Patricia Kaas () este o cântăreață, cantautoare și compozitoare franceză. Patricia Kaas a crescut în Stiring Wendel, un oraș între Forbach și Saarbrücken, iar primul său mare succes l-a avut în cadrul unui concurs de căutare a tinerelor talente. Fiind remarcată de compozitorul-arhitect Bernard Schwartz, interpreta a debutat în 1985, fără să se bucure de succes.
Ulterior, Patricia Kaas devine cunoscută și apreciată grație materialelor sale discografice, care au fost comercializate în peste șaisprezece milioane de exemplare la nivel internațional. Discografia sa cuprinde opt albume de studio, cele mai proeminente discuri fiind Mademoiselle chante... (1998), Scène de vie (1990) și Je te dis vous (1993).
Interpreta este recunoscută pentru vocea sa gravă, caracteristică altistelor. Având un timbru ușor gutural, Kaas a fost adesea comparată cu Marlene Dietrich sau cu Édith Piaf. Cântăreață câștigătoare a multiple distincții și merite (vezi aici), Kaas debutează ca actriță în pelicula And now... Ladies And Gentlemen (2002).
Biografie Anii copilăriei. Primele activități muzicale (1966 — 1984)
Patricia Kaas s-a născut pe 5 decembrie 1966 în Forbach, Franța și este mezina familiei sale, având cinci frați și o soră. Tatăl său, de origine franceză, Joseph, era miner, iar mama sa, Irmgard avea cetățenie germană. Patricia a crescut în Stiring Wendel, un oraș între Forbach și Saarbrücken, iar până la vârsta de șase ani a vorbit într-un dialect german. Mama sa a încurajat-o să cânte încă de mică. La opt ani, Kaas interpreta șlagărele Sylviei Vartan, Dalidei, Claudei Francoi, Mireillei Mathieu, dar și „New York, New York” la diverse evenimente, inclusiv nunta unuia din frații săi. Primul ei mare succes l-a avut în cadrul unui concurs de căutare a tinerelor talente.
Într-un interviu acordat televiziunii Antena 1, odată cu venirea sa în România din 2009, interpreta a declarat:„Când eram mică, visam să cânt pentru că era pentru mine un mod de a mă exprima...Mama mea avea o voce foarte subțire, înaltă, eu sunt foarte încântată că am vocea gravă. Mamei îi plăcea teatrul, iar tatălui meu îi plăcea să danseze.”
La 13 ani, cu ajutorul fratelui său, Egon, a semnat un contract cu un cabaret local, Saarbrücken Club Rumpelkammer, și a luat numele de scenă Pady Pax, după formația Pax Majorettes, din Stiring-Wendel. În adolescență Kaas a cântat împreună cu sora sa Carine, iar la șaisprezece ani a devenit membra unei agenții de modele din Metz. Încercarea ei de a pătrunde în lumea muzicală a eșuat, când un producător a refuzat-o pe motiv că nu mai era nevoie de o a doua Mireille Matthieu. Cel care a condus-o pe Patricia spre primele succese muzicale a fost compozitorul-arhitect Bernard Schwartz.
Debutul și «Mademoiselle chante le blues» (1985 — 1989) În 1985, Patricia Kaas îl întâlnește pe actorul francez Gérard Depardieu, care acceptă să îi producă o înregistrare demonstrativă. Cu toate acestea, el nu se implică direct în procesul de creație, soția sa, Élisabeth preluând controlul artistic asupra materialului. Cântecul rezultat conlucrării celor doi, intitulat „Jalouse”, este lansat pe disc single la scurt timp. Fiind publicată sub coordonarea casei de discuri EMI, compoziția a fost un eșec comercial, nepromovând în niciun clasament de specialitate. Deși a debutat modest, Kass caracterizează întâlnirea sa cu Depardieu drept „unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale timpurii.”
Doi ani mai târziu, în 1987, fiind dezamăgită de evoluția piesei „Jalouse”, Patricia Kaas l-a întâlnit, în încercarea sa de a se afirma, pe compozitorul francez Didier Barbelivien. În același an apare primul șlagăr al interpretei, „Mademoiselle chante le blues”, care s-a bucurat de succes notabil în clasamentele radio din Franța. La scurt timp, sunt lansate piesele „D'Allemagne” și „Mon mec à moi” (cea din urmă primește un certificat de argint în Franța, fiind comercializată în peste 200,000 de exemplare). La finele anului 1998 apare pe piață albumul de debut, Mademoiselle chante..., care primește recenzii favorabile. Fiind produs aproape în totalitate de Didier Barbelivien, discul cuprinde elemente de muzică pop, jazz și blues.
De pe albumul său de debut mai sunt lansate două piese, „Elle voulait jouer cabaret” și „Quand Jimmy dit”. Ambele compoziții obțin clasări bune, iar Mademoiselle chante... ajunge pe locul secund în topul albumelor din Franța. La scurt timp, albumul primește discul de platină în Belgia, Elveția și Franța, iar în Canada obține un certificat de aur. Până în prezent, Mademoiselle chante... a fost comercializat în peste trei milioane de exemplare pe plan internațional. Totodată acesta este primul și singurul album promovat prin intermediul casei de discuri PolyGram, materialele discografice ulterioare ale interpretei fiind lansate de Sony Musique, Columbia și CBS Records.
În 1989, Patricia Kaas primește două premii Victoires de la musique, la categoriile „Debutul anului” și „Cântăreața cu cele mai mari vânzări în străinătate”. În același an, pe 16 mai, mama interpretei, Irmgard, avea să moară bolnavă de cancer. Decesul acesteia i-a provocat o depresie Patriciei, care avea să îi dedice acesteia întreaga sa carieră. Ulterior, Kaas nu a susținut niciun concert pe 16 mai, singura excepție fiind interpretarea sa din finala concursului muzical Eurovision 2009. În 1989, Patricia susținea concerte în URSS, unde avea deja un număr apreciabil de fani. De asemenea, ea a avut un recital și în Japonia, țară în care cântăreții francezi nu se bucurau de succes la sfârșitul anilor 1980.
Evoluția muzicală (1990 — 1994) La data de 12 ianuarie 1990 are loc inaugurarea primului turneu mondial al Patriciei Kaas, compus dintr-o serie de aproximativ două sute de concerte. Recitalurile au durat șaisprezece luni în total, fiind comercializate peste 600.000 de bilete. Pe parcursul turneului, Kaas a cântat pe scena unuia dintre cele mai cunoscute teatre muzicale din Paris, Olimpia, dar și în câteva orașe din S.U.A. precum New York sau Washington, D.C.. Concomitent, popularitatea primului său album, Mademoiselle chante..., creștea simțitor în Germania. La scurt timp, Patricia Kaas a primit premiul Golden Europa, fiind numită „Cântăreața anului”. Nemulțumită de campania de promovare a casei de discuri PolyGram, ea încheie colaborarea cu aceasta, preferând un parteneriat cu Sony Musique/CBS Records. De asemenea, Kaas refuză să mai lucreze cu producătorul Bernard Schwartz, care este înlocuit la scurt timp de Cyril Prieur și Richard Walter, pe care îi numește în prezent „familia sa”.
Cel de-al doilea album, Scène de vie, este lansat în aprilie 1990 și devine primul său disc care ajunge pe prima poziție în clasamentele de specialitate din Franța. Albumul a rămas timp de zece săptămâni consecutive pe primul loc, primind ulterior un certificat de diamant pentru vânzări de peste un milion de exemplare. Deși are o abordare stilistică diferită, comparativ cu primul său disc, axându-se mai mult pe ritmuri de muzică jazz și blues, Scène de vie primește recenzii favorabile. thumb|left|200px|Patricia Kaas la Cannes. În primăvara anului 1990, piesa „Les hommes qui passent” este lansată pe disc single în Europa Centrală, fiind însoțită de un videoclip alb-negru. Deși se bucură de succes în Franța, cântecul nu primește niciun certificat, dar rămâne cel mai cunoscut single al materialului Scène de vie. Un an mai târziu, Patricia Kaas câștigă din nou două premii Victoires de la musique, la categoriile „Interpreta anului” și „Cântăreața cu cele mai mari vânzări în străinătate”.
În decembrie 1990, Patricia Kaas primește un premiu Bambi la categoria „Interpreta anului”. De asemenea, pe parcursul „erei Scène de vie”, cântăreața a fost nominalizată la premiile ECHO, alături de Cher, Madonna, Tina Turner și Whitney Houston, la categoria „Cea mai bună interpretă pe plan internațional”.
În timp ce albumul Scène de vie obține discul de platină în Canada, Kaas lansează o nouă piesă, „Les Mannequins d'osier”, care devine la scurt timp un hit în regiunile francofone. Al treilea disc single de pe album, „Kennedy Rose”, este un șansonet produs de Élisabeth Depardieu și François Bernheim, ce a fost dedicat lui Rose Kennedy. Pe parcursul anului 1991, Patricia mai lansează un cântec, „Regarde les riches”, care promovează notabil în clasamentele de specialitate.
În ianuarie 1991 începe prima parte a turneului Scène de vie, format dintr-o serie de treizeci de recitaluri susținute în Rusia, Germania, Canada și Japonia. Răsplata prestației muzicale de calitate a Patriciei Kaas a fost reprezentată de premiul World Music, obținut la categoria „Cea mai bună cântăreață din Franța”. În iulie 1991, albumul Scène de vie este lansat în S.U.A., iar Patricia participă la câteva emisiuni televizate de renume precum Good Morning America sau Entertainment Tonight. Concomitent, interpreta acordă interviuri publicațiilor de înalt tiraj Times și Vanity Fair, iar albumul său primește discuri de platină în Franța, Belgia și Elveția.
Cea de-a doua secțiune a turneului Scène de vie debutează în septembrie 1991, iar succesul acesteia este confirmat de numărul mare de bilete vândute, peste 750,000. Tot în 1991, este lansat primul album în concert al interpretei, Carnets de scène, înregistrat pe parcursul turneului Scène de vie, pe care Patricia îl dedică fanilor săi.
În ianuarie 1992, cântărețul și compozitorul francez Jean-Jacques Goldman produce un duet împreună cu Patricia, „Je te promets”, pe care îl interpretează pe scena concertului anual Les Enfoirés. Ulterior, Kaas a participat la înregistrarea unui album de compilație comercializat în scopuri caritabile, alături de alți douăzeci și șapte de cântăreți francezi. Piesa interpretată de aceasta este o preluare a șlagărului „La vie en rose” de Edith Piaf. Fondurile obținute în urma comercializării acestui disc sunt donate unor fondații care sprijină bolnavii de SIDA. right|thumb|200px|Videoclipul „Les hommes qui passent” o surprinde pe Patricia Kaas în rolul unei prostituate; filmarea a stârnit controverse din cauza scenelor de nuditate.
Pe parcursul anului 1992, Patricia Kaas se retrage din lumina reflectoarelor, preferând să petreacă o perioadă de timp alături de familia sa. Ea revine în studioul de înregistrări în același an, în luna octombrie, dorindu-și să imprime un album mult mai profund. Beneficiind de ajutorul producătorilor săi, Cyril Prieur și Richard Walter, Kaas înregistrează sute de cântece, dintre care doar șaisprezece vor fii incluse pe viitorul său disc.
În 1993 se lansează albumul Je te dis vous, care va deveni cel mai bine vândut album al Patriciei din toate timpurile — 3 milioane de exemplare vândute. Acesta este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune albume de șansonete din muzica modernă, recenziile pozitive neîntârziind să apară. Je te dis vous conține prima piesă înregistrată de Patricia Kaas în limba germană, „Ganz und gar”, produsă de Marius Müller-Westernhagen. De asemenea, albumul include trei cântece în engleză, printre acestea numărându-se o preluare a șlagărului „It's a Man's Man's Man's World” de James Brown.
Primul single promovat de pe albumul Je te dis vous, intitulat „Entrer dans la lumière”, a fost lansat în Europa Centrală în primăvara anului 1993. În comparație cu piesele comercializate anterior, acesta promovează modest în clasamentele de specialitate. Din această cauză este lansat cânecul „Il me dit que je suis belle”, single ce câștigă notorietate în Franța, unde primește discul de argint. Ulterior, în vara lui 1993, piesa „Reste sur moi” este remixată și promovată în unele regiuni, neobținând succes notabil.