie 1933, 1936 și 1938 au fost controlate de naziști, fiind aleși doar membri ai partidului și un număr mic de independenți.Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 109, 637. New York: Penguin. . stanga|miniatura|277x277px|Adolf Hitler a devenit șeful statului german în 1934, cu titlul de Führer und Reichskanzler (Conducător și Cancelar al Reichului).