Andre Kirk Agassi (n. 29 aprilie 1970, Las Vegas, Nevada) este un tenismen american. Fost lider mondial în tenisul profesionist, a câștigat în carieră opt turnee de Mare Șlem și o medalie olimpică de aur, în 1996, la Atlanta. Este considerat printre cei mai buni jucători care au practicat vreodată tenisulTelegraph.co.uk: "Grand-slammed"BBC: "Stars pay tribute to Agassi" și cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului.LA Times: "Sampras, Agassi Have Just Begun to Fight" A devenit celebru pentru atitudinea și stilul ieșite din comun, pe care le-a afișat în carieră, Agassi fiind deseori considerat cel mai carismatic jucător din istorie și direct răspunzător pentru creșterea popularității tenisului în anii 1990.The Independent: "Don't Walk Away, Andre" Este căsătorit cu multipla câștigătoare de turnee de Mare Șlem, fosta jucătoare Steffi Graf.
Alături de Rod Laver, Don Budge, Fred Perry, Roy Emerson, Novak Đoković și Roger Federer, Agassi este unul dintre singurii șase jucători care au reușit un Mare Șlem, câștigând toate cele patru turnee majore ale anului, și unul dintre cei trei (alături de Laver și Federer) de la începutul Erei Open care au înregistrat această performanță.Los Angeles Times coverage Pe lângă victoriile din turneele de Mare Șlem și de la Olimpiadă, Agassi a mai câștigat în carieră Turneul Campionilor și a făcut parte din echipa Statelor Unite câștigătoare a Cupei Davis. Are în palmares 17 titluri în turneele din seria Masters, performanță depășită de Roger Federer și Rafael Nadal. Revista Tennis l-a numit al 7-lea jucător din istoria circuitului masculin și al 12-lea din istoria tenisului pentru perioada 1965 - 2005.Tennis.com: "40 Greatest Players of the Tennis Era"
Agassi s-a retras din activitate în 2006, după ce a fost eliminat în turul trei al Openului Statelor Unite. Suferea de sciatică și de spondiloză cauzată de deplasarea unor vertebre care interferează cu nervii spatelui. Este fondatorul fundației caritabile Andre Agassi.Home care a adunat peste 60 de milioane de $ pentru copiii în pericol din Sudul statului Nevada. În 2001, Fundația a deschis un Liceu Pregătitor în Las Vegas care îi poartă numele jucătorului.
Copilăria Agassi s-a născut în Las Vegas, Nevada. Tatăl său, Emmanuel „Mike” Agassi este cetățean iranian de origine armeană și asirianăZENDA - 28 august 1995. El a reprezentat Iranul în turneul de box la Jocurile Olimpice de vară din 1948 și din 1952 înainte de a emigra în Statele Unite. Mama sa, Elizabeth „Betty” Agassi (născută Dudley), este o supraviețuitoare a cancerului la sân.
La vârsta de 13 ani, Andre a fost trimis la Academia de Tenis a lui Nick Bollettieri din Florida. Inițial, trebuia să petreacă acolo doar opt săptămâni, tatăl său permițându-și să plătească taxa doar pentru această perioadă, dar după ce l-a văzut pe Agassi jucând timp de 10 minute, Bollettieri l-a contactat telefonic pe Mike și i-a spus: „Ia-ți cecul înapoi, [fiul tău] va învăța aici gratis.”
A trecut la profesionism la vârsta de 16 ani. Primul turneu la care a participat s-a disputat la La Quinta, California. A câștigat meciul de debut, împotriva lui John Austin 6–4, 6–2, dar apoi a pierdut în turul secund, în fața suedezului Mats Wilander 6–1, 6–1. Până la finalul anului, Agassi urcase pe locul 91 în lume.
Stilul de joc Încă de la începutul carierei, Agassi a încercat să pună capăt rapid punctelor, de multe ori alternând o minge mai moale cu una în forță și trimisă lung, apoi trimițând o lovitură câștigătoare într-un unghi dificil. Jocul său la primire, alături de cel de pe fundul terenului, precum și un simț ascuțit al anticipației au fost punctele sale forte. Datorită acestora, a câștigat turneul de la Wimbledon în 1992, într-o perioadă în care se juca stilul serviciu-voleu. În 1995, și-a perfecționat lovitura de rever. În rarele ocazii când ajungea la fileu, Agassi prefera un voleu câștigător. După revenirea în circuit în 1998, el s-a concentrat mai mult pe pregătirea fizică și a devenit unul dintre cei mai rezistenți jucători din circuit.
Datorită acestei rezistențe, una dintre strategiile lui Agassi era să-și obosească adversarii, el încercând să reducă la minim timpii dintre servicii pentru a nu le permite să-și revină. Americanul punea presiune pe oponent încă de la retur, unul pe care îl efectua foarte rapid și apoi încerca să-și alerge adversarul și să-l facă pe acesta să greșească. Pentru acest stil, Agassi a primit porecla „The Punisher” (Pedepsitorul).
În ultimul an al carierei, din cauza problemelor medicale, mai ales la spate, Agassi a pierdut din viteză, și astfel nu mai putea acoperi terenul cum își dorea. Pentru a acoperi aceste dificultăți, el a adoptat un stil mai ofensiv prin care își obliga adversarul să joace de pe linia de fund și nu îi dădea acestuia șansa de a-l alerga.
Serviciul nu a fost niciodată un punct forte în stilul său de joc, dar de-a lungul timpului și-a îmbunătățit și acest capitol, fiind peste medie. Viteza primului său serviciu varia între 175 km/h și 200 km/h, însă la al doilea serviciu scădea la 130 km/h. Cel mai rapid servicu trimis de el a fost înregistrat cu viteza de 205,9 km/h, într-un meci împotriva lui Andy Roddick, la Mastersul de la Cincinnati din 2004.
Cariera 1986–1993 Agassi a trecut la profesionism în 1986 și a câștigat primul său titlu important în 1987 La Openul Sul American în Itaparica. A încheiat anul pe locul 25 în lume. În 1988 a câștigat șase turnee (Memphis, Campionatul pe zgură al Statelor Unite, Forest Hills, Stuttgart, Internaționalele Volvo și Openul Livingston), iar la finalul acelui an depășise 2 milioane de dolari câștigați doar din tenis, sumă la care ajunsese disputând doar 43 de turnee. A încheiat anul pe locul trei, fiind devansat doar de Ivan Lendl și de liderul mondial Mats Wilander. Atât Asociația Tenismenilor Profesioniști (ATP), cât și revista Tennis l-au desemnat pe Agassi jucătorul cu cea mai importantă ascensiune în 1988.
În primii opt ani ai carierei, Agassi nu a evoluat la Openul Australian (care avea să devină turneul de Grand Slam la care a obținut cele mai bun rezultate). De asemenea, între 1988 și 1990, americanul nu s-a înscris la turneul de la Wimbledon, unul convențional, în care jucătorii erau obligați să joace în echipament complet alb.
Încă un adolescent, Agassi a ajuns în semifinale la Roland Garros și US Open în 1988, repetând performanța la New York în 1989. În 1990, a ajuns în premieră în finala unui Grand Slam, la Internaționalele Franței, dar a fost învins în patru seturi de Andrés Gómez. În 2009 avea să recunoască faptul că a pierdut acea finală deoarece gândul nu îi stătea la partidă ci la peruca pe care o purta și la glumele care i-ar fi fost adresate dacă i-ar fi picat peruca. A doua finală de Mare Șlem a fost atinsă la Openul Statelor Unite, unde l-a înfruntat pe Pete Sampras, pierzând cu 6–4, 6–3, 6–2. Rivalitatea dintre cei doi jucători americani avea să domine următorul deceniu. Tot în 1990, Agassi a contribuit la victoria echipei Statelor Unite în Cupa Davis, prima după opt ani, și avea să câștige singura dată în carieră Turneul Campionilor.
În 1991, Agassi a ajuns pentru al doilea an la rând în finală la Roland Garros, unde a întâlnit un alt fost elev al academiei Nick Bollettieri, pe Jim Courier. Courier a câștigat trofeul după o finală de cinci seturi. În același an, Agassi a participat în premieră la Wimbledon, acceptând echipamentul complet alb, și a fost eliminat în sferturile de finală, în cinci seturi, de David Wheaton.
Tot la Wimbledon avea să obțină și primul succes în turneele de Grand Slam. În 1992, Agassi l-a învins într-o finală de cinci seturi pe Goran Ivanišević. Pe traseu, el eliminase doi foști câștigători ai competiției de la Londra, Boris Becker și John McEnroe. În acel an, el a fost desemnat Personalitatea Sportivă a anului din afara țării de către postul britanic de televiziune BBC. Tot în 1992, Agassi a jucat în echipa Statelor Unite învingătoare în Cupa Davis, adjudecându-și al doilea trofeu în trei ani.
1993 i-a adus primul și singurul titlu în turneele de dublu, la Mastersul de la Cincinnati, unde a făcut pereche cu Petr Korda. Din cauza accidentărilor și a unei operații suferită la încheietura mâinii, el a ratat marea parte a anului.
1994–1997 Din 1994, Agassi a făcut pereche cu un nou antrenor, Brad Gilbert care i-a insuflat un nou stil de joc, mai tactic. Și-a început sezonul abia în mai, fiind eliminat rapid în Grand Slam-urile de la Paris și Londra. Avea să aibă însă rezultate pe ciment, în a doua jumătate a anului, când a câștigat Openul Canadei, și apoi avea să câștige Openul Statelor Unite, după ce în turul patru îl elimina în cinci seturi pe compatriotul său, Michael Chang, iar în finală trecea de germanul Michael Stich. A fost primul jucător care triumfa la New York fără să facă parte de pe lista capilor de serie.
În 1995, a renunțat la pletele care îl făcuseră faimos și s-a ras în cap. A participat în premieră la Openul Australian, turneu pe care avea să-l câștige după victoria din finală în fața lui Sampras. Cei doi jucători și-au disputat cinci finale în 1995, Agassi câștigând trei. Și-a adăugat în palmares trofeele la Cincinnati, Miami și Openul Canadei. A adunat o serie de 26 de victorii consecutive, întreruptă în finala Openului Statelor Unite, pierdută în fața lui Sampras.
În aprilie 1995, Agassi a ajuns în premieră pe prima poziție a clasamentului mondial, păstrând fotoliul de lider până în noiembrie, pentru un total de 30 de săptămâni. La capitolul victorii/înfrângeri, 1995 a fost cel mai bun an al carierei sale, Agassi câștigând 73 de meciuri și pierzând doar 9. A contribuit din nou decisiv la victoria echipei țării sale în Cupa Davis, al treilea și ultimul său trofeu în această competiție.
Anul 1996 nu a fost la fel de fructuos pentru Agassi care nu a jucat nicio finală de Mare Șlem. A fost eliminat rapid la Openul Franței și la Wimbledon, de compatrioții Chris Woodruff și Doug Flach, iar la Melbourne și New York a fost învins în semifinale, de fiecare dată de Michael Chang. În schimb, a devenit campion olimpic, cucerind medalia de aur la Olimpiada de la Atlanta, după ce l-a învins în finală pe spaniolul Sergi Bruguera cu 6–2, 6–3, 6–1. De asemenea, și-a apărat cu succes titlurile la Cincinnati și Key Biscayne.
1997 a fost cel mai slab an al carierei sale. Din cauza accidentării la mână, a jucat doar 24 de meciuri în tot sezonul. Mai târziu, avea să recunoască că în această perioadă a folosit un drog recreațional, metamfetamină.Agassi recunoaste ca a consumat produse dopante si ca a mintit ATP A picat un test antidoping, dar a trimis o scrisoare către ATP în care declara că a băut din greșeală din sticla de apă unui prieten care conținea urme ale drogului. Nu a câștigat niciun turneu important în acest an și a căzut până pe locul 141 mondial, în noiembrie 1997.
1998–2003 thumb|Agassi la serviciu În 1998, Agassi a trecut la un program riguros de pregătire și a urcat în clasamente prin participarea la turneele Challenger din circuit (turnee cu un fond mic de premii destinate jucătorilor clasați în afara primilor 50 din lume). Avea să câștige cinci trofee și să urce de pe locul 122 la începutul anului, până pe 6 la final producând cea mai mare ascensiune până în Top 10 în timpul unui singur sezon, un record al circuitului.Profilul lui Andre Agassi A câștigat cinci turnee, a jucat alte cinci finale, între care și cea a turneului Masters de la Miami, unde a pierdut în fața chilianului Marcelo Ríos, care după acea victorie a devenit lider mondial.