Renault FT-17 sau Automitrailleuse à chenilles Renault FT modèle 1917 a fost un tanc ușor francez care se numără printre cele mai importante proiecte revoluționare din istorie. FT-17 a fost primul tanc cu armamentul poziționat într-o turelă complet rotativă, iar configurația sa cu turela deasupra, motorul în spate și șoferul în față a devenit una convențională, preluată de alte tancuri până în prezent. La acea perioadă a reprezentat o inovație revoluționară, făcându-l pe istoricul specializat în vehicule blindate Steven Zaloga să descrie acest tanc drept primul tanc modern al lumii. Istoria creării și a producției miniatura|Macheta FT În luna mai a anului 1916, reputatul producător auto Louis Renault a demarat elaborarea unui nou tanc ușor. Există dovezi care indică faptul că Renault însuși a fost implicat în faza preliminară a proiectului datorită îndoielilor sale referitoare la obținerea unui raport optim între putere și greutate pentru tancul mediu solicitat de forțele armate. Designul final a fost creat de Rodolphe Ernst-Metsmair, unul dintre cei mai talentați designeri ai companiei Renault.

Deși designul tancului Renault era mult mai avansat decât al primelor două tancuri franceze (CA-1 Schneider și Saint Chamon), Renault a întâmpinat dificultăți inițiale în aprobarea proiectului de către comandantul forțelor de tancuri franceze, colonelul (mai târziu generalul) Jean Baptiste Eugène Estienne. Chiar și după prima utilizare a tancurilor de către britanici la 15 septembrie 1916, urmată de introducerea propriilor tancuri de către francezi, producția tancului ușor a fost aproape abandonată în favoarea tancului supergreu Char 2C. Cu sprijinul activ al lui Estienne și al comandanților șefi francezi, care au considerat tancurile ușoare o alegere mai fezabilă și mai realistă, Renault a putut în cele din urmă să continue proiectarea tancului său. Cu toate acestea, competiția cu Char 2C a continuat până la sfârșitul războiului.

În prima jumătate a anului 1917, treptat prototipul tancului s-a îmbunătățit. Cu toate acestea, problemele legate de cureaua de transmisie a ventilatorului și de sistemul de răcire al modelului FT-17 au continuat să persiste până la sfârșitul Primului Război Mondial. În anul 1917, s-au produs doar 84 de tancuri, dar până la sfârșitul războiului, au fost livrate 2.697 de tancuri. În total, s-au produs cel puțin 3.177 de tancuri, iar unele estimări indică un număr de până la 4.000 de tancuri, incluzând toate modificările. Cu toate acestea, cifra de 3.177 reprezintă numărul total de tancuri furnizate armatei franceze. Este posibil ca alte 514 tancuri să fi fost furnizate direct armatei americane, 24 Marii Britanii și trei Italiei. Astfel, numărul total probabil de tancuri produse a fost de 3.694.

Inițial, tancul avea o turelă rotundă, dar ulterior a fost înlocuită cu o turelă octogonală. În modificările ulterioare, tancul a avut o turelă rotunjită, denumită „turelă Giraud”, după numele unei dintre numeroasele fabrici care au produs tancul. Această turelă a fost realizată din tablă de oțel. Ultimele două versiuni ale tancului puteau fi echipate cu tunul Puteaux SA 18 sau cu mitraliera Gochkis de 7,92 mm.

În SUA, a fost construită sub licență o versiune ușor modificată a tancului de șase tone sau M1917. În total, s-au produs 950 de tancuri, iar dintre acestea, 64 au fost construite înainte de sfârșitul războiului, dar nu au fost folosite din cauza obsolescenței proiectului.

Descrierea construcției miniatura|Schema de organizare internă a tancului Renault FT-17 FT a fost primul tanc care a prezentat schema „clasică” ce a devenit ulterior standard. Această schemă consta în amplasarea compartimentului de comandă în partea din față a tancului, compartimentul de luptă cu turela care adăpostea armamentul principal în centrul tancului, iar compartimentul motor-transmisie în partea din spate a corpului.

Echipajul tancului era format din doi oameni: mecanicul șofer și comandantul, care se ocupa de întreținerea și utilizarea tunului sau a mitralierei.

Carcasa blindată și turela Carcasa blindată a tancului a suferit, de asemenea, modificări în timpul producției. Inițial, tancul avea o turelă rotundă, dar mai târziu a fost înlocuită cu o turelă octogonală. În modificările ulterioare, tancul a avut o turelă rotunjită.

Armamentul Renault FT-17 a fost produs în două versiuni de armament: „versiunea cu tun” și „versiunea cu mitralieră”. Majoritatea tancurilor (aproximativ 2.100 de vehicule) au fost fabricate în versiunea cu mitralieră, în timp ce aproximativ 1.500 de vehicule au fost fabricate în versiunea cu tun.

Armamentul versiunii cu tun consta într-un tun semiautomat Gochkiss SA18 de 37 mm cu țeavă radiată, bazat pe tunul de infanterie TR mod.1916. Tunul avea o țeavă de 21 de calibre (777 mm), un zăvor vertical cu pană și dispozitive de revenire cu arc. Tunul era montat în secțiunea frontală a turelei, într-o mască de blindaj semisferică, pe butoni orizontali montați într-o placă principală de blindaj pivotantă vertical. Tunul era rotit liber cu ajutorul unui suport de umăr, unghiurile maxime de ochire verticală fiind cuprinse între -20 și +35 grade.

Motor și transmisie Renault FT-17 era echipat cu un motor Renault 18CV cu patru cilindri în linie și carburator, amplasat pe puntea vehiculului. Motorul avea un diametru de 95 mm, o cursă de 160 mm și un carburator Zenith, iar aprinderea era magnetică. De asemenea, motorul avea un regulator de viteză și producea 20 CP la 800 rpm, 27 CP la 1000 rpm și 39 CP la 1500 rpm.

Un rezervor de combustibil era amplasat în fața motorului, lângă peretele etanș. Benzina era alimentată de o pompă cu diafragmă sau de un pulsator, iar pe pante abrupte benzina era preluată dintr-un rezervor suplimentar. Răcirea motorului se făcea cu lichid.

Cuplul motorului era transmis printr-un ambreiaj conic la o cutie de viteze mecanică cu angrenaje suspendate, care asigura patru viteze înainte și una înapoi, cu următoarele viteze maxime:

Prima și marșarier - 1,52 km/h A doua - 2,05 km/h A treia - 3,36 km/h A patra - 5,2 km/h

Mecanismele de direcție erau cu ambreiaje laterale conice. Direcția era acționată de două manete de direcție, maneta de comandă a transmisiei, pedala de accelerație, pedala de ambreiaj, pedala de frână de picior și maneta de accelerație și frână. Pentru a vira, șenilele corespunzătoare erau dezactivate și frânate. Tancul Renault FT-17 putea vira pe loc în jurul axei verticale.

Șasiu Șasiul tancului Renault FT-17 era format din 9 role de cale și 6 role de ghidare. Roata de ghidare avea un mecanism de tensionare a șenilelor în spirală și era amplasată în partea din față a șasiului, în timp ce roata motoare era amplasată în partea din spate. Rola de cale era montată cu un arc spiral pentru a asigura tensionarea automată a șenilelor. Rolele de cale erau asamblate în patru boghiuri, unul cu trei role și celelalte cu două role de cale. Boghiurile erau conectate în perechi printr-un pivot cu un balansier care era articulat pe un arc cu lamă semi-eliptică. Această suspensie este numită „semiregulată”. Roata de ghidare era reglabilă pentru a putea ajusta tensiunea șenilei. Roata de antrenare era amplasată în partea din spate a șasiului.

Șenilele erau de tipul cu verigă mare, de tip lanț cu verigă și aveau un sabot de șenile cu lățimea de 324 mm, cu un crampon și două șine în șina turnată. Ecartamentul șinelor era de 1,4 m.

Tancul avea o bună capacitate de traversare a terenului și a șenilelor, cu o presiune la sol de maximum 0,6 kg/cm2. Pentru a îmbunătăți capacitatea de traversare a terenului la negocierea șanțurilor și a escarpărilor, în partea din spate a șasiului era instalat un suport detașabil numit „coadă”. Cu ajutorul „cozii”, tancul putea trece un șanț cu o lățime de până la 1,8 m și o treaptă de până la 0,6 m înălțime, putea doborî copaci cu grosimea de până la 0,25 m și nu se putea răsturna pe pantele ascendente de până la 38° și cele descendente de până la 28°. Raza minimă de viraj a fost egală cu lățimea căii de rulare a vehiculului (1,41 m).

Variante străine ale FT

Tancul M1917, cunoscut și sub numele de Ford Two-man, a fost o variantă a tancului Renault FT și a fost produs în Statele Unite ale Americii. Acesta nu a fost folosit în timpul Primului Război Mondial, dar a fost folosit în scopuri de antrenament până la sfârșitul anilor 1930. Odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, multe dintre M1917 rămase au fost transferate în Marea Britanie și Canada pentru a fi folosite în aceeași calitate.

Italienii au creat propriul tanc pe baza modelului Renault FT, numit Fiat 3000 (L5/21) și Fiat 3000B (L5/30). Producția a fost realizată de Ansaldo și Breda, iar comanda pentru producția a 1.400 de vehicule a fost plasată la Fiat. Fiat 3000 era mai ușor și mai rapid decât Renault FT. Până la introducerea tancurilor britanice Mk VI Carden Lloyd în 1929, Fiat 3000 a fost singurul vehicul disponibil în număr mare pentru armata italiană. Italienii le-au folosit în Abisinia, Libia și chiar și în Italia însăși. Ultima dată când Fiat 3000 a luat parte la acțiune a fost în timpul debarcării aliaților în Sicilia. În Rusia sovietică s-a realizat varianta FT a tancului Renault, cunoscută sub numele de Tancul KS sau Krasnoye Sormovo. Acesta a fost o replică aproape completă a tancului ușor francez Renault FT și a fost fabricat în serie mică în anul 1920 la fabrica Sormovo. Au fost produse doar 15 unități, fiecare fiind denumită individual, asemenea unei nave. Printre acestea se numără „Freedom Fighter Comrade Lenin”, „Freedom Fighter Comrade Trotsky”, „Proletarian” („Proletariat”), „Red Fighter”, „Paris Commune”, „Storm”, „Thunderstorm”, „Ilya Muromets” și „Victory”. Însă, aceste tancuri nu au fost folosite în nicio operațiune de luptă. În perioada ulterioară, între 1925 și 1927, a fost creat primul tanc sovietic de serie mare, T-18 (sau MS-1), bazat pe modelul FT și pe cel Fiat 3000. Producția acestuia a avut loc în perioada 1928-1931, iar în total au fost fabricate 959 de unități în mai multe variante, fără a lua în considerare prototipul. La sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, T-18 a fost principala forță a flotei de tancuri a Armatei Roșii, însă a fost înlocuit destul de rapid de T-26, care era mult mai avansat. T-18 a fost utilizat în luptă în timpul conflictului cu China, însă în perioada 1938-1939 tancurile T-18 învechite și uzate au fost retrase din serviciu sau utilizate ca puncte de tragere staționare. În cantități reduse, aceste tancuri au fost încă funcționale până la începutul celui de al Doilea Război Mondial și au fost utilizate în faza inițială a acestuia. Renault FT-Ko: versiunea japoneză

Modificări miniatura|Tancul FT Signal miniatura|FT-17 BS75 miniatura|Tanc care aparținea Regimentului 337 de tancuri, trimis în Maroc din iulie 1920 până în martie 1922.

Tancul FT cu armament de tun (denumit „mascul”) a fost înarmat cu tunul semiautomat Puteaux SA 18 de calibrul 37 mm, dotat cu o țeavă radiată. Aproximativ o treime din toate tancurile FT construite au fost din această variantă.

Tancul FT cu mitralieră (numit „femela”) a fost înarmat cu o mitralieră Hotchkiss Mle 1914 de calibrul 7,92 mm. Această modificare a reprezentat aproximativ 3/5 din totalul tancurilor FT construite.

Tancul FT BS a fost înarmat cu un obuzier cu țeavă scurtă Blockhouse Schneider de calibrul 75 mm și putea fi considerat de fapt un vehicul de artilerie autopropulsată. Echipajul său era format din trei persoane. Au fost produse cel puțin 39 de astfel de tancuri.

Tancul FT Signal sau TSF era un tanc de comandă dotat cu o stație radio. Începând cu luna ianuarie a anului 1918, au fost produse 200 de exemplare.