Dosoftei (la naștere: Dimitrie Barilă; , în poloneză Zolkiew) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților.
Viața thumb|left|230px|Casa Dosoftei din Iași Numele tatălui său a fost Leontari, numele mamei Misira și numele bunicului Barilă.N. Iorga, Istoria literaturii romănești, articolul Mitropolitul Dosoftei și lucrările lui. Ediția a II-a revăzută și larg întregită, Editura librăriei Pavel Suru, București, 1925, pp. 369- 391
A învățat în Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.
Călugărit la Probota (denumirea veche Pobrata) (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 - 1686). După 1665 începe opera sa „Psaltirea în versuri”, pe care o va tipări la mănăstirea Uniev din Ucraina în 1673.Mitropolitul Dosoftei (1624-1693) Pentru elaborarea Psaltirii în versuri a consultat o ediție grecească a Vulgatei și Psaltirea în versuri a lui Jan Kochanowski.Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități. Editura Litera Internațional, articolul Dosoftei „Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, în care întâlnim elemente care amintesc foarte bine ritmul și sistemul de rimă al poporului, poate fi socotită ca începutul poeziei scrise a românilor”.N. Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc. Chișinău, Uniunea Scriitorilor, 1992, p. 166 Până în depărtate locuri au răzbătut psalmii în versuri ai lui Dosoftei, și mulți, în ceasuri de tristețe, au repetat versurile-i frumoase de plângere (N. Iorga, op. cit.):
(Versuri citate după George CălinescuG. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Ed. pentru literatură, 1968)
A scris și versuri originale la stema Moldovei: Stihuri la luminatul herb a Țării Moldovei, care prefațează Psaltirea. În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.
Lucrări tipărite Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., și 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu) Dumnedzăiasca Liturghie, Iași, 1679 (ed. a Ii-a, Iași, 1683) Psaltirea de-nțeles, Iași, 1680 (text paralel: slavon și român) Molitvălnic de-nțeles, Iași, 1683, având, după prefață, un Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri Parimiile preste an, Iași, 1683, având tipărit din nou Poemul cronologic, cu mici adaosuri și modificări Viața și petriaceria sfinților, 4 volume Iași, 1682-1686, lucrare de compilație, după izvoare bizantine (Simeon Metafrastul, Maxim Margunios) și slave
Lucrări în manuscris Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în românește, Istoriile lui Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos și fragmente din Viața și minunile a Sf. Vasile cel Nou.
Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la București, în 1688. În timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de versuri); începe acum și traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I).
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei și a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din grecește în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul, Constituțiile Sfinților Apostoli, Istoria bisericească și privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, și despre credințe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinți Părinți (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor DaruriNicolae Fustei, Opera mitropolitului Dosoftei in contextul culturii sud-est si est europene, Edit. CEP USM, Chisinau, 2008, 296 pp.
Psaltirea în versuri Ioan Bianu, Psaltirea în versurĭ (întocmita de Dosofteiŭ, Mitropolitul Moldoveĭ, 1671-1686) publicată de pe manuscrisul original și de pe edițiunea dela 1673, București, LVI +520 p., 1887 N. A. Ursu, Dosoftei. Psaltirea în versuri. 1673. Ediție critică de..., Iași, 1974, LX + 1165 p. N. Ursu, Dosoftei. Opera. I. Versuri, Ediție critică de .... Studiu introductiv de Al. Andriescu, București, 1978, Cl + 544 p. Augustin Z. N. Pop, Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Cernăuți, 1944, 45 p. R. Ciocan, La genese du Psautier de Dosithee, în Balcania", VII, 2, 1944, p. 428-446 Pr. Niculae Serbănescu, O sărbătoare a cărții românești: Trei sute de ani de la apariția Psaltirii în versiuni a mitropolitului Dosoftei al Moldovei, în BOR, an. XCI, 1973, nr. II - 12, p. 1216-1237 Gavril Istrate, Limba română literară în „Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei, în MMS, an. L, 1974, nr. 9 - 12, p. 777 - 799
Alte lucrări 240px|thumb|Imaginea lui Dosoftei pe o marcă poștală din Republica Moldova Dan Simonescu, Dosoftei traducător din dramaturgia universală, în rev. “Manuscriptum",an.III, 1972,nr. 3, p. 28-41 N. A. Ursu, Versuri ale Dosoftei atribuite lui Miron Costin, în LR, an. XXIII, 1974, nr. 2, p. 137-152 C. Lacea, Untersuchtun uber Sprache der „Viața și petrecerea sfinților" des metropoliten Dosoftei, în vol. G. Weigand, Jahresbericht des Institute fur rumanische Sprache zu Leipzig, 5, 1898, p. 51- 144 Pr. Scarlat Porcescu, Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680, în MMS, an. LVI, 1980, nr.6 -8, p. 605-610 Pr. Niculae Șerbănescu, Trei sute de ani de la tipărirea la lași a „Psaltirii de-nțăles a Sfintului Împărat proroc David de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei”, în BOR, an. XCVIII, 1980, nr. 11-12, p. 1159-1172 D. Pușchilă, Molitvelnicul Iui Dosoftei. Studiu asupra limbii, în An. Acad. Rom., M.S.L., s. II, t. 36, București, 1915, p. 1 - 114; Pr. Paul Mihail, Molitvelnicul mitropolitului Dosoftei - 1681. La împlinirea a 300 de ani de când a fost tipărit, în MMS, an. LVII, 1981, nr. 4-6, p. 315 - 333 Pr. Paul Mihail, Gravură originală românească: Molitvelnicul mitropolitului Dosoftei din 168l, în MMS, an. XXXIII, 1991, nr. 10-12, p. 640-651 Dosoftei, Dumnmezeiasca Liturghie, Ediție critică de N. A. Ursu, Iași, 1980, LIX + 352 p. Pr. Ioan Ionescu, Trei sute de ani de la tipărirea Liturghierului de mitropolitul Dosoftei, în GB, an. XXXVIII, 1979, nr. 9- 10, p. 995-1015 Nestor Vornicescu, Mitropolitul Dosoftei traducător și editor al unor texte patristice, în MMS, an. L, 1974, nr. 9-12, P. 748-752 Nestor Vornicescu, Scrieri patristice și post patristice în preocupările mitropolitului Dosoftei, în MO, an. XXVI. 1974, nr. 9 - I 0, p. 718 -731 Alexandru Elian, Mitropolitul Dosoftei și literatura patristică, în BOR, an. XCII, 1974, nr. 11-12 p. 1350-1375 Nestor Vornicescu, Dosoftei mitropolitul Moldovei apărător al epiclezei euharistice, în BOR, an. XCV, 1977, nr. 7-8, p. 717-753 Ion Radu Mircea, Dosoftei, un rapsod al istoriei, în „Manuscriptum”, an. VII, 1976, nr. I , p. 37-46 N. A. Ursu, Debutul literar al lui Dosoftei, în LR, an. XXVI, 1977, nr. 6, p. 607-620 N. A. Ursu, Alte traduceri necunoscute din tinerețea lui Dosoftei, în LR, an.XXVII, 1978,5, p. 495-507; Doru Mihăescu, Une version roumaine d'Herodote au XVII-e siecle, în RESEE, t. XVI, 1978, nr. 3, p. 529-541 și nr. 4, p. 745-770 Antologia Dosoftei, 1624-1693. Bibliografie, București, 1974, XXX + 102 p. (tipărit de Bibl. Centrală; Univ. București) Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, 1979, p. 296-302 (bogată bibliografie) Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, București, 1981, p. 93-111; (ed a II-a, București, 1994, p. 94-112) Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, București, 1984, p. 190 - 204 Dosofteiŭ, mitropolitul Moldoveĭ, 1671-1686: Psaltirea in versuri publicata de pe manuscrisul original și de pe edițiunea dela 1673, Ioan Bianu, Academia Română, 1887 Versuri poloneze necunoscute în opera Mitropolitului Moldovei Dosoftei, Ștefan Ciobanu, Editura "Bucovina" I.E. Torouțiu, 1940
Note
Legături externe
Biografia Mitropolitului Dosoftei pe situl teologilor romani Mitropolitul care a primit limba română în biserică, 14 decembrie 2008, Ștefan Ionescu-Berechet, Ziarul Lumina Un sfânt în slujba limbii române , 12 decembrie 2011, Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina Dosoftei, sfantul invatat, 17 iulie 2006, Mirela Cimpoi, Jurnalul Național Sfantul Ierarh Dosoftei, 13 decembrie 2012, CrestinOrtodox.ro
Categorie:Nașteri în 1624 Categorie:Nașteri pe 26 octombrie Categorie:Decese în 1693 Categorie:Decese pe 13 decembrie Categorie:Episcopi ortodocși români Categorie:Literatură renascentistă Categorie:Mitropoliți români Categorie:Poeți români Categorie:Români din secolul al XVII-lea Categorie:Români expatriați în Polonia Categorie:Români pe mărci poștale din Republica Moldova Categorie:Români pe monede și bancnote din Republica Moldova Categorie:Scriitori români din secolul al XVII-lea Categorie:Sfinți în Biserica Ortodoxă Categorie:Sfinți ortodocși români Categorie:Suceveni Categorie:Traducători din limba greacă în limba română Categorie:Traducători din limba greacă în limba slavo-rusă Categorie:Traducători din poloneză în română Categorie:Traducători români