Attila

Attila sau Atila (, , n. cca. 395 – d. 453) a fost cel mai puternic conducător al hunilor, domnind între anii 433–453. Născut într-o familie nobilă, el l-a urmat la tron pe unchiul său Rugila, împreună cu fratele său Bleda. A condus Imperiul Hun care se întindea de la munții Ural la fluviul Rin și de la Dunăre la marea Baltică. În timpul domniei sale a fost unul dintre cei mai de temut inamici ai Imperiilor Romane de Răsărit și de Apus, fiind poreclit în unele texte bisericești biciul lui Dumnezeu. El a traversat Dunărea de două ori și a jefuit în Balcani, dar nu a putut să ocupe Constantinopolul. De asemenea, el a încercat să cucerească Galia Romană (Franța modernă), traversând Rinul în 451 și mărșăluind spre Aurelianum (Orléans) înainte de a fi învins în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. Ulterior, el a invadat Italia, devastând provinciile nordice, dar nu a putut să ocupe Roma. A planificat inițierea unor noi campanii împotriva romanilor, dar a murit în 453.

Numele Attila mai este cunoscut și ca Attila Hunul, fiind supranumit în unele texte bisericești „Biciul lui Dumnezeu”. Originea numelui lui Attila este neclară. Se spune că termenul de Attila provenea de la râul Volga. Alți istorici consideră că numele semnifică "conducătorul universal" în limba turcică relatată în Bulgaria Dunăreană. Sunt multe variante în limbile moderne: Atli sau Atle în nordică, Attila/Atilla/Etele în maghiară, Etzel în germană, Attila, Atilla, Atilay ori Atila în turcă, și Adil sau Edil în kazahă ori Adil sau Edil în mongolă.

Origini Ar avea sensul denumirii de tată, asemănătoare cu cea din limba gotică, și unele limbi slave (vezi în , pronunțat: [ateț], sau termenul probabil de origine mixtă, „ataman”, în ucraineană), existentă în maghiară, „atya”, și în nume proprii turcice ca Atatürk sau Almatî (Alma-Ata) și în denumirea de dregătorie turcă medievală „atalîk” Un alt sens ipotetic ar fi o înrudire cu numele vechi turcic al fluviului Volga — Atyl/Atal/Atil. În cazul acesta numele ar însemna „Fluviu mare”.

Sursele germanice Attila este menționat ca Etzel în epopeea-legendă Cântecul Nibelungilor (Nibelungenlied), de asemenea ca Atli în legenda nordică „Volsunga Saga” și ca Attilius în „Thidrekssaga”; în germana veche, „Attli” însemna „tatăl” sau „cel bătrân”. După o altă ipoteză, mai comună, Attila ar fi diminutiv al cuvântului „tată”, însemnând „tătucul”.

Alte surse Alte cronici presupun că Attila Hunul, (406-453 d.H) ar fi fost de neam finic (finlandez). Celebra căpetenie Attila, care a pornit din Finlanda să cucerească lumea și a ajuns până în Sicilia, a lăsat în urmă doar moarte și teritorii pustiite. Acești huni erau mai cruzi decât tătarii (mongoli). Iar când armata lui Attila a vrut să se întoarcă, n-au continuat drumul spre casă, ci s-au oprit în Câmpia Panonică (actuala Ungarie).

Prima parte a vieții Hunii înaintea lui Attila

Strămoșii hunilor au fost popoarele nomade din stepa mongolă, numite de către chinezi Xiongnu. Xiongnu au lansat raiduri devastatoare în China, fapt care a motivat construcția primei secțiuni a Marelui Zid Chinezesc. În anul 85, Dinastia Han a provocat numeroase înfrângeri popoarelor Xiongnu, ceea ce le-au determinat să se îndrepte spre vest. Unele popoare au ajuns în Scythia, unde au putut să cucerească numeroase triburi. Din amestecul acestor popoare s-au născut hunii. Principalele lor tehnici militare erau tragerea cu arcul și aruncarea suliței, ambele efectuate călare. Sursa principală de hrană erau carnea și laptele, produse de turmele lor. Se spune că își păstrau carnea sub șaua de la cal. Călăreau din loc în loc în căutare de pășuni, jaf și pradă, iar când poposeau, se instalau în corturi. Hunii erau considerați niște creaturi hidoase în sursele antice. Copiilor li se turteau nasurile cu ajutorul unor scândurele fixate cu fâșii de pânză și își crestau fața ca să nu se radă. După traversarea râului Volga în anii 370 și anexarea teritoriului alanilor, au atacat regatul gotic dintre Munții Carpați și Dunăre. Erau un popor foarte mobil, ai căror arcași călare dobândisera o reputație de invincibilitate, iar triburile germanice păreau incapabile să le țină piept. Populațiile invadate au fugit din calea hunilor, mutatându-se din Germania în Imperiul Roman, în vest și sud, și de-a lungul malurile Rinului și Dunării. În 376, goții au traversat Dunărea, pentru a-i sprijini pe romani, dar s-au răzvrătit împotriva împăratului Valens, care a fost ucis în Bătălia de la Adrianopol, în 378. La 31 decembrie 406, pentru a scăpa de huni, un număr mare de vandali, alanii, Suebii și burgunzii au trecut Rinul și au invadat Galia romană. Imperiul Roman, fiind scindat din 395, era condus de două guverne distincte, unul cu sediul la Ravenna, în Occident, iar celălalt respectiv la Constantinopol, în est. În timpul vieții lui Attila, în ciuda luptelor pentru putere, împărații romani, atât de Est cât și de Vest erau, în general, din aceeași familie, theodosienii. Hunii au dominat un teritoriu vast cu o confederație de popoare variate etnic. Unele popoare au fost asimilate de huni, dar multe și-au păstrat propriile lor identități și conducători, recunoscând însă suzeranitatea regelui hunilor. Până la Attila. În timpul domniei unchiului său Rua, hunii ajunseseră deja o putere atât de mare, încât Patriarhul Constantinopolului, Nestorie, deplângea situația cu aceste cuvinte: "Ei au devenit atât stăpânii cât și sclavii Romei".

Domnia lui Rua La momentul nașterii lui Attila, în anul 395, hunii formau o coaliție organizată din clanuri nomade, fiecare cu un rege separat. Tatăl lui Attila, Mundzuk, era fratele regilor Octar și Rua, care domneau în comun asupra imperiului hunilor în secolul al V-lea. Familia sa era nobilă, dar nu este sigur dacă se constituise o dinastie regală. În anii 420, unchiul lui Attila, Rua, a preluat puterea și a ucis alți regi, punând bazele imperiului hun. Această schimbare politică a dus la creșterea tributului și a plăților mercenarilor huni de către romani, scăzând dependența hunilor față de păstorit. Roma îi plătea pe hunii lui Rua să se lupte între ei. Rua primea, de asemenea, 350 de kg de aur ca tribut anual din partea Imperiului Roman de Răsărit. Aveau astfel o economie nouă, bazată pe aur, în care oamenii nu mai aveau nevoie să urmeze turmele, iar puterea era centralizată.

Attila și Bleda Rua a murit în 434 - istoria nu înregistrează cauza decesului. El a fost urmat de nepoții săi, Bleda și Attila. Nu este clar de ce fratele Bleda mai mare a fost în imposibilitatea de a prelua puterea exclusivă. Poate că Attila a fost mai puternic sau mai popular.

Cei doi frați au încercat să-și extindă imperiul lor în Persia, în 430, dar au fost învinși de Sassanizi. Când ei au încercat sa ocupe orașele est-romane și Constantinopolul, Imperiul Roman de Răsărit a cumpărat pacea în schimbul unui tribut anual de 700 de kg de aur în 435, ajungând la  kg în 442. Între timp, hunii au luptat ca mercenari în armata romană de Vest împotriva burgunzilor (în 436) și a goților (în 439).

În 445, Bleda a murit brusc. Ca și în cazul Rua, nici o cauză de deces nu este înregistrată, dar sursele romane de la acea dată și istoricii moderni presupun că Attila l-a ucis.

A doua parte a vieții thumb|„Attila”, pictură de Eugène Delacroix, Bibliothèque, Palatul Bourbon, Paris

În 449, la Constantinopol, a fost trimis un ambasador imperial, Maximin, însoțit de Priscus, ca să negocieze cu Attila pe tema creării unei zone tampon între teritoriul hunilor și Imperiul Roman, și întoarcerea hunilor refugiați. Atunci când i-au oferit lada cu darurile de la Roma, Attila le-a refuzat. Ambasadorul (și Priscus) nu și-au dat seama că Vigilas, interpretul lor, a fost de fapt trimis să-l asasineze pe Attila, în complicitate cu consilierul său, Edeco. După ce Edeco i-a dezvăluit întregul plan, Attila i-a trimis pe romani acasă, în dizgrație. În 450, prințesa romană, Honoria, i-a trimis o scrisoare și un inel. Honoria, sora împăratului Valentinian III, i-a spus că se va căsători cu un senator roman pe care nu-l plăcea și suferea de isteria provocată de o vizită pe care trebuia s-o facă la Constantinopol împreună cu evlavioasa soră a lui Theodosius al II-lea și alte maici. Ea i-a scris și cerut lui Attila să o salveze. Attila a interpretat acest lucru ca pe o propunere de căsătorie, și a acceptat cu bucurie. Zestrea Honoriei a inclus jumătate din provinciile din Imperiul Roman de Apus, un premiu foarte frumos. Împăratul roman a refuzat să accepte acest aranjament, astfel Attila și-a adunat armata și s-a stabilit pentru a-și pretinde soția. Împăratul și-a exilat sora la comanda mamei sale. Hunii au invadat rapid o mare parte din Franța și Germania. În 451, Attila a invadat Galia cu o armată de rugieni, scirieni, ostrogoți, jefuind, violând și incendiind totul în cale.

Bǎtǎlia de la Câmpiile Catalaunice Invazia hunilor în Galia s-a oprit la Câmpiile Catalaunice, la Chalons, în nord-estul Franței. Armata lui Attila a luptat împotriva forțelor conduse de fostul său prieten și aliat, generalul roman Aetius, însoțit de trupele de alani și vizigoți conduse de Theodoric. Attila a fost învins de generalul roman. Regele vizigoților, Theodoric, a murit ucis în luptă la comanda secretă a lui Aetius. Hunii s-au retras ca să se regrupeze. Anul următor, Attila a început invazia în Italia, îndreptându-se spre Roma.

Invazia Romei Deși a fost învins în Franța, Attila a rămas dedicat căsătoriei cu Honoria și pentru dobândirea zestrei ei. În 452, hunii au invadat Italia, care a fost slăbită de o foamete lungă de doi ani și epidemii de boli. Ei au capturat repede cetățile întărite, inclusiv Padova și Milano. Cu toate acestea, hunii au fost descurajați să atace Roma din lipsa proviziilor de hrană disponibile și de epidemia din acea vreme. Papa Leon susținea că s-a întâlnit cu Attila și l-a convins să se întoarcă. Văzându-l pe Papa, Attila l-a văzut pe Sfântul Petru într-o halucinație. Povestea Papei nu are baze solide și cu toate acestea, povestea a suplimentat prestigiul Bisericii Catolice. Când s-a întors, impresionat de civilizația romană, Attila a ordonat construirea unei băi termale după modelul roman.

Moartea

Attila avea în jur de 47 de ani în anul 453. Mintea îi slăbea pe zi ce trece, așa că s-a hotărât să se căsătorească din nou după 300 de mariaje. A luat-o pe Ildico (sau Hilda) ca nevastă, o minunată blondă, pe a cărei părinți îi măcelarise în Galia. Attila a organizat o petrecere fastuoasă în timpul nunții cu o mulțime de invitați și mult alcool. În dimineața următoare, a fost găsit mort pe podeaua de lângă pat, cu gura plină de sânge. Ildico era șocată și ghemuită într-un colț al patului.S-a presupus că l-ar fi otrăvit ea pentru a-și răzbuna părinții uciși în Galia. Unii istorici presupun că Attila a suferit o hemoragie internă în noaptea nunții sau ar fi murit din cauza excesului de alcool de-a lungul vieții. Tot în același an, Aetius, generalul roman care i-a adus victoria de la Chalons, a fost ucis de mâna împăratului. În 455, la rândul său, Valentian este asasinat de un partizan de-al lui Aetius. Attila a fost îngropat în trei sicrie într-un loc ascuns. Cei care l-au îngropat au fost imediat uciși pentru a nu se afla locul unde a fost înmormântat. Attila a fost succedat de fiii săi: Elak, Denghizich, Emnedzar, Uzindar, Geisen și Ernak. Doar la un an după moartea lui Attila, goții i-au învins pe huni în bătălia de la Nedao, alungându-i din Pannonia. Elak a fost ucis în luptă, iar Dengizich a devenit rege. Dengizich a fost determinat să întoarcă Imperiul hunilor înapoi la zilele de glorie. În 469, el a trimis o cerere la Constantinopol ca Imperiul Roman de Răsărit să aducă un omagiu hunilor din nou. Fratele său mai mic Ernak a refuzat să se implice în acest demers, și și-a scos poporul din alianță cu Dengizich.